Lecția 2. Asemenea lui Hristos în toate circumstanțele

Verset de memorat: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” (Filipeni 2:3-4)

Recomandare pentru studiu: Mărturii pentru Comunitate, vol. 5, p. 167- 177 (Mărturia 31, Iubirea frățească), 477-490 (Mărturia 33, Unitate și iubire în biserică). 

„Cultivarea unui comportament totdeauna la fel de plin de curtenie, cultivarea bunăvoinței de a face altora ceea ce am dori ca ei să ne facă nouă, ar reduce la jumătate suferințele vieții. Spiritul de înălțare de sine este spiritul lui Satan; dar inima în care este cultivată iubirea lui Hristos va avea acea dragoste care nu caută propriile sale interese.” — Patriarhi și Profeți, p. 132 (cap. 12: Avraam în Canaan). 

DUMINICĂ, 4 OCTOMBRIE 

1. O CALITATE NECESARĂ  

a. De ce ar trebui să apreciem exprimarea lui Pavel cu privire la valoarea adevăratei armonii creștine? Filipeni 2:1,2; Romani 15:5,6 

Filipeni 2:1-2: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.” 

Romani 15:5-6: „Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți aceleași simțăminte unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus, pentru ca toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.” 

„Hristos conduce un popor, aducându-l spre unitate a credinței, pentru ca ei să fie una, precum și El este una cu Tatăl. Diferențele de opinie trebuie cedate, pentru ca toți să se lase uniți cu trupul, pentru ca să aibă o minte și un cuget.” — Mărturii pentru Comunitate, vol. 1, p. 324 (cap. 64: Unitatea credinței). 

b. Descrieți bucuria care poate fi recoltată dintr-o astfel de unitate și cum poate această unitate să fie realizată. 1 Corinteni 1:10; Psalmul 133:1-3 

1 Corinteni 1:10: „Vă îndemn, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveți toți același fel de vorbire, să n-aveți dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire.” 

Psalmul 133:1-3: „Iată ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună! Este ca untdelemnul de preț, care, turnat pe capul lui, se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, se coboară pe marginea veșmintelor lui. Este ca roua Hermonului, care se coboară pe munții Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viața, pentru veșnicie.” 

„Cauza neînțelegerilor și a discordiei din familii și din biserică este despărțirea de Hristos. A fi aproape de Hristos înseamnă a te apropia unul de altul. Secretul adevăratei unități în biserică și familie nu este diplomația, administrarea sau efortul supraomenesc de a învinge greutățile — deși acestea trebuie făcute — ci unirea cu Hristos.” — Căminul Adventist, p. 179 (cap. 27: Un cerc sacru). 

LUNI, 5 OCTOMBRIE

2. O SCHIMBARE ÎN ATITUDINE   

a. Ce apel este făcut pentru toți credincioșii creștini — și de ce? Filipeni 2:3 

Filipeni 2:3: „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” 

„Gloria deșartă, ambiția egoistă sunt stâncile datorită cărora multe suflete au naufragiat și multe comunități au ajuns lipsite de putere. Aceia care cunosc cel mai puțin viața de consacrare, care sunt cel mai puțin legați de Dumnezeu, sunt cei care caută cu cel mai mare efort locurile cele mai înalte. Ei nu realizează ce slăbiciune au, nici ce caractere deficitare au.” — Mărturii pentru Comunitate, vol 5, p. 174. (Iubirea frățească) 

„Oameni cu temperamente diferite și caractere defectuoase pot vedea greșeli la alții, dar se pare că nu cunosc propriile lor erori... În firea omenească obișnuită există egoism și ambiție, ce mânjesc lucrarea lui Dumnezeu. Interesele proprii trebuie să fie părăsite.” — Ibid., p. 419 (Unitatea lucrării). 

„O inimă în care nu este pacea lui Hristos este nefericită, plină de nemulțumire; persoana respectivă vede defecte în toți și-n toate, și va aduce discordie până și în muzica cea mai cerească. O viață trăită egoist este o viață trăită rău. Aceia ale căror inimi sunt pline cu iubirea de ei înșiși vor împrăștia gânduri rele despre frații lor și vor vorbi împotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Pasiunile păstrate fierbinți și pătimașe datorită îndemnurilor lui Satan sunt o fântână amară, din care vor curge totdeauna izvoare amare pentru a otrăvi viața altora. 

Fie ca toți aceia care pretind că Îl urmează pe Hristos să-i aprecieze mai mult pe ceilalți și mai puțin pe ei înșiși. Strângeți-vă laolaltă, strângeți-vă laolaltă! În unire există tărie și biruință; în discordie și despărțire sunt slăbiciune și înfrângere.” — Ibid., p. 488 (Apărând interesele fraților). 

b. Explicați secretul prosperității autentice. Filipeni 2:4 

Filipeni 2:4: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.” 

„Dacă viețile noastre sunt pline de parfum sfânt, dacă Îl onorăm pe Dumnezeu, având gânduri bune față de alții și făcând fapte bune pentru a fi o binecuvântare pentru alții, atunci nu are nicio importanță dacă locuim într-o colibă sau într-un palat. Împrejurările au doar puțin de-a face cu experiențele sufletului. Spiritul nutrit este cel care dă culoare tuturor acțiunilor noastre. Un om care este în pace cu Dumnezeu și cu semenii lui nu poate fi făcut să ajungă nenorocit. În inima sa nu se va găsi invidie; bănuiala rea nu-și va găsi locul acolo; ura nu poate exista. Inima care este în armonie cu Dumnezeu se va înălța mai presus de necazurile și încercările acestei vieți.” — Ibid., 488 (Apărând interesele fraților). 

„Succesul va spori în măsura în care [instituțiile noastre] dau pe față o dărnicie dezinteresată, împărțindu-și belșugul cu instituțiile care se luptă să se pună pe picioare. Instituțiile noastre prospere ar trebui să ajute acele instituții despre care Dumnezeu a spus că ar trebui să trăiască și să prospere, dar care încă mai au de dus lupte ca să poată exista. Printre noi există prea puțină iubire adevărată și neegoistă.” — Ibid., vol. 8, p. 137 (Ajutorarea celor care au nevoie ...).

MARȚI, 6 OCTOMBRIE 

3. PE URMELE PAȘILOR SĂI   

a. În acest moment al istoriei, ce ar trebui să caracterizeze gândurile și acțiunile noastre? 2 Corinteni 10:3-5; Filipeni 2:5 

2 Corinteni 10:3-5: „Măcar că trăim în firea pământească, totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu, și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” 

Filipeni 2:5: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus.” 

„Pentru a face plăcută învățătura lui Hristos, Mântuitorul nostru, trebuie să avem aceeași gândire care era în Hristos. Preferințele și antipatiile noastre, dorința de a ne favoriza pe noi înșine în detrimentul altora trebuie să fie învinse. Lăsați pacea lui Dumnezeu să stăpânească în inimile voastre. Hristos trebuie să fie în noi o putere vie și lucrătoare.” — Comentarii Biblice, Noul Testament, vol. 7, p. 921 (Tit, cap. 2). 

„Noi trebuie să intrăm în școala lui Hristos, pentru a învăța de la El umilința și blândețea. Mântuirea este acel proces prin care omul este educat pentru cer. Educația aceasta înseamnă cunoașterea lui Hristos. Înseamnă emanciparea de sub ideile, obiceiurile și practicile învățate în școala domnului întunericului. Sufletul trebuie să fie eliberat de tot ceea ce este în opoziție cu credincioșia față de Dumnezeu.” — Hristos Lumina Lumii, p. 330 (cap. 34: Invitația). 

b. Cum și de ce trebuie să reflectăm atitudinea lui Hristos? Filipeni 2:6-8 

Filipeni 2:6-8: „El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.” 

„Isus a luat asupra Sa natura noastră, Și-a lăsat deoparte slava, măreția și bogățiile pentru a-Și îndeplini misiunea de a salva ceea ce era pierdut. El nu a venit ca să I Se slujească, ci ca El să slujească altora. Când era batjocorit, abuzat și insultat, Isus nu răspundea la fel. ‘Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocură.’ Când cruzimea oamenilor L-a făcut să sufere lovituri și răni dureroase, El nu a amenințat, ci S-a încredințat Aceluia care judecă drept. Apostolul Pavel i-a îndemnat pe frații săi din Filipi: ‘Să aveți în voi gândul acesta care era și în Hristos Isus: care, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n-a considerat ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși, luând chip de rob și făcându-Se asemenea oamenilor.’ Este slujitorul mai mare decât stăpânul său? Hristos ne-a dat viața Sa ca model, iar noi Îl dezonorăm atunci când devenim geloși la orice mică ofensă și suntem gata să răspundem cu resentiment la fiecare nedreptate, reală sau presupusă. Nu este o dovadă de noblețe să fim mereu pregătiți să ne apărăm pe noi înșine și să ne păstrăm propria demnitate. Ar fi mai bine să suferim pe nedrept de o sută de ori decât să rănim sufletul printr-un spirit de răzbunare sau prin izbucniri de mânie. Există putere care poate fi primită de la Dumnezeu. El poate ajuta. El poate da har și înțelepciune cerească. Dacă ceri cu credință, vei primi; dar trebuie să veghezi în rugăciune. Veghează, roagă-te, lucrează – acestea trebuie să fie deviza ta.” — Mărturii pentru Comunitate, vol. 2, p. 426, 427 (Importanța stăpânirii de sine). 

MIERCURI, 7 OCTOMBRIE

4. APRECIERE PROACTIVĂ   

a. Cum privește Dumnezeu Tatăl jertfa veșnică a lui Hristos — și cum ar trebui să o privim noi? Filipeni 2:9-11 

Filipeni 2:9-11: „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” 

„De partea cui suntem? Lumea L-a alungat pe Hristos, cerurile L-au primit. Omul, omul finit, L-a respins pe Prințul vieții; Dumnezeu, Conducătorul nostru suveran, L-a primit în ceruri. Dumnezeu L-a înălțat. Omul L-a încununat cu o coroană de spini, Dumnezeu L-a încununat cu o coroană de măreție regală. Trebuie să gândim cu toții cu sinceritate. Vreți ca acest Om, Hristos Isus, să domnească peste voi, sau îl veți alege pe Baraba? … Moartea lui Hristos este speranță și viață veșnică pentru toți cei care Îl primesc și cred în El.” — Comentarii Biblice, N.T., vol. 5, p. 1107 (Matei, cap. 27). 

b. Așa slabi cum suntem în puterea noastră morală și voința noastră, de ce ar trebui să ne predăm proactiv în mâinile Salvatorului? Filipeni 2:12-13 

Filipeni 2:12-13: „Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.” 

„Dacă într-adevăr ai început viața de credință și te-ai consacrat lui Dumnezeu ca să fii în totul al Lui, El te-a luat să te modeleze și să-ți dea formă în armonie cu planurile și scopurile Sale, ca să poți fi un vas de cinste. Tu trebuie să ai o dorință zeloasă de a fi maleabil în mâinile Sale și de a-L urma oriîncotro te-ar conduce. Atunci, tu te încrezi în El ca să realizeze planurile Sale, dar, în același timp, conlucrezi cu El la propria ta mântuire, cu teamă și tremur... 

Adevărata religie are de-a face cu voința. Voința este puterea ce guvernează natura omului, aducând toate celelalte facultăți sub stăpânirea ei. Voința nu este gustul sau înclinația, ci este puterea de decizie care lucrează în fiii oamenilor, spre ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu.” — Mărturii pentru Comunitate, vol. 5, p. 513 (Exercitarea voinței). 

„Vei fi totdeauna într-o continuă primejdie, până când vei înțelege adevărata putere, adevărata forță a voinței. Poți crede și poți făgădui orice, toate lucrurile, dar făgăduințele tale sau credința ta nu au nicio valoare, până când nu-ți vei pune voința de partea adevărului și a acțiunii. Dacă lupți lupta credinței cu toată puterea voinței tale, vei birui. Nu trebuie să te încrezi în sentimentele, impresiile și emoțiile tale, pentru că ele nu sunt vrednice de încredere…

Dar nu trebuie să ajungi la disperare… Tu trebuie să-ți supui propria voință, voinței lui Isus Hristos; și făcând lucrul acesta, Dumnezeu te va lua imediat în stăpânire și va lucra în tine și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Întreaga ta natură va fi adusă atunci sub controlul Duhului lui Hristos și chiar gândurile tale Îi vor fi supuse.” — Ibid., p. 513, 514 (Exercitarea voinței).

JOI, 8 OCTOMBRIE  

5. CREȘTINISMUL ZILNIC  

a. Numiți unele dintre problemele comune pe care trebuie să le depășim. Filipeni 2:14, 15 

Filipeni 2:14-15: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume.” 

„Iubirea lui Dumnezeu trebuie să pătrundă sufletul, altfel roadele neprihănirii nu vor apărea. Nu suntem în siguranță dacă ne lăsăm pradă vanității și mândriei sau iubirii de putere ori de câștig. Cea mai rea formă de egoism este să te frămânți, să critici și să te plângi pentru că ai puterea de a face aceasta, iar cei pe care îi tratezi astfel nu te pot opri. Egoismul este cel care provoacă neînțelegeri în familie și în biserică. Inimile necreștine vor crede că pot vedea mari greșeli la alții, acolo unde ele nu există, și se vor concentra asupra lucrurilor mărunte până când acestea vor părea foarte mari. Lucrarea de a îndrepta aceste lucruri mici, care li se par atât de importante unora, Dumnezeu a lăsat-o să fie îndeplinită de urmașii Săi. Să nu lăsăm aceste neînțelegeri nefericite să rămână până când devin o rădăcină de amărăciune în biserică, prin care mulți vor fi întinați. Când Hristos este în inimă, aceasta va fi atât de înmuiată și supusă de iubirea pentru Dumnezeu și pentru oameni, încât nemulțumirea, căutarea de greșeli și certurile nu vor exista acolo. Religia lui Hristos în inimă îi va aduce celui care o posedă o biruință deplină asupra acelor patimi care caută să pună stăpânire.” — Mărturii pentru Comunitate, vol. 4, p. 610 (Iubirea de lume). 

b. De ce realitate vitală ar trebui să ne aducă aminte recomandarea lui Pavel către Epafrodit? Filipeni 2:21, 25-27, 30 

Filipeni 2:21, 25-27, 30: „Ce-i drept, toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Isus Hristos. […] Am socotit de trebuință să vă trimit pe Epafrodit, fratele și tovarășul meu de lucru și de luptă, trimisul și slujitorul vostru pentru nevoile mele. Căci dorea fierbinte să vă vadă pe toți și era foarte mâhnit pentru că aflaserăți că a fost bolnav. Ce-i drept, a fost bolnav și foarte aproape de moarte, dar Dumnezeu a avut milă de el. Și nu numai de el, ci și de mine, ca să n-am întristare peste întristare. […] Căci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte și și-a pus viața în joc, ca să împlinească ce lipsea slujbei voastre pentru mine.” 

„Hristos nu i-a trimis pe îngeri în această lume decăzută, ca El să poată rămâne în cer, ci El însuși a ieșit în afara taberei, purtând ocara. El a devenit „om al durerii și obișnuit cu suferința”; El însuși a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre. Astfel, Dumnezeu privește lipsa tăgăduirii de sine de care dau dovadă așa-zișii creștini drept o negare a numelui de creștin. Cei care pretind a fi una cu Hristos și care își satisfac dorințele egoiste după haine, mobilă luxoasă și scumpă și după hrană îmbelșugată sunt creștini doar cu numele. A fi creștin înseamnă a fi asemenea lui Hristos.” — Sfaturi pentru Administrarea Creștină a Vieții, p. 54 (Spiritul de sacrificiu). 

VINERI, 9 OCTOMBRIE

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ   

1. De ce este importantă unitatea și numai cum poate fi dobândită? 

2. Care este secretul succesului, atât al indivizilor, cât și al instituțiilor? 

3. Cum putem rezuma ceea ce a făcut Hristos pentru omenire? 

4. În ciuda reputației noastre mânjite, ce este Isus dispus să facă pentru noi — și cum? 

5. De ce am tendința să mă plâng — și ce mă poată ajuta să scap de acest viciu?