Lecţia 5. Sanctuarul Noului Legământ şi curtea sa

„Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.” (Psalmii 11:4).

„Sanctuarul din cer, în care Isus mijloceşte pentru noi, este marele original, după care a fost făcută copia construită de Moise.” – Istoria mântuirii, pag. 377, engl.

Recomandare pentru studiu: Marea luptă, pag. 414-416, (cap. 23, „Ce este Sanctuarul?”).

Duminică 23 octombrie

1. SANCTUARUL CERESC

a. Despre sanctuarul din cer – menţionat de Pavel (Evrei, capitolele 8, 9, 10) şi de Ioan (Apocalipsa) – au vorbit profeţii. Cum l-au numit?

• David în Psalmii 11:4 (Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.)

• Isaia 6:1 (În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.)

• Ieremia 25:30 (Şi tu să le proroceşti toate aceste lucruri şi să le spui: „Domnul va răcni de sus; din locaşul Lui cel sfânt va face să-I răsune glasul; va răcni împotriva locului locuinţei Lui; va striga ca cei ce calcă în teasc împotriva tuturor locuitorilor pământului.)

• Habacuc 2:20 (Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!”)

• Zaharia 2:13 (Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci El S-a şi sculat din locaşul Lui cel sfânt!”)

b. Când Aaron a fost uns ca mare preot, ce a trebuit să facă? Leviticul 8:12; 9:2, 7; Evrei 5:1-3. Ce jertfă a trebuit să aducă Hristos înainte să-Şi înceapă lucrarea ca Mare Preot în sanctuarul ceresc? Evrei 7:26-28; 8:3.

Din untdelemnul pentru ungere a turnat pe capul lui Aaron şi l-a uns, ca să-l sfinţească. – (Leviticul 8:12).

Şi a zis lui Aaron: „Ia un viţel pentru jertfa de ispăşire şi un berbec pentru arderea de tot, amândoi fără cusur, şi adu-i înaintea Domnului. (Leviticul 9:2).

Moise a zis lui Aaron: „Apropie-te de altar; adu-ţi jertfa ta de ispăşire şi arderea ta de tot şi fă ispăşire pentru tine şi pentru popor; adu şi jertfa poporului şi fă ispăşire pentru el, cum a poruncit Domnul.” (Leviticul 9:7).

Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale, şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine însuşi. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie. (Evrei 7:26-28).

Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celălalt Mare Preot să aibă ceva de adus. (Evrei 8:3).

„La fel ca în serviciul simbolic, când marele preot îşi da jos hainele sale de gală şi oficia în haina de in curat a unui preot de rând; la fel, Hristos şi-a dat jos îmbrăcămintea regală, S-a îmbrăcat în firea omenească şi S-a oferit ca jertfă, El însuşi preotul, El şi victima.” - Istoria faptelor apostolilor, pag. 33, engl, (cap. 3, „Marea însărcinare”).

Luni 24 octombrie

2. CURTEA

a. Ce comparaţie face Pavel între jertfele din vechiul legământ şi Marea Jertfă din noul legământ? Evrei 13:11, 12.

În adevăr, trupurile dobitoacelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt, pentru păcat, „sunt arse de tot afară din tabără.” De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. (Evrei 13:11, 12).

„Marele nostru Preot S-a adus ca jertfă desăvârşită pe Sine Însuşi atunci când a suferit dincolo de poartă. Atunci s-a făcut o ispăşire deplină pentru păcatele poporului.” – Comentariile Biblice AZŞ [Comentariile E.G.White], vol. 7, pag. 913, engl.

„Hristos a suferit în afara porţilor Ierusalimului, deoarece Calvarul era în afara zidurilor cetăţii. Aceasta s-a întâmplat pentru a dovedi că El a murit nu doar pentru evrei, ci pentru toată omenirea.” – Idem., pag. 934, engl.

b. Unde sta poporul la ceasul tămâierii în timpul vechiului legă­mânt (Exodul 30:7, 8)? Luca 1:10. Cât de important este ceasul tămâierii pentru noi astăzi?

Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele; va arde şi seara când va aşeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului din neam în neam. (Exodul 30:7, 8).

În ceasul tămâierii, toată mulţimea norodului se ruga afară. (Luca 1:10).

„Dacă a existat vreodată un timp când fiecare casă să fie o casă de rugăciune, acel timp este acum; şi, cu toate acestea, în acest timp înspăimântător de periculos, unii dintre cei care pretind a fi creştini nu au un altar de familie. Nimic nu-mi produce o tristeţe mai mare decât un cămin lipsit de rugăciune. Copiii sunt cei care lasă să se vadă rezultatul acestei neglijări, pentru că ei nu au de teama de Dumnezeu în faţa lor. Părinţii ar trebui să ridice un gard de protecţie în jurul copiilor lor prin rugăciune; ei ar trebui să se roage cu credinţa deplină că Dumnezeu va rămâne cu ei şi că îngerii sfinţi îi vor proteja pe ei şi pe copiii lor de puterea crudă a Satanei.

Există cămine în care aceste principii sunt practicate – cămine în care Dumnezeu este adorat şi în care domneşte cea mai adevărată dragoste. Din aceste cămine, dimineaţa şi seara, rugăciunile se înalţă către Dumnezeu asemenea tămâiei parfumate şi îndurările şi binecuvântările Sale coboară, precum roua seara asupra celor care se roagă.

Dumnezeu a promis să dea înţelepciune celor care o cer cu credinţă; iar El va face exact ceea ce a promis că va face... Iar dacă părinţii creştini Îl caută cu seriozitate, El le va umple gura lor argumente şi de dragul numelui Său, va lucra cu putere în favoarea lor în convertirea copiilor lor.” - The Home Missionary, 1 Iunie 1889, engl.

c. În noul legământ, în timp ce aşteptăm binecuvântata făgăduinţă, care este lucrarea noastră din „curtea din afară”? Matei 24:44; Luca 12:35-38; 21:36.

De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. (Matei 24:44).

Mijlocul să vă fie încins, şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată, când va veni şi va bate la uşă. Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească. Fie că vine la a doua strajă din noapte, fie că vine la a treia strajă, ferice de robii aceia, dacă-i va găsi veghind! (Luca 12:35-38).

Vegheaţi, dar, în tot timpul şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.” (Luca 21:36).

Marţi 25 octombrie

3. ALTARUL

a. În timp ce ne aflăm în „curtea din afară”, ce „jertfe vii” ni se cere să aducem pe altar? Evrei 13:10, 15, 16; Romani 12:1, 2.

Noi avem un altar din care n-au drept să mănânce cei ce fac slujbă în Cort. (Evrei 13:10).

Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui. Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. (Evrei 13:15, 16).

Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:1,2).

„În timpul Israelului din vechime, fiecare jertfă adusă ca sacrificiu lui Dumnezeu era examinată cu atenţie. Dacă se descoperea vreun defect la animalul adus, el era refuzat; aceasta deoarece Dumnezeu poruncise ca jertfa să fie ‘fără cusur’ (Exodul 12:15). În consecinţă, creştinilor li se cere să aducă trupurile lor ca ‘O jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu’ (Romani 12:1). Pentru a realiza aceasta, toate puterile lor trebuie păstrate în cea mai bună stare. Orice obicei care slăbeşte puterile fizice sau mentale, îl face pe om incapabil de a-L servi pe Creatorul său.” – Marea luptă, pag. 473, engl., (cap. 27, „Redeşteptări moderne”).

b. Cum a comparat Hristos „crucea” cu „altarul” în experienţa urmaşilor Săi? Matei 16:24-26; Ioan 16:33; Faptele Apostolilor 14:22.

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? (Matei 16:24-26).

V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33).

…întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. (Faptele apostolilor 14:22).

„Hristos nu ne-a dat nici o garanţie că dobândirea desăvârşirii de caracter este un lucru uşor. Aceasta este un conflict, o bătălie şi un marş zi de zi. Doar prin mari greutăţi intrăm în regatul ceresc. Pentru a avea parte cu Hristos în slava Sa, trebuie să avem parte de suferinţa Sa... El a biruit pentru noi. Vom fi noi atunci timizi şi laşi din cauza încercărilor pe care le avem de înfruntat pe măsură ce înaintăm?” – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, pag. 198, engl.

c. Ce au oferit pe altar în timpul Inchiziţiei înaintaşii noştri în credinţă (milioane dintre ei)? Apocalipsa 6:9-11. În ce sens strigă sângele lor după dreptate? Vezi exemplele: Geneza 4:10; Habacuc 2:11.

Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei. (Apocalipsa 6:9-11).

Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. – (Geneza 4:1).

Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde. (Habacuc 2:11).

„În consiliile lor secrete, Satan şi îngerii lui au stăpânit minţile oamenilor răi, în timp ce, nevăzut, stătea în mijlocul lor un înger de la Dumnezeu înregistrând înfricoşătoarele lor decrete nelegiuite, scriind istoria unor fapte prea îngrozitoare pentru a putea fi dezvăluite ochilor omeneşti. ‘Babilonul cel mare’ era îmbătat cu sângele sfinţilor’ (Apocalipsa 17:5, 6). Trupurile mutilate ale milioanelor de martiri cereau de la Dumnezeu răzbunare asupra puterii apostaziate.” - Marea luptă, pag. 59-60, engl., (cap. 3, „O eră de întunecime spirituală”).

Miercuri 26 octombrie

4. BINECUVÂNTAREA

a. Ce a făcut Aaron la sfârşitul ceremoniei de învestire ca mare preot? Leviticul 9:23, 24.

Moise şi Aaron au intrat în Cortul întâlnirii. Când au ieşit din el, au binecuvântat poporul. Şi slava Domnului s-a arătat întregului popor. Un foc a ieşit dinaintea Domnului şi a mistuit pe altar arderea de tot şi grăsimile. Tot poporul a văzut lucrul acesta; au scos strigăte de bucurie şi s-au aruncat cu faţa la pământ. (Leviticul 9:23, 24).

b. Ce a făcut Hristos când S-a aşezat pe tron? Cum Şi-a binecuvântat poporul? Faptele Apostolilor 1:8, 9; 2:1-4, 16, 17.

Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. - Faptele apostolilor 1:8, 9).

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. – (Faptele apostolilor 2:1-4).

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise! (Faptele apostolilor 2:17).

„Când Hristos a trecut prin porţile cereşti, El a fost încoronat în mijlocul îngerilor plini de adorare. Imediat ce această ceremonie a fost săvârşită, Duhul Sfânt a coborât asupra ucenicilor în torente bogate şi Hristos a fost într-adevăr slăvit, cu slava pe care a avut-o cu Tatăl din veşnicie. Revărsarea de la Rusalii a fost modul în care cerul a anunţat că s-a împlinit ceremonia de învestire a Răscumpărătorului. Conform promisunii sale, El le-a trimis Duhul Sfânt din cer ucenicilor Săi ca semn că El primise, ca preot şi rege, toată puterea în cer şi pe pământ şi că El era Conducătorul uns al poporului Său.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 38, 39, engl., (cap. 4, „Rusaliile”).

c. Ce făgăduinţă împlinise Isus prin trimiterea Mângâietorului, Duhul Sfânt? Ioan 14:16-18; 16:7. Descrieţi modul în care această binecuvântare vine asupra noastră. Faptele Apostolilor 5:32.

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. – (Ioan 14:16-18).

Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite. (Ioan 16:7).

Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” (Faptele apostolilor 5:32).

„Ce este Duhul Sfânt? El este reprezentantul lui Isus Hristos, El este Apărătorul nostru care stă lângă noi şi aduce cererile noastre înmiresmate cu meritele Sale înaintea Tatălui. El acceptă astfel cererea celui mai umil dintre sfinţi. El nu te întreabă câţi bani ai sau câte proprietăţi deţii; însă cel mai umil dintre sfinţi care-şi aduce cererea înaintea lui Dumnezeu şi darul [său] de mulţumire este înmiresmat cu bogăţia Harului Său şi Tatăl acceptă aceasta ca pe jertfa ta şi binecuvântarea se revarsă asupra ta, har după har.” - Reflecting Christ, pag. 285.

„[Mângâietorul] ne stă alături oriunde am fi ca păzitor şi martor la tot ce se spune şi se face – stând gata să ne protejeze de asalturile vrăşmaşului cu condiţia să dorim să ne aşezăm sub protecţia Sa. Noi, însă, trebuie să ne facem partea şi apoi Dumnezeu Îşi va face partea Sa. Atunci când trecem prin necazuri şi greutăţi pentru El, Mângâietorul ne va sta alături, aducându-ne aminte cuvintele şi învăţăturile lui Hristos.” - The Youth’s Instructor, 20 august 1896.

Joi 27 octombrie

5. NEVOIA DE PREGĂTIRE

a. Ce pregătire li se ceruse ucenicilor pentru a primi binecuvântarea făgăduită? Faptele Apostolilor 1:13, 14.

Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. (Faptele apostolilor 1:13, 14)

„Ucenicii s-au rugat cu adâncă seriozitate pentru a fi capabili să se adreseze oamenilor şi pentru ca în relaţiile lor zilnice să spună cuvinte care să-i conducă pe păcătoşi la Hristos. Dând la o parte toate diferenţele, orice dorinţă de supremaţie, ei s-au strâns la un loc în părtăşie creştină. Ei s-au apropiat tot mai mult de Dumnezeu...

Aceste zile de pregătire au fost zile de adâncă cercetare a inimii. Ucenicii îşi simţeau nevoia spirituală şi strigau la Domnul pentru ungerea care să-i facă în stare să lucreze pentru salvarea de suflete. Ei nu cereau o binecuvântare doar pentru ei. Ei erau apăsaţi de povara salvării de suflete. Ei şi-au dat seama că evanghelia urma să fie dusă lumii şi au cerut puterea pe care Hristos le-o promisese.” - Istoria faptelor apostolilor, pag. 37, engl., (cap. 4, „Rusaliile”).

b. În ce fel se va repeta istoria în ceea ce priveşte revărsarea deplină a Duhului Sfânt? Zaharia 10:1; Faptele Apostolilor 3:19.

Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele şi vă trimite o ploaie îmbelşugată pentru toată verdeaţa de pe câmp. (Zaharia 10:1).

Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare (Faptele apostolilor 3:19).

„Creştinii să dea la o parte toate neînţelegerile şi să se predea lui Dumnezeu pentru salvarea celor pierduţi. Ei să ceară în credinţă binecuvântarea făgăduită şi aceasta va veni.” – Testimonies, vol. 8, pag. 21, engl., (cap. „Puterea făgăduită”).

Vineri 28 octombrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce nume au dat unii dintre profeţi sanctuarului ceresc?

2. În timpul Israelului din vechime, poporul din Ierusalim se ruga în curtea din afară la ceasul aducerii de tămâie. Ce ar trebui să facem noi în acest timp?

3. Ce a făcut Aaron la ceremonia sa de învestire? Ce a făcut Hristos când S-a înălţat la ceruri?

4. Ce a fost nevoie să facă ucenicii înainte de a primi binecuvântarea promisă?

5. Când şi cu ce condiţie va fi revărsată din nou binecuvântarea făgăduită?