Lecţia 6. Răbdare cu necredincioşii sinceri

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L, câtă vreme este aproape.” (Isaia 55:6).

„Dumnezeu nu renunţă la noi din cauza păcatelor noastre. Noi s-ar putea să greşim şi să-L supărăm pe Duhul Sfânt; dar când ne pocăim şi venim la El cu inimi pline de remuşcări, El nu ne va da afară.” – Selected Messages, vol 1, pg. 350. Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pg. 101-104 engl., cap. Potopul.

Duminică 1 mai

1. STAREA MORALĂ A FIRII OMENEŞTI

a. În mâinile cui a dat Adam prin trădare guvernarea acestei lumi? Luca 4:5-6; Ioan 16:11; 1 Ioan 5:18,19. Al cui spirit îi controlează pe cei care trăiesc în păcat? Efeseni 2:1-3.

Diavolul L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă, toate împărăţiile pământului, şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată, şi o dau oricui voiesc. (Luca 4:5-6).

…în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. (Ioan 16:11).

Ştim că oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte, şi cel rău nu se atinge de el. Ştim că Suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău. (1 Ioan 5:18,19).

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. (Efeseni 2:1-3).

„În mod inevitabil, noi trebuie să ne aflăm sub controlul uneia sau alteia dintre cele două mari puteri care se luptă pentru supremaţie în această lume. Nu este nevoie ca noi să alegem în mod deliberat să servim regatului întunericului pentru a ajunge sub stăpânirea lui. Trebuie doar să neglijăm să ne aliem cu regatul luminii. Dacă nu vom coopera cu soliicereşti, Satana va lua în stăpânire inima şi o va face sălaşul lui.” – Hristos lumina lumii, pg. 324 engl.

b. Cu ce gând se înşeală singuri păcătoşii cu voia? Maleahi 3:14,15; Eclesiastrul 8:11.

„Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu; şi ce am câştigat dacă am păzit poruncile Lui, şi am umblat trişti înaintea Domnului oştirilor? Acum fericim pe cei trufaşi; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu, şi scapă!” (Maleahi 3:14,15).

Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire Hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. (Eclesiastrul 8:11).

„Satana nu atacă cu toată gama sa de ispite odată. El îşi ascunde aceste ispite sub o aparenţă a binelui. El amestecă cu distracţii şi nebunie câteva lucruri bune şi sufletele înşelate se scuză că implicarea în acestea are o urmare bună. Aceasta nu este decât o afirmaţie înşelătoare. Este arta mascată a Satanei. Sufletele înşelate fac un pas, apoi sunt pregătite să-l facă pe următorul.” – Solii pentru tineret, pg. 83 engl.

Luni 2 mai

2. O ISPITĂ GENERALĂ

a. În ce fel a fost psalmistul ispitit când a văzut fericirea celor răi? Psalmii 73:2-13. Ce luptă se dă în mintea tuturor celor care-şi întorc privirile (sau sunt ispitiţi să se îndepărteze) de la Dumnezeu?

Totuş, era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi. Într-adevăr, nimic nu-i turbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti, şi nu Sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin, şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu, şi ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?” Aşa Sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. Degeaba, deci, mi-am curăţit eu inima, şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie (Psalmii 73:2-13).

„Sunt timpuri când, datorită împotrivirilor şi greutăţilor, servii lui Dumnezeu devin descurajaţi şi deznădăjduiţi. Ei meditează la situaţia lor, şi, comparând situaţia lor cu fericirea celor care nu au nici un fel de grijă sau preocupare pentru lucrurile veşnice, ei se simt profund întristaţi. Ei manifestă un spirit de reproş, murmurare şi nemulţumire cu privire la viaţa lor. Ei par să considere că Dumnezeu are obligaţia să-i binecuvânteze şi să facă să prospere lucrările lor şi, în consecinţă, când sunt puşi în situaţii de probă, ei se revoltă şi privesc cu invidie la cei răi care înfloresc în răutatea lor. Ei par să privească starea păcătosului mai de preferat decât a lor. Aceste gânduri amare sunt sugerate minţii de către înşelătorul omenirii. Este plăcerea lui să producă răscoală în inima copiilor lui Dumnezeu. El ştie că aceasta îi face mai slabi şi este o sursă de dezonoare la adresa Dumnezeului lor. El doreşte ca noi să credem că este zadarnic să-L servim pe Dumnezeu şi că acei care nu iau seama la cerinţele Cerului sunt mai favorizaţi decât cei care se luptă să asculte de poruncile lui Dumnezeu. Psalmistul David a avut această experienţă. Când a privit la starea fericită a celor răi, el a fost invidios pe succesul lor... [se citează Psalmii 73:12–14]”—The Signs of the Times, 3 februarie 1888.

b. Când, unde şi în ce fel a văzut regele soarta de la urmă a celor care se tem de Dumnezeu comparată cu a celor care nu se tem de El? Psalmii 73:16,17.

M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zădarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul locaş al lui Dumnezeu, şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. (Psalmii 73:16,17).

„Când [David] a intrat în sanctuar şi a vorbit cu Domnul, nu şi-a mai dorit soarta celor răi; pentru că atunci el a înţeles sfârşitul lor. El a văzut că drumul lor ducea în cele din urmă la nimicire şi că plăcerea lor era trecătoare. Invidia nu şi-a mai găsit locul în inima lui. Spiritul său răsculător s-a plecat în supunere umilă în faţa Dumnezeului său.” – Idem.

c. În serviciul sanctuarului, cum a văzut el sfârşitul celor răi? Psalmii 73:18,19,27; 75:8; 76:12. Cum a văzut, de asemenea, mâna îndurătoare a lui Dumnezeu întinsă spre păcătosul pocăit? Psalmii 77:7–9,15.

Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, şi-i arunci în prăpăd. Cum Sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt perduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năpraznic. (Psalmii 73:18,19).

Căci iată că cei ce se depărtează de Tine, pier; Tu nimiceşti pe toţi ceice-Ţi Sunt necredincioşi. (Psalmii 73:27).

În mâna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Când îl varsă, toţi cei răi de pe pământ sug, îl sorb şi-l beau până în fund! (Psalmii 75:8).

El frânge mândria domnitorilor, El este înfricoşat pentru împăraţii pământului. (Psalmii 76:12).

„Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor? S-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna? A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi îndurarea?” (Psalmii 77:7–9).

Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. (Psalmii 77:15).

Marţi 3 mai

3. MĂRTURISIREA PSALMISTULUI

a. Ce mărturisire a făcut psalmistul după ce ochii lui au fost deschişi? Psalmii 73:21-26,28.

Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu Sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. (Psalmii 73:21-26).

…cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale. (Psalmii 73:28).

„[David] a văzut că îndrumarea lui Dumnezeu era de o valoare infinit mai mare decât orice prosperitate trecătoare a lumii; deoarece calea Domnului i-a păstrat picioarele pe cărarea neprihănirii care duce la slavă veşnică.” – The Signs of Times, 3 februarie 1888.

b. După pocăinţa şi mărturisirea psalmistului, ce cerere s-a înălţat din inima lui în sanctuar? Psalmii 74:3,4,7-10.

…îndreaptă-Ţi paşii spre aceste locuri pustiite fără curmare! Vrăjmaşul a pustiit totul în locaşul Tău cel Sfânt. Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne. (Psalmii 74:3,4).

Au pus foc Sfântului Tău locaş; au dărîmat şi au pângărit locuinţa Numelui Tău. Ei ziceau în inima lor: „Să-i prăpădim pe toţi!” Au ars toate locurile sfinte din ţară. Semnele noastre nu le mai vedem; nu mai este nici un prooroc, şi nu mai este nimeni printre noi, care să ştie până când... Până când, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău? (Psalmii 74:7-10).

c. Ce trebuie să înţelegem ca să evităm ispita răspândită de a invidia prosperitatea trecătoare a celor nelegiuiţi? Psalmii 77:1-3.

(Către mai marele cântăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta. În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângîiere. Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gândesc adânc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. (Psalmii 77:1-3).

„Cedarea la ispită începe prin a permite minţii să oscileze, prin inconsecvenţa ta în ceea ce priveşte încrederea în Dumnezeu. Dacă nu alegem să ne predăm pe deplin lui Dumnezeu, atunci suntem în întuneric. Când reţinem ceva, lăsăm o uşă deschisă prin care Satana poate intra să ne conducă pe un drum greşit prin ispitele sale. El ştie că, dacă ne poate întuneca vederea, aşa încât ochiul credinţei să nu-L poată vedea pe Dumnezeu, nu va mai exista protecţie împotriva păcatului.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pg. 92 engl.

„Lupta dintre bine şi rău nu a devenit mai puţin înverşunată decât era în zilele Mântuitorului. Calea spre cer nu este mai lină acum decât era atunci. Toate păcatele noastre trebuie date la o parte. Orice îngăduinţă îndrăgită care împiedică progresul nostru spiritual trebuie nimicită. Ochiul drept sau mâna

dreaptă trebuie sacrificată dacă ne face să păcătuim. Suntem dispuşi să renunţăm la propria noastră înţelepciune şi să primim împărăţia cerurilor ca un copil mic? Suntem dispuşi să ne despărţim de îndreptăţirea de sine? Suntem dispuşi să sacrificăm aprobarea oamenilor? Răsplata vieţii veşnice are o valoare uriaşă. Suntem dispuşi să primim ajutorul Duhului Sfânt, să cooperăm cu el, depunând eforturi şi făcând sacrificii egale ca valoare cu ţelul ce urmează a fi atins?” – Solii pentru tineret, pg. 56 engl.

„Împotriva tuturor făcătorilor de rele legea lui Dumnezeu pronunţă condamnare. S-ar putea să nu ia în considerare vocea, s-ar putea să caute să înăbuşe avertizarea, dar în zadar. Aceasta îl urmăreşte. Se face auzită. Îi distruge pacea... Un foc de nepotolit îi devorează în cele din urmă sufletul şi trupul.” – Educaţia, pg. 144, 145 engl.

Miercuri 4 mai

4. PREOCUPAREA PRINCIPALĂ

a. După ce s-a întors la Dumnezeu prin pocăinţă şi mărturisire, care a fost principala preocupare a psalmistului? Psalmii 74:18- 23; 79:1. Ce arată caracterul iubitor al dreptăţii lui Dumnezeu faţă de copiii Săi?

Adu-Ţi aminte, Doamne, că vrăjmaşul Te batjocoreşte, şi un popor nechibzuit huleşte Numele Tău! Nu lăsa pradă fiarelor sufletul turturelei Tale, şi nu uita pe vecie viaţa nenorociţilor Tăi! Ai în vedere legământul! Căci locurile dosnice din ţară Sunt pline de bîrloage de tîlhari. Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău! Scoală-te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările pe care Ţi le aruncă în fiecare zi cel fără minte! Nu uita strigătele potrivnicilor Tăi, zarva care creşte necurmat a celor ce se ridică împotriva Ta! (Psalmii 74:18- 23).

(Un psalm al lui Asaf.) Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pângărit Templul Tău cel Sfânt, şi au prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre. (Psalmii 79:1).

„Dumnezeu nu poate fi eliminat din nici o afacere în care sunt implicate drepturile copiilor Săi. Mâna Sa este întinsă ca un scut asupra fiecăruia care-I slujeşte cu sinceritate. Nimeni nu poate să-l rănească pe cel mai umil urmaş al lui Isus fără să lovească mâna care ţine sabia dreptăţii.” – The Signs of Times, 20 decembrie 1883.

b. Privind la sanctuar (în Psalmii 76:2 şi 77:13), cum a pledat psalmistul pentru milă şi ajutor – şi de ce ar trebui să imităm aceste sentimente? Psalmii 79:8-10; 80:1,3.

Cortul Lui este în Salem, şi locuinţa Lui în Sion… (Psalmii 76:2).

Dumnezeule, căile Tale Sunt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? (Psalmii 77:13).

Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iese degrabă înainte îndurările Tale! Căci Suntem nenorociţi de tot! Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru slava Numelui Tău! Izbăveşte-ne, şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău! Pentru ce să zică neamurile: „Unde este Dumnezeul lor?” Să se ştie, înaintea ochilor noştri, printre neamuri, că Tu răzbuni sângele vărsat al robilor Tăi! (Psalmii 79:8-10).

(Către mai marele cântăreţilor. De cântat ca şi „Crinii mărturiei”. Un psalm al lui Asaf.) Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!

Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi! (Psalmii 80:1,3).

„Când mă gândesc cât de puternici am putea fi dacă ne-am prinde de tăria Celui Atotputernic şi apoi văd ce slabi suntem pentru că nu revendicăm făgăduinţele lui Dumnezeu, sufletul meu strigă cu disperare: ‘Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta ... Pentru ce să se zică printre neamuri: ,Unde este Dumnezeul lor?’ (Ioel 2:17). Sunt între noi mulţi care pretind a crede adevărul, dar care refuză să fie crucificaţi împreună cu Hristos. Autorul mântuirii noastre S-a chinuit şi a suferit pentru noi. Întreaga Sa viaţă a fost o scenă lungă de trudă şi lipsuri. Ar fi putut face aşa cum aleg să facă mulţi dintre pretinşii Săi urmaşi; şi-ar fi putut petrece zilele pe pământ în tihnă şi belşug, însuşindu-şi toate plăcerile şi distracţiile acestei vieţi. Dar El nu a căutat tihna şi satisfacerea Sa; El a trăit ca să facă bine, să-i izbăvească pe alţii de ruşine, suferinţă şi ruină.” – Idem., 27 septembrie 1883.

„Noi vrem să fim siguri că suntem copii ai luminii; că păşim pe urmele Răscumpărătorului şi Exemplului nostru. Crucea e pe calea noastră, dar să nu o ridicăm şi să o purtăm de dragul Celui care a purtat crucea pentru noi? Toţi cei care caută să-I slujească lui Dumnezeu vor avea încercări; dar să spunem: ,La ce ajută să ieşim din lume şi să fim despărţiţi?’... Trebuie să existe o cale, ca Satana să nu abată mintea de la contemplarea

celor spirituale şi eterne, la cele pământeşti şi trecătoare. Dumnezeu este dispus să vă dea har şi putere de câte ori este nevoie, dacă voi căutaţi acestea cu o inimă sinceră.” – Idem., 3 februarie 1888.

Joi 5 mai

5. SINGURA SPERANŢĂ PENTRU OMENIREA CĂZUTĂ

a. De ce ar trebui să împărtăşim preocuparea psalmistului nedumerit de îndoială? Psalmii 119:53,126; Eclesiastul 12:14.

M-apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta. (Psalmii 119:53).

Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta. ? (Psalmii 119:126).

Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău. (Eclesiastul 12:14).

„Pentru anumite lucruri, postul şi rugăciunea sunt recomandate şi potrivite. În mâna lui Dumnezeu, ele sunt un mijloc de curăţire a inimii şi de promovare a unei dispoziţii mentale receptive. Noi primim răspunsuri la rugăciunile noastre pentru că ne umilim sufletele înaintea lui Dumnezeu.” – Dietă şi hrană, pg. 187, 188 engl.

b. Ce ar trebui să facem când ne trimitem cererile Celui care priveşte în jos de pe tronul Său din sanctuar, aşa cum este descris în Psalmii 102:19,20? Apocalipsa 3:20; Evrei 12:25. Ce se întâmplă când ne împietrim inimile împotriva influenţei Duhului Sfânt?

Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinşilor de război, şi să izbăvească pe cei ce Sunt pe moarte… (Psalmii 102:19,20)

Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine. (Apocalipsa 3:20).

Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să-L asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri. (Evrei 12:25).

„Ori de câte ori refuzaţi să ascultaţi solia harului, vă întăriţi în necredinţă. De fiecare dată când nu deschideţi uşa inimii lui Hristos, deveniţi tot mai puţin dispuşi să ascultaţi de vocea Celui care vorbeşte.” – Parabolele Domnului Hristos, pg. 237 engl.

c. Ce lecţie ar trebui să învăţăm din lupta apostolului Pavel împotriva răului? 1 Corinteni 9:24-27.

Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:24-27).

Vineri 6 mai

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

a. Care sunt singurele alternative din care o persoană trebuie să-şi aleagă destinul?

b. Ce gânduri aproape l-au condus pe psalmist la pieire?

c. Când şi unde şi-a dat seama de greşeala lui? Ce mărturisire a făcut?

d. Care a fost principala preocupare a psalmistului după pocăinţa sa? De ce ar trebui să-i împărtăşim preocuparea?

e. Cum a descris apostolul Pavel lupta sa împotriva păcatului? Care este singura speranţă pentru omenirea căzută?