Trimester I, 2010

Lecţia 1. Mandatul final

Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.” (Apocalipsa 14:6).

„Mântuirea păcătoșilor cere o muncă seriosă și personală. Noi trebuie să le ducem cuvântul vieţii, nu să așteptăm ca ei să vină la noi. O, dacă aș putea rosti bărbaţilor și femeilor cuvinte care să-i trezească la o acţiune apinsă.” - Testimonies, vol. 9, pag. 117 engl.

Recomandare pentru studiu: Mărturii către predicatori, pag. 112-119 engl.

Duminică 27 decembrie

1. UN AVERTISMENT ÎNSPĂIMÂNTĂTOR

a. Care dintre avertismentele Biblei adresat vreodată muritorilor este cel mai ameninţător? Apocalipsa 14:9-11.

Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei! (Apocalipsa 14:9-11).

„Cea mai înspăimântătoare ameninţare adresată vreodată muritorilor se afl ă în cea de-a treia solie îngerească. Acesta este cu siguranţă un păcat groaznic dacă atrage mânia lui Dumnezeu neamestecată cu milă. Oamenii să nu fi e lăsaţi în necunoștinţă cu privire la această chestiune importantă; acest avertisment faţă de acest păcat trebuie dat lumii înainte ca Dumnezeu să trimită judecăţile, pentru ca toţi să știe de ce trebuie să fi e pedepsiţi și să aibă ocazia să scape.” - Marea luptă, pag. 449, 450.

b. De ce trebuie să studiem aceste avertismente? Nu putem găsi alte subiecte mai bune în Biblie şi să le studiem pe acestea? Romani 15:4.

Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mîngîierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde. (Romani 15:4).

„Dacă poporul nostru ar fi pe jumătate trezit, dacă ar înţelege apropierea evenimentelor descrise în Apocalipsa, în bisericile noastre ar avea loc o reformă și mult mai mulţi ar crede solia. Nu avem timp de pierdut; Dumnezeu ne cheamă să veghem asupra sufl etelor pentru că ele trebuie să dea socoteală... Lăsaţi ca Daniel să vorbească, să vorbească și Apocalipsa, și spuneţi-le ce este adevărul. Dar indiferent care parte a subiectului este prezentată, înălţaţi-L pe Isus ca punctul central al întregii nădejdi.” – Mărturii către predicatori, pag. 118.

Luni 28 decembrie

2. DANIEL ŞI APOCALIPSA

a. În aceste zile de pe urmă ale istoriei pământului, de ce este important să studiem împreună cărţile lui Daniel şi Apocalipsa? Daniel 12:4; Apocalipsa 1:19; 22:10.

Tu, însă, Daniele, ţine ascunse aceste cuvinte, şi pecetluieşte cartea pînă la vremea sfîrşitului. Atunci mulţi o vor citi, şi cunoştinţa va creşte." (Daniel 12:4).

Scrie dar lucrurile, pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele. (Apocalipsa 1:19).

Apoi mi-a zis: "Să nu pecetluieşti cuvintele proorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape. (Apocalipsa 22:10).

„În Apocalipsa, se întâlnesc și se încheie toate cărţile Bibliei. Aici este încheierea cărţii lui Daniel. Una este o profeţie; cealaltă o descoperire.” - Istoria Faptelor Apostolilor, pag. 585 engl.

b. De ce este corecta înţelegere a Apocalipsei 14:6-12 de o importanţă vitală astăzi?

Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!" Apoi a urmat un alt înger, al doilea, şi a zis: "A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei!" Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă, va bea şi el din vinul mîniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea, n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei! Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. (Apocalipsei 14:6-12).

„Am văzut o grupă care stătea foarte vigilentă și fermă, și care nu se uita spre cei care ar fi clătinat credinţa existentă a trupului. Dumnezeu a privit asupra lor cu aprobare. Mi-au fost arătaţi trei pași – prima, a doua și a treia solie îngerească. Îngerul meu însoţitor mi-a spus: ‘Vai de cel care mută o literă sau clintește o frântură din aceste solii. Înţelegerea exactă a acestor solii este de o importanţă vitală. Destinul sufl etelor atârnă de felul în care sunt primite acestea.’ Am fost adusă din nou jos prin aceste solii, și am văzut cât de scumpă a fost câștigarea experienţei de către poporul lui Dumnezeu. Ea a fost obţinută prin multă suferinţă și luptă aspră. Dumnezeu l-a condus pas cu pas, până când l-a așezat pe o temelie solidă și de neclintit.” - Experienţe și viziuni, pag. 258, 259.

„Vorbim despre prima și cea de-a doua solie îngerească, și credem că am înţeles ceva din cea de-a treia solie îngerească. Însă atâta timp cât suntem mulţumiţi cu o cunoștinţă limitată, nu vom putea obţine păreri mai clare despre adevăr. Cel care prezintă cuvântul vieţii altora trebuie să-și ia timp să studieze Biblia și să-și cerceteze inima. Dacă nu face acest lucru, nu va ști cum să slujească sufl etelor în nevoie. Cercetătorul sârguincios și umil, care caută cu rugăciune serioasă și studiu adevărul așa cum este el în Isus, va fi răsplătit fără îndoială.” - Slujitorii Evangheliei, pag. 251 engl.

c. Apocalipsa 14:6, 7 vorbeşte despre o solie care este dată de un „alt înger”. De ce ne referim la această solie ca fi ind dată de „primul înger”? Apocalipsa 14:9 (compară cu Apocalipsa 8:13).

Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!" (Apocalipsa 14:6, 7).

Apoi a urmat un alt înger, al treilea, şi a zis cu glas tare: "Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mînă. (Apocalipsa 14:9).

M-am uitat, şi am auzit un vultur, care zbura prin mijlocul cerului, şi zicea cu glas tare: "Vai, vai, vai de locuitorii pămîntului, din pricina celorlalte sunete de trîmbiţă ale celor trei îngeri, care au să mai sune." (Apocalipsa 8:13).

Marţi 29 decembrie

3. MANDATUL EVANGHELIEI

a. Care este prima dintre cele trei solii îngereşti din Apocalipsa 14? Apocalipsa 14:6, 7.

Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică pentru ca s-o vestească locuitorilor pămîntului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: "Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pămîntul, marea şi izvoarele apelor!" (Apocalipsa 14:6, 7).

„[Apocalipsa 14:6, 7, citat]. Este important faptul că se spune că un înger va fi vestitorul acestui avertisment. Prin curăţia, slava și puterea solului ceresc, înţelepciunea divină a găsit de cuviinţă să reprezinte caracterul înălţat al lucrării ce trebuie îndeplinită de solie și de puterea și slava care o însoţesc. Iar zborul îngerului ‘prin mijlocul cerului’ și ‘glasul tare’ cu care este vestit avertismentul, și promulgarea ei tuturor ‘locuitorilor pământului’ - ‘oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi și oricărui norod’ – sunt o dovadă a rapidităţii și răspândirii mondiale a mișcării.” - Marea luptă, pag. 355 engl.

„Solia vestită prin îngerul care zboară prin mijlocul cerului este evanghelia cea veșnică, aceeași evanghelie care a fost făcută de cunoscut în Eden atunci când Dumnezeu a zis șarpelui: ‘Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânţa ta și sămânţa ei; ea îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul.’ (Genesa 3:15). Aceasta a fost prima făgăduinţă a unui Mântuitor care avea să stea pe câmpul de bătălie pentru a se lupta cu puterea lui Satan și a-l birui.” - Selected Messages, vol. 2, pag. 106.

b. Cui îi este încredinţat mandatul de a predica evanghelia? Marcu 16:14-16.

În sfîrşit, S-a arătat celor unsprezece, cînd şedeau la masă, şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat. "Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit, dar cine nu va crede, va fi osîndit. (Marcu 16:14-16).

„Serviciul adus lui Dumnezeu include și slujirea personală. Prin efort personal, noi trebuie să cooperăm cu El pentru mântuirea lumii. Mandatul lui Hristos, ‘Duceţi-vă în toată lumea și propovăduiţi Evanghelia la orice făptură’, se adresează fi ecărui urmaș al Său. (Marcu 16:15). Toţi cei care sunt hirotonisiţi la viaţa lui Hristos sunt hirotonisiţi să lucreze pentru mântuirea semenilor lor. Inimile lor vor bate la unison cu inima lui Hristos. Ei vor dori salvarea sufl etelor la fel de mult ca El. Nu toţi pot ocupa același loc în lucrare, însă există un loc și o lucrare pentru toţi.” - Pildele Domnului, pag. 300, 301 engl.

„Mandatul Mântuitorului către ucenici îi cuprinde pe toţi credincioșii până la sfârșitul timpului. Evanghelia a fost încredinţată tuturor acelora la care s-a coborât inspiraţia cerească. Toţi cei care primesc viaţa lui Hristos sunt hirotonisiţi să lucreze pentru mântuirea semenilor lor. Pentru că biserica a fost înfi inţată pentru această lucrare, și toţi cei care iau asupra lor votul ei sacru se angajează prin aceasta să fi e conlucrători cu Hristos.” – Sfaturi pentru părinţi, educatori și elevi, pag. 466 engl.

Miercuri 30 decembrie

a. În ce fel participă îngerii sfi nţi la activităţile de pe pământ? Evrei 1:13, 14.

Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: "Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?" Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea? (Evrei 1:13, 14).

„Hristos dorește cu ardoare să lucreze cu putere prin Duhul Său pentru a-i convinge și converti pe păcătoși. Însă, conform planului Său divin, lucrarea trebuie să fi e făcută prin intermediul bisericii Sale; iar membrii ei s-au depărtat atât de mult de El încât El nu mai poate face voia Sa prin ei. El alege să lucreze prin anumite mijloace, totuși mijloacele folosite trebuie să fi e în armonie cu caracterul Său.” - Testimonies, vol. 5, pag. 189 engl.

„Dumnezeu nu-i alege niciodată pe îngerii care nu au păcătuit ca reprezentanţi ai Săi, ci pe fi inţele umane, oameni care au aceleași slăbiciuni ca cei pe care ei caută să-i mântuiască. Hristos a luat asupra Sa omenescul pentru a putea ajunge la oameni. Pentru a aduce mântuirea la lume era nevoie de un Mântuitor divino-uman. Iar bărbaţilor și femeilor le-a fost încredinţată datoria sacră de a face de cunoscut ‘bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos’ (Efeseni 3:8).

În înţelepciunea Sa, Domnul îi aduce pe cei care caută adevărul în legătură cu semenii lor care cunosc adevărul. Intenţia Cerului este ca cei care au primit lumina să o răspândească și acelora care sunt în întuneric. Umanitatea care își trage efi cienţa de la Marele izvor al înţelepciunii, devine instrumentul, agentul de lucru, prin care evanghelia își exercită puterea ei transformatoare asupra minţii și inimii.” - Istoria faptelor apostolilor, pag. 134 engl.

b. Daţi exemple de slujire a îngerilor în favoarea fi inţelor umane. Faptele Apostolilor 10:1-4.

În Cezarea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită "Italiana." Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el, şi i-a zis: "Cornelie!" Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat, şi a răspuns: "Ce este, Doamne?" Şi îngerul i-a zis: "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele. (Faptele Apostolilor 10:1-4).

„[Pe măsură ce ne apropiem de timpul sfârșitului], agenţi satanici sub înfăţișare omenească vor lua parte în acest mare confl ict pentru a se împotrivi înălţării împărăţiei lui Dumnezeu. Iar îngerii cerești sub înfăţișare omenească vor fi pe câmpul de acţiune. Cele două grupe opuse vor continua să existe până la încheierea ultimului mare capitol din istoria acestei lumi. În toate orașele există agenţi satanici. Nu ne putem permite să nu fi m în gardă în fi ecare moment. Credincioșii adevăraţi și fermi se vor ruga tot mai mult și vor vorbi mai puţin despre chestiunile de mică importanţă. Se vor auzi mărturii tot mai hotărâte pentru a-i încuraja pe cei slabi și în nevoie.” - Selected Messages, vol. 2, pag. 383.

Joi 31 decembrie

5. REPREZENTÂND UN POPOR

a. După ce Saul şi Corneliu au fost chemaţi de Domnul, ce lucrare a trebuit făcută pentru ei şi de către cine? Faptele Apostolilor 9:5-12; 10:5, 6, 19-24.

"Cine eşti Tu, Doamne?" a răspuns el. Şi Domnul a zis: "Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş." şi plin de frică, el a zis: "Doamne, ce vrei să fac? "Scoală-te", i-a zis Domnul, "intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci." Oamenii care-l însoţeau, au rămas încremeniţi: auzeau în adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s-a sculat de la pămînt, şi măcar că ochii îi erau deschişi, nu vedea nimic. L-au luat de mîini, şi l-au dus în Damasc. Trei zile n-a văzut şi n-a mîncat, nici n-a băut nimic. În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: "Anania!" "Iată-mă Doamne", a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: "Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă "Dreaptă", şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă; şi a văzut în vedenie pe un om, numit Anania, intrînd la el, şi punîndu-şi mîinile peste el, ca să-şi capete iarăşi vederea." (Faptele Apostolilor 9:5-12).

Trimite acum nişte oameni la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru. El găzduieşte la un om, numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lîngă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci." (Faptele Apostolilor r 10:5, 6).

Şi pe cînd se gîndea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: "Iată că te caută trei oameni; scoală-te, coboară-te, şi du-te cu ei, fără şovăire, căci Eu i-am trimis." Petru deci s-a coborît, şi a zis oamenilor acelora: "Eu sunt acela, pe care-l căutaţi; ce pricină vă aduce?" Ei au răspuns: "Sutaşul Corneliu, om drept şi temător de Dumnezeu şi vorbit de bine de tot neamul Iudeilor, a fost înştiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfînt, să te cheme în casa lui, şi să audă cuvintele, pe care le vei spune." Petru, deci, i-a chemat înlăuntru, şi i-a găzduit. A doua zi, s-a sculat, şi a plecat cu ei. L-au însoţit şi cîţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezarea. Corneliu îi aştepta cu rudele şi prietenii de aproape, pe care-i chemase. (Faptele Apostolilor 10: 19-24).

„Lumina minunată care lumina întunericul lui Saul era lucrarea Domnului; însă mai era o lucrare ce trebuia făcută pentru el de către ucenici. Hristos săvârșise lucrarea de descoperire și convingere; dar acum era momentul ca cel căit să înveţe de la cei pe care Dumnezeu i-a hirotonisit ca să înveţe pe alţii adevărul Său.” - Istoria faptelor apostolilor, pag. 121.

b. Întrucât Dumnezeu Se foloseşte de oameni ca să predice evanghelia acestei lumi, pe cine reprezintă aceşti îngeri din Apocalipsa 14? Isaia 52:7, 8.

Ce frumoase sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mîntuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: "Dumnezeul tău împărăţeşte!" "Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalţă glasul, şi strigă toţi de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. (Isaia 52:7, 8).

„Hristos vine pentru a doua oară, cu putere spre mântuire. Pentru a-i pregăti pe oameni pentru acest eveniment, El a trimis prima, a doua și a treia solie îngerească. Acești îngeri reprezintă pe cei care primesc adevărul și deschid evanghelia cu putere lumii.” - Comentarii biblice, vol. 7, pag. 978, 979 engl.

„Noi trebuie să fi m ispravnici credincioși, nu numai în privinţa mijloacelor, ci și în privinţa harului acordat nouă, pentru ca multe sufl ete să fi e aduse sub stindardul pătat cu sânge al Prinţului Emanuel. Obiectivele și fi nalitatea care trebuie să fi e atinse de misionarii consacraţi sunt foarte cuprinzătoare. Câmpul pentru lucrarea misionară nu este limitat de castă sau naţionalitate. Câmpul este lumea, iar lumina adevărului trebuie să meargă în toate locurile întunecate ale pământului într-un timp mult mai scurt decât cred mulţi că este posibil.” - Principiile fundamentale ale educaţiei creștine, pag. 209. Vineri 1 ianuarie

Întrebări recapitulative personale

a. De ce este nevoie să studiem profeţiile care descriu timpul în care trăim?

b. Înainte de anunţarea judecăţii, ce vesteşte primul înger cu glas puternic?

c. Cât de mult sunt implicaţi îngerii literali în lucrurile de pe pământ?

d. Cine trebuie să-i instruiască în adevăr pe cei care sunt chemaţi să-Lurmeze pe Domnul?

e. Ce reprezintă cei trei îngeri din Apocalipsa 14 pe pământ, şi care esterăspunderea noastră?