Insemnătatea crearii lumii

    Douazeci de ani, Vladimir si cu mine am asteptat pe intaiul nostru nascut. Noi atat am crezut in aceea, ca mie imi este harazit de soarta sa fiu sterila, ca acel smochin biblic, incat am infiat trei copii minunati. Dar cand am inceput sa simt simptome clasice, eu le-am legat cu orice, dar nu cu insarcinarea. In cele din urma sotul m-a convins, ca o vizita la ginecolog n-o sa-mi strice. Razand de el, eu m-am inscris la receptie si la timpul stabilit m-am prezentat la usa in cabinet, unde pe scaune intr-un rand stateau tinere femei insarcinate cu diferite marimi a pantecelui si discutau despre durerea de spinare, umflaturile din regiunea gleznei si petele de pigmenti de pe fata. Eu ma simteam inutila intre ele. Ce treaba am eu aici cu pantecele meu neted si in varsta de 30 de ani?
   
    O ora am stat in fata medicului meu, in timp ce el facea ceva insemnari pe o foaie de hartie. El a ridicat capul, m-a privit si mi-a zambet larg: "In curand veti deveni mama". "Aceasta este imposibil", - m-am balbait eu in raspuns. "Este chiar foarte posibil". El stia de problemele mele, ma intelegea destul de bine si de aceea cu incredere a continuat: "Veti avea un copil, si aceasta este minunat. Va asigur, aparitia lui pe lume nu va va incurca nici pe dumneavoastra, nici pe copiii dvs. adoptivi". Scriind inca ceva pe hartiile lui, el m-a privit si m-a intrebat gingas: "Sunteti fericita?" Rasuflarea mi s-a oprit, de aceea eu am putut numai sa dau din cap. Da, eram fericita.

    Sapte luni mai tarziu, eu tineam in maini pe fiul nostru. In ochii lui suri si parul auriu eu cautam o asemanare cu noi. Eu ghiceam, va fi el atat de intelept, energic si priceput, ca si tatal lui? Dar poate, el va deveni, ca mine, un visator, inzestrat cu o imaginatie bogata.
    El era al nostru, noi il puteam educa, invata, si-i puteam modela caracterul. Cu toate acestea intelegeam destul de bine, ca oricat de mare ar fi dragostea noastra pentru el, oricat de mari ar fi staruintele noastre, in cele din urma copilul nostru va creste si nu ne va mai apartine in intregime noua. Dar nici nu are sens sa-l tinem alaturi. Aceasta este ceva nenatural. Doar el va deveni un om independent, o personalitate. O unica combinatie de gene va crea o personalitate unica. Peste douazeci de ani, el, mai de seama, va lua hotarari, sa faca fapte, care nu vor corespunde cu planurile noastre gandite pana la detaliu pentru viata lui.
   
    Eu sunt obligata sa acord copilului meu o astfel de posibilitate.
    Intr-o clipa eu am inceput sa-L inteleg pe Dumnezeu asa cum nu am inteles mai inainte niciodata. Eu am inteles acel sentiment parintesc, pe care El il avea, atunci cand se uita la Adam si Eva, vazand in ei chipul si asemanarea Lui. Atat de slabe, neajutorate si atat de nepretuite creaturi. El, ca nimeni altul, cunostea acele consecinte mortale ale pacatului. Foarte mult dorea sa apere pe copiii Lui de suferinte. Desigur, Dumnezeu avea putere ca sa creeze si sa introduca in ei o programa desavarsita pentru viata, care sa acorde oamenilor o existenta linistita. Dar, in acelasi timp Dumnezeu intelegea ca, un asa program este valabil numai pentru computere. Fiintele omenesti cu o astfel de programa, care aveau sa se asemene cu niste roboti stupizi si multumiti de ei insisi, nu puteau sa corespunda cu caracterul lui Dumnezeu. El dorea o dragoste neconditionata, dar un astfel de sentiment in inima robotilor nu poate exista. El visa la o ascultare rationala si bucuroasa. Fierbinte dorea sa vada un viitor fericit pentru creatiunile Sale, libere si pline de belsug. Da, El dorea sa lase libertatea alegerii neatinsa. Acest drept El l-a lasat de partea omului. Desigur, un asa pas era periculos. El ascundea in sine un pericol real, fiindca omul, alegand, intotdeauna putea gresi. Dumnezeu a prevazut toate variantele, si in acelasi timp pe cel mai rau, dar nu a dorit sa stranga libertatea omului, fiindca El intotdeauna a fost si va fi un Dumnezeu al libertatii.
   
    Mi s-a descoperit insemnatatea si actul Crearii. Acele sase zile scurte din zorii lumii noastre nu au fost irosite in zadar, pentru a deveni un subiect interesant al unei povestiri istorice. Ele au aparut pentru noi cu o descoperire noua. Ele ne-au povestit noua despre Dumnezeul care ne-a creat. El ne-a creat dupa asemanarea Sa, liberi.
   
    Ce putere este expusa in aceasta teologie! Noi am fost creati, pentru ca sa ne asemanam cu Dumnezeu. Si iata eu tineam in maini, strangeam la piept o adeverinta - acel mic ghemotoc cald si slab. Dar si noi avem o minunata aptitudine de a crea copilasi dupa chipul nostru.
In acea zi, eu, copilul lui Dumnezeu care am gustat din pacat, am recunoscut, ca mie inca imi este deschisa uimitoarea posibilitate a alegerii. Eu stiam, ca El sta intr-o singuratate mare, si rabdator ma asteapta, cand copiii Lui se vor intoarce acasa, refuzand sa-i sileasca sa vina.
    "Dumnezeule, ce bine este, ca Tu existi!” - am pronuntat eu in neliniste. „Te aleg pe Tine, exemplul Tau de viata, calea Ta. Ajuta ca pe aceasta cale sa mearga si micutul meu".
   
    Scumpi prieteni, aceasta tema ni se deschide mai profund in Sfintele Scripturi. Va indemn sa cititi urmatoarele pasaje biblice: Geneza 1,2; Exod 20:8-11; Evanghelia dupa Ioan 1:1-4.