Învățături din Epistolele lui Petru (II)

Lecția 2. Urcând cu sârguință scara

Text de memorat: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia”. (2 Petru 1:5-6)

„Petru ne prezintă scara adevăratei sfințiri, a cărei bază se sprijină pe pământ, în timp ce treapta cea mai de sus ajunge până la tronul Infinitului. Nu putem, printr-un simplu efort, să ajungem la treapta cea mai de sus a acestei scări. Trebuie să urcăm treaptă după treaptă. Dar tocmai prin acest efort suntem în pericol să amețim, să ne simțim slăbiți sau să cădem, dacă nu ne ținem ochii îndreptați în sus, privind către Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.” — The Review and Herald, 1 decembrie 1885.

Studiu recomandat: Divina vindecare, pp. 497-502 (subcap. – Creștere și slujire).

Duminică 7 iulie

1. O CALITATE CREȘTINĂ ESENȚIALĂ

a. Ce pas urmează atunci când clădim cu sârguință la credința noastră? 2 Petru 1:5 (prima parte).

2 Petru 1:5 p.p.: „De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta.”

„După ce am primit credința Evangheliei, cea dintâi lucrare a noastră este să depunem toate eforturile pentru a ne însuși principii curate și sfinte, curățindu-ne astfel mintea și inima pentru a primi o cunoștință adevărată.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 552 (cap. 98 – Reformatorul sănătății).

„Este o luptă continuă aceea de a te împotrivi răului și de a fi în alertă tot timpul; însă merită să obții biruință după biruință asupra eului și asupra puterilor întunericului…

Fără trăsături de caracter curate, neîntinate, nimeni nu se poate ridica vreodată la o înălţime onorabilă. Însă aspirațiile nobile și dragostea pentru neprihănire nu se moștenesc. Caracterul nu poate fi cumpărat; el trebuie format prin eforturi stăruitoare și împotrivire față de ispită. Formarea unui caracter drept constituie lucrarea unei vieți întregi și este urmarea rugăciunii, meditației unite cu un înalt scop pentru viață. Caracterul deosebit pe care tu îl ai trebuie să fie rezultatul eforturilor tale proprii. Prietenii te pot încuraja, însă nu pot face lucrul în locul tău. Dorințele, suspinele, idealurile nu te vor face niciodată grozav sau mai bun. Tu trebuie să urci. Încinge-ți coapsele minții și pornește lucrul cu toate puterile voinței tale.” – Principii fundamentale ale educației creștine, p. 187 (cap. 9 – Importanța educației).

Luni 8 iulie

2. CUNOȘTINȚELE NECESARE MÂNTUIRII

a. Descrieți tipul de cunoștință pe care suntem chemați să o dobândim în timp ce urcăm scara lui Petru. 2 Petru 1:5 (ultima parte); Ioan 17:3.

2 Petru 1:5 u.p.: „...cu fapta, cunoştinţa.”

Ioan 17:3: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”

„Apostolul prezintă înaintea credincioșilor scara progresului creștin. Fiecare treaptă a acesteia reprezintă înaintarea în cunoașterea lui Dumnezeu și în urcarea ei nu trebuie să existe răgaz…

După ce a primit credința Evangheliei, următoarea lucrare a credinciosului este să adauge la caracterul său virtutea, iar astfel să curăţească inima și să pregătească mintea pentru a primi cunoașterea de Dumnezeu. Cunoștința aceasta este temelia oricărei adevărate educații și a oricărei slujiri adevărate. Ea este singura apărare sigură împotriva ispitei și numai prin ea poate omul să devină asemenea lui Dumnezeu în ce privește caracterul. Prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său, Isus Hristos, creștinului îi este dat ‘tot ce privește viața și evlavia.’ Niciun dar bun nu este reținut de la acela care în mod sincer dorește să primească neprihănirea lui Dumnezeu.” — The Review and Herald, 19 septembrie 1912.

„Noi trebuie să învățăm de la Hristos. Noi trebuie să știm ce este El pentru cei pe care i-a răscumpărat. Trebuie să înțelegem că prin credința în El, este privilegiul nostru să devenim părtași firii dumnezeiești și astfel să scăpăm de stricăciunea care este în lume prin pofte. Atunci, suntem curățați de toate păcatele, de toate defectele de caracter. Nu mai păstrăm nicio înclinație spre păcat…

Când devenim părtași naturii divine, tendințele spre rău, ereditare și cultivate, sunt cu totul îndepărtate din caracter, iar noi devenim o putere vie pentru bine. Învățând continuu de la Învățătorul divin, împărtășindu-ne zilnic de caracterul Său, noi conlucrăm cu Dumnezeu în biruirea ispitelor lui Satan. Dumnezeu lucrează și omul lucrează, pentru ca omul să poată fi una  cu Hristos, după cum Hristos este una cu Tatăl.” — The SDA Bible Commentary [E. G. White Comments], vol. 7, p. 943.

b. Numiți un al doilea tip de cunoștință necesară creșterii creștine. Psalmi 77:6; 2 Corinteni 13:5.

Psalmi 77:6: „Mă gândesc la cântările mele noaptea, cuget adânc înăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gânduri...”

2 Corinteni 13:5: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.”

„Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să ne cunoaștem bine pe noi înșine. Hristos îl poate mântui numai pe acela care recunoaște că este păcătos. Numai dacă ne dăm seama de completa noastră neajutorare și renunțăm la orice încredere în noi, vom avea parte de puterea divină.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 8, p. 316 (cap. 47 — Importanța căutării adevăratei cunoștințe).

Marți 9 iulie

3. AUTOCONTROL, NU SCĂPAT DE SUB CONTROL

a. Asupra cărui subiect stăruie învățătorii inspirați ai Evangheliei? Fapte 24:24, 25; Filipeni 4:5

Fapte 24:24, 25: „După câteva zile, a venit Felix cu nevasta sa, Drusila, care era iudeică; a chemat pe Pavel şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus. Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit, a zis: „De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej, te voi chema.”

Filipeni 4:5, BTF: „Tuturor oamenilor să le fie cunoscută cumpătarea voastră. Domnul este aproape.”

„Le-am vorbit oamenilor aproximativ o oră și jumătate despre scara sfințeniei lui Petru, care este compusă din opt trepte. Am zăbovit asupra cumpătării și importanței pentru părinți de a-i învăța pe copii tăgăduirea și controlul de sine, înfrânând apetitul și gustul de la îngăduirea lor în detrimentul puterii mintale, morale și fizice.

Lecțiile despre autocontrol și tăgăduire de sine trebuie să fie primite prin educație, în copilărie și adolescență. Apetitul trebuie să fie înfrânat și educat, iar aceasta este munca responsabilă care revine părinților. Tineretul din generațiile trecute este indicele societății.

Dacă părinții și-ar fi făcut datoria, punând pe masă alimente sănătoase, eliminând substanțele iritante și stimulente și, în același timp, învățându-i pe copiii lor autocontrolul și educându-le caracterele pentru fortificarea capacității morale, acum n-am mai fi avut de-a face cu leul necumpătării. După ce au fost formate obiceiuri ale necumpătării, dezvoltate odată cu dezvoltarea copilului și consolidate odată cu maturizarea lui, cât de greu le este celor care n-au fost corect educați în tinerețe să scape de obiceiurile lor greșite și să se învețe să-și pună frâu, lor și apetitului lor nenatural. Cât de greu este să-i înveți pe astfel de tineri și să-i faci să simtă nevoia unei temperanțe creștine, când ajung la maturitate! Lecțiile de temperanță trebuie să înceapă din vremea când copilul se află încă în leagăn.” — The Review and Herald, 11 mai 1876.

b. Cum se continuă această scară – și de ce? 2 Petru 1:6 p.p.

2 Petru 1:6 p.p.: „...cu cunoştinţa, înfrânarea...”

„Dumnezeu nu-i permite omului să încalce legile ființei sale. Dar oamenii, prin cedarea în fața ispitelor lui Satan în ce privește necumpătarea, aduc cele mai înalte calități în subordonarea poftelor și pasiunilor animalice. Când acestea câștigă teren, omul, care a fost creat puțin mai prejos decât îngerii, cu capacități intelectuale destinate unei dezvoltări nelimitate, cedează, predând lui Satan controlul. El câștigă ușor accesul la cei care sunt robiți apetitului. Prin necumpătare, unii sacrifică o jumătate, iar alții două treimi din puterile lor fizice, mintale și morale. Cei ce vor să aibă mintea clară pentru a discerne înșelăciunile lui Satan, trebuie să-și controleze poftele fizice prin rațiune și conștiință. Activitatea morală şi viguroasă a puterilor mai înalte ale minții este esențială pentru perfectarea unui caracter creștin.” — The Health Reformer, 1 martie 1878.

Miercuri 10 iulie

4. RĂBDAREA – IMPOSIBILĂ FĂRĂ ÎNFRÂNARE

a. Cum conduce înfrânarea la următoarea calitate esențială în scară? 2 Petru 1:6 (secțiunea din mijloc); Luca 21:19.

2 Petru 1:6: „cu înfrânarea, răbdarea...”

Luca 21:19: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.”

„Orice practică sau obicei care slăbește puterea nervilor și a creierului sau forțele fizice, ne descalifică pentru a exercita următoarea roadă a harului, după cumpătare — răbdarea…

Un om care nu este cumpătat, care folosește produse stimulante – bere, vin, băuturi tari, ceai și cafea, opiu, tutun sau oricare dintre aceste substanțe care sunt dăunătoare sănătății — nu poate fi un om răbdător. Astfel, înfrânarea este o treaptă a scării pe care trebuie să ne așezăm piciorul înainte de a adăuga harul răbdării. În alimentație, în îmbrăcăminte, în muncă, în ore regulate, în exerciții sănătoase, trebuie să fim reglați de cunoștința pe care este privilegiul nostru de a o dobândi – astfel încât, printr-un efort serios, să ne plasăm într-o poziție corectă față de viață și sănătate.” – Înalta noastră chemare, p. 69 engl. (cap. 63, Şi la cunoştinţă, înfrânarea).

b. Cum ajută înfrânarea la dezvoltarea răbdării – și de ce sunt amândouă atât de importante în ultimele zile ale istoriei acestui pământ? Apocalipsa 14:12.

Apocalipsa 14:12: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.”

„Maltratarea stomacului prin satisfacerea apetitului este izvorul prolific al celor mai multe încercări din biserică. Cei care mănâncă și lucrează necumpătat și irațional, vorbesc și acționează irațional. Un om necumpătat nu poate fi un om răbdător. Nu este neapărat nevoie să consumi băuturi alcoolice pentru a fi necumpătat. Păcatul de a mânca fără cumpătare, de a mânca prea des, prea mult și încă alimente bogate, vătămătoare, distruge acțiunea sănătoasă a organelor digestive, afectează creierul și pervertește judecata, împiedicând o gândire și o acțiune rațională, calmă, sănătoasă. Și aceasta este o sursă rodnică de încercări în biserică. De aceea, pentru ca poporul Său să se afle într-o stare în care pot fi aprobați de El, în care pot să-I dea slavă în trupurile și duhurile lor, care sunt de fapt ale Sale, trebuie să-și tăgăduiască poftele cu interes și abnegație și să practice cumpătarea în toate lucrurile. Atunci pot ei să înțeleagă adevărul în frumusețea și limpezimea sa, să-l aplice în viețile lor și, printr-o umblare prudentă, înțeleaptă, cinstită, să nu dea vrăjmașilor credinței noastre nicio ocazie de a aduce rușine cauzei adevărului.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 1, p. 618 (cap. 106 – Taie și spânzură).

Joi 11 iulie

5. REZULTATUL FRUMOS AL RĂBDĂRII

a. Ce va dezvolta în noi exercițiul răbdării? 2 Petru 1:6 u.p..

2 Petru 1:6: „cu răbdarea, evlavia.”

„Nerăbdarea aduce conflicte, învinuiri și necazuri; dar răbdarea toarnă balsamul păcii și al iubirii în experiențele vieții de cămin. Când prețiosul har al răbdării este exercitat în relațiile cu alții, și ei vor reflecta același spirit și noi vom strânge împreună cu Hristos. Răbdarea se va strădui pentru unitate în biserică, în familie și între oameni. Harul acesta trebuie să fie întreţesut în viața noastră. Fiecare trebuie să urce acest fuscel al progresului, unind cu fapta, credința și înfrânarea, harul răbdării.

‘Cu răbdarea, evlavia.’ Evlavia este roada unui caracter creștin. Dacă suntem în Viță, vom aduce roadele Duhului. Viața Viței se va manifesta prin mlădițe. Trebuie să avem o legătură strânsă și desăvârșită cu Cerul, ca să putem aduce roadele pline de har ale evlaviei. Domnul Isus trebuie să fie oaspetele casei noastre, un membru al familiei, ca să putem reflecta chipul Său și să arătăm lumii că noi suntem fii și fiice ale Celui Preaînalt. Religia în cămin este ceva minunat. Dacă Domnul va locui cu noi, vom simți că suntem membri ai familiei lui Hristos din ceruri, ne vom da seama că îngerii veghează asupra noastră și atunci purtarea noastră va fi plăcută și vom arăta îngăduință față de alții. Ne vom pregăti să intrăm în curțile cerești, cultivând evlavia și politețea. Conversația noastră va fi sfântă și gândurile noastre vor fi îndreptate spre lucrurile cerești.

Enoh a umblat cu Dumnezeu. El L-a onorat pe Domnul în fiecare aspect al vieții. În căminul și în lucrul său, el întreba totdeauna: ‘Va fi plăcut Domnului lucrul acesta?’ Amintindu-și de Dumnezeu și urmând sfatul Său, caracterul lui a fost transformat, iar el a devenit un om evlavios, ale cărui căi au fost plăcute înaintea lui Dumnezeu.” — The Review and Herald, 21 februarie 1888.

Vineri 12 iulie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. De ce trebuie să cultiv atât virtuți creștine active, cât și pasive?

2. Cum pot să-L cunosc pe Dumnezeu mai bine – și de ce este esențial acest lucru chiar acum?

3. În ce domenii ale vieții trebuie să exersez mai multă înfrânare?

4. De ce este răbdarea atât de vitală într-o societate din ce în ce mai ostilă și agresivă?

5. Unde și cum se manifestă evlavia, așa cum a exemplificat Enoh?

Lecția 2. Urcând cu sârguință scara