Lecția 3. În cinste dând întâietate altora

Text de memorat: „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească, în cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10).

„Cultivă dispoziția de a-i stima pe alții mai bine decât pe tine însuți. Fii mai puțin independent, mai puțin încrezut; cultivă răbdarea, îndurarea și iubirea frățească.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 133 (cap. 12 – Înălțare de sine).

Studiu recomandat: Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 167-177 (cap. 16 — Iubire frățească).

Duminică 14 iulie

1. BUNĂTATEA

a. Ce trebuie să curgă, ca rezultat natural al unei relații autentice cu Dumnezeu? 2 Petru 1:7 (prima parte); Marcu 12:28–31.

2 Petru 1:7: „cu evlavia, dragostea de fraţi...”

Marcu 12:28-31: „Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn”; şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

„Înălțați stindardul, înălțați-l mai sus și tot mai sus. Îndreptați atenția oamenilor către capitolul douăzeci din Exod, unde este scrisă Legea lui Dumnezeu. Primele patru dintre Cele Zece Porunci subliniază datoria noastră față de Făcătorul nostru. Cel care este nesincer față de Dumnezeul lui, nu poate fi sincer față de aproapele lui. Cel care Îl iubește pe Dumnezeu mai presus decât orice, îl va iubi și pe aproapele lui ca pe sine însuși. Mândria se înalță spre îngâmfare, determinând ființa omenească să-și facă un idol din sine însuși. Evanghelia lui Hristos sfințește sufletul, alungând iubirea de sine.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 156 (secț. Sabatul).

„Nimeni nu poate să-L iubească pe Hristos și să nu îi iubească pe copiii Săi. Când suntem uniți cu Hristos, avem mintea lui Hristos. Puritatea și iubirea strălucesc în caracter, iar blândețea și adevărul ne stăpânesc viața. Însăși expresia chipului nostru este transformată. Când Hristos sălășluiește în suflet, se exercită o putere transformatoare, iar aspectul exterior mărturisește despre pacea și bucuria care domnesc în interior. Sorbim dragostea lui Hristos, așa cum mlădița se alimentează din seva viței. Dacă suntem altoiți în Hristos, dacă fibră cu fibră am fost uniți cu Vița cea Vie, vom da mărturie despre acest fapt, dând roade bogate ale vieții sfinte. Dacă suntem conectați cu Lumina, vom fi canale de lumină și, în cuvintele și faptele noastre, vom reflecta lumina lumii.” – Solii Alese, vol. 1, p. 337 engl. (cap. 51, Uniţi cu Viţa cea Vie).

Luni 15 iulie

2. BUNĂTATEA INIMII

a. Cum este dragostea frățească strâns legată de adevărata credință în Dumnezeu – și o mărturie adecvată pentru Hristos? 1 Ioan 4:20, 21; Iacov 3:17.

1 Ioan 4:20, 21: „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său.”

Iacov 3:17: „Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică.”

„Suntem îndemnați să unim cu evlavia dragostea de frați. O, cât de mult avem nevoie să facem și acest pas, să adăugăm această calitate la caracterul nostru! În multe dintre casele noastre se manifestă un spirit aspru și violent. Cuvintele de critică și faptele lipsite de iubire sunt ofensatoare pentru Dumnezeu. Cerul nu poate accepta o atitudine dictatorială, poruncitoare și arogantă, nici o purtare plină de trufie. Motivul pentru care există atâtea neînțelegeri între frați este că ei nu au reușit să adauge și dragostea frățească [la lista de calități]. Ar trebui să avem față de alţii aceeași dragoste pe care a avut-o Domnul Hristos față de noi. Omul este prețuit de Domnul cerului la adevărata lui valoare. Dacă el este lipsit de amabilitate în căminul său de pe pământ, nu va fi potrivit pentru căminul din ceruri. Dacă vrea să îşi vadă de drumul lui, fără să-i pese că păgubește sau rănește pe cineva, el nu ar fi mulțumit în ceruri, decât dacă ar putea să conducă acolo. Iubirea Domnului Isus Hristos trebuie să ia în stăpânire inimile noastre și pacea lui Dumnezeu va sălășlui în căminele noastre. Căută-L pe Domnul cu un duh zdrobit și umilit, şi vei fi umplut de înțelegere și milă de frații tăi.” — The Review and Herald, 21 februarie 1888.

b. Numiți un pas de bază în cultivarea dragostei frățești. Matei 6:12, 14, 15; Efeseni 4:32.

Matei 6:12, 14, 15: „Și ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri... 14-15Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.”

Efeseni 4:32: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”

„Noi cerem ca mila lui Dumnezeu față de noi să fie măsurată cu mila pe care noi o manifestăm față de alții. Domnul Hristos declară că aceasta este regula pe care o folosește Domnul în relațiile cu noi: ‘Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.’ Minunați termeni! Dar cât de puțini sunt înțeleși sau ascultați! Unul dintre cele mai obișnuite păcate, însoțit de cele mai vătămătoare rezultate, este îngăduirea unui spirit neiertător. Cât de mulți vor nutri un spirit de dușmănie sau răzbunare și apoi se vor pleca înaintea lui Dumnezeu și vor cere să fie iertaţi așa cum iartă ei! În mod sigur, ei n-au un simțământ real al importanței acestei rugăciuni, ori altfel nu ar îndrăzni să o rostească cu buzele lor. Noi suntem dependenți de mila iertătoare a lui Dumnezeu, și aceasta în fiecare zi și în fiecare ceas. Cum putem deci să mai nutrim amărăciune și răutate față de cei păcătoși ca și noi? Dacă, în toate legăturile lor zilnice, creștinii ar duce cu ei principiile acestei rugăciuni, ce binecuvântată schimbare ar avea loc în biserică și în lumea întreagă! Aceasta va fi cea mai convingătoare mărturie ce poate fi dată despre realitatea religiei Bibliei.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 170 (cap. 16 — Iubire frățească).

Marți 16 iulie

3. DEPĂȘIREA PIEDICILOR ÎN CALEA DRAGOSTEI FRĂȚEȘTI

a. Descrieți amploarea și profunzimea adevăratei iubiri frățești. Romani 12:9, 10; Filipeni 2:3.

Romani 12:9, 10: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”

Filipeni 2:3: „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.”

„Pavel dorește să facem deosebirea între iubirea pură, neegoistă, atitudine care este inspirată de Spiritul lui Hristos, și pretențiile lipsite de sens, înșelătoare, de care este plină lumea. Această josnică imitație a dus multe suflete în rătăcire. A fi de acord cu cel păcătos, în loc de a-i arăta cu credincioșie greșelile, ar şterge distincţia dintre ce e drept şi ce e greşit. O astfel de atitudine nu izvorăște niciodată dintr-o adevărată prietenie. Spiritul ce inspiră la aceasta locuiește numai în inimile firești. În timp ce creștinul va fi totdeauna bun, milos și iertător, el nu va fi niciodată în armonie cu păcatul. El va urî răul și se va prinde de ceea ce este bun, sacrificând întovărășirea sau prietenia cu cei neevlavioși. Spiritul Domnului Hristos ne va face să urâm păcatul, în timp ce suntem dispuși să facem orice sacrificiu pentru salvarea păcătosului.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 171 (cap. 16 — Iubire frățească).

b. Ce împiedică adesea dragostea frățească – și cum putem fi eliberați dintr-o astfel de cursă? Luca 6:45; Evrei 12:15.

Luca 6:45: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.”

Evrei 12:15: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.”

„Se fac aluzii și critici tăioase unii față de alții, dar, în același timp, tocmai cei care fac aceste aluzii și critici sunt orbi față de lipsurile lor.” – Ibid., vol. 4, p. 222 (cap. 20 – Necesitatea armoniei).

„Vorbirea de rău este un îndoit blestem, căzând mai greu asupra celui care vorbește decât a celui care aude. Cel care împrăștie sămânța neînțelegerii și a certei culege în propriul său suflet roadele ei nimicitoare. Cât de jalnică este starea bârfitorilor, a bănuitorilor de rău!

Păcatul vorbirii de rău începe cu nutrirea gândurilor rele. Șiretenia include necurăția în toate formele ei. Un gând necurat tolerat, o dorință nesfântă nutrită și astfel sufletul este contaminat, integritatea lui compromisă… Dacă vrem să nu săvârșim păcat, atunci să-l evităm chiar de la început. Fiecare sentiment și fiecare dorință trebuie să fie puse sub stăpânirea rațiunii și a conștiinței. Fiecare gând nesfânt trebuie să fie imediat respins. Mergeți în cămăruța voastră, urmași ai lui Hristos. Rugați-vă cu credință și din toată inima. Satan urmărește să-ți prindă picioarele în cursă. Trebuie să fii ajutat de sus, dacă vrei să scapi de șiretlicurile lui.” – Ibid., vol. 5, pp. 176, 177 (cap. 16 — Iubire frățească).

Miercuri 17 iulie

4. DOVADA SIGURĂ A UCENICIEI

a. Pe măsură ce dragostea celor mai mulți se răcește, ce principiu biblic uităm adesea? Tit 3:2. Ce se va întâmpla dacă respectăm acest principiu? Ioan 13:35.

Tit 3:2: „Să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi oamenii.”

Ioan 13:35: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”

„Îndată ce ‘pârâșul fraților’ reușește să pătrundă în inima unuia dintre bărbaţii [de aceeaşi credinţă], controlând gândirea și imaginația lui, apare gelozia și se manifestă invidie și suspiciune. Ca urmare, cel care credea că este în siguranță bazându-se pe dragostea și prietenia fratelui său, descoperă că este tratat cu neîncredere și că motivele îi sunt judecate greșit. Falsul frate își uită propriile slăbiciuni omenești și obligația de a nu gândi sau vorbi de rău, dezonorându-L în felul acesta pe Dumnezeu și rănindu-L pe Domnul Hristos în persoana sfinților Săi. Toate defectele care pot fi bănuite sau inventate sunt comentate fără milă, iar caracterul fraților este reprezentat ca fiind îndoielnic și întunecos.

Este trădată o încredere sfântă. Lucrurile spuse în spiritul unei încrederi frățești sunt repetate și denaturate, iar fiecare cuvânt, fiecare faptă, oricât de nevinovate și bine intenționate ar fi, sunt criticate cu răceală și cu suspiciune de aceia despre care se credea că sunt prea nobili, prea onorabili pentru a încerca să obțină chiar și cel mai mic avantaj de pe urma încrederii frățești și a relației de prietenie. Inimile se închid înaintea harului, a dreptății și iubirii lui Dumnezeu și se manifestă un spirit rece, disprețuitor și arogant, cu care își tratează Satan victimele lui.

Astfel a fost tratat Mântuitorul lumii, iar noi suntem expuși influenței aceluiași spirit rău intenționat. A venit vremea când nu este sigur să te încrezi într-un prieten sau într-un frate.

Așa cum în zilele lui Hristos, iscoadele erau pe urmele Sale, tot așa sunt acum pe urmele noastre. Dacă poate să-i determine pe așa-zișii credincioși să fie niște pârâși ai fraților lor, Satan este foarte mulțumit, deoarece aceia care fac lucrul acesta îi slujesc cu aceeași credincioșie ca Iuda când L-a trădat pe Domnul Hristos, chiar dacă nu sunt conștienți de aceasta.” — The Review and Herald, 3 iunie 1884.

„Dacă păcatul este evident la un frate, nu sufla acest lucru altuia, ci, cu iubire pentru sufletul acelui frate, cu o inimă plină de compasiune, plină de îndurare, spune-i lui ceea ce a greșit și apoi lasă acel lucru pe seama lui și a Domnului. Te-ai despovărat de datoria ta. Nu ești cel care trebuie să dea sentințe.

A fost făcut un lucru prea neînsemnat acela de a-i ține pe frați din scurt, a-i condamna și a-i ține sub condamnare. A existat zel pentru Dumnezeu, dar nu acel zel care este în acord cu cunoştinţa. Dacă fiecare și-ar pune inima în rânduială, când frații se adună laolaltă, mărturia lor ar fi promptă și ar veni dintr-un suflet plin, iar oamenii din jur, care nu cred în adevăr, ar fi mișcați. Manifestarea Duhului lui Dumnezeu ar spune inimilor lor că voi sunteți copiii lui Dumnezeu.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 165 (cap. 28 – Încercările Bisericii).

Joi 18 iulie

5. PÂNĂ LA SFÂRȘIT

a. Ce apel este făcut Bisericii până la sfârșitul veacurilor? Evrei 13:1.

Evrei 13:1: „Stăruiţi în dragostea frăţească.”

„Iubirea și bunăvoința care există numai când căile noastre sunt aprobate de prietenii noștri ca fiind drepte, nu au o valoare reală, pentru că acest lucru este natural pentru inima nerenăscută. Cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu și umblă în lumină, să nu se simtă deranjați sau mâniați atunci când le este barat drumul.

Tu iubești adevărul și ești doritor ca el să înainteze. Vei fi pus în diferite circumstanțe la încercare și la probă. Poți să-ți dezvolți un adevărat caracter creștin, dacă te vei supune învățăturii. În joc sunt interesele tale vitale. De aceea, cel mai mult ai nevoie de adevărata sfințire și un spirit de sacrificiu de sine. Noi putem să cunoaștem bine adevărul, să tălmăcim tainele lui ascunse și chiar să dăm trupurile noastre să fie arse, de dragul lui; totuși, dacă n-avem iubire și generozitate, suntem ca o aramă sunătoare și un chimval zăngănitor...

Cât de puțin cunoști încercările inimii sufletelor sărmane, care au fost lăsate în lanțurile întunericului și cărora le lipsesc hotărârea și puterea morală! Străduiește-te să înțelegi slăbiciunea altora. Ajută-i pe nevoiași, răstignește eul și lasă-L pe Isus să pună stăpânire peste sufletul tău, ca să poți aduce la îndeplinire principiile adevărului în viața ta zilnică. Atunci vei fi, ca niciodată mai înainte, o binecuvântare pentru biserică și pentru toți cei cu care vii în contact.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 4, p. 133 (cap. 12 – Înălțare de sine).

„Dacă frații și surorile noastre ar vrea să devină misionari pentru Dumnezeu, vizitându-i pe cei bolnavi și năpăstuiți și lucrând cu răbdare și bunătate pentru cei greșiți — pe scurt, dacă ar vrea să imite Modelul, — biserica ar prospera în toate ramurile ei.” – Ibid., vol. 5, p. 176 (cap. 16 — Iubire frățească).

Vineri 19 iulie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Descrie ce pot percepe alții în atitudinea celui care Îl iubește pe Dumnezeu.

2. Cum pot cultiva un simțământ mai puternic al dragostei frățești în inima mea?

3. Dintre cei pe care îi cunosc, cui ar trebui să îi arăt o bunătate mai profundă?

4. Cum pot numi păcatul pe adevăratul său nume, dar să evit un spirit acuzator?

5. În gândurile mele, de ce am tendința să mă port aspru cu unii care poate sunt mai slabi?