Lecția 8. Prorocul de pe Patmos

VERSET DE MEMORAT: „Unul din ucenicii Lui, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus.” (Ioan 13:23) 

Recomandare pentru studiu: Istoria Faptelor Apostolilor, pp. 539–556 (cap. 53: Ioan, apostolul iubit). 

„După înălțarea lui Hristos, Ioan se prezintă ca un lucrător credincios și stăruitor pentru Stăpânul.”— Istoria Faptelor Apostolilor, p. 546 (cap. 53). 

DUMINICĂ, 17 MAI

1. UCENICUL PE CARE-L IUBEA ISUS   

a. Ce exemple arată apropierea deosebită a ucenicului Ioan față de Isus? Matei 17:1; Marcu 14:33; Luca 8:51. 

Matei 17:1: „După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui, și i-a dus la o parte pe un munte înalt.“ 

Marcu 14:33: „A luat cu El pe Petru, pe Iacov și pe Ioan și a început să Se înspăimânte și să Se mâhnească foarte tare.“ 

Luca 8:51: „Când a ajuns la casa fruntașului, n-a lăsat pe niciunul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl și pe mama fetei.“ 

„[Ioan] pare să fi avut într-o măsură deosebită prietenia lui Hristos și a primit multe dovezi ale încrederii și iubirii Mântuitorului. A fost unul dintre cei trei cărora li s-a permis să vadă slava lui Hristos pe muntele Schimbării la Față și agonia Sa în Ghetsimani, și lui i-a încredințat Domnul grija mamei Sale în ultimele ore de chin pe cruce.” — Istoria faptelor Apostolilor, p. 539 (cap. 53). 

b. Cum se distinge Ioan dintre ceilalți ucenici? Ioan 13:23; 21:20 (p.p.), 24.

Ioan 13:23: „Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus.“ 

 

Ioan 21:20 (prima parte), 24: „Petru s-a întors și a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus… Ucenicul acesta este cel ce adeverește aceste lucruri și care le-a scris. Și știm că mărturia lui este adevărată.“ 

„Ioan și Iacov, Andrei și Petru, împreună cu Filip, Natanael și Matei, fuseseră mai strâns legați de El decât ceilalți și fuseseră martori la mai multe dintre minunile Lui. Petru, Iacov și Ioan stăteau într-o legătură și mai apropiată cu El. Ei erau aproape tot timpul cu El, văzându-I minunile și ascultându-I cuvintele. Ioan s-a apropiat încă și mai mult de Isus, astfel încât este „cel pe care-l iubea Isus”. Mântuitorul îi iubea pe toți, dar Ioan avea spiritul cel mai receptiv. Era mai tânăr decât ceilalți și, cu încrederea curată a unui copil, și-a deschis inima față de Isus. Astfel a intrat mai mult în simpatie cu Hristos, și prin el cele mai profunde învățături spirituale ale Mântuitorului au fost comunicate poporului Său.” — Hristos, Lumina lumii, p. 292 (cap. 30). 

LUNI, 18 MAI 

2. UN CARACTER TRANSFORMAT  

a. Ce semnificație are numele pe care Isus l-a dat lui Ioan și fratelui său, Iacov? Marcu 3:17. 

Marcu 3:17: „Iacov, fiul lui Zebedei, și Ioan, fratele lui Iacov, cărora le-a pus numele Boanerghes, care, tălmăcit, înseamnă: „Fiii tunetului”;“ 

„Ioan nu poseda în mod natural farmecul de caracter pe care experiența lui ulterioară l-a dezvăluit. Prin natura sa avea defecte serioase. Era nu doar mândru, plin de sine și ambițios pentru onoare, dar și impulsiv și plin de resentimente când era ofensat. El și fratele lui erau numiți ‘fiii tunetului.’ Temperamentul rău, dorința de răzbunare, spiritul critic se găseau toate în ucenicul iubit. Dar sub toate acestea Învățătorul divin a discernut o inimă arzătoare, sinceră și iubitoare. Isus i-a mustrat spiritul egoist, i-a dezamăgit ambițiile, i-a încercat credința. Dar i-a descoperit ceea ce sufletul său dorea: frumusețea sfințeniei, puterea transformatoare a iubirii.” — Istoria Faptelor Apostolilor, p. 540 (cap. 53). 

b. Cum a învățat Ioan un nou mod de a se raporta la ceilalți? Ioan 13:34; 1 Ioan 4:7, 8. 

Ioan 13:34: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.“

1 Ioan 4:7-8: „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.“ 

 

„Lecțiile lui Hristos, privind blândețea, smerenia și dragostea ca esențiale pentru creșterea în har și pentru pregătirea pentru lucrarea Sa, au fost de mare valoare pentru Ioan. El a prețuit fiecare lecție și a căutat constant să-și aducă viața în armonie cu modelul divin. Ioan începuse să discearnă slava lui Hristos—nu splendoarea și puterea lumească la care fusese învățat să spere, ci ‘slava ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.’ (Ioan 1:14).” — Idem., p. 544. 

c. Descrieți rezultatele unei inimi pline de dragoste față de semeni. 1 Ioan 3:10, 11; Ioan 13:35. 

1 Ioan 3:10-11: „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea pe care ați auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alții;“ 

Ioan 13:35: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” 

„Adâncimea și fervoarea afecțiunii lui Ioan pentru Stăpânul său nu erau cauza iubirii lui Hristos pentru el, ci efectul acelei iubiri. Ioan dorea să devină asemenea lui Isus și, sub influența transformatoare a iubirii lui Hristos, a devenit blând și smerit. Eul era ascuns în Isus. Mai mult decât toți ceilalți tovarăși ai săi, Ioan s-a predat puterii acelei vieți minunate. […] Ioan Îl cunoștea pe Mântuitorul printr-o cunoaștere practică. Lecțiile Stăpânului său erau săpate pe sufletul lui. Când mărturisea despre harul Mântuitorului, limbajul lui simplu era elocvent, plin de dragostea care îi umplea întreaga ființă.” — Idem., pp. 544–545. 

MARȚI, 19 MAI 

3. EXILAT PE PATMOS  

a. După ce încercările de a-l ucide pe Ioan au eșuat, unde a fost în cele din urmă trimis? Apocalipsa 1:9. 

Apocalipsa 1:9: „Eu, Ioan, fratele vostru, care sunt părtaș cu voi la necaz, la Împărăție și la răbdarea în Isus Hristos, mă aflam în ostrovul care se cheamă Patmos, din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos.“

„Ioan a fost convocat la Roma pentru a fi judecat pentru credința lui. Aici, înaintea autorităților, învățăturile apostolului au fost răstălmăcite. Martori mincinoși l-au acuzat că propovăduiește erezii tulburătoare. Prin aceste acuzații, dușmanii sperau să aducă moartea ucenicului. 

Ioan a răspuns pentru sine însuși, într-o manieră clară și convingătoare, cu o simplitate și sinceritate care au avut un efect puternic. Ascultătorii lui au fost uimiți de înțelepciunea și elocvența sa. Dar cu cât mărturia lui era mai convingătoare, cu atât ura potrivnicilor era mai profundă. … 

Ioan a fost aruncat într-un cazan cu ulei clocotit; dar Domnul i-a păzit viața, la fel cum îi protejase pe cei trei tineri evrei în cuptorul aprins. Când s-au rostit cuvintele: ‘Așa să piară toți cei ce cred în acel înșelător, Isus Hristos din Nazaret,’ Ioan a declarat: ‘Stăpânul meu a îndurat cu răbdare tot ce Satan și îngerii lui au putut născoci pentru a-L umili și chinui. Și-a dat viața pentru a salva lumea. Sunt onorat să mi se îngăduie să sufăr pentru Numele Lui.’ … 

Aceste cuvinte au avut efect, iar Ioan a fost scos din cazan chiar de cei care îl aruncaseră. 

Prin decretul împăratului, Ioan a fost exilat pe insula Patmos. Acolo, dușmanii credeau că influența lui nu se va mai simți și că avea să moară în cele din urmă din cauza greutăților și a suferinței.” — Istoria Faptelor Apostolilor, pp. 569–570 (cap. 56). 

b. Ce privilegiu prețios i-a oferit exilul? Apocalipsa 1:1–3, 10, 11. 

Apocalipsa 1:1-3, 10-11: „Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Și le-a făcut-o cunoscută trimițând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu și despre mărturia lui Isus Hristos și a spus tot ce a văzut. Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape! În ziua Domnului eram în Duhul. Și am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe, care zicea: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă. Ce vezi scrie într-o carte și trimite-o celor șapte Biserici: la Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia și Laodiceea.”“ 

„Patmos, o insulă stâncoasă și pustie din Marea Egee, fusese aleasă de guvernul roman ca loc de exil pentru criminali; dar pentru slujitorul lui Dumnezeu, acest loc întunecos a devenit poarta cerului. Aici, departe de agitația vieții și de activitățile anilor de mai înainte, el a avut părtășia lui Dumnezeu, a lui Hristos și a îngerilor cerești, și de la ei a primit instrucțiuni pentru biserică pentru toate timpurile viitoare. Evenimentele care aveau să aibă loc în scenele finale ale istoriei pământului i-au fost prezentate; iar acolo a scris viziunile primite de la Dumnezeu.” — Idem, pp. 570–571.

MIERCURI, 20 MAI 

4. O ÎNTÂLNIRE CU HRISTOS  

a. Cum i s-a arătat Hristos lui Ioan în vedenie pe Patmos? Apocalipsa 1:12–16. 

Apocalipsa 1:12-16: „M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Și când m-am întors, am văzut șapte sfeșnice de aur. Și în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare și încins la piept cu un brâu de aur. Capul și părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă și arsă într-un cuptor și glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă ținea șapte stele. Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri și fața Lui era ca soarele când strălucește în toată puterea lui.“ 

„[Ucenicul iubit] Îl văzuse pe Stăpânul său în Ghetsimani, fața Lui marcată de picăturile de sânge ale agoniei, ‘înfățișarea Lui… desfigurată mai mult decât a oricărui om, și înfățișarea Sa mai mult decât a fiilor oamenilor.’ (Isaia 52:14). Îl văzuse în mâinile ostașilor romani, îmbrăcat cu o haină veche de porfir și încununat cu spini. Îl văzuse răstignit pe crucea de la Calvar, obiect al batjocurii și al abuzului crud. Acum lui Ioan îi este îngăduit iarăși să-L vadă pe Domnul său. Dar ce schimbare în înfățișarea Lui! El nu mai este Om al Durerilor, disprețuit și umilit de oameni. Este îmbrăcat într-o haină de strălucire cerească… Patmosul este făcut strălucitor de slava Domnului înviat.” — Istoria faptelor Apostolilor, p. 582 (cap. 57). 

b. Care a fost reacția lui Ioan și ce misiune i-a încredințat Isus? Apocalipsa 1:17–19. 

Apocalipsa 1:17-19: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Și-a pus mâna dreaptă peste mine și a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu țin cheile morții și ale Locuinței morților. Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt și cele care au să fie după ele.“ 

„Ioan a fost întărit ca să trăiască în prezența Domnului său glorificat. Atunci, înaintea vedeniei lui uimite i s-au deschis slăvile cerului. I s-a îngăduit să vadă tronul lui Dumnezeu și, privind dincolo de conflictele pământene, să zărească mulțimea îmbrăcată în alb a răscumpăraților. A auzit muzica îngerilor cerești și cântările triumfătoare ale celor ce au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturiei lor. În descoperirea dată lui i s-au desfășurat scene de mare interes din experiența poporului lui Dumnezeu și istoria bisericii, până aproape de sfârșitul vremurilor. În figuri și simboluri lui Ioan i-au fost prezentate subiecte de mare însemnătate, pe care el trebuia să le scrie, pentru ca poporul lui Dumnezeu din vremea lui și din veacurile ce vor urma să aibă o înțelegere inteligentă asupra pericolelor și conflictelor ce îi așteaptă.” — Idem., pp. 582–583. 

c. În ce fel este cartea Apocalipsei un mesaj pentru noi, personal? Apocalipsa 1:4–6; 3:22. 

Apocalipsa 1:4-6: „Ioan, către cele șapte Biserici care sunt în Asia: Har și pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era și Celui ce vine și din partea celor șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie și din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel Întâi Născut din morți, Domnul împăraților pământului! Ale Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său și a făcut din noi o împărăție și preoți pentru Dumnezeu, Tatăl Său, ale Lui să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin.“ 

Apocalipsa 3:22: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”“ 

„Această descoperire a fost dată pentru călăuzirea și mângâierea bisericii pe toată durata dispensațiunii creștine. Totuși, învățătorii religioși au spus că ea este o carte pecetluită și că tainele ei nu pot fi explicate. Din această cauză, mulți s-au întors de la înregistrarea profetică, refuzând să aloce timp și studiu misterelor ei. Dar Dumnezeu nu voiește ca poporul Său să privească astfel cartea.” — Idem., p. 583. 

JOI, 21 MAI 

5. PREZENȚA LUI HRISTOS ASIGURATĂ  

a. Ce însemna imaginea lui Hristos în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur? Apocalipsa 1:20. 

Apocalipsa 1:20: „Taina celor șapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea și a celor șapte sfeșnice de aur: cele șapte stele sunt îngerii celor șapte Biserici și cele șapte sfeșnice sunt șapte Biserici.“ 

„Hristos este prezentat ca umblând în mijlocul sfeșnicelor de aur. Astfel este simbolizată relația Sa cu bisericile. El este în comuniune permanentă cu poporul Său. Le cunoaște adevărata stare. Observă rânduiala lor, evlavia lor, devotamentul lor. Deși este Mare Preot și mijlocitor în sanctuarul de sus, totuși este reprezentat umblând înainte-înapoi în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ. Cu veghe neobosită și grijă neîncetată, El priveghează să vadă dacă lumina vreunuia dintre străjerii Săi pâlpâie ori se stinge. Dacă sfeșnicele ar fi lăsate numai în grija omenească, flacăra ar slabi și s-ar stinge; dar El este adevăratul păzitor în casa Domnului, adevăratul ocrotitor al curților templului. Grija Lui neîncetată și harul susținător sunt izvorul vieții și al luminii.” — Istoria Faptelor Apostolilor, p. 586 (cap. 57). 

b. Descrieți scopul mesajelor lui Dumnezeu către biserică, privită ca întreg, și reprezentată de cele șapte biserici din capitolele 2 și 3 ale Apocalipsei. 

„Numele celor șapte biserici sunt simbolice pentru biserica în diferite perioade ale erei creștine. Numărul 7 indică plenitudinea și simbolizează faptul că mesajele se întind până la sfârșitul vremurilor, iar simbolurile folosite arată starea bisericii în diverse perioade ale istoriei lumii.” — Idem., p. 585. 

„Biserica era cu defecte și avea nevoie de mustrare severă și de disciplinare, iar Ioan a fost inspirat să scrie mesaje de avertizare, mustrare și îndemn pentru aceia care, pierzând din vedere principiile fundamentale ale Evangheliei, și-ar periclita nădejdea mântuirii. Dar cuvintele de mustrare pe care Dumnezeu a găsit necesar să le trimită sunt rostite întotdeauna cu o dragoste tandră și cu promisiunea păcii pentru orice credincios pocăit.” — Idem., p. 587. 

VINERI, 22 MAI 

1. Chiar dacă Isus nu a avut favoriți, de ce a fost Ioan numit „ucenicul iubit”? 

 

2. Ce a creat schimbarea în viața și caracterul lui Ioan? 

3. Cum a învins Dumnezeu planurile celor răi care au încercat să scape de Ioan? 

4. Deși adesea numită în mod eronat o carte pecetluită, ce înseamnă Apocalipsa pentru noi? 

5. Descrieți scopul lui Dumnezeu în trimiterea mesajelor de mustrare către Biserica Sa.