Inchinare cu teama si reverenta

Lecţia 4. Să nu întristaţi niciodată pe Duhul lui Dumnezeu

„Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4:30).

„Prin Duhul locuiește Hristos în noi; și Duhul lui Dumnezeu, primit în inimă prin credință, este începutul vieții veșnice.” – Hristos lumina lumii, pag. 388 engl. (cap. 41: „Criza din Galilea”).

Recomandare pentru studiu:   Parabolele Domnului Isus, pag. 150-163 engl. (cap. 13: „Doi închinători”).

 


Duminica   22 iulie

 1. A TREIA PERSOANĂ A DUMNEZEIRII

a. Cum a fost implicat Duhul Sfânt atât în creația universului cât și în conceperea planului de răscumpărare? Genesa 1:1, 2.

Gen 1:1-2 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. 2 Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

„Dumnezeirea a fost mișcată de milă față de omenire și Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt au început să conceapă planul de răscumpărare.” – Sfaturi despre sănătate, pag. 222 engl.

 

b. Ce dovezi avem că Duhul Sfânt este o persoană divină cât și o putere? Faptele Apostolilor 13:2-4; 15:28; Efeseni 4:30; 1 Corinteni 2:11; Romani 8:26, 27.

   Fapte 13:2-4 Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat.” 3 Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. 4 Barnaba şi Saul, trimişi de Duhul Sfânt, s-au coborât la Seleucia, şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.

   Fapte 15:28 Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,

   Efeseni 4:30 Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.

   1Corinteni 2:11 În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu.

   Romani 8:26-27 Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. 27 Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

„Sunt trei persoane în trioul ceresc; în numele acestor trei mari puteri – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – cei care Îl primesc pe Hristos prin credință vie sunt botezați, și aceste puteri vor coopera cu supușii ascultători ai cerului în eforturile lor de a trăi o nouă viață în Hristos.” – Special Testimonies, Seria B, Nr. 7, pag. 62, 63.

„Duhul Sfânt are o personalitate; altfel nu ar putea să mărturisească spiritelor noastre și cu spiritele noastră că suntem copii ai lui Dumnezeu. El trebuie să fie și o persoană divină, altfel nu ar putea să cerceteze tainele care sunt ascunse în mintea lui Dumnezeu. [1 Corinteni 2:11 citat].” – Evanghelizare, pag. 617 engl.

 


Luni 23 iulie

2. ACTIVITATEA DUHULUI

a. Ce lucrare face Duhul Sfânt pentru moștenitorii mântuirii? Faptele Apostolilor 2:3, 4; Ioan 3:8; 16:13 (prima parte).

Fapte 2:3-4 Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. 4 Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

   Ioan 3:8 Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”

   Ioan 16:13 p.p. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.  

„Duhul Sfânt este reprezentantul lui Hristos, însă fără personalitatea omenească și independent de aceasta. Împiedicat de trupul omenesc, Hristos nu putea să fie peste tot în mod personal. De aceea, era în interesul lor ca El să meargă la Tatăl și să trimită Duhul să fie succesorul Său pe pământ. Atunci nimeni nu ar putea avea nici un avantaj din cauza locului în care se afla sau a contactului personal cu Hristos. Prin Duhul, Mântuitorul avea să fie accesibil tuturor. În acest sens, El avea să fie mai aproape de ei decât dacă nu s-ar fi înălțat la cer.” – Hristos lumina lumii, pag. 669 engl. (cap. 73: „Să nu vi se tulbure inima”).

„Planta crește primind ceea ce Dumnezeu oferă pentru a-i susține viața. În același fel, creșterea spirituală este obținută prin cooperarea cu agenții divini. După cum planta își are rădăcinile în sol, la fel trebuie ca și noi să avem rădăcinile în Hristos. După cum planta primește lumina soarelui, roua și ploaia, la fel trebuie să primim și noi Duhul Sfânt.” – Educația, pag. 106 engl. (cap.: „Lecții de viață”).

 

b. De ce a fost umplut psalmistul de puterea Duhului lui Dumnezeu? Psalmii 139:7-12.

  Psalmii 139:7-12 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de faţa Ta? 8 Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; 9 dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, 10 şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. 11 Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!” 12 Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua, şi întunericul, ca lumina.

„Măreția lui Dumnezeu este de neînțeles pentru noi. ‚Scaunul de domnie al Domnului este în ceruri.’ (Psalmii 11:4); totuși, prin Duhul Său, El este prezent peste tot. El cunoaște de aproape și este interesat personal de toate lucrările mâinilor Sale.” – Idem., pag. 132 engl. (cap.: „Știința și Biblia”).

„Dacă veniți în relație apropiată cu Isus Hristos, vedeți lucrurile minunate din legea Sa care nu se văd acum. Influența Spiritului lui Dumnezeu, care înmoaie și supune inimile și mințile omenești, îi va face pe adevărații copii ai lui Dumnezeu să stea împreună în locurile cerești în Hristos Isus. Cultura creștină va fi dusă în orice inimă prin Duhul Sfânt…

Lăsați să se vadă că viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Să nu existe nici o vorbire repezită, nici un cuvânt ieftin, nici expresii de ocară. Să se vadă că sunteți conștienți de un Tovarăș pe care Îl onorați și că nu doriți să-L faceți să-I fie rușine de voi. Gândiți-vă numai, suntem reprezentanții lui Isus Hristos! Atunci reprezentați caracterul Său în cuvinte, în purtare.” – That I May Know Him, pag. 198.

 


Marți 24 iulie

3. O CONVINGERE BLÎNDĂ SPRE BIRUINȚĂ

a. În ce sens este glasul Duhului Sfânt diferit de ceea ce ar putea aștepta oamenii? 1 Regi 19:11-13; Isaia 30:21.

    1Imparați 19:11-13 Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. 12 Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. 13 Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?”

   Isaia 30:21 Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul, mergeţi pe el!”, când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga.

„Când studiem Scripturile, ar trebui să ne rugăm pentru lumina Duhului Sfânt a lui Dumnezeu ca aceasta să strălucească asupra cuvântului, ca să putem vedea și aprecia bogățiile acestuia.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 113 engl. (cap. 8: „Comoara ascunsă”).

„În locul tainic al rugăciunii, acolo unde nici un ochi decât al lui Dumnezeu nu poate vedea, nici o ureche decât a Lui nu poate auzi, putem să ne vărsăm cele mai ascunse dorințe și năzuințe înaintea Tatălui de o milă nemărginită, iar în taina și tăcerea sufletului, acel glas care răspunde întotdeauna la strigătul nevoii omului vă va vorbi inimilor voastre.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 84 engl. (cap. 8: „Adevăratul motiv de slujire”).

 

b. Descrieți lucrarea specială a Duhului Sfânt și dovada prezenței și puterii Sale. Ioan 16:7, 8; Faptele Apostolilor 5:32.

  Ioan 16:7-8 Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite. 8 Şi când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.

   Fapte 5:32 Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

„Duhul Sfânt este acela care convinge de păcat. Dacă păcătosul răspunde îndemnului Duhului, el va fi adus la pocăință și trezit față de importanța ascultării de cerințele divine.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 52 engl. (cap. 5: „Darul Duhului”).

„Nimeni nu trebuie să dispere din cauza vreunor tendințe moștenite spre rău, ci, atunci când Duhul lui Dumnezeu convinge de păcat, vinovatul trebuie să se pocăiască și să mărturisească și să părăsească răul. Santinele credincioase sunt în gardă ca să îndrume sufletele pe căile cele drepte.” – Comentarii biblice, vol. 6, pag. 1120 engl.

 

c. Ce fel de locuință este potrivită pentru locuirea Duhului Sfânt? Ioan 14:17; 1 Corinteni 3:16, 17; Isaia 57:15.

   Ioan 14:17 şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.

   1Corinteni 3:16-17 Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? 17 Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.

   Isaia 57:15 Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.

„Cei pe care cerul îi recunoaște ca sfinți sunt ultimii care își etalează bunătatea.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 160 engl. (cap. 13: „Doi închinători”).

„Dumnezeu nu vă îndeamnă să vă temeți că El nu va împlini făgăduințele Sale, că răbdarea Sa va obosi sau că mila Sa va fi găsită cu lipsă. Temeți-vă ca nu cumva să nu rămâneți în supunere față de voința lui Hristos, ca nu cumva trăsăturile ereditare și cultivate de caracter să vă controleze viața… Temeți-vă ca nu cumva eul să se interpună între sufletul vostru și marele Maestru Lucrător.” – Idem, pag. 161 engl.

 


Miercuri 25 iulie

4. UN PĂCAT DE NEIERTAT

a. Ce avertismente sunt date față de împotrivirea la glasul Duhului Sfânt? Faptele Apostolilor 7:51; Evrei 6:4-6; 10:26, 27.

  Fapte 7:51 …Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

   Evrei 6:4-6 Căci cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, 5 şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – 6 şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

   Evrei 10:26-27 Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27 ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

„Conștiința este glasul lui Dumnezeu, care se aude în mijlocul conflictului patimilor omenești; când ne împotrivim ei, Duhul lui Dumnezeu este întristat.

Dorim cu toții să înțelegem cum este distrus sufletul. Nu Dumnezeu este acela care dă un decret ca omul să nu mai fie mântuit. El nu aruncă un întuneric de nepătruns înaintea ochilor. Ci mai întâi omul se împotrivește unui impuls al Duhului lui Dumnezeu și, dacă s-a împotrivit o dată este mai puțin greu să facă aceasta a doua oară, mai puțin, a treia oară și mult mai puțin a patra oară…

Atunci când se neglijează rugăciunea în taină și citirea Scripturilor astăzi, mâine ele pot fi omise cu mai puțină mustrare de conștiință. Va urma o lungă listă de neglijări, și toate din cauza unui singur grăunte semănat în pământul inimii.” – Testimonies, vol. 5, pag. 120 engl. (cap.: „Mustrări și avertizări”).

„Prin intermediul Duhului Sfânt, Dumnezeu comunică cu omul; și cei care în mod deliberat resping acest mijloc ca fiind de la Satana, taie canalul de comunicare dintre suflet și Cer.

Dumnezeu lucrează prin manifestarea Duhului Său ca să-l mustre și să-l convingă pe păcătos; iar dacă lucrarea Duhului este respinsă în cele din urmă, Dumnezeu nu mai poate face nimic pentru suflet.” – Patriarhi și profeți, pag. 405 engl. (cap. 35: „Răzvrătirea lui Core”).

 

 b. Ce păcat nu poate fi iertat? Matei 12:31, 32. Cum putem evita acest pericol serios? Evrei 2:1-3; Psalmii 19:13, 14.

  Matei 12:31-32 De aceea vă spun: orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată. 32 Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

   Evrei 2:1-3 De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. 2 Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, 3 cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,

   Psalmii 19:13-14 Păzeşte, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. 14 Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!

„Este periculos să se rostească un cuvânt de îndoială, periculos să se pună sub semnul întrebării și să se critice lumina divină. Obiceiul criticii ușuratice și lipsite de reverență reacționează asupra caracterului, întărind ireverența și necredința. Mulți oameni care îngăduie acest obicei au continuat inconștienți de pericol, până când au ajuns să critice și să respingă lucrarea Duhului Sfânt.” – Hristos lumina lumii, pag. 323 engl. (cap. 33: „Cine sunt frații mei”).

„Păcatul blasfemiei împotriva Duhului Sfânt nu se află în orice cuvânt sau faptă bruscă; ci este împotrivirea fermă și hotărâtă față de adevăr și dovadă.

Nimeni să nu privească păcatul împotriva Duhului Sfânt ca pe ceva misterios și nedefinit. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcatul refuzului persistent de a răspunde la invitația la pocăință.” – Comentarii biblice, vol. 5, pag. 1093 engl.

 

Joi 26 iulie

5. ACUM ESTE TIMPUL

a. Cum primim Duhul Sfânt? Faptele Apostolilor 8:14, 15; Luca 11:13.

   Fapte 8:14-15  Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. 15 Aceştia au venit la samariteni şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt.

   Luca 11:13 Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”

   „De ce nu flămânzim și însetăm după darul Duhului, de vreme ce acesta este mijlocul prin care trebuie să primim putere? De ce nu vorbim despre el, nu ne rugăm pentru el, nu predicăm despre el? Domnul este mai gata să ne dea Duhul Sfânt decât sunt părinții gata să dea daruri bune copiilor lor. Fiecare suflet ar trebui să se roage lui Dumnezeu pentru botezul Duhului.” – Testimonies, vol. 8, pag. 22 engl. (cap.: „Puterea făgăduită”).

 

b. Ce făgăduință este dată în special pentru aceste zile de pe urmă? Care este condiția atașată ei? Zaharia 10:1; Ieremia 14:20, 21.

   Zaharia 10:1 Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele şi vă trimite o ploaie îmbelşugată pentru toată verdeaţa de pe câmp.

   Ieremia 14:20-21 Doamne, ne recunoaştem răutatea noastră şi nelegiuirea părinţilor noştri; căci am păcătuit împotriva Ta. 21 Pentru Numele Tău nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi!

„Dispensațiunea în care trăim acum trebuie să fie, pentru cei care cer, dispensațiunea Duhului Sfânt. Cereți binecuvântarea Lui. Este vremea să fim mai devotați. Nouă ne-a fost încredințată lucrarea grea dar fericită și glorioasă a descoperirii lui Hristos acelora care sunt în întuneric. Suntem chemați să vestim adevărurile speciale pentru acest timp. Pentru toate acestea este nevoie de revărsarea Duhului. Ar trebui să ne rugăm pentru aceasta. Domnul așteaptă ca noi să-I cerem. Noi nu am fost cu toată inima în această lucrare.” – Mărturii către predicatori, pag. 511, 512 engl.

„Aveți nevoie de Duhul Sfânt, de convingerea de păcat; și fie ca Dumnezeu să facă să vină asupra voastră astăzi. Îi mulțumesc pentru lumina Sa și pentru Duhul Său, Îi mulțumesc pentru harul Său, și doresc să îmi sprijin sufletul meu neajutorat pe El. Sunt aproape singură; însă Dumnezeu lui Israel poate lucra singur.” – The Ellen G. White 1888 Materials, pag. 596.

 


Vineri 27 Iulie

Întrebări recapitulative personale

1. De unde știm că Duhul Sfânt este o persoană?

2. De ce a trimis Isus pe Mângâietorul?

3. Descrieți glasul Duhului Sfânt și explicați misiunea Lui.

4. Cum putem evita să comitem păcatul de neiertat?

5. Ce beneficii putem culege când ne rugăm pentru Duhul Sfânt?