Lecția 12. Autoritatea Fiului

Verset de memorat: „Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine. Şi I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului” (Ioan 5:26, 27).

Recomandare pentru studiu: Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 123-129, cap. 6: Nu judecând, ci lucrând.

„Autoritatea Mea, a spus [Isus], pentru a face lucrările de care Mă acuzați, provine din faptul că sunt Fiul lui Dumnezeu, una cu El în natură, în voință și în scop. În toate lucrările Sale de creație și providenţă, Eu conlucrez cu Dumnezeu.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 208, cap. 21, Betesda și Sinedriul.

Duminică 16 martie

1. EGAL CU DUMNEZEU

a. Lăsând la o parte vindecarea paraliticului în Sabat, pentru ce alt motiv Îl urau evreii pe Isus? Ioan 5:17, 18.

Ioan 5:17, 18: „Dar Isus le-a răspuns: ‚Tatăl Meu lucrează până acum și Eu, de asemenea, lucrez.’ Tocmai de aceea căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea, astfel, deopotrivă cu Dumnezeu.”

„Isus afirma că are drepturi egale cu Dumnezeu. […]

Toți iudeii Îl numeau pe Dumnezeu Tatăl lor, de aceea n-ar fi trebuit să se înfurie așa de rău când Hristos a spus că și El era în aceeași legătură cu Dumnezeu. Dar ei L-au acuzat de hulă, arătând că înţelegeau că El pretinde lucrul acesta în înțelesul cel mai înalt.” – Hristos, Lumina lumii, p. 207, 208, cap. 21, Betesda și Sinedriul.

b. Cum a justificat Hristos autoritatea legii lui Dumnezeu ca fiind mai presus de tradițiile umane? Matei 15:1-9, 13.

Matei 15:1-9, 13: „Atunci, niște farisei și niște cărturari din Ierusalim au venit la Isus și I-au zis: ‚Pentru ce calcă ucenicii Tăi datina bătrânilor? Căci nu-și spală mâinile când mănâncă.’ Drept răspuns, El le-a zis: ‚Dar voi de ce călcați porunca lui Dumnezeu în folosul datinii voastre? Căci Dumnezeu a zis: ‘Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta’ și: ‘Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit negreșit cu moartea.’ Dar voi ziceți: ‘Cine va zice tatălui său sau mamei sale: ‚Ori cu ce te-aș putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu’ nu mai este ținut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa.’ Și ați desființat astfel cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voastre. Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, când a zis: ‘Norodul acesta se apropie de Mine cu gura și Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei învățând ca învățături niște porunci omenești.’ ... 13Drept răspuns, El le-a zis: „Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină.’”

„Acești adversari ai lui Hristos nu aveau argumente cu care să întâmpine adevărurile prezentate de El conștiinței lor. Ei puteau doar să citeze obiceiurile și tradițiile lor, iar acestea păreau slabe și serbede când erau comparate cu argumentele aduse de Isus din Cuvântul lui Dumnezeu și din nesfârșitul circuit al naturii.” – Ibid., 208.

Luni 17 martie

2. UNITATE CU TATĂL

a. Cum a explicat Hristos relația Lui cu Tatăl? Ioan 5:19, 20.

Ioan 5:19, 20: „Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: ‚Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai. Căci Tatăl iubește pe Fiul și-I arată tot ce face; și-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunați.’”

b. Ce autoritate și putere aparținând Tatălui a declarat Isus că poseda și El? Ioan 5:21-23.

Ioan 5:21-23: „În adevăr, după cum Tatăl înviază morții și le dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea. Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toți să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinstește pe Fiul nu cinstește pe Tatăl, care L-a trimis.”

„Preoții și conducătorii luaseră poziție de judecători, pentru a condamna lucrarea lui Hristos, dar El S-a declarat Judecătorul lor și Judecătorul întregului pământ. Lumea este încredințată lui Hristos și prin El se transmit neamului omenesc decăzut toate binecuvântările lui Dumnezeu. El a fost Răscumpărător atât înainte, cât și după întruparea Sa. Îndată ce s-a ivit păcatul, a existat și un Mântuitor. El a dat și dă tuturor viață și lumină și fiecare va fi judecat după lumina primită. El, care a dat lumina, care i-a urmărit pe oameni cu cea mai duioasă stăruință, căutând să-i câștige de la păcat la sfințenie, este în același timp și Apărătorul, și Judecătorul lor.”– Hristos, Lumina Lumii, p. 207, 208, cap. 21: Betesda și Sinedriul.

c. Descrieți schimbarea în atitudine, care are loc atunci când realizăm că Hristos este judecătorul nostru. Romani 2:1-3; Matei 7:1.

Romani 2:1-3: „Așadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poți dezvinovăți, căci prin faptul că judeci pe altul, te osândești singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleași lucruri. Știm, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârșesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. Și crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârșesc astfel de lucruri și pe care le faci și tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?”

Matei 7:1: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați.”

„Acela care se lasă stăpânit de un spirit de critică se face vinovat de un păcat mai mare decât cel pe care-l învinuiește, pentru că nu numai că face același păcat, dar mai adaugă pe deasupra bănuială și spirit de critică. 

Domnul Hristos este singura măsură adevărată a caracterului, și acela care se așază ca măsură pentru alții ia locul lui Hristos. Şi, cum Tatăl „a încredințat toată judecata Fiului” (Ioan 5:22), oricine se încumetă să judece motivele altora uzurpă dreptul Fiului lui Dumnezeu. Acești așa-ziși judecători și critici se așază de partea lui anticrist, „potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:4).” – Cugetări de pe muntele fericirilor, p. 125, 126, cap. 6: Nu judecând, ci lucrând.

„Noi nu putem citi inima. Fiind noi înșine plini de greșeli, nici nu suntem în măsură să-i judecăm pe alții. Omul mărginit poate judeca numai după cele de afară. Numai Acela care cunoaște motivele ascunse ale faptelor, Se poartă cu duioșie și compătimire, poate să decidă asupra cazului fiecărui suflet.” – Ibid., p. 124.

Marți 18 martie

3. PREȚIOASA ASIGURARE

a. Ce asigurare îi este oferită fiecărui credincios devotat al lui Hristos? Ioan 5:24.

Ioan 5:24: „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.”

„În fiecare poruncă și în fiecare făgăduință a Cuvântului lui Dumnezeu este putere, însăși viața lui Dumnezeu, prin care porunca poate fi împlinită, iar făgăduința realizată. Acela care prin credință primește Cuvântul lui Dumnezeu, primește chiar viața și caracterul lui Dumnezeu.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 38, Semănătorul și sămânța.

„Marea lucrare pregătită pentru păcătosul mânjit și pătat de răutate este lucrarea de îndreptățire. Prin Cel care vorbește adevărul, el este declarat neprihănit. Domnul atribuie credinciosului neprihănirea lui Hristos și îl declară ca fiind neprihănit înaintea universului. El transferă păcatele sale asupra lui Isus, reprezentantul, înlocuitorul și garantul păcătosului. Asupra lui Hristos este pusă nelegiuirea fiecărui suflet care crede. ‘Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.’ (2 Corinteni 5:21) […]

Deși în calitate de păcătoși suntem sub condamnarea legii, Hristos, prin ascultarea Sa, pretinde pentru sufletul pocăit meritul neprihănirii Sale. Pentru a obține neprihănirea lui Hristos, este necesar pentru păcătos să știe ce fel de pocăință este aceea care face schimbări radicale în minte, spirit și acțiuni. Lucrarea transformării trebuie să înceapă în inimă și să își manifeste puterea prin fiecare facultate a fiinţei; dar omul nu este capabil să creeze o pocăință de acest fel, și o poate experimenta doar prin Hristos, care S-a înălțat la cer, a luat robia roabă și a oferit daruri oamenilor.” – Solii alese, vol. 1, pp. 392, 393 (cap. 62: Îndreptățirea prin credință).

b. Ce prerogative divine a dezvăluit Hristos că avea? Ioan 5:25-29.

Ioan 5:25-29: „Adevărat, adevărat vă spun că vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu și cei ce-l vor asculta vor învia. Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viațan în Sine. Și I-a dat putere să judece, întrucât este Fiu al omului. Nu vă mirați de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.”

„Deoarece a gustat până la drojdie durerile și ispitele oamenilor și înțelege slăbiciunile și păcatele lor, deoarece pentru binele nostru a stat neclintit în fața ispitelor lui Satan și Se va purta cu dreptate și milă cu ființele pentru salvarea cărora a vărsat însuși sângele Său — pentru toate acestea Fiul omului a fost rânduit să execute judecata.” – Hristos, Lumina lumii, p. 210, cap. 21: Betesda și Sinedriul.

„Lui Hristos Îi este atribuită puterea de a da viață tuturor creaturilor.” – Solii alese, vol. 1, p. 249 (cap. Cuvântul făcut trup, O taină).

Miercuri 19 martie

4. ISUS, TEMA CENTRALĂ A SCRIPTURII

a. Cum a explicat Hristos cauza necredinței evreilor? Ioan 5:37, 38.

Ioan 5:37, 38: „Și Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuși despre Mine. Voi nu I-ați auzit niciodată glasul, nu I-ați văzut deloc fața și Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeți în Acela pe care L-a trimis El.”

„În loc să scuze fapta de care se plângeau ei sau să explice ce anume a urmărit prin aceasta, Isus S-a ridicat împotriva mai marilor, și acuzatul a devenit acuzator. El i-a mustrat pentru împietrirea inimii lor și pentru ignoranța lor cu privire la Scripturi. Le-a spus că ei lepădaseră Cuvântul lui Dumnezeu pentru faptul că-L lepădaseră pe Cel pe care Îl trimisese Dumnezeu.” – Hristos, Lumina Lumii, p. 211, cap. 21: Betesda și Sinedriul.

b. De ce nu au reușit evreii să înțeleagă Scriptura? Ioan 5:39-40.

Ioan 5:39-40: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine. Și nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa!”

„În toate paginile, de istorie, de învățătură sau de profeție, Scripturile Vechiului Testament sunt luminate de slava Fiului lui Dumnezeu. Întrucât era o instituție dumnezeiască, întregul sistem al iudaismului era o profeţie concisă despre Evanghelie. Despre Hristos, „toți prorocii mărturisesc.” (Faptele Apostolilor 10:43). De la făgăduința dată lui Adam, prin tot șirul patriarhilor și până la sistemul legii, lumina slavei cerești arăta clar urmele Răscumpărătorului. Profeții văzuseră steaua din Betleem, pe Silo care trebuia să vină, când lucrurile viitoare le-au trecut în goană prin fața ochilor, în tainică procesiune. În fiecare jertfă se arăta moartea lui Hristos. În fiecare nor de tămâie, se înălţa neprihănirea Sa. Prin fiecare trâmbiţă de la jubileu, se suna numele Lui. În taina înfricoșată a Sfintei Sfintelor, locuia slava Sa.

Iudeii aveau în stăpânire Scripturile și credeau că, prin cunoașterea superficială a Scripturilor, aveau viața veșnică. Dar Isus a zis: ‚Cuvântul Lui nu rămâne în voi’. Pentru că Îl lepădaseră pe Hristos în Cuvântul Său, Îl lepădau și în persoană. ‚Nu vreți să veniți la Mine’, zicea El, ‚ca să aveți viața’.

Conducătorii iudei studiaseră învățăturile profeților cu privire la împărăția lui Mesia, dar nu făcuseră lucrul acesta cu dorința sinceră de a cunoaște adevărul, ci cu scopul de a găsi dovezi care să le susțină speranțele ambițioase. Când Hristos a venit într-un mod contrar așteptărilor lor, n-au vrut să-L primească; și, pentru a se scuza, ei au încercat să-L dovedească a fi un înșelător. Odată ce și-au așezat piciorul pe această cărare, i-a fost ușor lui Satan să-i întărească în împotrivirea lor față de Hristos. Chiar cuvintele care ar fi trebuit să fie dovada dumnezeirii Lui au fost interpretate împotriva Lui. În felul acesta, ei au schimbat adevărul dumnezeiesc în minciună și, cu cât Mântuitorul le vorbea mai direct despre lucrările Sale pline de har, cu atât erau mai hotărâți să se împotrivească luminii.” – Ibid., p. 211, 212.

Joi 20 martie

5. SLAVA LUI DUMNEZEU

a. Ce i-a determinat pe evrei să Îl respingă pe Isus și să caute învățători falși? Ioan 5:41-44.

Ioan 5:41-44: „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni. Dar știu că n-aveți în voi dragoste de Dumnezeu. Eu am venit în Numele Tatălui Meu, și nu Mă primiți; dacă va veni un altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi. Cum puteți crede voi, care umblați după slava pe care v-o dați unii altora și nu căutați slava care vine de la singurul Dumnezeu?”

„Isus a zis: ‚Eu nu umblu după slava care vine de la oameni’. El nu căuta nici influența Sinedriului, nici aprobarea lui. El nu ar fi primit onoare, din aprobarea lor. El era împuternicit cu onoarea și cu autoritatea cerului. Dacă ar fi dorit, îngerii ar fi venit să I se închine, Tatăl ar fi dat din nou mărturie pentru dumnezeirea Lui. Dar, pentru binele lor, pentru binele națiunii ai cărei conducători erau, El a dorit ca mai marii iudeilor să înțeleagă caracterul Său și să primească binecuvântările pe care venise să le aducă.

‚Eu am venit în Numele Tatălui Meu, și nu Mă primiți; dacă va veni un altul în numele lui însuși, pe acela îl veți primi.’ Isus venise în baza autorității lui Dumnezeu, purtând chipul Lui, împlinind Cuvântul Lui și căutând slava Lui; și, cu toate acestea, nu a fost primit de conducătorii lui Israel; atunci când alții urma să vină, luând înfățișarea caracterului lui Hristos, dar mânați de propria voință și căutând propria slavă, pe aceia urma să-i primească. Şi pentru ce? Pentru că acela care caută slava sa apelează la dorinţa de înălţare proprie din alții. La asemenea chemări, iudeii ar fi răspuns. Ei urma să primească pe învățătorul fals pentru că le măgulea mândria prin aceea că aproba părerile și tradițiile cultivate de ei. Dar învățăturile lui Hristos nu se potriveau cu ideile lor. Ele erau spirituale și cereau sacrificarea eului; de aceea, nu voiau să le primească. Ei nu-L cunoșteau pe Dumnezeu și pentru ei glasul Lui vorbind prin Hristos era glasul unui străin.

Nu se repetă și astăzi același lucru? Nu sunt mulți astăzi, până și conducătorii religioși, care își împietresc inima față de Duhul Sfânt și fac imposibilă recunoașterea glasului lui Dumnezeu? Nu leapădă ei Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ține tradiția lor?” – Hristos, Lumina Lumii, p. 212, 213, cap. 21, Betesda și Sinedriul.

Vineri 21 martie

ÎNTREBĂRI PENTRU REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Ce autoritate și drepturi a declarat Hristos că are?

2. Ce relație a existat dintotdeauna între Isus și Tatăl?

3. Ce puteri dătătoare de viață posedă Isus?

4. Explicați versetul din Ioan 5:39.

5. Descrieți rezultatul faptului că națiunea Iudaică L-a respins pe Isus ca fiind Mesia.