Lecţia 7. Slujire personală

 

„Şi cine este aproapele meu?” (Luca 10:29)

„[Hristos a arătată că] aproapele nostru nu înseamnă doar cel din
biserica sau credinţa căreia îi aparţinem noi. Nu are de-a face cu rasa, culoarea sau distincţia de clasă. Aproapele nostru este fiecare persoană care are nevoie de ajutorul nostru.”— Parabolele Domnului Hristos, pg. 376 (engl.) (rom. cap. 27, „Cine este aproapele meu?”).

Recomandare pentru studiu: Hristos, Lumina lumii, pg. 497-505 (engl.) (rom. cap. 54, „Bunul Samaritean”).

 

Duminică 9 noiembrie
1. O ÎNTÂMPLARE REALĂ

a. Ce i s-a întâmplat unui om pe când trecea printr-un loc împânzit de tâlhari? Luca 10:30.

 Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort.  (Luca 10:30)

„Călătorind de la Ierusalim la Ierihon, călătorul trebuia să treacă printr-o regiune din pustia Iudeii. Drumul cobora printr-o trecătoare sălbatică, stâncoasă, care era bântuită de tâlhari, şi era adesea o scenă pentru violenţă.”— Hristos, Lumina lumii, pg. 499 (engl.) (rom. cap. 54, „Bunul Samaritean”).

b. Ce a făcut preotul când a venit pe acel drum? Luca 10:31.

Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături.  (Luca 10:31)

c. Ce a făcu levitul? Luca 10:32.

Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături.  (Luca 10:32) 

„Ambii [atât preotul, cât şi levitul] erau în slujba sfântă şi pretindeau că tălmăcesc Scripturile. Ei erau din clasa aleasă special pentru a fi reprezentanţi ai lui Dumnezeu înaintea poporului. Ei trebuia ‚să aibă milă de cei neştiutori şi de cei rătăciţi’ (Evrei 5:2), ca să îi poată conduce pe oameni să înţeleagă marea iubire a lui Dumnezeu faţă de omenire.”—Idem., pg. 499, 500 (engl.) (rom. cap. 54, „Bunul Samaritean”).

 

Luni 10 noiembrie
2. PRINCIPIUL DREPT EXEMPLIFICAT

a. Când samariteanul l-a văzut pe suferind, ce a făcut el? Luca 10:33, 34. 

 Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.  (Luca 10:33-34)

„Un anume samaritean, în călătoria sa, a ajuns la locul unde era suferindul şi când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. El nu a întrebat dacă străinul era iudeu sau dacă era dintre neamuri. Dacă era iudeu, samariteanul ştia bine că, dacă ar fi fost inversată situaţia, omul l-ar scuipa în faţă şi ar trece pe lângă el cu dispreţ. Însă el nu a ezitat din cauza acestui motiv. El nu a luat în calcul faptul că el însuşi ar putea fi în primejdia de a fi atacat, dacă zăbovea în acel loc. Era destul că în faţa sa era o fiinţă umană în necaz şi suferinţă. El şi-a scos propria haină ca să îl acopere. Uleiul şi vinul luate pentru călătoria sa le-a folosit pentru a-l trata şi înviora pe omul rănit. L-a ridicat şi l-a pus pe asinul său şi a înaintat încet, cu pas domol, aşa încât străinul să nu fie mişcat şi să sufere o durere mai mare.”—Hristos, Lumina lumii, pg. 503 (engl.) (rom. cap. 54, „Bunul Samaritean”).

b. Ce altceva a mai făcut samariteanul? Luca 10:34 (ultima parte), 35.

 S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.”  (Luca 10:34-35)

„[Samariteanul] l-a dus [pe călătorul rănit] la un han şi s-a îngrijit de el în timpul nopţii, veghindu-l cu gingăşie. Dimineaţa, când bolnavul îşi revenise, samariteanul a pornit din nou pe drumul său. Însă înainte de a face aceasta, l-a dat în grija hangiului, a plătit cheltuielile, şi a lăsat o sumă de bani în folosul acelui om; şi nemulţumindu-se doar cu aceasta, a luat măsuri pentru orice alte nevoi ulterioare.”—Idem.

c. În cele din urmă, ce întrebare i-a pus Isus învăţătorului Legii? Cum a fost condus învăţătorul Legii să răspundă la propria sa întrebare? Luca 10:36, 37.

Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.  (Luca 10:36-37)

„Samariteanul îndeplinise porunca ‚Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi,’ arătând astfel că era mai neprihănit decât cei care îl învinuiau... Acest samaritean Îl reprezintă pe Hristos... Când noi eram zdrobiţi şi pe moarte, El a avut milă de noi. El nu a trecut pe lângă noi pe cealaltă parte, lăsându-ne neajutoraţi şi lipsiţi de speranţă, să pierim... El a văzut nevoia noastră stringentă, s-a îngrijit de cazul nostru, şi S-a identificat cu interesele omenirii. El a murit pentru a-i salva pe duşmanii Săi. El s-a rugat pentru ucigaşii Săi.”— Pa-rabolele Domnului Hristos, pg. 381, 382 (engl.) (rom. cap. 27, „Cine este aproapele meu?”).

 

Marţi 11 noiembrie
3. IDENTIFICÂNDU-L PE APROAPELE NOSTRU

a. Ce poruncă a devenit un principiu de bază al Creştinismului? Luca 10:37 (ultima parte).

„Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.  (Luca 10:37)

„Adevărul divin exercită doar o mică influenţă asupra lumii, când ar trebui să aibă o mare influenţă prin practica noastră. Simpla pretenţie de religie abundă, însă nu are nicio valoare. Putem pretinde că suntem urmaşi ai lui Hristos, putem pretinde a crede fiecare adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu; însă aceasta nu îi va fi de niciun folos aproapelui nostru, dacă credinţa noastră nu este pusă în practică în viaţa zilnică. Mărturisirea noastră poate fi la fel de înaltă precum cerul, însă nu ne va salva nici pe noi,
nici pe semenii noştri, dacă nu suntem creştini. Un exemplu corect va fi de un mai mare folos lumii decât toată mărturisirea noastră. Cauza lui Hristos nu poate fi slujită prin nicio practică egoistă. Cauza Sa era cauza celor asupriţi şi săraci. În inimile pretinşilor Săi urmaşi este nevoie de o simpatie tandră a lui Hristos—o dragoste mai adâncă pentru cei pe care El i-a preţuit atât de mult încât să Îşi dea propria viaţă pentru salvarea lor. Aceste suflete sunt preţioase, infinit mai preţioase decât orice
altă jertfă pe care o putem aduce lui Dumnezeu.”— Parabolele Domnului Hristos, pg. 383, 384 (engl.) (rom. cap. 27, „Cine este aproapele meu?”) .

b. Ce reconciliere între rase, naţionalităţi şi clase sociale a fost îndeplinită prin crucea lui Hristos? Efeseni 2:13-16.

Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.  (Efeseni 2:13-16)

„Nu este posibil ca inima în care locuieşte Hristos să fie lipsită de iubire. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu pentru că El ne-a iubit întâi, îi vom iubi pe toţi cei pentru care a murit Hristos. Nu putem veni în contact cu Divinitatea fără să venim în contact cu umanitatea; pentru că în Cel care stă pe tronul universului, divinitatea şi umanitatea sunt îmbinate. Prin legătura cu Hristos suntem legaţi de semenii noştri prin verigile de aur ale la nţului iubirii... Dumnezeu nu recunoaşte nicio deosebire făcută pe baza naţionalităţii, rasei sau castei. El este Creatorul întregii omeniri. Toţi oamenii sunt dintr-o familie prin creaţiune, şi toţi una prin răscumpărare. Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărţire... Oricare ar fi diferenţa în crezul religios, o solicitare din partea omenirii su-ferinde trebuie auzită şi trebuie să primească răspuns. Acolo unde există sentimente amare din cauza diferenţelor în religie, se poate face mult prin slujire personală. Slujirea iubitoare va sfărâma prejudecata şi va câştiga suflete pentru Dumnezeu.”— Idem., pg. 384-386 (engl.) (rom. cap. 27, „Cine este aproapele meu?”).

 

Miercuri 12 noiembrie
4. „FĂRĂ PLATĂ AȚI PRIMIT; FĂRĂ PLATĂ SĂ DAȚI”

a. În lucrarea lui Hristos, cum găsim motive de bucurie şi motive de întristare? Romani 12:15.

 Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.  (Romani 12:15)

„Ar trebui să anticipăm durerile, problemele, necazurile altora. Trebuie să pătrundem în bucuriile şi grijile atât ale celor din poziţii înalte cât şi ale celor de jos, bogaţi şi săraci. ‚Fără plată aţi primit,’ spune Hristos, ‚fără plată să daţi’ (Matei 10:18). Peste tot în jurul nostru sunt săraci, suflete încercate care au nevoie de cuvinte de simpatie şi de mâini dispuse să ajute. Există văduve care au nevoie de simpatie şi ajutor. Sunt orfani pe care Hristos le-a poruncit urmaşilor Săi să îi primească ca pe o comoară de la Dumnezeu. Prea adesea se trece neglijent pe lângă aceştia. Ei pot fi îmbrăcaţi în zdrenţe, necivilizaţi, şi pot părea neatrăgători din orice punct de vedere; totuşi, sunt
proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost cumpăraţi cu un preţ, şi sunt la fel de preţioşi în ochii lui Dumnezeu precum suntem noi. Ei sunt membri ai marii familii a lui Dumnezeu, şi în calitate de administratori ai Săi, creştinii sunt responsabili de ei. ‚Sufletele lor,’ spune El, ‚le voi cere din mâna ta.’ ”— Parabolele Domnului Hristos, pg. 386, 387 (engl.) (rom. cap. 27, „Cine este aproapele meu?”).

b. Când cuvintele nu sunt suficiente, cum putem să ajungem la mulţi oameni? Iacov 2:15, 16.

Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?  (Iacov 2:15-16)

„Păcatul este cel mai rău dintre toate relele, şi este datoria noastră de a avea milă şi de a-i ajuta pe păcătoşi... Sunt mulţi care îşi ascund foamea sufletului. Pentru aceştia un cuvânt amabil şi o vorbă bună ar fi un mare ajutor... Mulţimi sunt atât de afundaţi în păcat încât au pierdut simţul realităţilor veşnice, au pierdut asemănarea cu Dumnezeu şi abia dacă ştiu că au suflete de mântuit. Ei nu au nici credinţă în Dumnezeu, nici încredere în om. La mulţi dintre aceştia nu se poate ajunge decât prin fapte de amabilitate dezinteresată... Când văd dovada iubirii voastre neegoiste, va fi mai uşor pentru ei să creadă în iubirea lui Hristos. Există mulţi care greşesc şi care simt ruşinea şi nesăbuinţa lor. Ei privesc asupra greşelilor şi erorilor lor până când sunt aduşi aproape de disperare. Nu trebuie să neglijăm aceste suflete. Când cineva trebuie să înoate contra curentului, toată forţa curentului îl împinge înapoi. Să i se întindă atunci o mână ca mâna întinsă de Fratele mai Mare către Petru care se scufunda. Vorbiţi-i cuvinte pline de speranţă, cuvinte care îi vor da încredere şi îi vor trezi dragostea.”— Idem., pg. 387.

 

Joi 13 noiembrie
5. OBȚINÂND REZULTATE POZITIVE

a. Cum putem să îi ajutăm pe oamenii bolnavi de păcat să facă pace cu Dumnezeu? Isaia 27:5.

Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” (Isaia 27:5)

„Fratele tău, bolnav cu spiritul are nevoie de tine, aşa cum tu însuţi ai avut nevoie de dragostea frăţească. El are nevoie de experienţa unuia care a fost la fel de slab ca el, a unuia care poate simpatiza cu el şi-l poate ajuta. Cunoaşterea propriei noastre slăbiciuni ar trebui să ne ajute să-l ajutăm pe altul aflat în nevoie... Părtăşia cu Hristos, legătura personală cu un Mântuitor viu, este ceea care dă putere minţii, inimii şi sufletului să triumfe asupra naturii decăzute. Spuneţi celui rătăcit despre o mână Omnipotentă care îl va susţine, despre iubirea infinită a lui Hristos, care are milă de el.”— Parabolele Domnului Hristos, pg. 387, 388 (engl.) (rom. cap. 27, „Cine este aproapele meu?”) .

b. Cât de mult influenţează slujirea noastră personală în favoarea omenirii pregătirea pentru Împărăţia lui Dumnezeu? Daniel 12:3; Zaharia 3:7.

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului, şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.  (Daniel 12:3)

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele, vei judeca şi Casa Mea şi vei priveghea asupra curţilor Mele, şi te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici.  (Zaharia 3:7)

„De credincioşia voastră în această lucrarea depinde nu doar bunăsta-rea altora, ci şi destinul vostru veşnic. Hristos caută să îi înalţe pe toţi cei care doresc să fie înălţaţi în tovărăşie cu El, pentru ca noi să putem fi una cu El la fel cum El este una cu Tatăl... El caută să dezvolte în noi atributele caracterului Său—compasiune, gingăşie şi iubire. Acceptând această lucrare de slujire noi ne aşezăm în şcoala Sa, pentru a fi pregătiţi pentru curţile lui Dumnezeu.”—Idem, pg. 388, 389 (engl.) (rom. cap. 27, „Cine este aproapele meu?”).

Vineri 14 noiembrie
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

1. Ce acţiuni ale samariteanului au demonstrat un spirit creştin?

2. Ce a înţeles în cele din urmă învăţătorul Legii care a venit la Hristos?

3. În ce mod este Creştinismul unic între religiile din această lu me?

4. Descrieţi cea mai puternică predică ce poate fi prezentată necredincioşilor.

5. Numiţi elementele cheie care îi atrag pe oameni la Hristos.