Duminică, 12 decembrie 2021. S-A SFÂRȘIT

Ghiță Ulici

În grădina Eden, primii noştri părinţi nu au ascultat de porunca Creatorului de a se abţine de la a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16, 17). Dumnezeu a vorbit lui Adam şi Evei – şi chiar şarpelui, mediumul folosit de Satan pentru a înşela. El le-a pus întrebări cu privire la neascultarea lor de porunca divină, şi le-a spus despre consecinţele dureroase şi inevitabile care urma să fie experimentate de prima pereche şi de descendenţii lor, precum şi de şarpe şi de pământul însuşi (Geneza 3:8-23).

Minunata experienţă a trăirii în grădina Eden se încheiase; perechea a fost alungată din acel loc fericit şi sfânt, nemaifiind în stare să se întoarcă.

Dumnezeu a declarat că un blestem urma să vină asupra rasei umane şi asupra întregii creaţii de pe această planetă. Cu toate acestea, El le-a spus şi veştile bune despre minunatul plan de răscumpărare, care prezentau speranţa că omul putea fi răscumpărat din păcat, şi despre distrugerea vrăjmaşului care îi ispitise la neascultare. El a promis: „Voi pune vrăjmăşie între tine şi femeie, şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15).

Această declaraţie profeţea teribila bătălie care urma să aibă loc de-a lungul întregii istorii a omenirii, între om şi Satan, între sămânţa femeii, de o parte, şi vrăjmaşul şi agenţii săi, de cealaltă parte. Cuvintele rostite de Creatorul universului, incluzând planeta noastră, au prezis finalul, deznodământul bătăliei, anihilarea arhivrăjmaşului lui Dumnezeu şi al omului, şi reinstaurarea descendenţilor lui Adam în paradisul lui Dumnezeu datorită darului jertfitor al lui Hristos Însuşi pentru răscumpărarea noastră din păcat.

„Prima referire la mântuire i-a fost făcută omului în sentinţa pronunţată asupra lui Satan în grădină. Domnul a declarat: ‚Voi pune vrăjmăşie între tine şi femeie, şi între sămânţa ta şi sămânţa ei; ea îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.’ Geneza 3:15. Această sentinţă, rostită în auzul primilor noştri părinţi, a fost pentru ei o promisiune. În timp ce prezicea război între om şi Satan, declara că puterea marelui adversar avea să fie în cele din urmă frântă. Adam şi Eva stăteau ca inculpaţi în faţa Judecătorului cel drept, aşteptând sentinţa pe care le-o atrăsese fărădelegea; însă înainte de a auzi despre viaţa de trudă şi durere care trebuia să fie partea lor, sau despre decretul că trebuia să se întoarcă în ţărână, ei au auzit cuvintele care nu puteau să dea greş în a le oferi speranţă. Deşi trebuia să sufere din cauza puterii vrăjmaşului lor puternic, ei puteau privi înainte spre victoria finală.” ¹

O ISTORIE MARCATĂ DE DIFERITE SCENE DE DISTRUGERE

Istoria umană a fost marcată de o serie de dezastre şi distrugeri cauzate de neascultare şi consecinţa păcatului. Au existat violenţă, perversiune, răutate, suferinţă, boală şi moarte. Uneori, Dumnezeu a oprit răutatea prin propria Sa intervenţie. O astfel de ocazie este notată cam la 1500 de ani după creaţiune, când din cauza neascultării constante, persistente, a oamenilor din acel timp, Creatorul a adus un potop mondial, aducând distrugerea asupra întregii planete, cu excepţia credinciosului Noe şi a familiei sale – în total 8 persoane, împreună cu creaturile protejate în corabia construită după îndrumarea divină. (Geneza 6:13-22).

„Prin Cuvântul lui Dumnezeu, .... lumea de atunci ... a pierit, înecată de apă; iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.” 2 Petru 3:5-7. Se apropie o altă furtună. Pământul va fi din nou măturat de mânia pustiitoare a lui Dumnezeu, şi păcatul şi păcătoşii vor fi distruşi.”²

După potop, descendenţii lui Noe s-au înmulţit. Sub influenţa înşelătoare a vrăjmaşului şi agenţilor săi, păcatul şi răutatea au înflorit. Au fost doar puţini cei care păzeau adevărata credinţă în Dumnezeu manifestată prin ascultare de toate poruncile Sale.

Noe este enumerat în Cuvântul lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură, ca unul dintre puţinii credincioşi, un erou al credinţei, între mulţi alţii care au avut un impact în societatea pe care o iubeau. Aceste suflete credincioase au avut o experienţă de care avem nevoie la timpul când această lume păcătoasă va ajunge la sfârşit, şi împărăţia veşnică a cerurilor va fi rezultatul marelui plan al lui Dumnezeu de răscumpărare. Evrei 11:13-16.

Când studiem Biblia, descoperim desfăşurarea istoriei poporului lui Dumnezeu care este pus deoparte pentru a fi o naţiune sfântă, guvernată de principiile date de Regele universului. După un timp, ei şi-au pierdut identitatea specială, prin compromis cu practicile şi tradiţiile păgâne manifestat prin neascultare continuă de Dumnezeu. Dumnezeu a ales profeţi care să dea Cuvântul Său acelor oameni care au eşuat în a împlini planul Creatorului lor. Această istorie sacră descrie ridicarea şi căderea marilor imperii. Fiecare a avut un timp specific în care a evoluat, a prosperat, şi în cele din urmă a fost distrus de un imperiu care a urmat pe scena lumii.

UN VIS PROFETIC

Primul rege al imperiului babilonian este Nebucadneţar. Între victoriile sale a fost supunerea poporului lui Israel, distrugerea Ierusalimului şi luarea lor în captivitate pentru aproximativ 70 de ani. Acestui rege, Dumnezeu i-a dat un vis profetic impresionant cu privire la puterile mondiale viitoare, începând cu Babilon, până la sfârşitul istoriei acestei lumi.

Prin revelaţie divină, Daniel, un captiv tânăr, credincios, iudeu, a fost făcut capabil să explice împăratului elementele acelui vis. Capul era făcut din aur curat; pieptul şi braţele de aur; pântecele şi coapsele de aramă, picioarele de fier şi tălpile de fier amestecat cu lut – în plus el a descoperit care imperii erau reprezentate prin acestea. Daniel 2:31-43.

În acel vis se află cel mai important element cu privire la aceste imperii mondiale: modul distrugerii lor finale prin ridicarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. „Dar, în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie care nu va fi nimicită niciodată şi care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic. Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte, fără ajutorul vreunei mâini şi care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul şi aurul. Dumnezeul Cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat şi tâlcuirea lui este temeinică.” (Daniel 2: 44, 45).

„Fiecărei naţiuni care a venit pe scena de acţiune i s-a permis să îşi ocupe locul pe pământ, ca să se poată vedea dacă va îndeplini scopul ‚Veghetorului şi al Celui Sfânt’. Profeţia a conturat ridicarea şi căderea marilor imperii mondiale – Babilon, Medo-Persia, Grecia şi Roma. În cazul fiecăreia dintre acestea, la fel ca şi cu naţiunile cu puteri mai mici, istoria s-a repetat. Fiecare şi-a avut perioada de încercare, fiecare a căzut, gloria sa s-a stins, puterea i s-a depărtat şi locul său a fost ocupat de un altul.

În timp ce naţiunile au respins principiile lui Dumnnezeu, şi în această respingerea şi-au adus la înfăptuire propria ruină, a fost totuşi evident faptul că scopul divin, care domneşte peste toate, lucra prin toate mişcările lor.”³

SPERANŢA TUTUROR CREDINCIOŞILOR

În timpul Imperiului Roman reprezentat de a patra împărăţie din visul lui Nebucadneţar, după ce această împărăţie dominase lumea timp de mai mult de 500 de ani, a venit Mesia ca Salvator şi Răscumpărător al rasei umane. Domnul Isus s-a născut în Betleemul din Iudeea (Matei 2:1-6), a crescut în Nazaret până la vârsta de 30 de ani (Luca 4:16), şi apoi şi-a dedicat următorii trei ani şi jumătate slujirii publice de predicare a evangheliei despre împărăţia cea veşnică, vindecându-i pe bolnavi, dând speranţă păcătoşilor, înviindu-i pe cei morţi – şi prin toate acţiunile şi minunile Sale, îndeplinind în esenţă planul de mântuire. Galateni 4:4, 5; Ioan 3:16.

„În loc de a distruge lumea, Dumnezeu şi-a trimis Fiul să o salveze. Deşi corupţia şi sfidarea se puteau vedea în fiecare parte a provinciei străine, s-a pus la îndemână o cale pentru recuperarea ei. În chiar momentul de criză, când Satan părea că triumfă, Fiul lui Dumnezeu a venit cu mesajul de har divin. Prin fiecare secol, prin fiecare oră, dragostea lui Dumnezeu se exercitase faţă de rasa căzută. În ciuda răutăţii oamenilor, semnalele de îndurare fuseseră manifestate în mod continuu. Şi când venise împlinirea vremii, Dumnezeirea a fost glorificată prin revărsarea asupra lumii a unui potop de har vindecător care nu avea să fie împiedicat sau retras niciodată până când planul de mântuire urma să fie împlinit pe deplin.

Satan exalta că reuşise să degradeze chipul lui Dumnezeu în omenire. Atunci Isus a venit să restaureze în om chipul Creatorului său. Nimeni, în afară de Hristos, nu poate să modeleze din nou caracterul care a fost ruinat de păcat. El a venit să alunge demonii care controlaseră voinţa. El a venit să ne ridice din ţărână, să remodeleze caracterul defectuos făcându-L asemenea modelului caracterului Său divin, şi să îl facă frumos cu propria Lui slavă.” ⁴

În Sfânta Scriptură găsim două declaraţii decisive ale lui Hristos cu privire la timpul sfârşitului. Prezentate în circumstanţe complet diferite şi separate de un timp considerabil, ele sunt similare în importanţă:

1.Declaraţia finală a lui Isus pe cruce

În mijlocul necredinţei şi a împotrivirii constante din partea iude- ilor şi a conducătorilor lor, Domnul Isus a fost luat, judecat, batjocorit în mod diabolic şi condamnat la răstignire. În timp ce atârna pe cruce între doi tâlhari, înconjurat de o mulţime de batjocoritori, Hristos a pronunţat o declaraţie foarte importantă înainte de a încredinţa Tatălui Spiritul Său: „S-a sfârşit!” La sfârşitul misiunii Sale pe pământ, şi ca împlinire a profeţiilor din Cuvânt şi simbol, El şi-a dat viaţa Sa ca sacrificiu răscumpărător pentru omenire. „Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul” (Ioan 19:30).

„Isus nu şi-a dat viaţa până când nu a împlinit lucrarea pe care venise s-o împlinească, şi a exclamat cu ultima Sa răsuflare: ‚S-a sfârşit!’ Satan a fost atunci învins. El ştia că împărăţia sa era pierdută. Îngerii s-au bucurat când au fost rostite cuvintele „S-a sfârşit!” Marele plan de răscumpărare, care depindea de moartea lui Hristos, fusese împlinit până aici. Şi exista bucurie în ceruri că fiii lui Adam puteau, printr-o viaţă de ascultare, să fie în cele din urmă înălţaţi pe tronul lui Dumnezeu. O, ce dragoste! Ce dragoste uimitoare! Care l-a adus pe Fiul lui Dumnezeu pe pământ pentru a fi făcut păcat pentru noi, ca noi să putem fi împăcaţi cu Dumnezeu şi înălţaţi la o viaţă cu El în locuinţele Sale în glorie. O, ce este omul, ca să se plătească un astfel de preţ pentru răscumpărarea sa!”⁵

După moartea şi învierea Sa, ca împlinire a profeţiilor care erau în legătură cu viaţa Sa pământească, Isus s-a înălţat la cer dintre ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor. În timp ce ucenicii au rămas, doi îngeri au apărut şi le-au spus: ‚Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.” (Fapte 1:11).

’ „Hristos locuise în lume timp de treizeci şi trei de ani; El suferise batjocura, insulta şi derâderea; El fusese respins şi crucificat. Acum, când era pe punctul de a se înălţa la tronul Său de slavă – când trece în revistă nerecunoştinţa oamenilor pe care a venit să îi salveze – nu îşi va retrage El de la ei simpatia şi dragostea Sa? Nu vor fi concentrate afecţiunile Sale asupra acelui domeniu unde este apreciat, şi unde îngerii fără păcat aşteaptă să îndeplinească cerinţele Sale? Nu; promisiunea Sa pentru cei iubiţi pe care îi lasă pe pământ este: ‚Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.’ Matei 28:20.”⁶

Se dă încă o altă asigurare: „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” (Ioan 14:1-3).

Sub inspiraţie divină, apostolul Pavel a scris despre lucrarea de mijlocire a lui Hristos, care fusese reprezentată simbolic prin întregul serviciu al sanctuarului timp de mii de ani. „Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:34).

„Salvatorul nostru este în sanctuar, pledând în favoarea noastră. El este Marele nostru Preot, aducând o jertfă ispăşitoare pentru noi, pledând în favoarea noastră eficienţa sângelui Său. ... Hristos a suferit pentru ca prin credinţă în El, păcatele noastre să poată fi iertate. El a devenit Înlocuitorul şi Garantul omului, luând asupra Sa pedeapsa, deşi nu o merita deloc, pentru ca noi, care o meritam, să putem fi liberi şi să ne întoarcem la loialitatea noastră faţă de Dumnezeu prin meritele unui Salvator răstignit şi înviat. El este singura noastră speranţă de mântuire. Prin sacrificiul Său, noi, care acum suntem puşi la probă, suntem prizonieri ai speranţei. Trebuie să revelăm universului, lumii căzute şi lumilor necăzute, că există iertare la Dumnezeu, că prin dragostea lui Dumnezeu noi putem fi împăcaţi cu Dumnezeu.”⁷

2. Declaraţia lui Hristos la sfârşitul mijlocirii Sale în cer

Vine momentul când Hristos îşi va încheia lucrarea Sa de mijlocire pentru noi în sanctuarul ceresc, şi cazul fiecărei persoane de pe pământ a fost decis fie pentru viaţă veşnică, fie pentru condamnare veşnică. În acel moment, Isus va face o altă declaraţie similară celei observate mai întâi pe cruce. „Al şaptelea [înger] a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” Şi au urmat fulgere, glasuri, tunete şi s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa de tare cum, de când este omul pe pământ, n-a fost un cutremur aşa de mare.” (Apocalipsa 16:17, 18).

„Când solia îngerului al treilea se încheie, mila nu mai pledează pentru locuitorii vinovaţi ai pământului. Poporul lui Dumnezeu şi-a încheiat lucrarea. Ei au primit ‚ploaia târzie’, ‚înviorarea din prezenţa Domnului,’ şi ei sunt pregătiţi pentru ora de încercare din faţa lor. Îngerii se grăbesc dintr-o parte în alta în cer. Un înger care se întoarce de pe pământ anunţă că lucrarea sa este încheiată; testul final a fost adus asupra lumii, şi toţi cei care s-au dovedit loiali preceptelor divine au primit ‚sigiliul viului Dumnezeu.’ Atunci Isus îşi încheie mijlocirea în sanctuarul de sus.... Fiecare caz a fost decis pentru viaţă sau moarte. Hristos a făcut ispăşire pentru poporul Său şi le-a şters păcatele.”⁸

CÂND ŞI CUM SE VA ÎNCHEIA TIMPUL DE PROBĂ?

„Când Isus încetează a mai pleda pentru om, cazurile tuturor sunt pentru totdeauna hotărâte... Timpul de probă se încheie; mijlocirile lui Hristos în cer încetează. Acest timp vine în cele din urmă în mod brusc asupra tuturor, şi cei care au neglijat să îşi curăţească sufletele prin ascultare de adevăr sunt găsiţi dormind.”⁹

„Când timpul de probă se încheie, aceasta va veni în mod brusc, neaşteptat – un timp când aşteptăm cel mai puţin acest lucru. Însă putem avea un raport curat în cer astăzi, şi să ştim că Dumnezeu ne acceptă.”¹⁰

A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS VA ADUCE SFÂRŞITUL PĂCATULUI

„Iată Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul”. Ferice de cei ce îşi spală hainele (engl. KJV: „care ţin poruncile Lui”), ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate” (Apocalipsa 22:12-14).

„Domnul va veni în curând, şi noi trebuie să fim pregătiţi să Îl întâlnim în pace. Să fim hotărâţi să facem tot ce stă în puterea noastră pentru a împărţi lumină celor din jurul nostru. Nu trebuie să fim trişti, ci veseli, şi trebuie să Îl menţinem pe Domnul Isus mereu în faţa noastră. El vine în curând, şi trebuie să fim gata şi să aşteptăm venirea Lui. O, cât de glorios va fi să Îl vedem şi să fim primiţi cu bun venit în calitate de răscumpăraţi ai Săi! Am aşteptat mult, însă speranţa noastră nu trebuie să scadă. Dacă putem să Îl vedem pe Rege în frumuseţea Lui, vom fi binecuvântaţi pentru totdeauna. Simt că trebuie să strigăm cu voce tare: „Mergem spre casă!” Ne apropiem de timpul când Hristos va veni în putere şi mare slavă să îi ia pe cei răscumpăraţi ai Săi în căminul lor ceresc.

‚În marea lucrare de încheiere vom întâlni nedumeriri pe care nu vom şti cum să le abordăm; însă să nu uităm că cele trei mari puteri ale cerului lucrează, că o mână divină este la cârmă, şi că Dumnezeu îşi va îndeplini promisiunile. El va strânge din lume un popor care Îl va sluji în neprihănire.’”¹¹

UN NOU SFÂRŞIT ŞI UN NOU ÎNCEPUT

Ioan, autorul Apocalipsei, explică: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se, din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” (Apocalipsa 21:1-3).

„În acea zi, cei răscumpăraţi vor străluci în gloria Tatălui şi a Fiului. Îngerii, atingând harfele lor de aur, vor spune bun venit Regelui şi trofeelor victoriei Sale – cei care au fost spălaţi şi albiţi în sângele Mielului. O cântare de triumf va răsuna, umplând tot cerul. Hristos a învins. El intră în curţile cereşti, însoţit de cei răscumpăraţi ai Săi, martorii că misiunea Sa de suferinţă şi sacrificiu nu a fost în zadar.

Învierea şi înălţarea Domnului nostru sunt o dovadă sigură despre triumful sfinţilor lui Dumnezeu asupra morţii şi a mormântului, şi o garanţie că cerul este deschis celor care îşi spală hainele caracterului lor şi le albesc în sângele Mielului.”¹²

„Cu dragoste inexprimabilă, Isus le spune bun venit în bucuria Domnului lor celor credincioşi ai Săi. Bucuria Salvatorului este în a vedea, în împărăţia slavei, pe sufletele care au fost salvate prin agonia şi umilinţa Sa.”¹³

„Marea luptă s-a încheiat. Păcatul şi păcătoşii nu mai sunt. Întregul univers este curat. Un puls de armonie şi bucurie străbate prin vasta creaţie. De la Cel care a creat totul curg viaţă şi lumină şi bucurie, prin toate domeniile spaţiului nelimiat. De la cel mai mic atom până la cea mai mare lume, toate lucrurile, însufleţite sau neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi bucuria lor perfectă, declară că Dumnezeu este iubire.”¹⁴

„Şi [Isus] mi-a spus, S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.” (Apocalipsa 21:6, 7).

Iubiţi prieteni, tineri, fraţi şi surori din întreaga lume, ne apropiem cu pas rapid de împlinirea acestor importante promisiuni date nouă de Dumnezeu. Istoria umanităţii afectate de păcat ajunge la sfârşit, şi este urmată de viaţa veşnică fără păcat sau ispititor. Suntem noi gata să petrecem o veşnicie fără păcat şi suferinţă cu Cel care ne-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru noi?

Care este situaţia noastră astăzi? Ce decizie s-ar scrie dacă timpul de probă s-ar încheia astăzi pentru mine şi pentru întreaga lume?

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa şi să inunde fiecare suflet cu pacea Sa. Să ne pregătim cu toată inima să Îl întâlnim. El aşteaptă să ne ia acasă. Este aceasta dorinţa ta?

Iubiţii mei, dacă pierdem cerul, va fi cea mai mare pagubă din univers, dar dacă vom câştiga Cerul prin harul lui Dumnezeu, va fi cea mai mare victorie. Nimic nu se poate compara cu această importantă comoară. Doresc ca aceasta să fie experienţa noastră, ca ziua mântuirii să poată veni cât de repede posibil şi să putem să ne revedem unii pe alţii în împărăţia Sa, pentru a nu ne mai despărţi niciodată. Amin!

 

Referințe

1 Patriarhi şi profeţi, p. 65, 66 engl. (cap. 4). 2 Ibid., p. 101 engl. (cap. 7). 3 Educaţia, p. 176, 177 engl. (cap. 19). 4 Hristos, Lumina lumii, p. 37 engl. (cap. 3). 5 Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 211 engl. (cap. 29). 6 Hristos, Lumina lumii, p. 830 engl. (cap. 87). 7 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 370 engl. (cap. 45). 8 Marea luptă, p. 613, 614 engl. (cap. 39). 9 Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 191 engl. (cap. 28). 10 Comentarii biblice ale Noului Testament, vol. 7, p. 989 engl. (cap. referitor la Apocalipsa 22). 11 Counsels for the Church, p. 356. 12 Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 285, 286 engl. (secţiunea 8, cap. Răsplata efortului serios). 13 Marea luptă, p. 647 engl. (cap. 40). 14 Ibid., p. 678 engl. (cap. 42).