Lecția 10. Viața de început în Canaan

„Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Şilo și au așezat acolo cortul întâlnirii. Ţara era supusă înaintea lor.” (Iosua 18:1).

„Țara spre care călătorim este în fiecare aspect mult mai atractivă decât a fost țara Canaanului pentru copiii lui Israel. Ei au fost conduși de mâna lui Dumnezeu. Hristos Însuși le-a oferit o descriere a țării în care aveau să găsească un cămin; pentru că dorea să le pună în față orice stimulent pentru a-i determina să înainteze cu speranță și curaj... Aveau nevoie de curaj și credință constantă.” – The Review and Herald, 29 noiembrie 1881.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi și profeți, pp. 512-518, cap. 48: Împărțirea Canaanului.

Duminică 3 martie

1. UN BĂRBAT AL CURAJULUI

a. Înainte de împărțirea țării, cum a mărturisit Caleb despre experiența lui din urmă cu patruzeci de ani? Iosua 14:6-9. Cum manifestase el curaj înainte?

Iosua 14:6-9: „Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i-a zis: „Știi ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine și cu privire la tine, la Cades-Barnea. Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc țara, și i-am adus știri așa cum îmi spunea inima mea curată. Frații mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu. Și în ziua aceea, Moise a jurat și a zis: ‘Ţara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.’”

b. Ce putem învăța din făgăduința lui Dumnezeu față de Caleb? Numeri 14:22-24.

Numeri 14:22-24: „Atât este de adevărat că toți cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea și minunile pe care le-am făcut în Egipt și în pustie, și totuși M-au ispitit de zece ori acum și n-au ascultat glasul Meu, toți aceia nu vor vedea țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da, și anume toți cei ce M-au nesocotit n-o vor vedea. Iar pentru că robul Meu Caleb a fost însuflețit de un alt duh și a urmat în totul calea Mea, îl voi face să intre în țara în care s-a dus și urmașii lui o vor stăpâni.”

„Pe când cei șovăitori discută despre imposibilități, pe când ei tremură la gândul zidurilor înalte și a giganților, permiteți Calebilor credincioși, care au un `alt spirit`, să iasă în față. Adevărul lui Dumnezeu care aduce salvare va înainta către oameni, dacă slujbașii și cei care pretind a fi credincioși nu vor pune obstacole pe calea acestuia, în modul în care au procedat iscoadele necredincioase. Lucrarea noastră este agresivă. Trebuie făcut ceva pentru a avertiza lumea; și nu permiteți să se audă nicio voce care va încuraja interesele egoiste spre neglijarea câmpurilor misionare. Trebuie să ne implicăm în lucrare cu inima, sufletul și vocea; atât puterile mentale, cât și cele fizice trebuie să fie trezite. Tot cerul este interesat de lucrarea noastră și îngerii lui Dumnezeu sunt rușinați de eforturile noastre slabe.” – Mărturii, vol. 5, pp. 380, 381, cap. Susținerea misiunilor în orașe.

Luni 4 martie

2. CREDINŢA UNUI LUPTĂTOR VÂRSTNIC

a. Ce rugăminte revigorantă a făcut Caleb la vârsta de 85 ani? Iosua 14:10-12. Cum ne inspiră curajul lui surprinzător și încrederea în Dumnezeu?

Iosua 14:10-12: „Acum iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani. Și astăzi, sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră. Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”

„Zelul și energia trebuie intensificate; talentele care se uzează prin inactivitate trebuie silite la lucru. Vocea care are să spună: `Așteaptă; nu-ți permite să ți se impună poveri`, este vocea iscoadelor lașe. Avem nevoie acum de Calebi, care se vor avânta pe front – căpetenii în Israel care, prin cuvinte încurajatoare, vor aduce un raport puternic în favoarea acțiunii imediate. Când poporul egoist, iubitor de tihnă, cuprins de panică, temându-se de zidurile imense și inaccesibile, vociferează pentru retragere, permiteți ca glasul Calebilor să fie auzit, chiar dacă acei care sunt lași stau cu pietre în mâini, gata să-i doboare din cauza mărturisirii lor credincioase.” – Mărturii, vol. 5, p. 383, cap. Susținerea misiunilor în orașe.

b. Cum a fost binecuvântată solicitarea credincioasă a lui Caleb? Iosua 14:13-15.

Iosua 14:13-15: „Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul. Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moștenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel. Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba – Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Și țara s-a odihnit de război.”

„Credința lui Caleb era de data aceasta exact la fel ca atunci când mărturia lui contrazisese raportul rău al iscoadelor. El crezuse făgăduința lui Dumnezeu că avea să Își aducă poporul în stăpânirea Canaanului și în această privință Îl urmase cu credincioșie pe Domnul. El îndurase cu poporul călătoria lungă prin pustie, luând astfel parte la dezamăgirile și poverile celor vinovați; totuși el nu a exprimat nicio nemulțumire cu privire la aceasta, ci a înălțat harul lui Dumnezeu, care îl ocrotise în pustiu, pe când frații lui au fost uciși. În mijlocul greutăților, primejdiilor și plăgilor din timpul călătoriilor prin pustiu și în decursul anilor de război de la intrarea în Canaan, Domnul îl ocrotise; și acum, la peste optzeci de ani, vigoarea lui nu era diminuată. El nu a cerut pentru sine un pământ deja cucerit, ci locul cu privire la care, mai presus decât toate celelalte, toate iscoadele consideraseră că este imposibil de cucerit. Prin ajutorul lui Dumnezeu el avea să smulgă fortăreața de la chiar giganții a căror putere clătinase credința lui Israel. Cerința care l-a însuflețit pe Caleb nu a fost o dorință pentru onoare sau promovare. Bravul războinic în vârstă dorea să dea poporului un exemplu care avea să-L onoreze pe Dumnezeu și să încurajeze semințiile să supună în totalitate țara pe care părinții lor o consideraseră de necucerit.” – Patriarhi și profeți, pp. 512, 513, cap. 48: Împărțirea Canaanului.

Marți 5 martie

3. CREDINŢA CARE LUCREAZĂ

a. Explicați cum credința curajoasă a lui Caleb a fost dovedită prin fapte, chiar la vârsta lui înaintată. Iosua 15:13, 14.

Iosua 15:13, 14: „Lui Caleb, fiul lui Iefune, i-au dat o parte în mijlocul fiilor lui Iuda, cum poruncise lui Iosua Domnul; lui i-au dat Chiriat-Arba, adică Hebronul: Arba era tatăl lui Anac. Caleb a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac: Șeșai, Ahiman și Talmai, copiii lui Anac.”

„Caleb a obținut moștenirea de care inima lui fusese legată timp de patruzeci de ani și, încrezându-se în faptul că Dumnezeu îl însoțește, el `a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anac.` Asigurându-și astfel o moștenire pentru el și casa lui, zelul lui nu a scăzut; el nu s-a instalat pentru a se bucura de moștenirea lui, ci s-a implicat în alte cuceriri, în beneficiul națiunii și spre slava lui Dumnezeu.” – Patriarhi și profeți, p. 513, cap. 48: Împărțirea Canaanului.

b. Explicați diferența dintre rezultatul experienței lui Iosua și Caleb și cel al iscoadelor necredincioase. Numeri 14:30-32; 1 Corinteni 10:5.

Numeri 14:30-32: „nu veți intra în țara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiți, afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun. Pe copilașii voștri însă, despre care ați zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască țara pe care ați nesocotit-o voi. Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie.”

1 Corinteni 10:5: „Totuși cei mai mulți dintre ei n-au fost plăcuți lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.”

„Cei lași și rebeli pieriseră în pustie, dar iscoadele neprihănite au mâncat din strugurii din Escol. Fiecăruia i-a fost dat conform credinței lui. Cei necredincioși au asistat la împlinirea temerilor lor. Fără a ține seama de făgăduința lui Dumnezeu, ei declaraseră că era imposibil a moșteni Canaanul, așa că nu l-au moștenit. Dar cei care s-au încrezut în Dumnezeu, privind nu atât de mult la dificultățile de întâlnit, cât la puterea Ajutorului lor Atotputernic, au intrat în țara cea bună.” – Ibid.

c. Ce dorește Dumnezeu să înțelegem despre puterea credinței? 1 Ioan 5:4.

1 Ioan 5:4: „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră.”

„Toate lucrurile sunt posibile pentru cel care crede; și orice lucru ne dorim când ne rugăm, dacă credem că îl primim, îl vom primi. Această credință străbate cel mai întunecat nor și aduce sufletului slab, descurajat, razele luminii și speranței. Lipsa credinței și încrederii este cea care aduce nedumerire, temeri dezolante și bănuieli ale răului. Dumnezeu va face lucruri mari pentru poporul Lui, când acesta își va pune întreaga încredere în El.” – Mărturii, vol. 2, p. 139, cap. Distracții la institut.

Miercuri 6 martie

4. ÎMPĂRTĂŞIND POVERILE ÎN UNITATE

a. Ce seminții au fost stabilite (a) în partea de est a Iordanului; (b) în partea de vest a Iordanului? (Pentru a vedea împărțirea Canaanului între cele douăsprezece seminții, folosiți o hartă biblică.) Numeri 34:14, 15; Iosua 13:7, 8.

Numeri 34:14, 15: „Căci seminția fiilor lui Ruben, după casele lor părintești, și seminția fiilor lui Gad, după casele părinților lor, precum și jumătate din seminția lui Manase și-au luat moștenirea. Aceste două seminții și jumătate și-au luat moștenirea dincoace de Iordan, în fața Ierihonului, înspre răsărit.”

Iosua 13:7, 8: „Și împarte acum țara aceasta ca moștenire între cele nouă seminții și între jumătate din seminția lui Manase.” Rubeniții și gadiții, cu cealaltă jumătate din seminția lui Manase, și-au primit moștenirea pe care le-a dat-o Moise de cealaltă parte a Iordanului, la răsărit, cum le-a dat-o Moise, robul Domnului.”

„Două dintre semințiile lui Israel, Gad și Ruben, cu jumătate din seminția lui Manase primiseră moștenirea înainte de trecerea Iordanului. Pentru un popor de păstori, câmpiile largi din zonele de munte și bogate în păduri ale Galaadului și Basanului, oferind un teren de pășune extins pentru turme și cirezi, erau atracții care nu aveau să fie găsite în Canaanul propriu-zis și cele două seminții și jumătate, dorind să se stabilească aici, își luaseră angajamentul să-și trimită partea lor de bărbați înarmați pentru a-i însoți pe frații lor peste Iordan și să ia parte la bătălii, până când și aceștia urma să intre în posesia moștenirii lor. Obligația fusese îndeplinită cu credincioșie. Când cele zece seminții au intrat în Canaan, patruzeci de mii dintre `fiii lui Ruben, și fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase... pregătiți de război, au trecut în câmpia Ierihonului, gata de luptă înaintea Domnului.` (Iosua 4:12, 13). Timp de ani ei luptaseră curajos alături de frații lor. Acum sosise timpul să se întoarcă la pământul proprietății lor. Întrucât ei participaseră în bătălii în unitate cu frații lor, ei împărțiseră prada; și s-au întors `cu foarte multe bogății, cu foarte multe turme și cu o mare mulțime de argint, de aur, de aramă, de fier și de îmbrăcăminte,` toate acestea urmând să le împartă cu cei care rămăseseră cu familiile și turmele lor.”- Patriarhi și profeți, pp. 517, 518, cap. 48: Împărțirea Canaanului.

b. Unde era sediul națiunii? Iosua 4:19; 10:6 (prima parte).

Iosua 4:19: „Poporul a ieșit din Iordan în ziua a zecea a lunii întâi și a tăbărât la Ghilgal, la marginea de răsărit a Ierihonului.”

Iosua10:6 p.p.: „Oamenii din Gabaon au trimis să spună lui Iosua, în tabăra din Ghilgal: „Nu părăsi pe robii tăi, suie-te la noi în grabă, izbăvește-ne, dă-ne ajutor.”

„[Cu prima așezare a taberei în Canaan], Iosua `a tăiat împrejur pe copiii lui Israel;` `și copiii lui Israel au tăbărât la Ghilgal și au prăznuit Paștele.`... Și Domnul a declarat lui Iosua: `Astăzi am îndepărtat ocara Egiptului de deasupra voastră` și făcând aluzie la aceasta, locul în care au tăbărât a fost numit Ghilgal, `îndepărtare,` sau `alungare.`” – Ibid., pp. 485, 486, cap. 44: Trecerea Iordanului.

Joi 7 martie

5. UN NOU SEDIU

a. După ce fusese rezolvată cerința copiilor lui Iosif, unde a fost mutat tabernacolul? Iosua 18:1, 10. De ce? Cât timp a rămas acolo?

Iosua 18:1, 10: „Toată adunarea copiilor lui Israel s-a strâns la Silo și au așezat acolo cortul întâlnirii. Ţara era supusă înaintea lor... Iosua a aruncat înaintea Domnului sorți pentru ei la Silo și a împărțit țara între copiii lui Israel, dând fiecăruia partea lui.”

„Până acum, Gilgal fusese sediul națiunii și locul tabernacolului. Dar acum tabernacolul avea să fie mutat într-un loc ales ca locație permanentă pentru el. Acesta era Silo, un orășel în teritoriul lui Efraim. El era aproape de centrul țării și era ușor accesibil tuturor semințiilor. Aici fusese supusă în totalitate o parte a țării, așa că închinătorii nu aveau să fie tulburați. [Iosua 18:1 citat.] Semințiile care locuiau încă în corturi, atunci când tabernacolul a fost mutat de la Ghilgal, l-au urmat și au tăbărât lângă Silo. Aici au rămas aceste seminții până când au fost distribuite la teritoriile lor. Chivotul a rămas la Șilo pentru trei sute de ani, până când, din cauza păcatelor casei lui Eli, acesta a căzut în mâinile filistenilor și Șilo a fost ruinat. Chivotul nu s-a mai întors niciodată la tabernacol aici, iar slujba sanctuarului a fost transferată în final la templul din Ierusalim.” – Patriarhi și profeți, p. 514, cap. 48: Împărțirea Canaanului.

b. Ce obicei valoros a fost instituit mai târziu la Silo? Judecători 21:19.

Judecători 21:19: „Și au zis: ‘Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Silo, care este la miazănoapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel la Sihem și la miazăzi de Lebona.’”

„Ca mijloc de educație, un loc important a fost completat prin sărbătorile lui Israel. În viața obișnuită, familia era atât o școală, cât și o biserică, părinții fiind instructori în sens laic și religios. Dar de trei ori pe an erau stabilite perioade pentru relaționare socială și închinare. Aceste întruniri aveau să fie ținute inițial la Silo, ulterior la Ierusalim.” – Educația, pp. 41, 42, cap. Educația poporului Israel.

Vineri 8 martie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. De ce a spus Dumnezeu despre Caleb că fusese mânat de un „alt spirit” spre țara făgăduită?

2. Cum pot dezvolta o atitudine mai asemănătoare cu cea a lui Caleb, decât cu cea a copiilor lui Iosif?

3. Ce aspect, pe care poate nu l-am remarcat înainte, trebuie să conștientizez cu privire la credință?

4. Ce fel de credință a fost manifestată de semințiile de la est de Iordan?

5. Numiți câteva din binecuvântările concentrate în jurul așezării din Şilo.