Lecții din Cartea lui Iosua

Lecția 13. Mesajul final al lui Iosua

„Alegeți astăzi cui vreți să slujiți ... cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15).

„Poți să devii de acum sfințit prin adevăr; sau poți, dacă alegi, să umbli în întuneric și necredință, să pierzi cerul și să pierzi totul. Prin umblarea în lumină și împlinirea voinței lui Dumnezeu poți birui natura ta egoistă.” – Mărturii, vol. 4, p. 214.

Recomandări pentru studiu: Patriarhi și profeți, pp. 521-524. Mărturii, vol. 5, pp. 361-368.


Duminică 24 martie

1. O ADUNARE SOLEMNĂ

a. De care stare s-a bucurat Israel, în sfârșit, pentru o perioadă de timp? Despre ce le-a reamintit atunci Iosua? Iosua 23:1-4; 24:11-13.

Iosua 23:1-4: „De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toți vrăjmașii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Atunci, Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe căpeteniile oștii. Și le-a zis: „Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă. Ați văzut tot ce a făcut Domnul Dumnezeul vostru tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră, căci Domnul Dumnezeul vostru a luptat pentru voi. Vedeți, v-am dat ca moștenire prin sorți, după semințiile voastre, neamurile acestea care au rămas, începând de la Iordan, și toate neamurile pe care le-am nimicit, până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui.”

Iosua 24:11-13: „Ați trecut Iordanul și ați ajuns la Ierihon. Locuitorii Ierihonului au luptat împotriva voastră: amoriții, fereziții, canaaniții, hetiții, ghirgasiții, heviții și iebusiții. I-am dat în mâinile voastre, am trimis înaintea voastră viespe bondărească și i-a izgonit dinaintea voastră ca pe cei doi împărați ai amoriților: nu cu sabia, nici cu arcul tău. V-am dat o țară pe care n-o munciserăți, cetăți pe care nu le zidiserăți, dar pe care le locuiți, vii și măslini pe care nu-i sădiserăți, dar care vă slujesc ca hrană.’”

b. Prin ce făgăduințe i-a îndemnat Iosua? Iosua 23:5-10. Ce trebuie să învățăm din angajamentul care le-a fost cerut?

Iosua 23:5-10: „Domnul Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră și le va alunga dinaintea voastră; și voi le veți stăpâni țara, cum a spus Domnul Dumnezeul vostru. Puneți-vă toată puterea ca să păziți și să împliniți tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga. Să nu vă amestecați cu neamurile acestea care au rămas printre voi; să nu rostiți numele dumnezeilor lor și să nu-l întrebuințați în jurământ; să nu le slujiți și să nu vă închinați înaintea lor. Ci alipiți-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum ați făcut până în ziua aceasta. Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari și puternice și nimeni până în ziua aceasta n-a putut să vă stea împotrivă. Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus.”

„[Poporul] nu trebuia să formeze nicio legătură cu națiunile idolatre pe care Dumnezeu le destinase distrugerii totale. Le era interzis să manifeste cel mai mic respect față de dumnezeii păgânilor. ... Au fost avertizați că familiarizarea cu idolatria va înlătura repulsia lor față de aceasta și îi va expune la neplăcerea din partea lui Dumnezeu.” – The Signs of the Times, 19 mai 1881.

„Dacă iubim lucrurile lumii și ne găsim plăcerea în nedreptate sau ne asociem cu lucrările neroditoare ale întunericului, am pus piatra de poticnire a nelegiuirii înaintea noastră și am ridicat idoli în inima noastră. Și dacă nu îi îndepărtăm prin efort hotărât, nu vom fi recunoscuți niciodată ca fii și fiice ale lui Dumnezeu.” – Mărturii, vol. 5, p. 164.


Luni 25 martie

2. O AVERTIZARE ÎMPOTRIVA CĂSĂTORIILOR MIXTE

a. Ce avertizare a dat Iosua ca un factor cheie care să-l ajute pe poporul lui Dumnezeu să reducă posibilitățile de alunecare înidolatrie? Iosua 23:11-13.

Iosua 23:11-13: „Vegheați dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru. Dacă vă veți abate și vă veți alipi de neamurile acestea care au rămas printre voi, dacă vă veți uni cu ele prin căsătorie și dacă veți intra în legătură cu ele, să fiți încredințați că Domnul Dumnezeul vostru nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră, ci ele vă vor fi o cursă și un laț, un bici în coaste și niște spini în ochi, până veți pieri de pe fața acestei țări bune pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru.”

b. Cum este repetată această avertizare solemnă în era creștină? 2 Corinteni 6:14-18; 1 Corinteni 7:39.

2 Corinteni 6:14-18: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși.

Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate fi între Hristos și Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

1 Corinteni 7:39: „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.”

„Pune-ți întrebarea: `Nu îmi va conduce un soț necredincios gândurile departe de Isus? El este un iubitor de plăcere mai mult decât un iubitor de Dumnezeu; nu mă va conduce el să mă bucur de lucrurile de care se bucură el?` Calea spre viața veșnică este abruptă și aspră. Nu vă luați greutăți adiționale pentru a vă încetini progresul. ...

În calitate de copil al lui Dumnezeu, un supus al împărăției lui Hristos, achiziția sângelui Său, cum poți să te unești cu unul care nu cunoaște pretențiile Sale și nu este controlat de Duhul Său? ...

Chiar dacă partenerul ales de tine ar fi în toate celelalte aspecte vrednic (ceea ce nu este cazul), totuși el nu a acceptat adevărul pentru acest timp; el este un necredincios și cerul îți interzice să te unești cu el. Nu poți, fără să-ți primejduiești sufletul, să nesocotești această interdicție divină. Te-aș avertiza de pericol înainte de a fi prea târziu. Tu asculți cuvinte blânde, plăcute și ești tentat să crezi că totul va fi bine; dar nu citești motivele care determină aceste discursuri frumoase. Nu poți vedea adâncimile răutății ascunse în inimă. Nu poți privi dincolo de scene și discerne cursele pe care Satan le întinde pentru sufletul tău. El te-ar conduce să urmezi un astfel de curs ca să obțină acces ușor pentru a-și ținti săgețile ispitei lui împotriva ta. Nu-i permite nici cel mai mic câștig. În timp ce Dumnezeu acționează asupra minților slujitorilor Lui, Satan lucrează prin copiii neascultării. Nu există nicio înțelegere între Hristos și Belial. Cei doi nu se pot armoniza. A te asocia cu un necredincios înseamnă a te așeza pe terenul lui Satan. Întristezi Duhul lui Dumnezeu și te privezi de protecția Lui. Îți poți permite să ai astfel de sorți teribili împotriva ta, în timp ce lupți în bătălia pentru viața veșnică? ...

Amintește-ți că ai un cer de câștigat și o cale deschisă spre pieire de evitat. Dumnezeu este serios în ceea ce spune.” – Mărturii, vol. 5, pp. 363-365.


Marți 26 martie

3. DRAGOSTE ASCULTĂTOARE DE DUMNEZEU

a. De ce este afecțiunea nechibzuită o problemă? Isaia 5:18-21; Coloseni 3:5, 6.

Isaia 5:18-21: „Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii și păcatul, cu șleaurile unei căruțe și zic: „Să-Și grăbească, să-Și facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel și să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaștem!” Vai de cei ce numesc răul bine și binele, rău, care spun că întunericul este lumină și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceața, în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socotesc înțelepți și se cred pricepuți!”

Coloseni 3:5, 6: „De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.”

„Unul din cele mai mari pericole care asaltează poporul lui Dumnezeu în prezent este asocierea cu cei neevlavioși, în mod deosebit unirea lor în căsătorie cu necredincioșii. În cazul multora, dragostea pentru omenesc eclipsează dragostea față de divin. Ei fac primul pas în alunecarea înapoi, aventurându-se să nesocotească porunca expresă a Domnului; și apostazia totală este adesea rezultatul. S-a dovedit un lucru periculos pentru om să își împlinească propria voință în contradicție cu cerințele lui Dumnezeu. ...

Ca regulă, cei care își aleg ca prieteni și parteneri persoane care Îl resping pe Hristos și calcă legea lui Dumnezeu, ajung până la urmă în același gând și spirit cu ei.” – Comentarii biblice [Comentarii ale E. G. White], vol. 2, p. 1000, Iosua cap. 23.

„În lumea creștină există o indiferență uimitoare, alarmantă față de cuvântul lui Dumnezeu în ce privește căsătoria creștinilor cu cei necredincioși. ... Bărbații și femeile care sunt de altfel sensibili și conștiincioși își închid urechile la sfat; ei sunt surzi la apelurile și implorările prietenilor, rudelor și ale slujitorilor lui Dumnezeu. ... și prietenul care este suficient de credincios pentru a rosti o mustrare este considerat ca vrăjmaș. Toate așa cum ar vrea Satan să fie ele. El își țese vraja în jurul sufletului și acesta devine amețit, fără minte. Rațiunea lasă să cadă frâiele auto-controlului în favoarea poftei, pasiunea nesfințită ia stăpânire, până când, prea târziu, victima se trezește la o viață de mizerie și sclavie.” – Mărturii, vol. 5, pp. 365, 366.

b. Explicați realitatea cauză-efect prezentată de Iosua. Iosua 23:14-16.

Iosua 23:14-16: „Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoașteți dar din toată inima voastră și din tot sufletul vostru că niciunul din toate cuvintele bune rostite asupra voastră de Domnul Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niciunul n-a rămas neîmplinit. Și după cum toate cuvintele bune pe care vi le spusese Domnul Dumnezeul vostru s-au împlinit pentru voi, tot așa Domnul va împlini față de voi toate cuvintele rele, până vă va nimici de pe fața acestei țări bune pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul vostru. Dacă veți călca legământul pe care vi l-a dat Domnul Dumnezeul vostru și dacă vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră și veți pieri degrabă din țara cea bună pe care v-a dat-o El.”

„Planul lui Dumnezeu pentru salvarea omului este desăvârșit în fiecare aspect. Dacă ne vom îndeplini cu credincioșie partea care ne este alocată, totul va fi bine. Apostazia omului este cea care provoacă discordie și aduce nefericire și ruină. Dumnezeu nu Își folosește niciodată puterea pentru a le asupri pe creaturile mâinilor Lui. El nu pretinde niciodată mai mult decât omul este în stare să realizeze; El nu îi pedepsește niciodată pe copiii Lui neascultători mai mult decât este necesar pentru a-i aduce la pocăință; sau să îi împiedice pe alții să le urmeze exemplul. Răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu nu are scuze.” – The Signs of the Times, 19 mai 1881.


Miercuri 27 martie

4. ALEGÂNDU-L PE DUMNEZEU

a. Ce apel a făcut Iosua? Iosua 24:1, 14, 15. Cum ne poate inspira acesta?

Iosua 24:1, 14, 15: „Iosua a adunat toate semințiile lui Israel la Sihem și a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe căpeteniile oștii. Ei s-au înfățișat înaintea lui Dumnezeu… Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de râu și în Egipt și slujiți Domnului. Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de râu, sau dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.”

„Închinarea la idoli era încă practicată în secret într-o oarecare măsură și Iosua s-a străduit de data aceasta să aducă [poporul] la decizia că trebuie să înlăture acest păcat din Israel.” – Patriarhi și profeți, p. 523.

„Dacă favoarea lui Dumnezeu merita orice, aceasta merita totul. Așa decisese Iosua; și după cântărirea întregii probleme, el se hotărâse să Îi slujească Lui cu întreaga voință a inimii. Și mai mult decât atât, el avea să se străduiască să-și convingă familia să urmeze același curs. ...

Avertizările adesea repetate împotriva idolatriei adresate mulțimii ebraice, sunt în aceeași măsură aplicabile și nouă. Orice ne îndepărtează afecțiunile de la Dumnezeu reprezintă un idol și ne conduce în păcat. Dacă Îi slujim lui Dumnezeu de bună voie și cu bucurie, preferând serviciul Său față de serviciul lui Satan și al păcatului, dacă Îl alegem îndepărtându-ne deschis și hotărât de la atracțiile și vanitatea lumii, ne vom bucura de binecuvântarea Lui în viața aceasta și vom locui pentru totdeauna în prezența Lui în viața viitoare. Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu gelos. El este drept și sfânt. El nu va fi înșelat. El citește inima înșelătoare. El detestă mintea fățarnică. El urăște încropeala. Nu putem să-I slujim și lui Dumnezeu și lui mamona pentru că ei sunt în opoziție.” – The Signs of the Times, 19 mai 1881.

b. Ce a dorit Dumnezeu să conștientizeze israeliții cu privire la slăbiciunea lor? Iosua 24:16-20. Suntem noi diferiți în vreun fel?

Iosua 24:16-20: „Poporul a răspuns și a zis: „Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei. Căci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din țara Egiptului, din casa robiei, pe noi și pe părinții noștri; El a făcut înaintea ochilor noștri acele minuni mari și ne-a păzit în tot timpul drumului pe care l-am urmat și în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut. El a izgonit dinaintea noastră pe toate popoarele și pe amoriții care locuiau țara aceasta. Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.” Iosua a zis poporului: „Voi nu veți putea să slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu vă va ierta fărădelegile și păcatele. Când veți părăsi pe Domnul și veți sluji unor dumnezei străini, El Se va întoarce și vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine.”

„Înainte de a putea avea loc o reformă permanentă, poporul trebuia să fie condus să-și simtă incapacitatea totală în ei înșiși de a-I acorda ascultare lui Dumnezeu. ... Cât timp se încredeau în propria putere și neprihănire, era imposibil să-și asigure iertarea pentru păcatele lor; ei nu puteau să împlinească pretențiile legii desăvârșite a lui Dumnezeu și în zadar și-au luat angajament de a-I sluji lui Dumnezeu. Doar prin credința în Hristos puteau ei să-și asigure iertarea de păcat și să primească putere de a asculta de legea lui Dumnezeu. Ei trebuia să înceteze a se încrede în propriile lor eforturi pentru mântuire, ei trebuia să se încreadă în totalitate în meritele Mântuitorului făgăduit, dacă doreau să fie acceptați de Dumnezeu.” – Patriarhi și profeți, 524.


Joi 28 martie

5. O VICTORIE REMARCABILĂ

a. Ce angajament remarcabil a luat Israel în prezența lui Iosua, în fața lui Dumnezeu? Ce a fost realizat ca memorial al acestui angajament? Iosua 24:21-27.

Iosua 24:21-27: „Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Căci vom sluji Domnului.” Iosua a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră înșivă că ați ales pe Domnul, ca să-I slujiți.” Ei au răspuns: „Suntem martori!” „Scoateți dar dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israel.” Și poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru și vom asculta glasul Lui.” Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i-a dat legi și porunci la Sihem. Iosua a scris aceste lucruri în cartea legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era în locul închinat Domnului. Și Iosua a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiți necredincioși Dumnezeului vostru.”

b. Cum a fost perioada finală a vieții lui Iosua plină prin dedicare față de Dumnezeu? Iosua 24:29-31. Cum a reacționat poporul la mustrare, când experiența lor a oscilat? Judecători 2:1-5.

Iosua 24:29-31: „După aceste lucruri, Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit în vârstă de o sută zece ani. L-au înmormântat în ținutul care-i căzuse la împărțeală, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Israel a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua și care cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.”

Judecători 2:1-5: „Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim și a zis: „Eu v-am scos din Egipt și v-am adus în țara pe care am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis: ‘Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi, și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele.’ Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu. Pentru ce ați făcut lucrul acesta? Am zis atunci: ‘Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta în coaste și dumnezeii lor vă vor fi o cursă.’” După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns. Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plâng) și au adus jertfe Domnului acolo.”

„Nicio pată nu se afla asupra caracterului sfânt al lui Iosua. El era un conducător înțelept. Viața lui a fost devotată în totalitate lui Dumnezeu. ... Iosua a fost iubit și respectat de tot Israelul și moartea lui a fost mult deplânsă de acesta.” – The Spirit of Prophecy, vol. 1, pp. 351, 352.

„[Judecători 2:1, 2 citat.] Poporul s-a plecat înaintea Domnului cu regret și pocăință. Ei au adus jertfă și și-au cerut iertare față de Dumnezeu și unul față de altul. Jertfele pe care le-au oferit nu ar fi avut nicio valoare dacă ei nu ar fi demonstrat pocăință adevărată. Regretul lor era adevărat. Harul lui Hristos a lucrat în inimile lor în timp ce-și mărturiseau păcatele și aduceau jertfă și Dumnezeu i-a iertat. Reînviorarea a fost adevărată. Aceasta a condus la reformă în mijlocul poporului. Ei au rămas credincioși legământului pe care îl făcuseră. Poporul I-a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor care au trăit mai mult decât Iosua, care văzuseră lucrările mari ale Domnului.” – Comentarii biblice [Comentarii ale E. G. White], vol. 2, p. 1001, Judecători, cap. 2.


Vineri 29 martie

ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Pe baza cărei condiții se bucură poporul lui Dumnezeu de protecția Lui specială?

2. Ce se întâmplă dacă o persoană este ademenită în căsătoria cu un necredincios?

3. De ce este atât de dificil să discuți cu o persoană care are mintea sucită de un necredincios?

4. Cât de expusă este natura umană să alunece în idolatrie? De ce?

5. Ce face ca perioada conducerii lui Iosua să fie remarcabilă în istoria lui Israel?

Lecția 13. Mesajul final al lui Iosua