Lecția 13. Sfârșitul profețit

VERSET DE MEMORAT: „Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Și a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate.” (Apocalipsa 21:5) 

Recomandare pentru studiu: Experiențe și viziuni, pp. 279–295 (Încheierea vestirii celei de a treia solii îngerești – până „Moartea a doua”). 

„Lumea noastră, sub blestemul păcatului, singura pată întunecată din minunata Sa creație, va fi onorată mai presus de toate celelalte lumi din universul lui Dumnezeu.” — Hristos, Lumina lumii, p. 26 (cap. 1). 

DUMINICĂ, 21 IUNIE 

1. CELE ȘAPTE URGII FINALE   

a. Ce este descoperit cu privire la judecățile lui Dumnezeu care urmează să fie revărsate asupra pământului? Apocalipsa 15:1; capitolul 16. 

Apocalipsa 15:1: „Apoi am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.“ 

Apocalipsa 16:1-21: „Și am auzit un glas tare, care venea din Templu și care zicea celor șapte îngeri: „Duceți-vă și vărsați pe pământ cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!” Cel dintâi s-a dus și a vărsat potirul lui pe pământ. Și o rană rea și dureroasă a lovit pe oamenii care aveau semnul fiarei și care se închinau icoanei ei. Al doilea a vărsat potirul lui în mare. Și marea s-a făcut sânge, ca sângele unui om mort. Și a murit orice făptură vie, chiar și tot ce era în mare. Al treilea a vărsat potirul lui în râuri și în izvoarele apelor. Și apele s-au făcut sânge. Și am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Și sunt vrednici.” Și am auzit altarul zicând: „Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!” Al patrulea a vărsat potirul lui peste soare. Și soarelui i s-a dat să dogorească pe oameni cu focul lui. Și oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. Al cincilea a vărsat potirul lui peste scaunul de domnie al fiarei. Și împărăția fiarei a fost acoperită de întuneric. Oamenii își mușcau limbile de durere. Și au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor și din pricina rănilor lor rele și nu s-au pocăit de faptele lor. Al șaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Și apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraților care au să vină din Răsărit. Apoi am văzut ieșind din gura balaurului și din gura fiarei și din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu niște broaște. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite și care se duc la împărații pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic. „Iată, Eu vin ca un hoț. Ferice de cel ce veghează și își păzește hainele, ca să nu umble gol și să i se vadă rușinea!” Duhurile cele rele i-au strâns în locul care pe evreiește se cheamă Armaghedon. Al șaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Și din Templu, din scaunul de domnie, a ieșit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Și au urmat fulgere, glasuri, tunete și s-a făcut un mare cutremur de pământ, așa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur așa de mare. Cetatea cea mare a fost împărțită în trei părți și cetățile neamurilor s-au prăbușit. Și Dumnezeu Și-a adus aminte de Babilonul cel mare, ca să-i dea potirul de vin al furiei mâniei Lui. Toate ostroavele au fugit și munții nu s-au mai găsit. O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Și oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare.“ 

„Am văzut că cele șapte plăgi de pe urmă aveau să fie în curând revărsate asupra celor care nu au niciun adăpost; totuși lumea nu le acorda mai multă atenție decât ar acorda câtorva picături de apă gata să cadă. Am fost atunci făcută în stare să îndur înfățișarea înfricoșătoare a celor șapte plăgi, mânia lui Dumnezeu. Am văzut că mânia Lui era îngrozitoare și înspăimântătoare, și că dacă și-ar întinde mâna sau ar ridica-o în mânie, locuitorii lumii ar fi ca și cum n-ar fi fost niciodată, sau ar suferi de răni incurabile și plăgi mistuitoare care ar veni asupra lor, iar ei nu ar găsi nicio izbăvire, ci ar fi nimiciți de ele.” — Experiențe și viziuni, p. 64 (cap. Semnul fiarei). 

b. În ce mod diferit este descrisă aceeași scenă? Ieremia 25:30–33; Apocalipsa 19:17–21. 

Ieremia 25:30-33: „Și tu să le prorocești toate aceste lucruri și să le spui: ‘Domnul va răcni de sus; din Locașul Lui cel Sfânt, va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinței Lui; va striga, precum cei ce calcă în teasc, împotriva tuturor locuitorilor pământului. Vuietul ajunge până la marginea pământului, căci Domnul Se ceartă cu neamurile, intră la judecată împotriva oricărei făpturi și dă pe cei răi pradă sabiei’”, zice Domnul. Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, nenorocirea merge din popor în popor și o mare furtună se ridică de la marginile pământului. Cei pe care-i va ucide Domnul în ziua aceea vor fi întinși de la un capăt al pământului până la celălalt; nu vor fi nici jeliți, nici adunați, nici îngropați, ci vor fi un gunoi de pământ.“

Apocalipsa 19:17-21: „Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare și a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniți, adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncați carnea împăraților, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor și a călăreților și carnea a tot felul de oameni, slobozi și robi, mici și mari!” Și am văzut fiara și pe împărații pământului și oștile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce ședea călare pe cal și cu oastea Lui. Și fiara a fost prinsă. Și, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei și se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalți au fost uciși cu sabia care ieșea din gura Celui ce ședea călare pe cal. Și toate păsările s-au săturat din carnea lor.“ 

„Cei răi au trecut hotarul harului lor; Duhul lui Dumnezeu, împotriva căruia au stăruit cu încăpățânare în împotrivire, a fost în cele din urmă retras. Fără adăpostul harului divin, ei nu au nicio protecție împotriva celui rău. Satan va arunca atunci locuitorii pământului într-un ultim mare necaz. Când îngerii lui Dumnezeu încetează să mai țină în frâu vânturile violente ale pasiunilor omenești, toate elementele de conflict vor fi dezlănțuite. Întreaga lume va fi cuprinsă de o ruină mai teribilă decât cea care a venit altădată asupra Ierusalimului.” — Tragedia veacurilor, p. 61 (cap. Valdenzii). 

LUNI, 22 IUNIE 

2. A DOUA VENIRE  

a. Cum descrie cartea Apocalipsei a doua venire a lui Hristos? Apocalipsa 1:7; 6:15–17. 

Apocalipsa 1:7: „Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.“ 

Apocalipsa 6:15-17: „Împărații pământului, domnitorii, căpitanii oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui și cine poate sta în picioare?”“ 

„După o scurtă vreme, ochii noștri au fost atrași spre răsărit, căci apăruse un mic nor negru, cam cât jumătate din mărimea unei palme, pe care toți îl știam ca fiind semnul Fiului omului. Toți priveam în tăcere solemnă norul, pe măsură ce se apropia și devenea tot mai luminos, glorios și încă și mai glorios, până a devenit un mare nor alb. Partea de jos părea ca focul; un curcubeu era deasupra norului, iar în jurul lui erau zece mii de mii de îngeri cântând un cântec minunat; și pe nor stătea Fiul omului. Părul Lui era alb și ondulat și cădea pe umerii Săi; iar pe cap avea multe coroane. Picioarele Lui aveau înfățișarea focului; în mâna dreaptă avea o seceră ascuțită; în stânga, o trâmbiță de argint. Ochii Lui erau ca o flacără de foc, cercetându-Și copiii până în străfundul ființei. Atunci toate fețele au devenit palide, iar cei pe care Dumnezeu îi respinsese s-au înnegrit. Toți am strigat: ‘Cine va putea sta în picioare? Este haina mea fără pată?’ Apoi îngerii au încetat să mai cânte, și a urmat un timp de tăcere înfricoșătoare, când Isus a vorbit: ‘Cei cu mâini curate și inimă curată vor putea sta; harul Meu îți este de ajuns.’ La aceste cuvinte fețele noastre s-au luminat și bucuria a umplut fiecare inimă. Îngerii au ridicat tonul și au cântat din nou, în timp ce norul se apropia tot mai mult de pământ.” — Experiențe și viziuni, pp. 15, 16 (cap. Prima mea viziune). 

b. Ce vor face îngerii atunci? Matei 24:31; 1 Tesaloniceni 4:16, 17. 

Matei 24:31: „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă.“ 

1 Tesaloniceni 4:16-17: „Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul.“ 

„Păcatul a desfigurat și aproape a șters chipul divin; dar Hristos a venit să refacă ce fusese pierdut. El va schimba trupurile noastre umile și le va face asemenea trupului Său glorios. Forma muritoare, degradată, lipsită de frumusețe, odinioară pângărită de păcat, devine perfectă, frumoasă și nemuritoare… 

Îngerii ‘vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă’. Copilașii sunt purtați în brațe de îngeri sfinți către mamele lor. Prietenii despărțiți multă vreme de moarte sunt uniți, ca să nu se mai despartă niciodată, și cu cântări de bucurie se înalță împreună spre Cetatea lui Dumnezeu.” — Tragedia veacurilor, p. 645 (cap. 40). 

c. Unde va fi pus Satan? Apocalipsa 20:1, 2. 

Apocalipsa 20:1-2: „Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ținea în mână cheia adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani.“ 

„Aici va fi căminul lui Satan împreună cu îngerii lui răi timp de o mie de ani. Limitați la pământ, nu vor avea acces la alte lumi pentru a-i ispiti și a-i deranja pe cei care nu au căzut niciodată.” — Tragedia veacurilor, p. 659 (cap. 41).

MARȚI, 23 IUNIE 

3. JUDECATA  

a. Ce vor face sfinții în timpul celor 1.000 de ani cât Satan este legat? Apocalipsa 20:4–6; 1 Corinteni 6:2, 3. 

Apocalipsa 20:4-6: „Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Fericiți și sfinți sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nicio putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos și vor împărăți cu El o mie de ani.“ 

1 Corinteni 6:2-3: „Nu știți că sfinții vor judeca lumea? Și dacă lumea va fi judecată de voi, sunteți voi nevrednici să judecați lucruri de foarte mică însemnătate? Nu știți că noi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile vieții acesteia?“ 

„În timpul celor o mie de ani dintre prima și a doua înviere are loc judecata celor nelegiuiți. Apostolul Pavel indică această judecată ca pe un eveniment ce urmează celei de-a doua veniri… Daniel declară că atunci când a venit Cel Îmbătrânit de Zile, ‘judecata a fost dată sfinților Celui Preaînalt’ (Daniel 7:22). În acel timp cei drepți domnesc ca regi și preoți ai lui Dumnezeu... Atunci, așa cum a prevestit Pavel, ‘sfinții vor judeca lumea‘ (1 Corinteni 6:2). Împreună cu Hristos, ei judecă pe cei nelegiuiți, comparând faptele lor cu cartea legii, Biblia și hotărând fiecare caz potrivit cu faptele făcute în trup. Atunci partea pe care trebuie să o sufere cei răi este măsurată, potrivit cu faptele lor; și este notată împotriva numelor lor în cartea morții. 

Satan și îngerii răi sunt de asemenea judecați de Hristos și poporul Său. Spune Pavel: „Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?” (versetul 3). Iar Iuda declară că „îngerii care nu și-au păstrat vrednicia, ci și-au părăsit locuința, El i-a păstrat în lanțuri veșnice, în întuneric, pentru judecata zilei celei mari.” (Iuda 6).” — Tragedia veacurilor, pp. 660, 661 (cap. 41). 

b. Ce se va întâmpla la sfârșitul celor 1.000 de ani? Apocalipsa 21:2; 20:7, 8. 

Apocalipsa 21:2: „Și eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.“ 

Apocalipsa 20:7, 8: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.“

„La încheierea celor o mie de ani va avea loc a doua înviere. Atunci cei nelegiuiți vor fi înviați din morți și vor apărea înaintea lui Dumnezeu pentru executarea ‘judecății scrise’. … Isaia declară, cu privire la cei răi: „Vor fi adunați laolaltă, ca prizonierii adunați în groapă, vor fi închiși în temniță și, după multe zile, vor fi pedepsiți.” (Isaia 24:22). — Ibid., p. 661 (cap. 41). [Sublinierea autorului].” 

c. Care va fi sfârșitul final al celor nelegiuiți? Apocalipsa 20:9; Maleahi 4:1. 

Apocalipsa 20:9: „Și ei s-au suit pe fața pământului și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.“ 

Maleahi 4:1: „Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde”, zice Domnul oștirilor, „și nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură.“ 

„În flăcările purificatoare cei nelegiuiți sunt în sfârșit distruși, rădăcină și ramură—Satan rădăcina, iar urmașii lui ramurile. Pedeapsa deplină a legii a fost aplicată; cerințele dreptății au fost împlinite; iar cerul și pământul, privind, declară dreptatea lui Iehova.” — Tragedia veacurilor, p. 673 (cap. 42). 

MIERCURI, 24 IUNIE 

4. NOUL PĂMÂNT  

a. Descrieți promisiunea lui Dumnezeu de a face toate lucrurile noi. Apocalipsa 21:1, 5; 22:1, 2; Isaia 65:17. 

Apocalipsa 21:1, 5: „Apoi am văzut un cer nou și un pământ nou; pentru că cerul dintâi și pământul dintâi pieriseră, și marea nu mai era. Cel ce ședea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Și a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate.”“ 

Apocalipsa 22:1-2: „Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, limpede ca cristalul, care ieșea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului. În mijlocul pieței cetății și pe cele două maluri ale râului, era pomul vieții, rodind douăsprezece feluri de rod și dând rod în fiecare lună; și frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.“ 

Isaia 65:17: „Căci iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou; așa că nimeni nu-și va mai aduce aminte de lucrurile trecute și nimănui nu-i vor mai veni în minte.” 

„Lucrarea de răscumpărare va fi desăvârșită. În locul unde păcatul s-a înmulțit, harul lui Dumnezeu prisosește și mai mult. Pământul însuși, chiar terenul pe care Satan îl revendică drept al lui, va fi nu doar răscumpărat, ci și înălțat. Lumea noastră mică, aflată sub blestemul păcatului, singura pată întunecată din creația Sa glorioasă, va fi onorată mai presus de toate celelalte lumi din universul lui Dumnezeu. Aici, unde Fiul lui Dumnezeu a locuit în omenire; unde Împăratul slavei a trăit, a suferit și a murit — aici, când El va face toate lucrurile noi, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii, „și El va locui cu ei; ei vor fi poporul Lui, și Dumnezeu Însuși va fi cu ei și va fi Dumnezeul lor.” Iar de-a lungul veacurilor nesfârșite, pe măsură ce cei răscumpărați vor umbla în lumina Domnului, Îl vor lăuda pentru Darul Său de negrăit — Emanuel, „Dumnezeu cu noi.” — Hristos, Lumina lumii, p. 26 (cap. 1). 

b. Ce va fi diferit pe noul pământ? Isaia 65:21–25; Apocalipsa 21:4. 

Isaia 65:21-25: „Vor zidi case și le vor locui; vor sădi vii și le vor mânca rodul. Nu vor zidi case ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, și aleșii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor. Nu vor munci degeaba și nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânță binecuvântată de Domnul și copiii lor vor fi împreună cu ei. Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Lupul și mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul și șarpele se va hrăni cu țărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.“ 

Apocalipsa 21:4: „El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”“ 

„Durerea nu poate exista în atmosfera cerului. Nu vor mai fi lacrimi, nici cortegii funerare, nici semne de doliu… 

În Cetatea lui Dumnezeu „nu va mai fi noapte”. Nimeni nu va avea nevoie sau dorință de odihnă. Nu va exista oboseală în a face voia lui Dumnezeu și în a-I aduce laudă Numelui Său. Vom simți mereu prospețimea dimineții și vom fi pentru totdeauna departe de apusul ei. „Și nu vor avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina” (Apocalipsa 22:5). Lumina soarelui va fi înlocuită cu o strălucire care nu este dureros de orbitoare, dar care depășește incalculabil luminozitatea amiezii noastre.” — Tragedia Veacurilor, p. 676 (cap. 42). 

„În Biblie, moștenirea celor mântuiți este numită „o țară” (Evrei 11:14–16). Acolo, Păstorul cel ceresc Își conduce turma la izvoare de ape vii. Pomul vieții își dă roadele în fiecare lună, iar frunzele lui sunt în slujba neamurilor. Acolo sunt râuri care curg neîncetat, limpezi ca cristalul, iar lângă ele copaci falnici își întind umbrele pe cărările pregătite pentru cei răscumpărați ai Domnului. Acolo, câmpiile întinse se ridică în coline pline de frumusețe, iar munții lui Dumnezeu își înalță vârfurile mărețe. Pe acele câmpii liniștite, lângă acele izvoare vii, poporul lui Dumnezeu — atât de mult timp pelerini și pribegi, își va găsi un cămin.” — Tragedia veacurilor, p. 675 (cap. 42). 

JOI, 25 IUNIE 

5. INVITATIE ȘI BINECUVÂNTARE  

a. Cu ce cuvinte îi încurajează Isus pe cititorii profețiilor Apocalipsei? Apocalipsa 22:7, 12–14. 

Apocalipsa 22:7, 12-14: „Și, iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzește cuvintele prorociei din cartea aceasta!”... 12-14 „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul. Ferice de cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate!“ 

„Domnul Însuși i-a descoperit robului Său tainele cuprinse în această carte și El intenționează ca ele să fie deschise pentru studiul tuturor. Adevărurile ei sunt adresate celor care trăiesc în zilele din urmă ale istoriei acestui pământ, precum și celor care trăiau în zilele lui Ioan. Unele dintre scenele descrise în această profeție aparțin trecutului, altele au loc chiar acum; unele aduc în atenție încheierea marelui conflict dintre puterile întunericului și Prințul cerului, iar altele descoperă biruințele și bucuriile celor răscumpărați pe pământul făcut nou. 

Nimeni să nu creadă că, pentru că nu poate explica semnificația fiecărui simbol din Apocalipsa, este inutil să cerceteze această carte în dorința de a cunoaște sensul adevărului pe care îl conține. Cel care i-a descoperit aceste taine lui Ioan îi va oferi celui care caută cu stăruință adevărul o anticipare a lucrurilor cerești. Cei ale căror inimi sunt deschise pentru primirea adevărului vor fi în stare să înțeleagă învățăturile ei și li se va acorda binecuvântarea promisă celor care „ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în ea”.” — Istoria faptelor apostolilor, pp. 584, 585 (cap. 57). 

b. Cum ne invită Hristos să găsim viață și pace veșnică în El? Apocalipsa 22:17; Isaia 55:1; Ioan 7:37, 38. 

Apocalipsa 22:17: „Și Duhul și Mireasa zic: „Vino!” Și cine aude să zică: „Vino!” Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată!“ 

Isaia 55:1: „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!”

Ioan 7:37, 38: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” 

 

„Strigătul lui Hristos către sufletul însetat răsună încă și ne cheamă cu și mai mare putere decât pe cei care L-au auzit în templu în acea ultimă zi a sărbătorii. Izvorul este deschis pentru toți. Celor obosiți și epuizați li se oferă îmbărbătarea revigorantă a vieții veșnice. Isus încă strigă: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.” — Hristos, Lumina lumii, p. 454 (cap. 49). 

VINERI, 26 IUNIE 

ÎNTREBĂRI PENTRU REVIZUIRE PERSONALĂ  

1. Cum aduc plăgile sfârșitul istoriei lumii? 

2. Cine va putea sta în picioare când va reveni Hristos? 

3. Descrieți scopul judecății din timpul celor 1.000 de ani. 

4. Care va fi căminul final al celor răscumpărați? 

5. Îmi doresc eu din toată inima să fac parte din împărăția veșnică a lui Dumnezeu?