Lecția 4. MĂRTURISIREA
Verset de memorat: „Cine își ascunde fărădelegile nu pro-pășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.” (Proverbe 28:13)
Lectură recomandată: Calea către Hristos, capitolul 4, pp. 37–41 (cap. 4).
„Mărturisirea, care este revărsarea adâncului sufletului, își găsește calea către Dumnezeul milei infinite.” — Calea către Hristos, p. 38 (cap. 4).
DUMINICĂ, 19 IULIE
1. MILA LUI DUMNEZEU
a. Când suntem convinși de păcat, ce trebuie să facem? Proverbe 28:13; Iacov 5:16
Proverbe 28:13: „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.“
Iacov 5:16: „Mărturisiți-vă unii altora greșelile și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.“ (engl.)
„Condițiile pentru a obține mila lui Dumnezeu sunt simple, drepte și raționale. Domnul nu ne cere să facem un lucru greu pentru a primi iertarea păcatului. Nu este nevoie să facem pelerinaje lungi și obositoare sau să îndeplinim penitențe dureroase pentru a ne recomanda sufletele înaintea Dumnezeului cerului sau pentru a ispăși fărădelegile noastre; cel care își mărturisește păcatul și se lasă de el va căpăta îndurare.” — Calea către Hristos, p. 37 (cap. 4).
b. Ce atitudine cere acest lucru din partea noastră? Proverbe 15:33; 19:23; Psalmi 34:18
Proverbe 15:33: „Frica de Domnul este școala înțelepciunii și smerenia merge înaintea slavei.“
Proverbe 19:23: „Frica de Domnul duce la viață, și cel ce o are petrece noaptea sătul, fără să fie cercetat de nenorocire.“
Psalmi 34:18: „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă și mântuiește pe cei cu duhul zdrobit.“
„Cei care nu și-au smerit sufletele înaintea lui Dumnezeu, recunoscându-și vinovăția, nu au împlinit încă prima condiție a primirii. Dacă nu am trăit acea pocăință de care nu trebuie să ne pară rău și dacă nu ne-am mărturisit păcatele cu adevărată smerenie a sufletului și zdrobire a spiritului, urând nelegiuirea noastră, nu am căutat niciodată cu adevărat iertarea păcatului; iar dacă nu am căutat-o niciodată, nu am găsit niciodată pacea lui Dumnezeu. Singurul motiv pentru care nu avem iertarea păcatelor din trecut este că nu suntem dispuși să ne smerim inimile și să împlinim condițiile Cuvântului adevărului. Sunt date instrucțiuni clare cu privire la acest subiect. Mărturisirea păcatului, fie publică, fie particulară, trebuie să fie din inimă și exprimată liber.” — Idem, pp. 37, 38.
LUNI, 20 IULIE
2. MĂRTURISIREA ȘI IERTAREA
a. Când l-am jignit pe un semen, pe cine am mai jignit? Psalmi 51:4
Psalmi 51:4: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta; așa că vei fi drept în hotărârea Ta și fără vină în judecata Ta.“
„Apostolul spune: «Mărturisiți-vă greșelile unii altora și ru-gați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați.» (Iacov 5:16, engl.). Mărturisiți-vă lui Dumnezeu păcatele, Singurul care le poate ierta, și unii altora greșelile. Dacă ați adus o ofensă prietenului sau aproapelui vostru, trebuie să vă recunoașteți greșeala, iar datoria lui este să vă ierte cu bunăvoință. Apoi trebuie să căutați iertarea lui Dumnezeu, deoarece fratele pe care l-ați rănit este proprietatea lui Dumnezeu, iar rănindu-l pe el ați păcătuit împotriva Creatorului și Răscumpărătorului său.” — Calea către Hristos, p. 37 (cap. 4).
b. De ce trebuie să-i iertăm pe alții? Matei 6:14, 15; Efeseni 4:32
Matei 6:14-15: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar, dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.“
Efeseni 4:32: „Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.“
„Cel ce nu iartă își taie unicul canal prin care poate primi mila de la Dumnezeu. Nu trebuie să credem că, dacă cei care ne-au rănit nu își mărturisesc greșeala, suntem îndreptățiți să le refuzăm iertarea. Fără îndoială, este partea lor să-și smerească inimile prin pocăință și mărturisire; dar noi trebuie să avem un spirit de compasiune față de cei care au greșit împotriva noastră, fie că își mărturisesc sau nu greșelile. Oricât de adânc ne-ar fi rănit, nu trebuie să ne hrănim resentimentele și să ne plângem de rănile noastre; ci, așa cum sperăm să fim iertați pentru greșelile noastre împotriva lui Dumnezeu, trebuie să-i iertăm pe toți cei care ne-au făcut rău.” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 113, 114 (cap. 5).
c. Ce ar trebui să ne învețe datoria față de omenire? 1 Petru 4:8; Romani 13:8
1 Petru 4:8: „Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.“
Romani 13:8: „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea.“
„Lăsați ca Hristos, Viața divină, să locuiască în voi și, prin voi, să descopere dragostea născută în cer, care va insufla speranță celor fără speranță și va aduce inimii lovite de păcat pacea cerului. Când venim la Dumnezeu, aceasta este condiția care ne întâmpină chiar în prag: că, primind milă de la El, ne consacrăm să descoperim harul Său altora.” — Idem, pp. 114, 115.
„Inumanitatea omului față de om este cel mai mare păcat al nostru. Mulți cred că reprezintă dreptatea lui Dumnezeu, în timp ce eșuează cu totul în a reprezenta gingășia și marea Sa dragoste. Adesea, cei pe care îi întâmpină cu asprime și severitate, se află sub presiunea ispitei. Satan se luptă cu aceste suflete, iar cuvintele aspre și lipsite de simpatie îi descurajează și îi fac pradă puterii ispititorului.” — Divina vindecare, p. 163 (cap. Ajutați-i pe cei ispitiți).
MARȚI, 21 IULIE
3. SPECIFIC ȘI SINCER
a. Ce păcate trebuie mărturisite public și care doar lui Dumnezeu? Psalmi 32:5; Matei 5:23, 24
Psalmi 32:5: „Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu și nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!”... Și Tu ai iertat vina păcatului meu.“
Matei 5:23-24: „Așa că, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.“
„Adevărata mărturisire este întotdeauna de natură specifică și recunoaște păcate concrete. Ele pot fi de așa natură încât să fie aduse numai înaintea lui Dumnezeu; pot fi greșeli care trebuie mărturisite persoanelor care au suferit vătămare din cauza lor; sau pot avea un caracter public și atunci trebuie mărturisite în mod public. Dar orice mărturisire trebuie să fie clară și la obiect, recunoscând chiar păcatele de care sunteți vinovați.” — Calea către Hristos, p. 38 (cap. 4).
„Păcatul de natură privată trebuie mărturisit lui Hristos, singurul Mijlocitor între Dumnezeu și om. … Orice păcat este o ofensă împotriva lui Dumnezeu și trebuie mărturisit Lui prin Hristos. Fiecare păcat public trebuie mărturisit tot atât de public.” — Slujitorii Evangheliei, p. 216.
b. Care este scopul adevăratei mărturisiri? 1 Samuel 12:19
1 Samuel 12:19: „Și tot poporul a zis lui Samuel: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim, căci, la toate păcatele noastre, am mai adăugat și pe acela de a cere un împărat pentru noi.” “
„În zilele lui Samuel, israeliții s-au îndepărtat de Dumnezeu. Ei sufereau consecințele păcatului; căci își pierduseră credința în Dumnezeu, pierduseră discernământul pentru puterea și înțelepciunea Sa de a conduce națiunea, pierduseră încrederea în capacitatea Lui de a-Și justifica și apăra cauza. S-au întors de la Marele Conducător al universului și au dorit să fie guvernați ca națiunile din jurul lor. Înainte de a găsi pacea, au făcut această mărturisire clară: «Am adăugat la toate păcatele noastre răul de a cere un împărat.» (1 Samuel 12:19). Chiar păcatul de care fuseseră condamnați trebuia mărturisit.” — Calea către Hristos, pp. 38, 39 (cap. 4).
c. Ce acțiune practică trebuie să urmeze după mărturisire? Isaia 1:16, 17; Ezechiel 33:15
Isaia 1:16-17: „Spălați-vă deci și curățiți-vă! Luați dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ați făcut! Încetați să mai faceți răul! Învățați-vă să faceți binele, căutați dreptatea, ocrotiți pe cel asuprit, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!“
Ezechiel 33:15: „Dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învățăturile care dau viața și nu săvârșește nicio nelegiuire, va trăi negreșit și nu va muri.“
„Mărturisirea nu va fi primită de Dumnezeu fără pocăință sinceră și reformă. Trebuie să existe schimbări hotărâte în viață; tot ce este ofensator pentru Dumnezeu trebuie îndepărtat. Acesta va fi rezultatul unei adevărate căințe pentru păcat.” — Idem, p. 39.
„Orice suflet convertit va semnala, asemenea lui Zacheu, intrarea lui Hristos în inima sa prin abandonarea practicilor nedrepte care i-au marcat viața. Asemenea mai-marelui vameșilor, el va dovedi sinceritatea sa prin repararea nedreptăților.” — Hristos, Lumina lumii, p. 556 (cap. 61).
MIERCURI, 22 IULIE
4. PERICOLUL AUTOÎNDREPTĂȚIRII
a. Când Domnul i-a întrebat pe Adam și Eva despre păcatul lor, cum au sugerat ei că, de fapt, nu era vina lor? Geneza 3:12, 13
Geneza 3:12-13: „Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.” Și Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom.” “
„Adam nu a putut nici să nege, nici să-și scuze păcatul; dar, în loc să-și manifeste pocăința, a încercat să arunce vina asupra soției sale și astfel asupra lui Dumnezeu Însuși: «Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.»” — Patriarhi și Profeți, p. 57. [Sublinierea autorului] (cap. 3)
„După ce Adam și Eva au mâncat din pomul oprit, au fost cuprinși de un sentiment de rușine și groază. La început, singurul lor gând a fost cum să-și scuze păcatul și să scape de temuta sentință a morții. Când Domnul l-a întrebat cu privire la păcatul lor, Adam a răspuns, punând vina în parte asupra lui Dumnezeu și în parte asupra tovarășei sale: «Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.» Femeia a pus vina asupra șarpelui, spunând: «Șarpele m-a amăgit și am mâncat.» (Geneza 3:12, 13). De ce ai făcut șarpele? De ce l-ai lăsat să vină în Eden? Acestea erau întrebările implicite în scuza ei pentru păcat, aruncând astfel asupra lui Dumnezeu responsabilitatea căderii lor.” — Calea către Hristos, p. 40 (cap. 4).
b. De ce face autoîndreptățirea ca mărturisirea să fie lipsită de putere? Iov 9:20; Luca 16:15
Iov 9:20: „Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat.“
Luca 16:15: „Isus le-a zis: „Voi căutați să vă arătați neprihăniți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu vă cunoaște inimile; pentru că ce este înălțat între oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu.“
„Spiritul autoîndreptățirii își are originea în tatăl minciunii și a fost manifestat de toți fiii și fiicele lui Adam. Mărturisirile de acest fel nu sunt inspirate de Duhul divin și nu vor fi primite de Dumnezeu. Adevărata pocăință îl va determina pe om să-și poarte singur vina și să o recunoască fără înșelăciune sau ipocrizie.” — Idem, p. 40.
„Nu trebuie să încercăm să ne micșorăm vina scuzând păcatul. Trebuie să acceptăm evaluarea lui Dumnezeu despre păcat, și aceasta este într-adevăr una grea. Numai Calvarul poate descoperi enormitatea teribilă a păcatului. Dacă ar fi trebuit să ne purtăm singuri vina, ne-ar fi zdrobit. Dar Cel fără păcat a luat locul nostru; deși nu merita aceasta, El a purtat nelegiuirile noastre. «Dacă ne mărturisim păcatele», Dumnezeu «este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire». Glorios adevăr! — drept față de propria Sa lege și totuși Îndreptățitorul tuturor celor ce cred în Isus. «Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea și treci cu vederea păcatul rămășiței moștenirii Tale? El nu-Și ține mânia pentru totdeauna, căci Îi place îndurarea.» (Mica 7:18).” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 116 (cap. 5).
JOI, 23 IULIE
5. MĂRTURISIREA DESCHISĂ
a. Cum și-a recunoscut Pavel, cu smerenie și în mod specific, păcatul? Faptele Apostolilor 26:10, 11
Faptele Apostolilor 26:10-11: „Și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă; și, când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine.“
„Exemplele din Cuvântul lui Dumnezeu de pocăință autentică și umilință descoperă un spirit de mărturisire în care nu există scuze pentru păcat sau încercări de autoîndreptățire. Pavel nu a căutat să se apere; el își descrie păcatul în cele mai întunecate culori, fără a încerca să-și micșoreze vinovăția. [Faptele Apostolilor 26:10, 11 citate].” — Calea către Hristos, p. 41 (cap. 4).
b. Ce a declarat Pavel în prima sa epistolă către Timotei? 1 Timotei 1:15
1 Timotei 1:15: „O, adevărat și cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”, dintre care cel dintâi sunt eu.“
„În noi înșine nu putem vedea decât slăbiciune, nimic altceva care să ne recomande înaintea lui Dumnezeu, iar Satan ne spune că este zadarnic; nu ne putem îndrepta defectele de caracter. Când încercăm să venim la Dumnezeu, vrăjmașul va șopti: Este inutil să te rogi; n-ai făcut tu cutare lucru rău? Nu ai păcătuit împotriva lui Dumnezeu și nu ți-ai încălcat propria conștiință? Dar îi putem spune vrăjmașului că «sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăță de orice păcat». (1 Ioan 1:7). Când simțim că am păcătuit și nu putem să ne rugăm, tocmai atunci este timpul să ne rugăm. Putem fi rușinați și adânc smeriți, dar trebuie să ne rugăm și să credem. [1 Timotei 1:15 citat]. Iertarea… este un dar oferit nouă având, în neprihănirea fără pată a lui Hristos, temeiul pentru care este oferit.” — Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 115, 116 (cap. 5).
c. Dacă ne mărturisim păcatele, ce a făgăduit Dumnezeu? 1 Ioan 1:9
1 Ioan 1:9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.“
„Inima smerită și zdrobită, supusă unei pocăințe autentice, va aprecia ceva din dragostea lui Dumnezeu și din costul Calvarului; și, așa cum un fiu face mărturisiri unui tată iubitor, tot astfel cel cu adevărat pocăit își va aduce toate păcatele înaintea lui Dumnezeu. Și este scris: [1 Ioan 1:9 citat].” — Calea către Hristos, p. 41 (cap. 4).
VINERI, 24 IULIE
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ
1. Când ne mărturisim cu credincioșie păcatele lui Dumnezeu, cum stăm înaintea Lui?
2. În ce împrejurări trebuie ca unele mărturisiri să fie făcute altor persoane și de ce?
3. De ce este important ca mărturisirea să fie specifică?
4. Descrieți pericolul autoîndreptățirii.
5. Care este rezultatul mărturisirii smerite?