Lecţia 3. Aducând onoare Fiului lui Dumnezeu

„Pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis.” (Ioan 5:23).

„În numele lui Isus, putem veni înaintea [lui Dumnezeu] cu încredere, dar să nu ne apropiem cu îndrăzneala încumetării, ca şi cum El ar fi la acelaşi nivel cu noi.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 252 engl. (cap. 22: „Moise”).
Recomandare pentru studiu: Experienţe şi viziuni, pag. 252 engl.

Duminică 15 iulie
1. NU UN DUMNEZEU „JUNIOR”!

a. De cât timp există Hristos? Ioan 1:1, 2; Proverbele 8:22-30; Mica 5:2.
La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. (Ioan 1:1, 2).
Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări ale Lui.  Eu am fost aşezată din veşnicie, înainte de orice început, înainte de a fi pământul. Am fost născută când încă nu erau adâncuri, nici izvoare încărcate cu ape; am fost născută înainte de întărirea munţilor, înainte de a fi dealurile, când nu era încă nici pământul, nici câmpiile, nici cea dintâi fărâmă din pulberea lumii. Când a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; când a tras o zare pe faţa adâncului, când a pironit norii sus şi când au ţâşnit cu putere izvoarele adâncului, când a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, când a pus temeliile pământului, eu eram meşterul Lui, la lucru lângă El, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui. (Proverbele 8:22-30).
Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.” (Mica 5:2).

„Dacă Hristos a făcut toate lucrurile, El a existat înaintea tuturor lucrurilor. Cuvintele care vorbesc despre aceasta sunt atât de clare încât nimeni nu trebuie să rămână în nesiguranţă. Hristos era Dumnezeu în esenţă şi în cel mai înalt sens. El a fost cu Dumnezeu din întreaga veşnicie. Dumnezeu peste toate, binecuvântat în vecii vecilor.” – Comentarii biblice, vol. 5, pag. 1126 engl.
„Vorbind despre preexistenţa Sa, Hristos poartă mintea înapoi prin veacurile nesfârşite. El ne asigură că nu a existat nici un timp în care El să nu fie în tovărăşie apropiată cu veşnicul Dumnezeu.” – Lift Him Up, pag. 17.

b. Ce i-a făcut pe evrei să respingă acest adevăr şi cum ne aflăm noi astăzi în primejdia de a cădea în aceeaşi cursă? Ioan 8:56-59 (prima parte); 2 Corinteni 3:14; 4:4.
Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea: a văzut-o şi s-a bucurat.” „N-ai nici cincizeci de ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” La auzul acestor vorbe, au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S-a ascuns şi a ieşit din Templu, trecând prin mijlocul lor. Şi aşa a plecat din Templu. (Ioan 8:56-59).
Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. (2 Corinteni 3:14).
…a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. (2 Corinteni 4:4).

„Nici un om nu poate să-şi dedice măcar o dată puterile date de Dumnezeu serviciului deşertăciunii lumeşti şi mândriei, fără să se aşeze pe sine pe terenul vrăjmaşului, slăbindu-şi propriul suflet şi conducându-i greşit pe alţii.” – The Review and Herald, 20 iunie 1882.

Luni 16 iulie
2. CREATOR, SUSŢINĂTOR ŞI REGE

a. Cine au fost implicaţi în crearea universului şi locuitorilor acestuia? Ioan 1:3; Efeseni 3:9; Coloseni 1:15-17.
Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. (Ioan 1:3).
… şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile.(Efeseni 3:9).
El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. (Coloseni 1:17).

„Tatăl a lucrat prin Fiul Său la crearea tuturor fiinţelor cereşti.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 34 engl. (cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul”).
„Hristos a fost acela care a întins cerurile şi a pus temeliile pământului. Mâna Sa a fost cea care a atârnat lumile în spaţiu şi a modelat florile de pe câmp. ‚El întăreşte munţii prin tăria Lui.’ ‚A Lui este marea, El a făcut-o.’ (Psalmii 65:6; 95:5). El a fost Cel care a umplut pământul cu frumuseţe şi văzduhul cu cântec. Şi pe toate lucrurile de pe pământ, din văzduh şi din cer, El a scris solia dragostei Tatălui.” – Hristos lumina lumii, pag. 20 engl. (cap. 1: „Dumnezeu cu noi”).
„Mâna care susţine lumile în spaţiu, mâna care ţine în aşezarea lor ordonată şi activitatea lor neobosită toate lucrurile din universul lui Dumnezeu, este mâna care a fost străpunsă de cuie pe cruce pentru noi.” – Educaţia, pag. 132 engl. (cap.: „Ştiinţa şi Biblia”).

b. Conform profeţiei, ce învăţătură va fi modificată de către învăţători falşi la vremea sfârşitului? 1 Timotei 3:16; 4:1-4.
Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.” (1 Timotei 3:16).
Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţumiri de către cei ce cred şi cunosc adevărul. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri. (1 Timotei 4:4).

„Înainte de ultimele evoluţii ale lucrării de apostazie, va exista o confuzie în ce priveşte credinţa. Nu vor exista idei clare şi precise despre taina lui Dumnezeu. Un adevăr după altul va fi denaturat [1 Timotei 3:16 citat]. Sunt mulţi care neagă preexistenţa lui Hristos şi ca urmare îi neagă divinitatea; ei nu-L primesc ca pe un Mântuitor personal. Aceasta înseamnă o respingere completă a lui Hristos. El a fost singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, care a fost una cu Tatăl de la început. Prin El au fost făcute lumile. Prin respingerea întrupării tainice a lui Hristos, mulţi se vor întoarce de la alte adevăruri de origine cerească şi vor accepta fabulele invenţiei lui Satan. Ei vor pierde discernământul spiritual şi vor practica ceea ce le este înfăţişat şi ce face impresie asupra minţii lor prin intermediul lui Satan. După cum un condamnat este însemnat şi desfigurat cu fierul roşu, în acelaşi fel conştiinţa lor este arsă şi distrusă de păcat. Ei îşi vestesc propria neprihănire şi se înalţă înaintea oamenilor pentru a câştiga încredere şi pentru a atrage de partea lor pe cei care nu au primit dragostea adevărului.” – The Signs of the Times, 28 mai 1894.

Marţi 17 iulie
3. DUMNEZEU A DAT TOTUL

a. Din ce motive a venit Hristos în mod personal pe planeta pământ ca Fiu al lui Dumnezeu? Isaia 9:6; Ioan 3:16, 34-36; 1 Ioan 4:9.
Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:6).
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16).
Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3:34-36).
Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. (1 Ioan 4:9).

„Venind să locuiască împreună cu noi, Isus dorea să descopere pe Dumnezeu atât oamenilor cât şi îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu – gândul lui Dumnezeu făcut auzit. În rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi, El spune: ‚Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău’ – ‚plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie’ (Ioan 17:26; Exodul 34:6). Dar această descoperire nu a fost dată numai copiilor Săi născuţi pe pământ. Lumea noastră mică este un manual pentru univers. Harul minunat al lui Dumnezeu, taina dragostei răscumpărătoare este tema în care‚ îngerii doresc să privească’ (1 Petru 1:12) şi va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârşite. Atât fiinţele răscumpărate, cât şi cele necăzute vor găsi în crucea lui Hristos ştiinţa şi cântecul lor. Se va vedea că slava care străluceşte de la faţa lui Isus este slava iubirii jertfitoare de sine.” – Hristos lumina lumii, pag. 19, 20 engl. (cap. 1: „Dumnezeu cu noi”).

b. De ce este o cunoaştere personală a lui Isus Hristos atât de importantă pentru fiinţele omeneşti? Ioan 17:3; 1 Ioan 2:23; 5:11, 12.
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. (Ioan 17:3).
Oricine tăgăduieşte pe Fiul n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul are şi pe Tatăl. (1 Ioan 2:23).
Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. (1 Ioan 5:11, 12).

„În lumina de la Calvar, se va vedea că legea iubirii care renunţă la sine este legea de viaţă pentru pământ şi cer; că dragostea care ‚nu caută folosul său’ îşi are rădăcina în inima lui Dumnezeu (1 Corinteni 13:5) şi că în Cel blând şi smerit se dă pe faţă caracterul Celui care locuieşte în lumina de care nici un om nu se poate apropia.” – Idem, pag. 20 engl.
„Urmându-L pe Hristos, privind la Cel care este Autorul şi Desăvârşitorul credinţei voastre veţi simţi că lucraţi sub privirea Sa şi că vă aflaţi sub influenţa prezenţei Sale şi că El vă cunoaşte motivele. La fiecare pas veţi întreba în umilinţă: Va plăcea aceasta lui Isus? Îl va slăvi pe Dumnezeu? Dimineaţa şi seara ar trebui să se înalţe la Dumnezeu rugăciunile voastre serioase după binecuvântarea şi îndrumarea Sa. Adevărata rugăciune se prinde de Cel Atotputernic şi ne dă biruinţa. Pe genunchii săi, creştinul obţine puterea de se împotrivi ispitei.” – Testimonies, vol. 4, pag. 615, 616 engl. (cap.: „Iubirea de lume”).
„A-L cunoaşte pe Hristos în mod salvator înseamnă a fi vitalizat printr- o cunoştinţă spirituală, a pune în practică cuvintele Sale. Fără aceasta, orice altceva este lipsit de valoare.” – Comentarii biblice, vol. 5, pag. 1146 engl

Miercuri 18 iulie
4. SE AŞTEAPTĂ REVERENŢĂ

a. Cum ilustrează Biblia îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de poporul Său? Isaia 5:1-4, 7. Ce învaţă parabola cu via despre ceea ce aşteaptă Tatăl de la cei care Îl întâlnesc pe Fiul Său? Matei 21:33-37.
Voi cânta Preaiubitului meu cântarea Preaiubitului meu despre via Lui. Preaiubitul meu avea o vie pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăţat de pietre şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici. „Acum, dar – zice Domnul – locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? (Isaia 5:1-4).
Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sunt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi când colo, iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo, iată strigăte de apăsare! (Isaia 5:7).
Ascultaţi o altă pildă. Era un om, un gospodar care a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri şi a plecat în altă ţară. Când a venit vremea roadelor, a trimis pe robii săi la vieri, ca să ia partea lui de rod. Vierii au pus mâna pe robii lui, şi pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi robi, mai mulţi decât cei dintâi; şi vierii i-au primit la fel. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Vor primi cu cinste pe fiul meu!” (Matei 21:33-37).

b. Ce putem învăţa din ceea ce spune Dumnezeu Tatăl cu privire la Dumnezeu Fiul? Matei 17:5; Evrei 1:1-10.
Pe când vorbea el încă, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” (Matei 17:5).
După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut”? Şi iarăşi: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu”? Şi, când duce iarăşi în lume pe Cel întâi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” Şi despre îngeri zice: „Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”; pe când Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Tăi.” Şi iarăşi: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. (Evrei 1:1-10).

„[Evrei 1:4-12 citat]. Aici este prezentată omnipotenţa Domnului Isus. El este prezentat cercetătorului Bibliei în calitate de Creator al lumii şi Conducător al ei de drept.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 921 engl.

c. Descrieţi atitudinea pe care Cerul ne îndeamnă să o arătăm faţă de Hristos. Ioan 5:23; Apocalipsa 5:11, 12; Filipeni 2:9-11.
… pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis. (Ioan 5:23).
M-am uitat, şi, împrejurul scaunului de domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii. Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” (Apocalipsa 5:11,12).
De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. (Filipeni 2:9-11).

„Când abordăm subiectul divinităţii lui Hristos îmbrăcate cu hainele omenescului, putem să ascultăm pe drept de cuvintele rostite de Hristos către Moise la rugul aprins: ‚Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt’ (Exodul 3:5). Trebuie să studiem acest subiect cu umilinţa unui învăţăcel, cu o inimă căită. Iar studiul întrupării lui Hristos este un câmp roditor care va răsplăti pe cercetătorul care sapă după adevărul ascuns.” – Idem., pag. 904, 905 engl.

d. Ce datorie ar trebui să înţeleagă mai bine, atât conducătorii bisericii, cât şi laicii? Romani 12:1; 1 Tesaloniceni 5:17.
Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. – (Romani 12:1).
Rugaţi-vă neîncetat. (1 Tesaloniceni 5:17).

„Bărbaţii care mânuiesc lucrurile sfinte nu simt reverenţa şi teama pe care ar trebui să o simtă. Ei nu vorbesc tremurând despre lucrurile lui Dumnezeu. Acesta este rezultatul sigur al lipsei pietăţii personale. Ei îşi iau prea puţin timp ca să caute sfatul lui Dumnezeu într-o căinţă umilă a sufletului.” – Manuscript Releases, vol. 21, pag. 454, 455.

Joi 19 iulie
5. MÂNTUITORUL, AVOCATUL ŞI JUDECĂTORUL NOSTRU

a. Numiţi câteva puncte importante despre întruparea lui Hristos. Filipeni 2:6-8; Faptele Apostolilor 4:12.
El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:6-8).
În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele apostolilor 4:12).

„În Hristos locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii. Dar singura cale prin care El putea să ajungă la oameni era prin a-Şi acoperi slava cu veşmântul omenescului. Îngerii au văzut ascunderea slavei Sale, pentru ca divinitatea să atingă omenirea. Hristos a păstrat tot timpul cea mai mare ură faţă de păcat, însă a iubit pe cel pe care l-a cumpărat cu sângele Său. El a suferit în locul omului păcătos, unindu-l cu Sine. Aceasta este taina în care îngerii doresc să privească… Este o taină pentru ei ca El, care a urât păcatul cu o ură atât de intensă, să simtă cea mai gingaşă şi mai miloasă compasiune faţă de fiinţele care au păcătuit.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 904 engl.

b. Care este rolul dublu al lui Hristos în judecarea omenirii? 1 Ioan 2:1; Ioan 5:22; 2 Corinteni 5:10.
Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit. (1 Ioan 2:1).Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului… (Ioan 5:22).
Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup. (2 Corinteni 5:10).

„Dumnezeu a intenţionat ca Prinţul suferinzilor omeneşti să fie judecătorul întregii lumi. El, Cel care S-a supus ca să fie acuzat înaintea unui tribunal pământesc, El Cel care a venit din curţile cereşti ca să-l mântuiască pe om de la moartea veşnică, El pe care oamenii L-au dispreţuit, respins şi asupra căruia au îngrămădit tot dispreţul de care sunt în stare fiinţele omeneşti inspirate de Satan, El Cel care a suferit moartea înjositoare pe cruce – numai El trebuia să pronunţe sentinţa răsplăţii sau pedepsei.” – Idem., vol. 6, pag. 1100 engl.

Vineri 20 iulie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum este pusă sub semnul întrebării identitatea lui Hristos în zilele de pe urmă?
2. Ce a făcut Hristos în timpul procesului de creaţie?
3. Descrieţi taina în care îngerii ar dori să privească.
4. Care ar trebui să fie atitudinea noastră cu privire la întruparea lui Hristos?
5. Explicaţi rolul cuprinzător al lui Hristos în judecata finală.