Familia creștină

Lecţia 11. Influenţele din cămin

„În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzări.” (2 Corinteni 2:15).

„Într-o mare măsură, fericirea bărbaţilor şi a femeilor precum şi succesul bisericii depind de influenţa din cămin… Lumea nu are nevoie atât de mult de minţi strălucite, cât de oameni buni, care sunt o binecuvântare în căminele lor.” – Slujitorii evangheliei, pag. 204 engl. (cap.: „Pastorul în căminul său”).

Recomandare pentru studiu: Testimonies, vol. 4, pag. 499-503 engl. (cap.: „Importanţa stăpânirii de sine”).

Duminică 9 iunie
1. „IZVOARELE VIEŢII”

a. Din ce cauză ar trebui păzită inima mai mult decât orice? Provebele 4:23. Explicaţi în ce fel este familia inima comunităţii, a bisericii şi a naţiunii.

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbele 4:23)

„Societatea este compusă din familii şi este ceea ce fac din ea capii de familie. Din inimă ies ‚izvoarele vieţii’ (Proverbele 4:23); iar inima comunităţii, a bisericii şi a naţiunii este căminul. Bunăstarea societăţii, succesul bisericii, prosperitatea naţiunii depind de influenţele din cămin.” – Divina vindecare, pag. 349 engl. (cap.: „Lucrarea în cămin”).

b. Descrieţi rezultatele influenţelor bune din cămin. Psalmii 115:11-14.

Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor. Domnul Şi-aduce aminte de noi: El va binecuvânta, va binecuvânta casa lui Israel, va binecuvânta casa lui Aaron, va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari. Domnul să vă înmulţească tot mai mult, pe voi şi pe copiii voştri!  (Psalmii 115:11-14)

 „Dacă viaţa din cămin ar fi curată şi adevărată, dacă copiii ce ies din ele ar fi pregătiţi să facă faţă răspunderilor vieţii şi pericolelor, ce schimbare s-ar vedea în lume!” – Idem., pag. 351 engl. (cap.: „Lucrarea în cămin”).
„Membrii familiei ar trebui să dea pe faţă cinste, candoare, sinceritate, iertare şi gingăşie unii faţă de alţii. Rostind cuvinte încurajatoare, fiecare ar trebui să caute să-l ajute pe celălalt. Adesea, astfel de cuvinte vor exercita o influenţă care va face ca mustrarea să nu mai fie necesară. Priviţi asupra lucrurilor dintr-o perspectivă luminoasă şi veselă, căutând să ridicaţi um­brele care, dacă ar fi nutrite, ar învălui sufletul. Cultivaţi simpatie faţă de alţii. Lăsaţi ca veselia, bunătatea şi dragostea să pătrundă în cămin.” – The Signs of the Times, 1 septembrie 1898.

Luni 10 iunie
2. O DEMONSTRARE PRACTICĂ A CREŞTINISMULUI

a. Cum pot familiile creştine demonstra în mod practic credinţa mântuitoare pe care o mărturisesc? Matei 7:20, 21; Iacov 1:25, 27.

Aşa că, după roadele lor îi veţi cunoaşte. Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 7:20,21).
Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. (
Iacov 1:25).
Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. (
Iacov 1:27).

„Părinţii creştini trebuie să-i educe pe copiii lor ca să asculte de legea lui Dumnezeu. Motivele pentru această ascultare şi respect faţă de legea lui Dumnezeu pot fi întipărite asupra copiilor imediat ce aceştia îi înţeleg natura, aşa încât să ştie ce ar trebui să facă şi ce nu ar trebui să facă.” – The Review and Herald, 10 mai 1898.
„Bărbatului care este soţ şi tată i-aş spune: Asigură-te că o atmosferă curată şi sfântă îţi înconjoară sufletul… Trebuie să înveţi zilnic de la Hristos. Niciodată, niciodată să nu dai pe faţă un spirit tiranic în cămin. Cel care face aceasta lucrează în parteneriat cu agenţii satanici. Adu voinţa ta în supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu. Fă tot ce îţi stă în putere ca să faci viaţa soţiei tale să fie plăcută şi fericită. Ia cuvântul lui Dumnezeu ca pe un sfătuitor al tău. În cămin, trăieşte învăţăturile cuvântului. Atunci le vei trăi şi în biserică şi le vei lua cu tine şi la locul de muncă. Principiile cerului vor înnobila toate tranzacţiile tale. Îngerii lui Dumnezeu vor coopera cu tine, ajutându-te să-L descoperi lumii pe Hristos.” – Căminul advent, pag. 213-214 engl. (cap. 34).
„Să avem o religie practică… Dacă lauda lui Dumnezeu este în căminul nostru, atunci în biserică nu va mai exista pericolul discordiei. Acolo unde sunt făcători de pace, acolo slujesc îngerii sfinţi. Fiţi convertiţi; pocăiţi-vă; înţelegeţi ce înseamnă religia. Deschideţi-vă inima, şi lăsaţi pe Domnul Isus în ea. Nu putem să avem inima împărţită în ce priveşte slujirea lui Dum­nezeu şi să fim pregătiţi să stăm în picioare la judecată. Trebuie să-L avem pe Hristos în interiorul nostru, iar prezenţa Sa sfântă va crea o atmosferă curată în cămin şi în biserică.” – The Youth’s Instructor, 9 ianuarie 1896.

b. Ce pilde trebuie să prezinte familiile creştine înaintea lumii? 1 Petru 3:15, 16; 2 Corinteni 2:15, 16.

Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat; pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău. (1 Petru 3:15,16).
În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri? (
2 Corinteni 2:15,16).

„Dumnezeu doreşte ca familiile noastre să fie simboluri ale familiei din cer. Părinţii şi copiii să nu uite asta niciodată, raportându-se unii la alţii ca membri ai familiei lui Dumnezeu. Atunci vieţile lor vor fi în aşa fel încât vor fi o pildă a ceea ce pot fi familiile care Îl iubesc pe Dumnezeu şi ţin po­runcile Sale. Hristos va fi slăvit; pacea, harul şi dragostea Sa vor pătrunde în cercul familiei asemenea unui parfum preţios.” – Căminul advent, pag. 17 engl. (cap. 1).

Marţi 11 iunie
3. INFLUENŢA UNEI FAMILII CREŞTINE

a. Ce factori vor fi o protecţie sigură pentru copiii noştri faţă de influenţele otrăvitoare ale lumii? Matei 5:13.

Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni. (Matei 5:13).

„Adevărata religie este lumina lumii, sarea pământului. Părinţi creştini, vă gândiţi că sarea posedă virtuţi salvatoare pentru familia voastră? În cămin nu ar trebui să existe porunci zgomotoase. Să nu vă iasă de pe buze nimic care să fie lipsit de amabilitate sau care să-i irite pe copiii voştri. Aceşti copii îşi primesc primele lecţii de la tata şi mama; şi nu trebuie să li se dea nici un exemplu aspru, sever şi posomorât. Caracterul lor trebuie modelat de dragostea lui Hristos.” – The Review and Herald, 22 august 1899.
„Dimineaţa, primele gânduri ale creştinului ar trebui să fie referitoare la Dumnezeu. Veniţi înaintea Sa cu umilinţă, cu o inimă plină de gingăşie, şi conştienţi de ispitele şi primejdiile care vă înconjoară pe voi şi pe copiii voştri. Dimineaţa şi seara, prin rugăciune serioasă şi credinţă perseverentă, puneţi un gard în jurul copiilor voştri. Învăţaţi-i cu răbdare; învăţaţi-i cu blândeţe şi neobosit cum să trăiască în aşa fel încât să-I facă plăcere lui Dumnezeu.” – The Signs of the Times, 18 noiembrie 1886.
„Căminul în care membrii sunt creştini amabili şi curtenitori exercită o influenţă larg cuprinzătoare spre bine. Alte familii observă rezultatele atinse de un astfel de cămin şi urmează exemplul trasat, păzind la rândul lor căminul de influenţele rele… O familie bine ordonată şi bine disciplinată vorbeşte mai mult în favoarea creştinismului decât toate predicile ce pot fi ţinute… Influenţa unui cămin creştin păzit cu atenţie în anii copilăriei şi tinereţii este cea mai sigură apărare împotriva stricăciunilor din lume.” – My Life Today, pag. 124.

b. Cum îşi pot părinţii creştini păstra influenţa mântuitoare mult superioară celei a prietenilor şi a necredincioşilor? 1 Timotei 4:12-16.

Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. -Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. -Fii cu luare aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. (1 Timotei 4:12-16).

„Amintiţi-vă că dacă puteţi exercita o influenţă mântuitoare asupra unui singur suflet, în cer este bucurie pentru cel care se pocăieşte… Printr-un efort chibzuit, poţi fi mijlocul de întoarcere a oilor pierdute la turma lui Isus… Intenţiile hotărâte pe care le ai de a împlini principiile bune vor îndrepta sufletele în direcţia cea bună. Nu există nici o limită în ce priveşte binele pe care îl poţi face.” – Idem., pag. 122.

Miercuri 12 iunie
4. FII CREŞTIN ÎN CĂMIN

a. În ce măsură vor da pe faţă adevăraţii creştini Spiritul lui Dumnezeu şi vor avea armonie în cămin? 1 Corinteni 13:6, 7; 1 Ioan 4:7.

…nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. (1 Corinteni 13:6,7).
Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. (
1 Ioan 4:7).

„Mult se poate câştiga prin auto-disciplină în cămin… Fiecare să facă viaţa celuilalt cât de plăcută cu putinţă… Trebuie să avem Spiritul lui Dum­nezeu, altfel niciodată nu vom putea avea armonie în cămin… Niciodată nu putem spune că avem suficientă grijă în a nutri afecţiune în cămin; căci căminul este un simbol al cerului dacă Duhul Domnului locuieşte acolo… Tot ceea ce ar tinde să tulbure pacea şi unitatea din cercul familiei trebuie înăbuşit… Afecţiunea gingaşă trebuie nutrită mereu între soţ şi soţie, pă­rinţi şi copii, fraţi şi surori… Datoria fiecăruia în cămin este să fie plăcut, să vorbească cu amabilitate. O casă în care există dragoste, în care dragostea este exprimată prin cuvinte, privire şi fapte, este un loc în care îngerilor le face plăcere să-şi manifeste prezenţa şi să sfinţească scena cu razele luminii din slavă… Dragostea ar trebui văzută în privire şi maniere şi auzită în to­nul vocii… Stăpânirea de sine dată pe faţă de toţi membrii familiei va face din cămin aproape un paradis.” – My Life Today, pag. 84.

b. Cum se dă pe faţă adevărata dragoste? 1 Ioan 5:2, 3; 2 Ioan 6; Romani 13:10.

Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele. (
1 Ioan 5:2, 3).
Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început. (
2 Ioan 1:6).
Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. (
Romani 13:10).

„Dragostea manifestată în cămin este o manifestare a dragostei lui Dumnezeu care curge prin El din inima dragostei nemărginite ca să binecuvânteze pe membrii cercului familiei. Dragostea este cea care aduce fericire familiei cereşti. Cei care cultivă dragostea în viaţa de familie vor forma caractere după asemănarea lui Hristos, şi vor fi constrânşi să exercite o influenţă folositoare dincolo de cercul familiei, ca să-i poată binecuvânta pe alţii prin fapte de slujire amabilă şi atentă, prin cuvinte plăcute, prin simpatie asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu şi prin fapte de binefacere.
Cei care au discernământ ceresc, care sunt atenţi şi blânzi cu fiecare membru al familiei, prin aceea că-şi fac întreaga datorie se vor pregăti să facă o lucrare care le va lumina căminele şi-i va învăţa pe alţii prin percept şi exemplu cu privire la ceea ce face ca un cămin să fie fericit.” – The Review and Herald, 15 octombrie 1895.

Joi 13 iunie
5. CREDINCIOŞIE ÎN VIAŢA ZILNICĂ

a. În ce măsură vor fi adevăraţii părinţi creştini credincioşi chiar şi în îndeplinirea lucrurilor mici? Matei 25:21.

Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!” (Matei 25:21).

„Atunci când familia se strânge singură în jurul micului dejun sau al cinei, ar trebui să predomine aceeaşi curtoazie ca şi cum ar fi prezenţi musafiri. Mustrarea, nemulţumirea, discuţia neplăcută şi vorbele răutăcioase, şi nu mai puţin tăcerea cauzată de supărare, ar trebui alungate. Conversaţia să fie cât de plăcută, agreabilă şi potrivită cu putinţă micului grup.” – The Health Reformer, 1 februarie 1874.
„Spune adevărul cu privire la cele mai mici chestiuni. Fă în fiecare zi fapte de iubire şi rosteşte cuvinte voioase. Răspândeşte zâmbete pe calea vieţii. Lucrând în felul acesta, Dumnezeu Îşi va aşeza aprobarea asupra ta, iar Hristos îţi va spune într-o bună zi: ‚Bine, rob bun şi credincios.’ (Matei 25:21).” – Solii pentru tineret, pag. 144, 145 engl. (cap.: 37).

b. Ca urmare a bunei lor influenţe, ce vor auzi copiii credincioşi ai lui Dumnezeu de pe buzele lui Isus? Matei 25:34, 35, 40.

Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit. (Matei 25:34, 35).
Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40).

„La ziua judecăţii, cei care au fost credincioşi în viaţa lor zilnică, care au fost grabnici în a vedea care este lucrarea lor şi a o îndeplini, fără să se gândească la laudă sau profit, vor auzi cuvintele: ‚Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.’ (Matei 25:34). Hristos nu-i laudă pentru discursurile lor elocvente, puterea intelectuală pe care au etalat-o, sau donaţiile generoase pe care le-au făcut. Ci pentru lucrurile mici care în general sunt trecute cu vederea, pentru acestea sunt ei răsplătiţi.” – The Youth’s Instructor, 17 ianuarie 1901.

Vineri 14 iunie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. În ce măsură va fi vizibilă influenţa din cămin în comunitatea în care locuieşte familia?
2. Vorbiţi despre o dovadă practică a creştinismului.
3. Cum poate o familie creştină adevărată să exercite o influenţă mântuitoare?
4. Care este dovada că Duhul lui Dumnezeu deţine controlul în familie?
5. Cum va fi evaluată în ziua judecăţii influenţa noastră spre bine?