Lecţia 12. Umilinţă, loialitate, respect

„Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului!” (1 Petru 2:17).

„Fiţi politicoşi faţă de Dumnezeu şi unii faţă de alţii. Nu uitaţi că El doreşte ca voi să aveţi cele mai bune maniere ca să-L puteţi glorifica înaintea lumii.” – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, pag. 315 engl.

Recomandare pentru studiu: Testimonies, vol. 4, pag. 16-20 engl. (cap.: „Unitatea bisericii”). Idem, vol. 6, pag. 394-401 engl. (cap.: „Atitudinea noastră faţă de autorităţile civile”).

Duminică 16 septembrie
1. READUCÂND LA VIAŢĂ UN PRINCIPIU VECHI

a. Explicaţi felul în care trebuie să ne purtăm cu slujitorii în vârstă ai lui Dumnezeu – şi de ce. Proverbele 16:31; Numeri 12:1-10; 2 Regi 2:22-24.

Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii. (Proverbele 16:31).

Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. Şi au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” Şi Domnul a auzit-o. -Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului. Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron şi Mariei: „Duceţi-vă toţi trei la Cortul întâlnirii.” Şi s-au dus toţi trei. Domnul S-a coborât în stâlpul de nor şi a stat la uşa Cortului. A chemat pe Aaron şi pe Maria, şi ei s-au apropiat amândoi. Şi a zis: „Ascultaţi bine ce vă spun! Când va fi printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. Nu tot aşa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înţeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v-aţi temut deci să vorbiţi împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?” Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor. Şi a plecat. Norul s-a depărtat de pe Cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Maria; şi iată că ea avea lepră. (Numeri 12:1-10). 

Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul. Pedepsirea copiilor. De acolo s-a suit la Betel. Şi pe când mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!” El s-a întors să-i privească şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure şi au sfâşiat patruzeci şi doi din aceşti copii. (2 Regi 2:22-24).

„Ar trebui să se dea pe faţă reverenţă faţă de reprezentanţii lui Dumnezeu – faţă de predicatori, profesori şi părinţi, care sunt chemaţi să vorbească şi să acţioneze în locul Său. Prin respectul arătat lor El este onorat.” – Educaţia, pag. 244 engl. (cap.: „Comportamentul”).
„Părinţii se plâng de asprimea inimii copiilor lor şi de cât de greu este ca sensibilitatea lor să fie trezită să răspundă la pretenţiile lui Dumnezeu. Dar cărţile cu rapoarte din ceruri înregistrează fără greşeală adevărata cauză. Părinţii au fost neconvertiţi. Ei nu au fost în armonie cu cerul sau cu lucrarea cerului. Ideile lor joase şi obişnuite despre caracterul sfânt al slujirii şi al sanctuarului lui Dumnezeu au fost întreţesute în educaţia copiilor lor…
Părinţi, fiţi atenţi ce exemplu şi ce idei transmiteţi copiilor voştri. Minţile lor sunt maleabile şi uşor de impresionat. Cu privire la slujba din sanctuar, dacă vorbitorul are vreun cusur, să vă fie teamă să-l menţionaţi. Vorbiţi numai despre lucrarea bună pe are o face, despre ideile bune pe care le-a prezentat, pe care ar trebui să le urmaţi ca venind prin agentul lui Dumnezeu. Se poate vedea imediat de ce copiii sunt atât de puţin impresionaţi de lucrarea cuvântului şi de ce au atât de puţină reverenţă faţă de casa lui Dumnezeu. Educaţia lor este deficitară în această privinţă.” – Testimonies, vol. 5, pag. 497, 498 engl. (cap.: „Purtarea în casa lui Dumnezeu”)

Luni 17 septembrie
2. LOIALITATE DE INSPIRAŢIE DIVINĂ

a. Cum a dat David pe faţă o loialitate uimitoare chiar faţă de regale Saul, care dorea să-l omoare? 1 Samuel 24:4-6; 26:8, 9. Care a fost rezultatul? 1 Samuel 24:16-19; 26:21-25.

Oamenii lui David i-au zis: „Iată ziua în care Domnul îţi zice: „Dau pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; fă-i ce-ţi va plăcea.” David s-a sculat şi a tăiat încet colţul hainei lui Saul. După aceea, inima îi bătea, pentru că tăiase colţul hainei lui Saul. Şi a zis oamenilor săi: „Să mă ferească Domnul să fac împotriva domnului meu, care este unsul Domnului, o aşa faptă ca să pun mâna pe el! Căci el este unsul Domnului.” (1 Samuel 24:4-6).

Abişai a zis lui David: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea şi să-l pironesc dintr-o lovitură în pământ, ca să n-am nevoie să-i mai dau alta.” - 1 SaDar David a zis lui Abişai: „Nu-l omorî! Căci cine ar putea pune mâna pe unsul Domnului şi să rămână nepedepsit?” (1 Samuel 26:8, 9).

Când a sfârşit David de spus aceste vorbe lui Saul, Saul a zis: „Glasul tău este, fiule David?” Şi Saul a ridicat glasul şi a plâns. Şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine; căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău. Tu îţi arăţi azi bunătatea cu care te porţi faţă de mine, căci Domnul mă dăduse în mâinile tale, şi nu m-ai omorât. Dacă întâlneşte cineva pe vrăjmaşul lui, îl lasă oare să-şi urmeze drumul în linişte? Domnul să-ţi răsplătească pentru ce mi-ai făcut în ziua aceasta! (1 Samuel 24:16-19).
Saul a zis: „Am păcătuit; întoarce-te, fiul meu David, căci nu-ţi voi mai face rău, fiindcă în ziua aceasta viaţa mea a fost scumpă înaintea ta. Am lucrat ca un nebun şi am făcut o mare greşeală.” David a răspuns: „Iată suliţa împăratului; să vină unul din oamenii tăi s-o ia. Domnul va răsplăti fiecăruia după dreptatea lui şi după credincioşia lui: căci Domnul te dăduse azi în mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului. Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului, şi El mă va izbăvi din orice necaz.” Saul a zis lui David: „Fii binecuvântat, fiul meu David! Tu vei face lucruri mari şi vei birui.” David şi-a văzut de drum, şi Saul s-a întors acasă.” (1 Samuel 26:21-25).

„[1 Samuel 26:21, 22 citat]… Acest al doilea exemplu al respectului lui David faţă de viaţa suveranului său a făcut o impresie chiar mai profundă asupra minţii lui Saul şi l-a făcut să-şi recunoască mai mult greşeala în umilinţă. El s-a mirat şi a fost copleşit de o astfel de manifestare de bunăvoinţă.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 671, 672 engl. (cap. 65: „Mărinimia lui David”).

b. În ce moduri trebuie să dăm pe faţă o apreciere profundă faţă de trupul lui Hristos? 1 Timotei 5:17-19; Evrei 13:17; 1 Petru 4:8, 9; 5:5.

Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.” (1 Timotei 5:17, 18).

Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos. (Evrei 13:17).

Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire. (1 Petru 4:8, 9).

Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” (1 Petru 5:5).

„Mulţi nu-şi dau seama de sfinţenia relaţiei cu biserica şi nu sunt dispuşi să se supună restricţiilor şi disciplinei. Umblarea lor arată că îşi înalţă propria judecată deasupra bisericii unite şi că nu sunt atenţi ca să se păzească să nu încurajeze un spirit de împotrivire faţă de glasul ei. Poate că cei care deţin poziţii de răspundere în biserică au greşeli ca alţi oameni şi poate că dau greş în hotărârile lor; însă în ciuda acestui lucru, biserica lui Hristos de pe pământ le-a dat o autoritate care nu poate fi privită cu uşurătate. Hristos, după învierea Sa, a delegat putere bisericii Sale spunând: ‚Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.’ (Ioan 20:23). Relaţia de biserică nu trebuie anulată cu uşurinţă; totuşi, atunci când calea unor pretinşi urmaşi ai lui Hristos este barată sau când glasul lor nu are influenţa conducătoare pe care ei cred că o merită, ei ameninţă că părăsesc biserica. Adevărul este că prin părăsirea bisericii ei vor suferi cel mai mult; deoarece retrăgându-se dincolo de zona ei de influenţă, ei se expun pe deplin ispitelor lumii. Toţi credincioşii ar trebui să fie dedicaţi din toată inima bisericii. Prosperitatea ei ar trebui să fie primul lor interes şi, dacă nu simt că se află sub obligaţiile sfinte de a face din legătura sa cu biserica un câştig în favoarea ei mai mult decât a lui, atunci ea se poate descurca mai bine fără ei.” – Testimonies, vol. 4, pag. 17, 18 engl. (cap.: „Unitatea bisericii”).

Marţi 18 septembrie
3. FELUL DE PURTARE FAŢĂ DE ANGAJAŢI

a. Ce apel a făcut apostolul Pavel către Filimon cu privire la slujitorul lui nesupus? Filimon 15, 16. Ce principii pot învăţa angajatorii din aceasta? Matei 5:7; Filipeni 2:4; Coloseni 4:1.

Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie, dar nu ca pe un rob, ci mult mai presus decât pe un rob: ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine, şi cu atât mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul! (Filimon 1:15, 16).

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! (Matei 5:7).

Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. (Filipeni 2:4).

Stăpânilor, daţi robilor voştri ce le datoraţi şi ce li se cuvine, căci ştiţi că şi voi aveţi un Stăpân în cer. (Coloseni 4:1).

„Ai lăsat tu, care ai angajat ajutoare, ca lumina ta să strălucească pentru muncitorii tăi aşa încât şi ei să fie împreună lucrători cu Dumnezeu? Dumnezeu ţi-a dat privilegii şi avantaje preţioase prin aceea că ţi-a trimis lumina adevărului Său şi tu trebuie să sporeşti aceste binecuvântări şi să laşi pe alţii să se bucure şi ei de favorurile primite de tine.” – Reflecting Christ, pag. 206.

b. Ce profeţie putem învăţa din sfatul dat cu privire la angajarea de ajutoare în restaurantele instituţionale?

„Managerii restaurantelor noastre trebuie să lucreze la mântuirea angajaţilor. Ei nu trebuie să lucreze exagerat, aducându-se în situaţia în care să nu aibă nici puterea, nici înclinaţia de a-i ajuta pe lucrători din punct de vedere spiritual. Ei ar trebui să devoteze cele mai bune puteri ale lor instruirii angajaţilor lor în domeniul spiritual, explicându-le Scripturile şi rugându-se cu ei şi pentru ei.” – Manuscript Releases, vol. 4, pag. 285.
„În legătură cu fiecare restaurant trebuie pus un bărbat cu soţia sa, care să acţioneze ca supraveghetori ai ajutoarelor, un bărbat şi o femeie care iubesc pe Mântuitorul şi sufletele pentru care a murit El, şi care păzesc calea Domnului. Tinerele ar trebui să se afle sub purtarea de grijă a unei femei mature înţelepte şi chibzuite, o femeie care este pe deplin convertită, care să păzească atent pe lucrătoare, în special pe cele tinere.
Lucrătorii ar trebui să simtă că au un cămin. Ei sunt mâna de ajutor a lui Dumnezeu şi trebuie să fie trataţi la fel de atent şi gingaş după cum a spus Hristos că trebuie tratat copilaşul pe care El l-a aşezat în mijlocul ucenicilor Săi. ‚Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine,’ a spus El ‚ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.’ ‚Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul din aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururi faţa Tatălui Meu care este în ceruri.’ (Matei 18:6, 10). Grija care ar trebui arătată faţă de aceşti angajaţi este unul dintre motivele pentru care ar trebui ca în oraşele mari să existe mai multe restaurante mici decât unul mare.” – Testimonies, vol. 7, pag. 118, 119 engl. (cap.:” Lucrarea în restaurante”)

Miercuri 19 septembrie
4. PATRONII ŞI AUTORITĂŢILE CIVILE

a. Cum ne învaţă Scriptura să respectăm pe toţi stăpânii şi patroni? Coloseni 3:22, 23; 1 Timotei 6:1, 2; 1 Petru 2:18-20.

Robilor, ascultaţi în toate lucrurile pe stăpânii voştri pământeşti; nu numai când sunteţi sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci cu curăţie de inimă, ca unii care vă temeţi de Domnul. Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni. (Coloseni 3:22, 23).

Toţi cei ce sunt sub jugul robiei să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău. Iar cei ce au stăpâni credincioşi să nu-i dispreţuiască, sub cuvânt că sunt „fraţi”, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor sunt credincioşi şi preaiubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri şi spune-le apăsat. (1 Timotei 6:1, 2).

Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. Căci este un lucru plăcut dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare şi suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar, dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. (1 Petru 2:18-20).

„Fiţi credincioşi în afaceri, conştiincioşi în muncă, reţinând că nu numai ochiul patronului tău inspectează lucrarea ta, ci şi ochiul lui Dumnezeu este asupra oricărei tranzacţii din viaţa ta. Îngerii lui Dumnezeu îţi văd lucrarea şi ar trebui să fie o parte a religiei tale aceea de a avea marcată de adevăr şi credincioşie fiecare parte a lucrării tale.” – Testimonies, vol. 2, pag. 78 engl. (cap.: „Religia de fiecare zi”).

b. Cum prezintă obiceiurile celor necredincioşi un contrast izbitor faţă de atitudinea creştină faţă de autorităţile şi legile civile? Iuda 8; 1 Petru 2:13, 14, 17; Romani 13:1, 2.

Totuşi oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile. (Iuda 1:8).

Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de el să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei ce fac bine. (1 Petru 2:13, 14)

Cinstiţi pe toţi oamenii, iubiţi pe fraţi; temeţi-vă de Dumnezeu; daţi cinste împăratului! (Petru 2:17).

Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte; căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt, au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotriveşte stăpânirii, se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu; şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. (Romani 13:1, 2).

„Nu este înţelept să găsiţi mereu greşeli la ceea ce fac conducătorii guvernului. Lucrarea voastră nu este aceea de a ataca persoane sau instituţii. Ar trebui să exercităm o mare atenţie ca nu cumva să fim interpretaţi că ne aşezăm împotriva autorităţilor civile…
Nu ar trebui să lucrăm într-un fel care să ne facă să părem că apărăm trădarea. Ar trebui să înlăturăm din scrierile şi vorbirea noastră orice expresie care, dacă luată singură, ar putea fi interpretată greşit ca fiind împotriva legii şi a ordinii…
Va veni vremea când expresiile imprudente de un caracter denunţător, care au fost rostite sau scrise de fraţii noştri într-un mod neatent, să fie folosite de către vrăjmaşii noştri ca să condamne. Acestea nu vor fi folosite numai ca să-i condamne pe cei care le-au făcut, ci de ele vor fi acuzaţi toţi adventiştii. Acuzatorii noştri vor spune că în ziua cutare şi cutare unul dintre bărbaţii noştri cu răspundere a spus asta şi asta împotriva administraţiei legilor acestui guvern. Mulţi se vor mira să vadă câte lucruri s-au reţinut şi sunt folosite ca să susţină argumentele împotrivitorilor noştri. Mulţi vor fi surprinşi să audă propriile lor cuvinte interpretate într-un fel în care ei nu s-au gândit. Atunci, lucrătorii noştri să fie atenţi şi să vorbească precaut tot timpul şi în toate împrejurările. Toţi să fie atenţi ca nu cumva prin expresii nesăbuite să aducă o vreme de necaz înainte de marea criză care va încerca sufletele oamenilor.” – Idem, vol. 6, pag. 394, 395 engl. (cap.: „Atitudinea noastră faţă de autorităţile civile”).

Joi 20 septembrie
5. O ATITUDINE EXEMPLARĂ

a. Împotriva cărei atitudini suntem avertizaţi – chiar în felul nostrum de a ne purta cu cei despre care credem că sunt în întunericul rătăcirii? Eclesiastul 7:9.

Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor. (Eclesiastul 7:9).

„Există unii care îşi permit să fie uşuratici, sarcastici şi chiar batjocoritori cu cei care au alte păreri faţă de ei.” – Mărturii către predicatori, pag. 108 engl.
„Unele persoane vorbesc într-un mod aspru şi necurtenitor, care răneşte sentimentele altora şi atunci se îndreptăţesc spunând: ‚Aşa sunt eu; întotdeauna spun ceea ce gândesc.’ Şi ridică această trăsătură rea de character la nivel de virtute…
Acel cuvânt nepoliticos ar trebui lăsat nerostit, acea nepăsare egoistă faţă de fericirea altora ar trebui să facă loc simpatiei şi consideraţiei.” – Înalta noastră chemare, pag. 229 engl.

b. Care este atitudinea corectă? 1 Tesaloniceni 5:14, 15; 2 Timotei 2:24-26.

Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi. Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi. (1 Tesaloniceni 5:14, 15).

Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia. (2 Timotei 2:24-26).

„Să ne rugăm nu numai pentru noi, ci şi pentru cei care ne-au rănit şi care continuă să ne rănească.” – Comentarii biblice, vol. 3, pag. 1141 engl.

c. Descrieţi atitudinea lui Hristos faţă de persecutorii Săi. Matei 5:44, 45; Luca 23:34. Care a fost atitudinea Sa faţă de diavol? Iuda 9.

Dar Eu vă spun: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. (Matei 5:44, 45).

Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. (Luca 23:34).

Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului şi se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 1:9)

„[Atârnând pe cruce], Mântuitorul nu a murmurat şi nu S-a plâns… Nu a fost invocat nici un blestem peste soldaţii care se purtau atât de brutal cu El. Nu s-a cerut nici o răzbunare peste preoţii şi conducătorii care priveau cu desfătare la felul cum se împlineau planurile lor. Lui Hristos I-a fost milă de ei.” – Hristos lumina lumii, pag. 744 engl. (cap. 78: „Golgota”).

Vineri 21 septembrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce reclamă reverenţa faţă de trupul bisericii şi conducătorii ei?
2. Ce putem învăţa din atitudinea lui David faţă de Saul?
3. Explicaţi răspunderile serioase ale creştinilor la locul de muncă.
4. Cum ar trebui să evităm să părem că ne împotrivim autorităţilor?
5. Ce putem învăţa din atitudinea lui Isus pe cruce?