Lecţia 7. Iona

 

„Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” (Iona 1:2).

„Răspunderea pusă asupra lui Iona, în misiunea dată lui de a avertiza pe locuitorii oraşului Ninive, era într-adevăr mare; totuşi Cel care îi poruncise să meargă era în stare să îl susţină pe servul Său şi să îi dea succes.”—The Review and Herald, 4 decembrie 1913

Duminică 10 august
1. NINIVE, CETATEA CEA MARE

a. Care era starea morală a cetăţii Ninive când Iona a fost trimis acolo? Naum 3:1.

Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de silnicie şi care nu încetează să se dedea la răpire! (Nau 3:1).

„În timpul prosperităţii ei vremelnice, Ninive era un centru al nelegiuirii şi răutăţii... Totuşi, Ninive, oricât ajunsese de nelegiuită, nu era cu totul pradă răului. Cel care ’vede pe toţi fiii oamenilor’ (Psalmii 33:13) şi ’vede tot ce este de preţ’ (Iov 28:10), a văzut în cetatea aceea pe mulţi care doreau după ceva mai bun şi mai înalt, cărora dacă li s-ar fi oferit ocazia de a învăţa despre Dumnezeul cel viu, ar fi părăsit faptele lor rele şi s-ar fi închinat Lui.”—Profeţi şi regi, pg. 265, 266 (engl.) (ro. cap. 22, „Ninive, cetatea cea mare”).

b. Comparaţi cetăţile Sodoma şi Ninive, luând în considerare numărul de suflete care erau dispuse a fi atinse de Duhul Sfânt? Geneza 18:32; Iona 4:11. Ce avertizare răsună până la noi astăzi?

Avraam a zis: „Să nu Te mânii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.” Şi Domnul a zis: „N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.” (Gen 18:32).

Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (Iona 4:11).

„Păcatele Sodomei se repetă în zilele noastre şi pământul este distrus şi stricat de locuitorii săi; însă cea mai rea formă de nelegiuire este o formă de evlavie fără puterea acesteia. Cei care pretind că au mare lumină se află printre cei neglijenţi şi indiferenţi, iar cauza lui Hristos este vătămată în casa pretinşilor ei prieteni. Fie ca toţi cei care doresc să fie salvaţi să se trezească din letargia lor şi să dea un sunet clar din trâmbiţă; pentru că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape.”—The Signs of the Times, 16 octombrie 1893.

Luni 11 august
2. CREDINŢA LUI IONA ÎNCERCATĂ

a. Cine a primit misiunea de a-i chema la pocăinţă pe cei din Ninive? Cum a încercat diavolul să-l ispitească să se îndoiască, să ezite şi, în cele din urmă, să respingă chemarea lui Dumnezeu? Iona 1:2, 3.

„Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s-a suit până la Mine!” 3 Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului. S-a coborât la Iafo şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe de faţa Domnului. (Iona 1:2-3).

„Când profetul s-a gândit la dificultăţile şi aparentele imposibilităţi ale misiunii acesteia, el a fost ispitit să pună la îndoială înţelepciunea chemării. Dintr-un punct de vedere omenesc părea ca şi când nimic nu putea fi obţinut prin vestirea unei astfel de solii în acel oraş mândru. El a uitat pentru moment că Dumnezeul, căruia îi slujea, era atotînţelept şi atotputernic. În timp ce el ezita, îndoindu-se încă, Satan l-a copleşit cu descurajare. Profetul a fost cuprins de o mare groază şi ’s-a sculat să fugă la Tars’... În misiunea încredinţată lui, Iona fusese învestit cu o mare responsabilitate; totuşi Cel care îi poruncise să meargă, era în stare să îl susţină pe servul Său şi să îi dea succes. Dacă profetul ar fi ascultat fără să pună întrebări, el s-ar fi scutit de multe experienţe amare şi ar fi fost binecuvântat din abundenţă.”—Profeţi şi regi, pg. 266 (engl.) (ro. cap. 22, „Ninive, cetatea cea mare”).

b. Ce s-a întâmplat în timp ce Iona dormea având impresia că fuge în siguranţă de responsabilitatea dată lui de Dumnezeu? Iona 1:4, 5.

Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme. 5 Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a coborât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus. (Iona 1:4-5).

„Dacă, atunci când chemarea a venit pentru prima dată la el, Iona s-ar fi oprit să judece calm, el ar fi ştiut cât de nebunesc ar fi orice efort de a scăpa de responsabilitatea pusă asupra sa. Însă nu i s-a permis să meargă departe, netulburat în fuga sa nebună.”—Idem., pg. 267 (engl.) (ro. cap. 22, „Ninive, cetatea cea mare”).

c. Ce ar trebui să înveţe toţi din mustrarea cu care căpitanul l-a trezit pe profetul care dormea? Iona 1:6. Ce au făcut marinarii ca ultimă soluţie pentru a linişti furtuna? Iona 1:7.

Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să Se gândească la noi şi nu vom pieri!” (Iona 1:6).

Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţi, ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţi, şi sorţul a căzut pe Iona. (Iona 1:7).

„Rugăciunile omului care se întorsese din calea datoriei nu ajutau cu nimic.”—Idem.

Marţi 12 august
3. EVANGHELIZARE PRIN CIRCUMSTANŢE PROVIDENŢIALE

a. Când echipajul bărcii l-a interogat pe Iona, cum s-a legitimate profetul? Iona 1:8, 9.

Atunci ei i-au zis: „Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?” 9 El le-a răspuns: „Sunt evreu, şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea şi uscatul!” (Iona 1:8-9).

b. Cum au ajuns în cele din urmă marinarii să Îl cunoască pe adevăratul Dumnezeu? Iona 1:10-16.

Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de faţa Domnului, pentru că le spusese el. 11 Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. 12 El le-a răspuns: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” 13 Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. 14 Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci ce vrei!” 15 Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. 16 Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe. (Iona 1:10-16).

c. Ce oportunităţi şi privilegii de a mărturisi pierdem noi adesea şi de ce? 1 Petru 3:15.

15 Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă. (1Pet 3:15).

„Dacă nevoile cauzei lui Dumnezeu ar fi prezentate într-o lumină potrivită înaintea acelora care au mijloace şi influenţă, aceşti oameni ar putea face mult pentru a înainta cauza adevărului prezent. Poporul lui Dumnezeu a pierdut multe privilegii de care s-ar fi putut folosi, dacă nu ar fi ales să stea separaţi de lume. În providenţa lui Dumnezeu suntem aduşi zilnic în legătură cu cei neconvertiţi. Prin propria Sa mână dreaptă Dumnezeu pregăteşte calea înaintea noastră, pentru ca lucrarea Sa să progreseze rapid. Ca şi conlucrători cu El, noi avem de făcut o lucrarea sacră. Trebuie să lucrăm pentru sufletul acelora care sunt în locuri înalte; trebuie să extindem către ei invitaţia plină de har de a veni la ospăţul nunţii.”—Sfaturi despre isprăvnicie, pg. 186 (engl.) (ro. cap. 37, „Pregătind calea”).

„Mulţi se măgulesc că ar putea face lucruri mari dacă ar avea oportunitatea; însă ceva i-a împiedicat întotdeauna; Providenţa le-a baricadat calea aşa încât ei nu au putut face ceea ce au vrut. Noi nu aşteptăm ca vreo mare ocazie să ne iasă în cale, ci prin acţiune promptă şi viguroasă să prindem ocaziile, să ne creăm oportunităţi şi să înfrângem dificultăţile. Ai nevoie de energie vitală din cer. În lucrarea noastră trebuie nu doar să batem fierul până e cald, ci şi să încălzim fierul bătându-l. Mişcările încete, comode, indolente nu vor face nimic pentru noi în această lucrare. Trebuie să fim neîntârziaţi, când e timpul şi când nu e timpul. Sunt timpuri critice pentru lucrare. Prin ezitare şi amânare pierdem multe ocazii de aur... Ceea ce stă cel mai mult în calea îndeplinirii datoriei tale este lipsa de hotărâre, lipsa de scop, starea de indecizie.”—Evanghelizarea, pg. 647 (engl.) (ro. cap. 19, „Lucrătorul şi calificările sale”).

Miercuri 13 august
4. O LECŢIE PENTRU SOLII LUI DUMNEZEU

a. După ce Iona a fost „vărsat” pe uscat, ce poruncă a primit el de la Domnul a doua oară? Iona 3:1, 2.

Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel: 2 „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!” (Iona 3:1-2).

b. Ce a făcut el imediat ce a intrat în cetatea blestemată? Iona 3:3, 4. În ce mod şi-a demonstrat Dumnezeu mila faţă de Ninive şi de ce? Iona 3:5-10.

Şi Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile. 4 Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” (Iona 3:3-4).

Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. 6 Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în cenuşă. 7 Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc! 8 Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile! 9 Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!” 10 Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut. (Iona 3:5-10).

„Când Iona a intrat în cetate, el a început imediat ’să strige împotriva ei’ solia: ’Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită!’ (Iona 3:4). A mers din stradă în stradă, dând avertizarea...

Întrucât regele şi nobilii, împreună cu oamenii de rând, cei de sus şi cei de jos, ’s-au pocăit la propovăduirea lui Iona’ (Matei 12:41), şi s-au unit în strigătul lor către Dumnezeul cerului, mila Sa le-a fost oferită... Sentinţa lor a fost abătută, Dumnezeul lui Israel a fost înălţat şi onorat în întreaga lume păgână, iar legea Sa a fost onorată... Ninive urma să cadă pradă naţiunilor înconjurătoare prin faptul că au uitat pe Dumnezeu, prin mândria lor semeaţă, doar după mulţi ani mai târziu.”—Profeţi şi regi, pg. 270, 271 (engl.) (ro. cap. 22, „Ninive, cetatea cea mare”).

c. Ce comparaţie a făcut Isus între păgânii pocăiţi şi evreii care refuzau să se căiască? Matei 12:41.

Bărbaţii din Ninive se vor scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii, şi-l vor osândi, pentru că ei s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; şi iată că aici este Unul mai mare decât Iona. (Mat 12:41).

„Dumnezeu le oferă oamenilor o perioadă de probă; însă există un hotar dincolo de care răbdarea divină ajunge la capăt, iar judecăţile lui Dumnezeu urmează în mod sigur. Domnul rabdă îndelung oamenii, dându-le în mod milostiv avertizări pentru a-i salva prin mila divină; însă vine un timp când implorările după milă nu vor mai fi auzite şi elementul rebel care continuă să respingă lumina adevărului va fi eliminat, din milă faţă de ei înşişi şi de cei care altfel ar fi influenţaţi de exemplul lor.”—Idem., pg. 276 (engl.) (ro. cap. 22, „Ninive, cetatea cea mare”).

„Nu vom fi consideraţi răspunzători de lumina care nu a ajuns la înţelegerea noastră, ci pentru cea căreia ne-am împotrivit şi pe care am respins- o.”—The Review and Herald, 25 aprilie 1893.

Joi 14 august
5. IONA ESTE TREZIT LA REALITATE

a. În loc să se bucure de căinţa oraşului Ninive, cum s-a plâns Iona Domnului şi ce scuză a adus el pentru îndoielile şi neascultarea sa? Iona 4:1-3.

Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona, şi s-a mâniat. 2 S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău! 3 Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decât să trăiesc!” (Iona 4:1-3).

b. Ce ar trebui să învăţăm din felul în care a încercat Dumnezeu să îl trezească pe Iona la realitate? Iona 4:5-11.

Şi Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar şi a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea. 6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete care s-a ridicat peste Iona ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta. 7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s-a uscat. 8 Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor decât să trăiesc!” 9 Dar Dumnezeu a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!” 10 Atunci şi Domnul a zis: „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. 11 Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime de vite!” (Iona 4:5-11).

„Încurcat, umilit şi incapabil de a înţelege scopul lui Dumnezeu în cruţarea oraşului Ninive, Iona a îndeplinit cu toate acestea însărcinarea data lui de a avertiza acel mare oraş; şi deşi evenimentul prezis nu s-a întâmplat, totuşi, mesajul de avertizare a fost de la Dumnezeu. Şi a realizat scopul pe care a intenţionat Dumnezeu ca el să îl îndeplinească. Slava harului Său a fost descoperită între neamuri.”—Profeţi şi regi, pg. 272, 273 (engl.) (ro. cap. 22, „Ninive, cetatea cea mare”).

„Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al milei. El se poartă cu călcătorul legii Sale cu îndelungă răbdare şi compasiune gingaşă. Şi totuşi, în ziua de astăzi, când oamenii, bărbaţi şi femei, au atât de multe ocazii de a se familiariza cu legea divină aşa cum este ea descoperită în Sfânta Scriptură, marele Guvernator al Universului nu poate privi cu satisfacţie oraşele rele, în care domneşte violenţa şi crima.” —Idem., pg. 275, 276 (engl.) (ro. cap. 22, „Ninive, cetatea cea mare”).

„Toţi îngerii slavei sunt interesaţi de lucrarea care se face pentru salvarea sufletelor. Nu suntem pe atât de treji pe cât ar trebui să fim.”—Evanghelizarea, pg. 282 (engl.) (ro. cap. 9, „Menţinând interesul”).

Vineri 15 august
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Care era principala diferenţă dintre Sodoma şi Ninive?

2. Numiţi unele căi prin care putem fi în pericol de a imita ezitarea, îndoiala lui Iona şi încercarea sa de a fugi de vocea lui Dumnezeu.

3. Cum ar putea să ne surprindă Dumnezeu la fel cum l-a surprins pe Iona după ce şi-a îndeplinit datoria sa de a da avertizarea despre judecata imediată?

4. Cum este atitudinea noastră prea adesea ca cea a lui Iona după victorie?

5. Pentru a ne trezi, ce fel de ilustraţii ne oferă Dumnezeu astăzi?