Lecţia 6. Conlucrători cu Hristos

 

„Şi oricine aude să zică: Vino!” (Apocalipsa 22:17).

„Când a plecat Hristos, El a dat fiecărui om lucrarea sa. Aceasta zace asupra fiecăruia dintre noi.”—The Review and Herald, 18 decembrie 1888.

Recomandare pentru studiu: Hristos, Lumina lumii, pg. 820-828 (engl.) (rom. cap. 86, „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile”).

Duminică 2 noiembrie
1. INTERESUL NOSTRU PRINCIPAL

a. Care ar trebui să fie interesul primordial al fiecărui creştin? În ce constă lucrarea de evanghelizare? Apocalipsa 22:17.

Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!  (Apocalipsa 22:17)

„Oricare ar fi vocaţia cuiva în viaţă, primul său interes ar trebui să fie acela de a câştiga suflete pentru Hristos. Poate că el nu va fi în stare să vorbească unor adunări, însă poate lucra pentru persoane individuale... Aproape şi departe sunt suflete împovărate de un sentiment de vină. Nu greutăţile, truda sau sărăcia degradează omenirea, ci vina şi fărădelegile. Acestea aduc nelinişte şi nemulţumire. Hristos ar vrea ca slujitorii Săi să slujească sufletelor bolnave de păcat. Ucenicii trebuia să înceapă lucrarea lor acolo unde se aflau. Cel mai greu şi mai nepromiţător câmp nu trebuia ocolit. La fel, fiecare dintre lucră -torii lui Hristos trebuie să înceapă acolo unde se află. În propriile noastre familii pot fi suflete flămânde după simpatie, tânjind după pâinea vieţii. Pot fi copii care trebuie instruiţi pentru Hristos. Sunt păgâni chiar la uşile noastre. Să îndeplinim cu credincioşie lucrarea care se află cel mai aproape de noi. Atunci eforturile noastre pot fi extinse atât de departe cât ne conduce mâna lui Dumnezeu.”—Hristos, Lumina lumii, pg. 822 (engl.) (rom. cap. 86, „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile”).

b. În ce sens ar trebui să se simtă fiecare creştin constrâns de iubi -rea lui Hristos? 2 Corinteni 5:14, 15, 19.

Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.  (2 Corinteni 5:14-15)

că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.  (2 Corinteni 5:19)

Luni 3 noiembrie
2. ÎNVĂȚÂND ÎN ŞCOALA LUI HRISTOS

a. De ce şi cum trebuie să fim conlucrători cu Hristos? 2 Corinteni 6:1.

Ca unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zadar harul lui Dumnezeu.  (2 Corinteni 6:1)

„Trebuie să fim conlucrători cu Dumnezeu pentru restaurarea sănătăţii corpului, precum şi a sufletului.” —Hristos, Lumina lumii, pg. 824 (engl.) (rom. cap. 86, „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile”).

b. Cum putem fi noi lucrători mai eficienţi în planul de mântuire? Coloseni 1:9, 10.

De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.  (Coloseni 1:9-10)

„Mecanici, avocaţi, comercianţi, oameni de toate meseriile şi profesiile, sunt educaţi pentru domeniile de afaceri în care speră să intre. Strategia lor este să devină cât mai eficienţi posibil. Mergeţi la modistă sau la croitoreasă şi ele vă vor spune cât de mult au trudit înainte de a avea o cunoaştere completă a afacerii lor. Arhitectul vă va spune cât de mult i-a luat până să înţeleagă cum să proiecteze o clădire practică şi cu gust. Şi astfel stau lucrurile în toate profesiile pe care le urmează oamenii. Ar trebui cumva servii lui Dumnezeu să arate mai puţină sârguinţă în pregătirea pentru o lucrare care este infinit mai importantă? Ar trebui ei să fie în necunoştinţă de căile şi mijloacele care trebuie folosite în câştigarea sufletelor?... Este un fapt deplorabil acela că înaintarea cauzei este împiedicată de lipsa de lucrători educaţi. Mulţi sunt lipsiţi de aptitudini morale şi inte -lectuale.”—Slujitorii Evangheliei, pg. 92, 93 (engl.) (rom. cap. 3, „Pregătirea necesară”, subcapitolul „Caută să te arăţi un lucrător aprobat”).

c. Cum putem „înainta spre desăvârşire” în şcoala lui Hristos? Filipeni 3:12-14; Evrei 6:1.

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.  (Filipeni 3:12-14)

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu.  (Evrei 6:1)

„Cauza lui Dumnezeu are nevoie de oameni eficienţi în toate domeniile, oameni care pot gândi, planifica, construi şi organiza. Iar cei care apreciază probabilităţile şi posibilităţile lucrării pentru acest timp, vor căuta prin studiu serios să obţină toată cunoştinţa pe care o pot obţine din Cuvânt, pentru a o folosi în slujirea sufletelor nevoiaşe, bolnave de păcat. Un predicator nu ar trebui să gândească niciodată că a învăţat destul, şi că acum poate să-şi reducă eforturile.”— Idem., pg. 94 (engl.) (rom. cap. 3, „Pregătirea necesară”, subcapitolul „Cunoştinţă superficială”).

Marţi 4 noiembrie
3. CĂUTÂND OILE PIERDUTE

a. Ce întrebare a pus Isus anumitor oameni care investeau bani în turme şi cirezi? Luca 15:4.

„Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe izlaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte?  (Luca 15:4)

„În parabola [cu oaia pierdută] păstorul iese în căutarea acelei oi—cel mai mic număr posibil. La fel, dacă ar fi fost pierdut un singur suflet, Hristos ar fi murit pentru acel unul singur. Oaia care a rătăcit de staul este cea mai neajutorată dintre toate creatu-rile. Trebuie să fie căutată de păstor, pentru că nu poate găsi drumul înapoi. La fel este cu sufletul care s-a rătăcit de Dumnezeu; el este la fel de neajutorat ca oaia pierdută, iar dacă iubirea divină nu ar fi venit în ajutorul său, el nu ar fi putut niciodată să găsească drumul înapoi spre Dumnezeu.”— Parabolele Domnului Hristos, pg. 187 (engl.) (rom. cap. 15, „Omul acesta primeşte pe păcăto şi”).

b. Cum acţionează şi simte un adevărat colaborator al lui Hristos când lipseşte una dintre oile sale? Luca 15:5, 6.

După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută.”  (Luca 15:5-6)

„Păstorul care descoperă că una dintre oile sale lipseşte nu se uită in-diferent la turma care este în siguranţă în staul şi spune: ‚Am nouăzeci şi nouă, mă va costa prea mult efort să merg în căutarea celei pierdute. Să se întoarcă, şi îi voi deschide uşa staulului, şi o voi lăsa să intre.’ Nu; ci, imediat ce oaia se rătăceşte, păstorul este cuprins de mâhnire şi teamă. El numără turma şi o numără din nou. Când este sigur că o oaie este pierdută, nu doarme. El lasă cele nouăzeci şi nouă de oi în staul şi pleacă în căutarea celei pierdute. Cu cât mai întunecată şi mai furtunoasă este noaptea, cu cât mai periculoasă calea, cu atât mai mare este neliniştea păstorului, cu atât
mai serioasă căutarea. El face orice efort pentru a găsi acea oaie pierdută.”— Idem., pg. 187, 188 (engl.) (rom. cap. 15, „Omul acesta primeşt e pe păcătoşi”).

c. Care este semnificaţia textelor din 1 Ioan 3:1; 4:9?

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.  (1 Ioan 3:1)

Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.  (1 Ioan 4:9)

„Noi nu ne căim pentru ca Dumnezeu să ne iubească, ci El îşi descope-ră dragostea Sa pentru ca noi să ne căim.”—Idem., pg. 189 (engl.) (rom. cap. 15, „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”).

Miercuri 5 noiembrie
4. DRAHMA PIERDUTĂ ŞI FIUL RISIPITOR

a. Ce reprezintă moneda pierdută, care e menţionată în parabolă? Luca 15:8, 9.

Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte? După ce l-a găsit, cheamă pe prietenele şi vecinele ei şi zice: „Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci am găsit leul pe care-l pierdusem.”  (Luca 15:8-9)

„Drahma pierdută îi reprezintă pe cei care... nu îşi dau seama de starea lor... Sufletele lor sunt în pericol, însă ei sunt inconştienţi şi fără griji... Chiar cei care sunt indiferenţi faţă de cerinţele lui Dumnezeu sunt obiectele iubirii Sale compătimitoare. Ei trebuie să fie căutaţi pentru ca să poată fi aduşi înapoi la Dumnezeu... Această parabolă conţine o lecţie pentru familii. În cămine este adesea o mare indiferenţă referitor la sufletele membrilor lor. Între ei poate fi unul care s-a înstrăinat de Dumnezeu; însă cât de puţină nelinişte se simte pentru ca nu cumva în relaţiile de familie să fie pierdut unul din darurile încredinţate de Dumnezeu.”—Parabolele Domnului Hristos, pg. 193, 194 (engl.) (rom. cap. 15, „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”).

b. În parabolă, care două sarcini trebuia să îndeplinească femeia pentru a găsi drahma pierdută? Luca 15:8 (ultima parte).

Sau care femeie, dacă are zece lei din argint, şi pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa şi nu caută cu băgare de seamă până când îl găseşte?  (Luca 15:8)

„Femeia din parabolă caută cu sârguinţă moneda ei pierdută... Ea nu îşi va slăbi eforturile până când acea monedă nu este găsită. La fel, dacă în familie un membru s-a rătăcit de Dumnezeu, fiecare mijloc ar trebui folosit pentru recuperarea sa... Să existe examinare de sine sârguincioasă, atentă... Vedeţi dacă nu este vreo greşeală, vreo eroare în conducere, prin care acel suflet este întărit în starea sa de necredinţă.”—Idem., pg. 194 (engl.) (rom. cap. 15, „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”).

c. Cum se poartă Dumnezeu cu fiii şi fiicele risipitoare din zilele noastre? Luca 15:11-32. Ce lecţie ar trebui să învăţăm din atitudinea fratelui mai mare?

El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine.” Şi tatăl le-a împărţit averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată. După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea nimeni. Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.” Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim; căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.” Şi au început să se înveselească. Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri. A chemat pe unul din robi şi a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: „Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.” El s-a întărâtat de mânie şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară şi l-a rugat să intre. Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.” „Fiule”, i-a zis tatăl, „tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce am eu este al tău. Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut, şi a fost găsit.”  (Luca 15:11-32)

„Când vedeţi că sunteţi păcătoşi salvaţi doar de iubirea Tatălui vostru ceresc, veţi avea o milă gingaşă pentru alţii care suferă în păcat... Când gheaţa egoismului s-a topit din inimile voastre, veţi avea aceleaşi simţăminte ca Dumnezeu şi veţi avea parte la bucuria Sa de a-i salva pe cei pierduţi... [Fratele vostru] este legat de voi prin cele mai strânse legături; pentru că Dumnezeu îl recunoaşte drept fiu al Său. Dacă tăgăduiţi legătura voas -tră cu El şi voi arătaţi că sunteţi doar un muncitor din gospodărie, nu un copil al familiei lui Dumnezeu.”— Idem., pg. 210, 211 (engl.) (rom. cap. 15, „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”).

Joi 6 noiembrie
5. LUCRAREA SLUJITORILOR EVANGHELIEI

a. Definiţi lucrarea principală a slujitorului Evangheliei. 2 Corinteni 12:10; 2 Timotei 3;10, 11; 4:5.

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.  (2 Corinteni 12:10)

Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate.  (2 Timotei 3:10-11)

Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.  (2 Timotei 4:5)

„Lucrarea slujitorului Evangheliei este ‚de a face pe toţi oamenii să vadă care este părtăşia tainei, care a fost ascunsă în Dumnezeu de la începutul lumii’ (Efeseni 3:9 engl.). Dacă o persoană care intră în această lucrare alege partea care cere cea mai puţină jertfire de sine, mulţumindu-se să predice, şi lăsând altora lucrarea de slujire personală, lucrarea sa nu va fi plăcută înaintea lui Dumnezeu. Sufletele pentru care a murit Hristos pier din lipsă de eforturi personale bine organizate; şi cel care, intrând în lucrarea de predicator, nu este dispus să îndeplinească lucrarea personală pe care o reclamă grija pentru turmă, şi-a greşit chemarea. Spiritul adevăratului păstor este unul de uitare se sine... Prin predicarea cuvântului şi prin lucrare personală în căminele oamenilor, el face cunoştinţă cu nevoile lor, cu întristările şi încercările lor; şi cooperând cu marele Purtător de poveri, el împarte cu ei întristările lor, îi mângâie în necazurile lor, alină foamea sufletului lor, şi le câştigă inimile la Dumnezeu.”— Istoria faptelor apostolilor, pg. 527 (engl.) (rom. cap. 51, „Un subpăstor credincios”).

b. Ce alte calităţi sunt esenţiale în slujire? Iacov 3:1, 2, 13-18 .

Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.  (Iacov 3:1-2)

Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii! Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. Înţelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.  (Iacov 3:13-18)

„Subpăstorul are de făcut o lucrare plină de tact când este chemat să se confrunte cu înstrăinarea, amărăciunea, invidia şi gelozia în biserică, şi va fi nevoie ca el să lucreze în spiritul lui Hristos pentru a pune lucrurile în rânduială.”— Idem., pg. 526 (engl.) (rom. cap. 51, „Un subpăstor credincios” ).

Vineri 7 noiembrie
ÎNTREBĂRI DE REVIZUIRE PERSONALĂ

a. Ce înseamnă a fi constrâns de iubirea lui Hristos?

b. De ce fel de educaţie are nevoie slujitorul Evangheliei şi de ce?

c. Cum acţionează şi simte un adevărat colaborator al lui Hristos când lipseşte o oaie din turmă?

d. Ce calităţi necesare în lucrarea Evangheliei sunt adesea uitate ?

e. Cât de importante sunt tactul şi înţelepciunea în lucrarea de evanghelizare?