Lecția 8. Prețuind oportunitatea noastră

Text de memorizat: „Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!” (Romani 9:14).

„Condițiile pentru a dobândi îndurare de la Dumnezeu sunt simple și drepte. Domnul nu cere din partea noastră să facem unele lucruri cumplit de grele pentru a dobândi iertarea. Nu este nevoie să facem lungi și obositoare pelerinaje sau să împlinim penitențe chinuitoare pentru a recomanda sufletele noastre Dumnezeului cerului sau pentru ispășirea nelegiuirilor noastre. Cine ‘mărturisește și se lasă’ de păcatul său, ‘capătă îndurare’ (Proverbe 28:13).” — Faptele Apostolilor, p. 552 (cap. 54 – Un martor credincios).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, pp. 207, 208 (cap. 19 – Întoarcerea în Canaan); Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pp. 119, 120 (cap. 10 – Mustrări și avertizări).

Duminică 13 februarie

1. UN POPOR AMESTECAT

a. Descrieți dorința pe care Pavel o avea pentru mântuirea națiunii sale, precum și raționamentul din spatele ei. Romani 9:1–5.

Romani 9:1-5: „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor că simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele, patriarhii, și din ei a ieșit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!”

„Ceea ce simțea apostolul în această privință nu era o dorință obișnuită. În rugăciune, el cerea mereu lui Dumnezeu să lucreze pentru israeliții care nu L-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca Mesia Cel făgăduit…

Iudeii erau poporul ales al lui Dumnezeu, prin care El intenționa să binecuvânteze întreaga omenire. Din mijlocul lor, Dumnezeu ridicase mulți proroci. Aceștia au profetizat despre venirea Mântuitorului care avea să fie lepădat și ucis de aceia care ar fi trebuit să fie primii care să-L recunoască ca fiind Cel făgăduit.” — Faptele Apostolilor, p. 374 (cap. 35 – Mântuirea pentru iudei).

b. Încă de când poporul iudeu s-a format ca națiune, ce a observat de fiecare dată Dumnezeu că există printre ei? Romani 9:6–8.

Romani 9:6-8: „Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toți cei ce se coboară din Israel sunt Israel și, măcar că sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.” Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță.”

Luni 14 februarie

2. UN EXEMPLU STRĂVECHI

a. Ce ar trebui să învățăm din solia Domnului către Rebeca cu privire la viitorul gemenilor ei nenăscuți? Romani 9:10-12; Geneza 25:22, 23.

Romani 9:10-12: „Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă și nu făcuseră nici bine, nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă –, s-a zis Rebecăi: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”.”

Geneza 25:22, 23: „Copiii se băteau în pântecele ei, și ea a zis: „Dacă-i așa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe Domnul. Și Domnul i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău, și două noroade se vor despărți la ieșirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Și cel mai mare va sluji celui mai mic.”

„N-a fost o alegere arbitrară din partea lui Dumnezeu, prin care Esau a fost exclus din calea binecuvântărilor mântuirii. Darurile harului Său prin Hristos sunt oferite în mod liber tuturor. Nu există nicio alegere, în afară de cea a omului însuși, în urma căreia poate pieri cineva. În Cuvântul Său, Dumnezeu a prezentat condițiile prin care fiecare suflet poate fi ales pentru viața veșnică, și anume, ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, prin credința în Hristos. Dumnezeu a ales un caracter în armonie cu Legea Sa, și toți aceia care vor atinge standardul cerut de El vor avea o intrare în Împărăția slavei.” — Patriarhi și profeți, p. 207 (cap. 19 – Întoarcerea în Canaan).

b. În ceea ce privește dreptul de întâi născut, care a fost dorința lui Esau, primul născut — și a lui Iacov, cel de-al doilea fiu? Geneza 25:29–34; Evrei 12:16,

Geneza 25:29–34: „Odată, pe când fierbea Iacov o ciorbă, Esau s-a întors de la câmp rupt de oboseală. Și Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roșiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom. Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!” Esau a răspuns: „Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujește dreptul acesta de întâi născut?” Și Iacov a zis: „Jură-mi întâi.” Esau i-a jurat și astfel și-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov. Atunci, Iacov a dat lui Esau pâine și ciorbă de linte. El a mâncat și a băut; apoi s-a sculat și a plecat. Astfel și-a nesocotit Esau dreptul de întâi născut.”

Evrei 12:16, 17: „Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Știți că mai pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea, n-a fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.”

„Esau, fiind cel mai mare, era cel îndreptățit la dreptul de întâi născut. Esau, însă, nu avea dragoste pentru consacrare, nici înclinație spre o viață religioasă. Cerințele care însoțeau dreptul spiritual de întâi născut erau pentru el nedorite, ba chiar o restricție urâtă de el. Legea lui Dumnezeu, care era condiția legământului divin cu Avraam, era privită de către Esau ca un jug al robiei. Hotărât să-și împlinească poftele, el nu dorea nimic așa de mult ca libertatea de a face ce-i place. Pentru el, puterea și bogăția, petrecerile și dezmățul constituiau fericirea. El se fălea cu libertatea neîngrădită a vieții sale sălbatice și hoinare.” — Ibid., p. 178 (cap. 16 – Iacov și Esau).

„Propriei sale alegeri s-a datorat faptul că [Esau] a fost despărțit de poporul lui Dumnezeu. Iacov alesese moștenirea credinței.” — Ibid., p. 208 (cap. 19 – Întoarcerea în Canaan).

„Iacov aflase de la mama sa despre înștiințarea divină, și anume că dreptul de întâi născut avea să-i revină, și a fost umplut de o negrăită dorință după privilegiile pe care acesta i le-ar fi conferit. Nu averile tatălui erau acelea după care umbla el; obiectul dorinței lui înfocate era dreptul spiritual de întâi născut. Să comunice cu Dumnezeu, așa cum făcuse neprihănitul Avraam, să aducă jertfa de ispășire pentru familia sa, să fie părintele poporului ales și al lui Mesia cel făgăduit și să moștenească bunurile nepieritoare cuprinse în binecuvântările legământului — acestea erau privilegiile și onorurile ce insuflau cele mai aprinse dorințe ale sale. Mintea sa alerga tot mereu înainte, în viitor, căutând să prindă binecuvântările lui nevăzute.” — Ibid., pp. 178, 179 (cap. 16 – Iacov și Esau).

Marți 15 februarie

3. DREPT ȘI MILOS

a. Ce dezvăluie dreptatea lui Dumnezeu în faptul că l-a onorat pe Iacov? Romani 9:13, 14.

Romani 9:13, 14: „după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!”

„N-a fost o alegere arbitrară din partea lui Dumnezeu, prin care Esau a fost exclus din calea binecuvântărilor mântuirii. Darurile harului Său prin Hristos sunt oferite în mod liber tuturor. Nu există nicio alegere, în afară de cea a omului însuși, în urma căreia poate pieri cineva. În Cuvântul Său, Dumnezeu a prezentat condițiile prin care fiecare suflet poate fi ales pentru viața veșnică, și anume ascultarea de poruncile lui Dumnezeu, prin credința în Hristos. Dumnezeu a ales un caracter în armonie cu Legea Sa, și toți aceia care vor atinge standardul cerut de El vor avea intrare în Împărăția slavei. Hristos Însuși a zis: ‘Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața’ (Ioan 3:36). ‘Nu orișicine-Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în împărăția Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri’ (Matei 7:21). Iar în Apocalipsa, El declară: ‘Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate’ (Apocalipsa 22:14). Cu privire la mântuirea finală a omului, aceasta este singura alegere prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu.

Fiecare suflet care va lucra la propria sa mântuire cu frică și cutremur va fi ales. Va fi ales acela care va lua asupra-și armura și va lupta lupta cea bună a credinței. Va fi ales acela care va veghea și se va ruga, care va cerceta Scriptura și care va fugi de ispite. Va fi ales acela care va avea mereu credință și va asculta de orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu. Mijloacele mântuirii sunt oferite în mod liber tuturor; dar de rezultatele mântuirii se vor bucura numai aceia care au respectat condițiile.” — Patriarhi și profeți, pp. 207, 208 (cap. 19 – Întoarcerea în Canaan).

b. Ce principiu etern i-a dezvăluit Dumnezeu lui Moise cu privire la îndurarea Sa? Exod 34:5-7; Romani 9:15, 16.

Exod 34:5-7: „Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el și a rostit Numele Domnului. Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam!”

Romani 9:15, 16: „Căci El a zis lui Moise: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă și Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Așadar nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu, care are milă.”

„Noi nu trebuie să ne gândim la Dumnezeu numai ca la un judecător pregătit să pronunțe sentința împotriva noastră. El urăște păcatul; dar, din iubire pentru păcătos, El S-a dat pe Sine în persoana Domnului Hristos, pentru ca toți să poată fi mântuiți și să se bucure de o veșnică binecuvântare în Împărăția slavei.

Domnul în persoană Își prezintă caracterul, pe care Satan l-a prezentat în mod perfid într-o lumină greșită… [Exod 34:6, 7 citat].” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 633 (cap. 77 - Iubirea lui Dumnezeu pentru cei păcătoși).

Miercuri 16 februarie

4. FARAON

a. Cum putem observa cu toții pericolul din atitudinea lui Faraon, când Moise i-a prezentat porunca divină de a elibera Israelul din sclavie? Romani 9:17; Exod 5:1, 2.

Romani 9:17: „Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea și pentru ca Numele Meu să fie vestit în tot pământul.”

Exod 5:1, 2: „Moise și Aaron s-au dus apoi la Faraon și i-au zis: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea.’ ” Faraon a răspuns: ,Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui și să las pe Israel să plece? Eu nu cunosc pe Domnul și nu voi lăsa pe Israel să plece’. ”

b. De ce s-a împietrit din ce în ce mai tare inima lui Faraon — și cum este acesta un avertisment pentru toți? Exod 7:3, 4; Evrei 4:7.

Exod 7:3, 4: „Eu voi împietri inima lui Faraon și Îmi voi înmulți semnele și minunile în țara Egiptului. Totuși Faraon n-are să v-asculte. Apoi Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și voi scoate din țara Egiptului oștile Mele, pe poporul Meu, pe copiii lui Israel, prin mari judecăți.”

Evrei 4:7: „El hotărăște din nou o zi: „Astăzi”, zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”

„Dumnezeu nu nimicește pe nimeni. Oricine este distrus, s-a distrus singur. Oricine caută să înăbușe mustrările de conștiință, seamănă semințele necredinței, iar acestea vor aduce în mod sigur un seceriș. Respingând prima avertizare din partea lui Dumnezeu, Faraonul din vechime a semănat semințele încăpățânării și a secerat încăpățânare. Dumnezeu nu l-a obligat să nu creadă. Sămânța necredinței, pe care a semănat-o, a produs un seceriș după felul ei. De aceea, atitudinea lui de împotrivire a continuat, până când a ajuns să vadă țara sa pustiită, pe fiul lui întâi născut rece și mort și pe toți întâii născuți ai casei lui și ai tuturor familiilor din împărăția sa morți, până când apele mării s-au strâns iarăși asupra cailor, carelor și a războinicilor lui. Istoria sa este o ilustrație înfricoșătoare a adevărului cuprins în cuvintele: ‘Ce seamănă omul, aceea va și secera’ (Galateni 6:7). Dacă oamenii și-ar da seama de lucrul acesta, atunci ar fi cu mult mai atenți la sămânța pe care o seamănă.” — Parabolele Domnului Hristos, pp. 84, 85 (cap. 6 – Alte învățături din semănarea seminței).

„Nu s-a exercitat nicio putere supranaturală pentru a împietri inima împăratului. Dumnezeu i-a dat lui Faraon dovada cea mai izbitoare a puterii divine, dar monarhul a refuzat cu încăpățânare să dea ascultare luminii. Fiecare desfășurare a puterii infinite, pe care o respingea, îl făcea să fie și mai hotărât în răzvrătirea lui. Sămânța revoltei, pe care a semănat-o atunci când a respins cea dintâi minune, și-a adus roadele. Stăruind să meargă pe propria sa cale, trecând de la o treaptă a încăpățânării la alta, inima i s-a împietrit tot mai mult, până când a fost chemat să vadă chipurile reci, moarte, ale primilor născuți.” —Patriarhi și profeți, p. 268 (cap. 23 – Plăgile asupra Egiptului).

„Ceea ce a avut loc în inima lui Faraon, se va replica în fiecare suflet care neglijează să nutrească lumina și să meargă fără întârziere în lumina razelor ei. Dumnezeu nu distruge pe nimeni. Păcătosul se distruge singur prin propria sa nepocăință. Când o persoană neglijează o dată să dea ascultare invitațiilor, mustrărilor și avertizărilor Duhului lui Dumnezeu, conștiința sa se împietrește și data următoare când este mustrat, va fi mult mai dificil să se supună și să asculte. Astfel se va întâmpla cu fiecare repetare.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 120 (cap. 10 – Mustrări și avertizări).

Joi 17 februarie

5. ESTE TIMPUL SĂ DECIDEM

a. Cum exprimă Cuvântul inspirat realitatea solemnă cu care se confruntă fiecare muritor? Romani 9:18–20.

Romani 9:18–20: „Astfel, El are milă de cine vrea și împietrește pe cine vrea. Dar îmi vei zice: „Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?” Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut așa?”

„Acum este timpul să căutați o pregătire și o stare de calificare pentru îngrozitorul test care este în fața noastră — acea sfințenie fără de care niciun om nu Îl poate vedea pe Dumnezeu. Nimeni să nu spună: Calea mea este ascunsă de Domnul. Dumnezeu nu cunoaște nimic cu privire la faptele mele. Poate că încă nu este prea târziu și puteți să vă pocăiți. Chiar dacă în dreptul numelor voastre se va scrie iertarea, veți suferi o pierdere foarte mare, deoarece rănile pe care le-ați făcut sufletului vostru vor rămâne.

Oh, cum este posibil ca aceia care au lumina adevărului, marea lumină dată de Dumnezeu, să sfideze mânia și judecățile Lui, păcătuind împotriva Sa și săvârșind tocmai acele lucruri pe care El le-a spus în cuvântul Său să nu le facă? Cum pot fi ei atât de orbiți de Satan, încât să-L dezonoreze pe Dumnezeu în față și să-și întineze sufletul, păcătuind cu bună știință? Apostolul spune: ‘Noi am ajuns o priveliște pentru lume, îngeri și oameni.’ Vor întreba, oare, acești păcătoși din Sion — să-i numesc ipocriți — „În ce fel suntem noi o priveliște pentru lume, îngeri și oameni?” Răspundeți-vă singuri: Prin abuzarea de lumină, de privilegiile și de harul pe care mi le-a dat Dumnezeu, prin faptele mele imorale, care degradează trupul și corup sufletul. Nu cumva, în timp ce pretind că Îl cunosc pe Dumnezeu, eu Îl exclud din gândurile mele și Îl înlocuiesc cu un idol? Nu cumva, prin exemplul meu, îi determin pe alții să privească păcatul cu ușurătate?” — Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 447 (cap. 63 – Fiți curați).

b. Ce ilustrație ar trebui să rămână veșnic vie în mintea noastră? Romani 9:21–23.

Romani 9:21-23: „Nu este olarul stăpân pe lutul lui ca, din aceeași frământătură de lut, să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? Și ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire, și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)?”

Vineri 18 februarie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De unde știm că descendența genealogică nu garantează mântuirea?

2. De ce a fost Iacov mai favorizat înaintea lui Dumnezeu față de Esau?

3. Ce mă învață experiențele lui Iacov și Moise despre Dumnezeu?

4. Cum pot evita sinuciderea spirituală treptată progresivă pe care a ales-o Faraon?

5. Cum îmi este influențat destinul veșnic de alegerile pe care le fac acum?