Lecția 12. Slujba noului legământ

TEXT DE MEMORAT: „Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile”, zice Domnul: „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.” (Evrei 8:10)

„Noul legământ a fost întemeiat pe ‚promisiuni mai bune’—promisiunea iertării de păcate și a harului lui Dumnezeu care să reînnoiască inima și să o aducă în armonie cu principiile legii lui Dumnezeu.” — Patriarhi și profeți, p. 372 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, p. 370-373 engl. (cap. 32, Legea și legămintele)

Duminică 12 iunie

1. VECHIUL LEGĂMÂNT

a. Când cele Zece Porunci au fost proclamate la Muntele Sinai, ce promisiune a făcut poporul Israel? Exodul 19:8; 24:7.

Exodul 19:8: „Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.”

Exodul 24:7: „A luat cartea legământului și a citit-o în fața poporului. Ei au zis: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul.”

„Poporul nu a realizat păcătoșenia propriilor lor inimi, și că fără Hristos era imposibil ca ei să țină Legea lui Dumnezeu; și ei au intrat cu grăbire în legământ cu Dumnezeu. Simțind că sunt în stare să își stabilească propria lor neprihănire (dreptate), ei au declarat: ‚Tot ce a spus Domnul vom face și vom fi ascultători.’ (Exodul 24:7).” — Patriarhi și profeți, p. 371, 372 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

b. Care erau termenii Legământului încheiat la Sinai? Ezechiel 20:11; Leviticul 18:5; Deuteronomul 27:26.

Ezechiel 20:11: „Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscut poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele (engl.: „pe care, dacă un om le împlinește, va trăi în ele.”)”

Levitic 18:5: „Să păziți legile și poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul!”

Deuteronomul 27:26: „‘Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele legii acesteia și cine nu le va face!’ Și tot poporul să răspundă: ‘Amin!’”

c. Unde a scris Dumnezeu Cele Zece Porunci, și de ce nu putea poporul să își îndeplinească angajamentul? Exodul 31:18; Romani 10:3, 9; 9:30-32.

Exodul 31:18: „Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.”

Romani 10:3, 9: „pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși și nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu… Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit.”

Romani 10:3, 9: „Căci fiind neștiutori despre dreptatea lui Dumnezeu și căutând să își stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu.... Că, dacă vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Isus și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morți, vei fi salvat.” (engl.)

Romani 9:30-32: „Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, și anume neprihănirea care se capătă prin credință; pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credință, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire.”

„[Preoții și conducătorii] considerau atot-suficientă propria lor neprihănire și nu doreau ca un element nou să fie adus în religia lor.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 15 engl. (cap. 1, Scopul lui Dumnezeu pentru biserica Sa).

Luni 13 iunie

2. SLUJBA ADUCĂTOARE DE MOARTE

a. De ce numește Pavel cele Zece Porunci „slujba aducătoare de moarte”? 2 Corinteni 3:7.

2 Corinteni 3:7: „Acum, dacă slujba aducătoare de moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise din pricina strălucirii feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare…”

„Slava de pe fața lui Moise era extrem de dureroasă pentru copiii lui Israel din cauza încălcărilor legii sfinte a lui Dumnezeu de către ei. Aceasta este o ilustrație despre sentimentele acelora care încalcă legea lui Dumnezeu.” — Solii alese, vol. 1, p. 232 engl. (cap. 30, Legea și legămintele).

„[Moise] a înțeles că doar prin Hristos poate omul să țină legea morală. Prin încălcarea acestei legi, omul a adus păcatul în lume, și cu păcatul a venit moartea...

„Vederea lucrului care avea să fie înlăturat, vederea lui Hristos așa cum este descoperit în Lege, a fost ceea ce a iluminat fața lui Moise. Slujba legii, scrisă și gravată în piatră, era o slujbă aducătoare de moarte. Fără Hristos, călcătorul legii era lăsat sub blestemul acesteia, fără nicio speranță de iertare. Slujba aceasta nu avea în sine însăși nicio slavă, însă Salvatorul promis, revelat în tipurile și umbrele legii ceremoniale, făcea glorioasă legea morală.” — Ibid., p. 237 engl. (cap. 32, Neprihănirea lui Hristos în lege).

„[Israeliții] doreau ca Moise să fie mediatorul lor. Ei nu înțelegeau că Hristos era mediatorul desemnat lor, și că, fără mijlocirea Sa, ei ar fi fost în mod sigur mistuiți.” — Ibid., p. 238 engl. (cap. 32, Neprihănirea lui Hristos în lege).

b. Care este starea reală a întregii omeniri? Romani 3:23; 6:23 (prima parte).

Romani 3:23: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu...”  

(Romani 3:23 engl.: „Căci toți au păcătuit și nu ajung la slava lui Dumnezeu.”)

Romani 6:23 p.p.: „Fiindcă plata păcatului este moartea...”

„Cuvântul lui Dumnezeu declară: ‚Toți au păcătuit și sunt lipsiți de (engl.: „nu ajung la”) slava lui Dumnezeu’ (Romani 3:23). ‚Nu este nimeni care să facă binele, nu, nici unul’ (Romani 3:12). Mulți sunt înșelați cu privire la starea inimii lor. Ei nu realizează faptul că inima naturală este mai înșelătoare decât toate, și disperat de rea. Ei se înfășoară în propria lor neprihănire și sunt satisfăcuți să ajungă propriul lor standard uman de caracter; însă cât de fatal eșuează ei când nu ajung la standardul divin, și [când] prin ei înșiși ei nu pot împlini cerințele lui Dumnezeu.

Ne putem măsura pe noi înșine cu noi înșine, putem să ne comparăm unii cu alții, putem spune că facem la fel de bine ca și cutare sau cutare, însă întrebarea la care va trebui să răspundem la judecată este: ‚Împlinim noi cerințele cerului înalt? Ajungem noi la standardul divin? Sunt inimile noastre în armonie cu Dumnezeul cerului?’ ” — Ibid., p. 320, 321 engl. (cap. 48, Standardul divin).

Marți 14 iunie

3. TERMENII ȘI BINECUVÂNTĂRILE NOULUI LEGĂMÂNT

a. Care sunt termenii Noului Legământ? Evrei 8:10-12.

Evrei 8:10-12: „Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile”, zice Domnul: „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu. Și nu va mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor.”

„Legământul harului a fost prima dată încheiat cu omul în Eden, când după cădere a fost dată promisiunea divină că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Tuturor oamenilor acest legământ le oferea iertare și harul sprijinitor al lui Dumnezeu pentru ascultare viitoare prin credință în Hristos. El le promitea, de asemenea, viața eternă, cu condiția fidelității față de legea lui Dumnezeu. Astfel patriarhii au primit speranța salvării.

Același legământ a fost reînnoit cu Avraam în promisiunea ‚în sămânța ta vor fi binecuvântate toate națiunile pământului.’ (Geneza 22:18). Această promisiune indica spre Hristos. Așa a înțeles-o Avraam (vezi Galateni 3:8, 16), și el s-a încrezut în Hristos pentru iertarea păcatelor. Această credință a fost cea care i s-a socotit ca neprihănire. Legământul cu Avraam a menținut de asemenea autoritatea legii lui Dumnezeu. Domnul i s-a arătat lui Avraam, și i-a spus: ‘Eu sunt Dumnezeul Atotputernic; umblă înaintea Mea și fii fără prihană (engl.: „fii perfect.”)’ (Geneza 17:1). Mărturia lui Dumnezeu cu privire la servul Său credincios a fost: ‚Avraam a ascultat de porunca Mea (engl.: „a ascultat vocea Mea”), și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele și legile Mele.’ (Geneza 26:5)…

Deși acest legământ a fost făcut cu Adam și reînnoit cu Avraam, nu putea fi ratificat până la moartea lui Hristos. El existase prin promisiunea lui Dumnezeu de când fusese făcută prima aluzie la răscumpărare; el fusese acceptat prin credință; totuși, când a fost ratificat de Hristos, a fost numit un legământ nou. Legea lui Dumnezeu era baza acestui legământ, care era pur și simplu un aranjament pentru a-i aduce pe oameni din nou în armonie cu voința divină, așezând-i acolo unde puteau asculta de legea lui Dumnezeu.” — Patriarhi și profeți, p. 370, 371 engl. (cap. 32, Legea și legămintele).

„ ‚Noul legământ’ a fost întemeiat pe ‚promisiuni mai bune’—promisiunea iertării de păcate, și a harului lui Dumnezeu care să reînnoiască inima, și s-o aducă în armonie cu principiile legii lui Dumnezeu.’ ” — Credința prin care trăiesc, p. 78 engl. (cap. Lipsa de capacitate a omului de a se salva singur).

b. Conform acestui legământ de har, cine este poporul lui Dumnezeu? Evrei 8:10; Isaia 51:7.

Evrei 8:10: „Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după acele zile”, zice Domnul: „Voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu.”

Isaia 51:7: „Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți neprihănirea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de ocara oamenilor și nu tremura de ocările lor!”

„Prin harul lui Hristos ei pot fi făcuți în stare să asculte de legea Tatălui. Astfel în fiecare secol, din mijlocul apostaziei și al rebeliunii, Dumnezeu strânge un popor care Îi este loial—un popor ‚în a cărui inimă este legea Sa.’ (Isaia 51:7).” — Patriarhi și profeți, p. 338 engl. (cap. 29, Vrăjmășia lui Satan contra Legii).

Miercuri 15 iunie

4. SLUJBA NOULUI LEGĂMÂNT

a. Cum descrie Pavel slujba legământului harului? 2 Corinteni 3:4-6; Coloseni 1:25-29.

2 Corinteni 3:4-6: „Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu, prin Hristos. Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viața.”

(2 Corinteni 3:4-6, engl. : „Și astfel de încredere avem prin Cristos către Dumnezeu. Nu că suntem suficienți prin noi înșine să gândim ceva ca din noi înșine, dar abilitatea noastră este de la Dumnezeu, Care de asemenea ne-a făcut servitori capabili ai noului testament; nu ai literei, ci ai duhului, fiindcă litera ucide, dar duhul dă viață.” )

Coloseni 1:25-29: „Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc (engl. „împlinesc”) Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, și anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.”

„Ce încredere sfântă ne-a încredințat Dumnezeu, făcându-ne servitorii Săi care să ajutăm în lucrarea salvării de suflete! El ne-a încredințat adevăruri mari, un mesaj foarte solemn, cercetător pentru lume. Datoria noastră nu este pur și simplu de a predica, ci de a sluji, de a ne apropia de inimi. Trebuie să folosim cu îndemânare și înțelepciune talentele încredințate nouă, ca să putem prezenta prețioasa lumină a adevărului în modul cel mai plăcut, modul cel mai bine adaptat pentru a câștiga suflete...

Ce responsabilitate este aceasta! Este prezentată aici o lucrare care este mai laborioasă (care cere mai multă muncă, mai mult efort) decât simpla predicare a cuvântului; ea trebuie să Îl reprezinte pe Hristos în caracterul nostru, pentru a fi epistole vii, cunoscute și citite de toți oamenii.

Domnul este Cel care ne-a chemat la această lucrare, și noi ar trebui să avem ochiul îndreptat doar spre slava Sa. Nu ne putem încrede în propriile noastre eforturi, ca și când noi am putea face lucrarea de convertire a sufletelor. Doar Dumnezeu poate convinge și converti. Isus îi invită pe păcătoși să vină la El cu toate poverile lor și El le va da odihnă și pace.” — Slujitorii evangheliei (1892), p. 422, 423 engl. (secțiunea Comportamentul și influența creștină, subcap. Încredere în Dumnezeu).

b. Ce a spus Petru cu privire la această slujbă? 1 Petru 5:1-5.

1 Petru 5:1-5: „Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca și ei, un martor al patimilor lui Hristos și părtaș al slavei care va fi descoperită: Păstoriți turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Și, când Se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei. Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”.”

„Marele Păstor are subpăstori, cărora le deleagă grija pentru oile și mieii Săi. Prima lucrare pe care Hristos i-a încredințat-o lui Petru când l-a restaurat în slujire, a fost de a hrăni mieii. [Vezi Ioan 21:15.] Aceasta era o lucrare în care Petru avusese doar puțină experiență. Ea cerea mare grijă și gingășie, multă răbdare și perseverență. Ea îl chema să slujească tinerilor și copiilor, și celor care sunt tineri în credință, să îi învețe pe cei neînvățați, să le deschidă Scripturile, și să îi educe pentru utilitate în serviciul lui Hristos. Până aici Petru nu fusese pregătit să facă aceasta, sau măcar să înțeleagă importanța acestui lucru.

Întrebarea pe care i-a pus-o Hristos lui Petru era semnificativă. El a menționat o singură condiție pentru ucenicie și slujire. ‚Mă iubești?’, a spus El. Aceasta este calificarea esențială. Chiar dacă Petru ar fi posedat oricare altă [calificare], fără dragostea lui Hristos el nu ar fi putut fi un păstor credincios peste turma Domnului. Cunoștința, generozitatea, elocvența, recunoștința și zelul sunt toate de ajutor în marea lucrare; însă fără dragostea lui Isus în inimă, lucrarea predicatorului creștin se va dovedi un eșec.” — Slujitorii evangheliei, p.182, 183 engl. (cap. 6, Subpăstorul, subcap. Păstorul cel bun).

Joi 16 iunie

5. VĂLUL

a. De ce a fost nevoie ca Moise să își pună un văl pe față înainte de a se adresa poporului, și în ce fel este semnificativ acest lucru? Exodul 34:29-35; 2 Corinteni 3:12, 13.

Exodul 34:29-35: „Moise s-a pogorât de pe Muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu știa că pielea feței lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. Aaron și toți copiii lui Israel s-au uitat la Moise și iată că pielea feței lui strălucea și se temeau să se apropie de el. Moise i-a chemat; Aaron și toți fruntașii adunării s-au întors la el, și el le-a vorbit. După aceea, toți copiii lui Israel s-au apropiat, și el le-a dat toate poruncile, pe care le primise de la Domnul pe muntele Sinai. Când a încetat să le vorbească, și-a pus o maramă pe față. (engl.: „Și până când terminase Moise să vorbească cu ei, și-a pus un văl pe față”). Când intra Moise înaintea Domnului ca să-I vorbească, își scotea marama până ce ieșea; iar când ieșea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise. Copiii lui Israel se uitau la fața lui Moise și vedeau că pielea feței lui strălucea, și Moise își punea iarăși marama pe față până ce intra ca să vorbească cu Domnul.”

2 Corinteni 3:12, 13: „Fiindcă avem dar o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală (engl.: ne folosim de mare cutezanță în vorbire;) și nu facem ca Moise care își punea o maramă peste față, pentru ca fiii lui Israel să nu-și pironească ochii asupra sfârșitului a ceea ce era trecător.”

„Moise însuși era inconștient de slava strălucitoare care se reflecta de pe fața sa și nu știa de ce copiii lui Israel fugeau de el, când el s-a apropiat de ei. El i-a chemat la el, însă ei nu îndrăzneau să privească acea față plină de slavă. Când Moise a aflat că oamenii nu puteau să privească la fața sa din cauza slavei ei, el a acoperit-o cu un văl...

Cei care nutresc opinia că nu exista un Salvator în vechea dispensațiune, au un văl atât de întunecat asupra înțelegerii lor, cum au avut iudeii care L-au respins pe Hristos... Pe de altă parte, disprețuind sistemul [religios] iudaic, biserica creștină, care mărturisește credința supremă în Hristos, Îl tăgăduiește realmente pe Hristos, care a fost Cel care a întemeiat întregul sistem iudaic.” — Solii alese, vol. 1, p. 232 engl. (cap. 30, Legea și evanghelia).

b. Cum poate fi îndepărtat de pe ochii noștri acest văl? 2 Corinteni 3:14-16.

2 Corinteni 3:14-16: „Dar ei au rămas greoi la minte, căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos. Da, până astăzi, când se citește Moise, rămâne o maramă peste inimile lor. Dar ori de câte ori vreunul se întoarce la Domnul, marama este luată.”

(2 Corinteni 3:14-16, engl.: „Dar mințile lor au fost orbite, fiindcă până în această zi, același văl, care este desființat în Cristos, rămâne neridicat la citirea vechiului testament. Căci până astăzi, când Moise este citit, vălul este întins peste inima lor. Cu toate acestea, când se va întoarce la Domnul, vălul va fi înlăturat.”)

„Gloria care strălucea pe fața lui Moise era o reflectare a neprihănirii lui Hristos în lege. Legea însăși nu ar avea nicio slavă, doar că în ea este întrupat Hristos. Ea nu are nicio putere de a salva. Ea are strălucire, numai dacă în ea Hristos este reprezentat ca fiind plin de neprihănire și adevăr...

Lui Moise i-a fost desfășurată semnificația tipurilor și a umbrelor ce indicau spre Hristos. El a văzut până la sfârșitul a ceea ce urma să fie îndepărtat atunci când, la moartea lui Hristos, tipul a întâlnit antitipul. El a văzut că doar prin Hristos poate omul să țină legea morală.” — Ibid., p.237 engl. (cap. 32, Neprihănirea lui Hristos în lege).

Vineri 17 iunie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum se repetă astăzi problema pe care a avut-o Israel cu legea morală a lui Dumnezeu?

2. De ce este un lucru atât de nebunesc să ne comparăm unii cu alții?

3. Explicați puterea din spatele Noului Legământ.

4. Descrieți atitudinea biblică a slujbei Noului Legământ.

5. Ce oferă slavă legii morale a lui Dumnezeu?