Lecţia 9. Adunări anuale: Rusaliile

„Apoi să prăznuieşti sărbătoarea săptămânilor şi să aduci daruri de bună voie, după binecuvântarea pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău.” (Deutoronomul 16:10).

„La cincizeci de zile de la oferirea primelor roade veneau Rusaliile, numite şi sărbătoarea secerişului şi sărbătoarea săptămânilor.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 540 engl.

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pg. 37-43 engl., cap. Ziua Cinzecimii.

Duminică 22 mai

1. A DOUA SĂRBĂTOARE ANUALĂ

a. Sub ce alte nume mai era cunoscută sărbătoarea Rusaliilor? Exodul 23:16 (prima parte); 34:22 (prima parte).

Să ţii sărbătoarea secerişului, a celor dintâi roade din munca ta, din ceea ce vei semăna pe camp… (Exodul 23:16 (prima parte)).

Să ţii sărbătoarea săptămânilor, a celor dintâi roade din secerişul grâului… (Exodul 34:22 (prima parte)).

b. Când avea loc această sărbătoare de o zi? Leviticul 23:15,16,21. Cu ce scop au fost lăsate sărbătorile anuale?

De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi. Să număraţi cincizeci de zile până în ziua care vine după al şaptelea Sabat; şi atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare. (Leviticul 23:15,16).

În aceeaşi zi, să vestiţi sărbătoarea, şi să aveţi o adunare Sfântă: atunci să nu faceţi nici o lucrare de slugă. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri, în toate locurile în care veţi locui. (Leviticul 23:21)

„Au fost orânduite sărbători anuale, la care toţi bărbaţii naţiunii urmau să se strângă înaintea Domnului, aducându-I jertfele lor de recunoştinţă şi primele roade din darurile Sale. Scopul tuturor acestor prescripţii a fost clar specificat: ele nu decurgeau din exercitarea unei stăpâniri arbitrare; toate fuseseră date spre binele lui Israel. Domnul a spus: ,Să-mi fiţi nişte oameni sfinţi.’ (Exodul 22:31) – demni de a fi primiţi de un Dumnezeu sfânt.” – Patriarhi şi profeţi, pg. 311 engl.

c. Care era semnificaţia celor două pâini aduse înaintea Domnului? Ce altceva era jertfit pe lângă cele două pâini? Leviticul 23:17-20.

Să aduceţi din locuinţele voastre două pîini, ca să fie legănate într-o parte şi într-alta; să fie făcute cu două zecimi de efă din floarea făinii, şi coapte cu aluat: acestea Sunt cele dintâi roade pentru Domnul. Afară de aceste pîini, să aduceţi ca ardere de tot Domnului şapte miei de un an fără cusur, un viţel şi doi berbeci; să adăugaţi la ei darul de mâncare şi jertfa de băutură obişnuite, ca dar de mâncare mistuit de foc, de un miros plăcut Domnului. Să aduceţi şi un ţap ca jertfă de ispăşire, şi doi miei de un an ca jertfă de mulţumire. Preotul să legene aceste dobitoace într-o parte şi într-alta ca dar legănat înaintea Domnului, împreună cu pâinea adusă ca pîrgă şi cu cei doi miei: ele să fie închinate Domnului, şi să fie ale preotului. (Leviticul 23:17-20).

Luni 23 mai

2. SEMNIFICAŢIA CEREMONIEI

a. Ce echivalent au cele două pâini aduse la Rusalii în noua dispensaţiune? Ioan 6:48,63; 14:16,18.

Eu Sunt Pânea vieţii. (Ioan 6:48).

Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, Sunt duh şi viaţă. (Ioan 6:63)

Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor (Greceşte: Paraclet, apărător, ajutor.), care să rămână cu voi în veac… (Ioan 14:16).

Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. (Ioan 14:18).

„Hristos Însuşi fusese cel care îi condusese pe evrei prin pustie, şi îi hrănise zilnic cu pâine din cer. Acea hrană reprezenta adevărata pâine din cer.” – Hristos lumina lumii, pg. 386 engl.

„Aşa după cum viaţa noastră fizică este susţinută prin mâncare, viaţa noastră spirituală este susţinută prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi fiecare suflet trebuie să primească viaţă din cuvântul lui Dumnezeu pentru el însuşi. După cum trebuie să mâncăm pentru noi înşine ca să fim hrăniţi, la fel trebuie să primim cuvântul pentru noi înşine. Nu trebuie să-l obţinem prin intermediul altei minţi. Noi ar trebui să studiem cu atenţie Biblia, cerând lui Dumnezeu ajutorul Duhului Sfânt, ca să putem înţelege cuvântul Său. Ar trebui să luăm un verset, să stăruim cu mintea pentru a afla gândul pe care Dumnezeu l-a pus în versetul acela pentru noi. Ar trebui să stăruim asupra acelui gând până ni-l însuşim şi el devine pentru noi un ,aşa zice Domnul’.” – Idem., pg. 390 engl.

b. Cum devenim părtaşi de natură divină? 2 Petru 1:4; Ioan 14:17; 1 Ioan 3:24.

„Privind permanent la Isus prin ochii credinţei, noi vom fi întăriţi. Dumnezeu va da cele mai preţioase descoperiri poporului Său care flămânzeşte şi însetează. Ei vor descoperi în Hristos un Mântuitor personal. Pe măsură ce se vor hrăni din Cuvântul Lui, ei vor descoperi că acesta este duh şi viaţă. Cuvântul distruge firea pământească, lumească şi dă o viaţă nouă în Hristos Isus. Duhul Sfânt vine la suflet ca Mângâietor. Prin intermediul harului Său transformator, chipul lui Dumnezeu este reprodus în urmaşul Său; el devine o făptură nouă. Dragostea ia locul urii şi inima primeşte asemănarea divină. Aceasta înseamnă să trăieşti ,prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu’ (Matei 4:4). Acesta înseamnă să mănânci Pâinea care coboară din ceruri.” – Idem., pg. 391 engl.

c. După ce recolta era adunată, de ce măsură, în favoarea săracilor, trebuia să se ţină seama? Leviticul 23:22.

Când veţi secera semănăturile din ţara voastră, să laşi nesecerat un colţ din câmpul tău, şi să nu strângi ce rămâne de pe urma secerătorilor. Să laşi săracului şi străinului aceste spice. Eu Sunt Domnul, Dumnezeul vostru.” (Leviticul 23:22).

Marţi 24 mai

3. ÎMPLINIREA SIMBOLULUI

a. Ce au făcut primii ucenici în timpul perioadei de zece zile de la înălţarea lui Hristos până la Rusalii? Fapte 1:12-14.

Atunci ei s-au întors în Ierusalim din muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului. Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zilotul, şi Iuda, fiul lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. (Fapte 1:12-14).

„Ucenicii se rugau cu un zel fierbinte ca să fie făcuţi destoinici să… spună cuvinte care să-i conducă pe păcătoşi la Hristos. Înlăturând orice neînţelegeri, orice dorinţă de întâietate, ei s-au adunat laolaltă, într-o strânsă comuniune creştină...

Aceste zile de pregătire au fost zile de adâncă cercetare a inimii. Ucenicii şi-au dat seama de nevoia lor spirituală şi au strigat către Domnul după ungerea sfântă care avea să-i facă destoinici pentru lucrarea de câştigare de suflete. Ei nu au cerut o binecuvântare care să le servească numai lor. Asupra lor apăsa povara salvării sufletelor. Ei au înţeles că Evanghelia trebuia să fie dusă lumii şi au cerut puterea pe care Hristos le-o făgăduise.” – Faptele Apostolilor, pg. 37 engl.

b. Ce s-a întâmplat la cincizeci de zile după învierea lui Hristos? Fapte 2:1-4.

În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vîjîitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească. (Fapte 2:1-4).

„Duhul Sfânt a venit cu o asemenea bogăţie asupra ucenicilor care aşteptau şi se rugau, încât a cuprins fiecare inimă. Cel Infinit S-a manifestat cu putere în biserica Sa.” – Idem., pg. 38 engl.

c. Care a fost rezultatul imediat al revărsării bogate a Duhului Sfânt? Fapte 2:5-8.

Şi se aflau atunci în Ierusalim Iudei, oameni cucernici din toate neamurile care Sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau, şi ziceau unii către alţii: „Toţi aceştia care vorbesc, nu Sunt Galileeni? Cum, deci, îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut? (Fapte 2:5-8).

„Între cei adunaţi [la Ierusalim] era reprezentată fiecare limbă cunoscută. Această diversitate de limbi ar fi constituit o mare piedică în calea vestirii Evangheliei; de aceea Dumnezeu, într-un mod miraculos, a satisfăcut lipsa apostolilor. Duhul Sfânt a făcut pentru ei ceea ce ei nu ar fi fost în stare să realizeze într-o viaţă. Ei puteau acum să vestească adevărurile Evangheliei dincolo de graniţele ţării lor, vorbind corect limba celor pentru care lucrau. Acest dar uimitor era o puternică dovadă pentru lume că însărcinarea lor purta pecetea cerului. De aici înainte, vorbirea ucenicilor era curată, simplă şi corectă, fie că vorbeau în limba lor maternă, fie într-o limbă străină.” – Idem., pg. 39, 40 engl.

d. Cum a explicat Petru neobişnuitul eveniment? Faptele Apostolilor 2:14-18.

Atunci Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul, şi le-a zis: „Bărbaţi Iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele! Oamenii aceştia nu Sunt beţi, cum vă închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin proorocul Ioel: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor prooroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor prooroci. (Faptele Apostolilor 2:14-18).

Miercuri 25 mai

4. O RECOLTĂ EXTRAORDINARĂ

a. Descrieţi scena însufleţitoare care a avut loc de Rusalii. Fapte 2:38-41.

„Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce Sunt departe acum, în oricît de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Şi, cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. (Fapte 2:38-41).

„Scena [de la Rusalii] este de un mare interes. Iată-i pe oameni venind din toate părţile să-i audă pe ucenici dând mărturie despre adevăr aşa cum este el în Isus. Ei se înghesuie, umplând templul. Preoţii şi mai marii sunt acolo, cu privirea plină de mânie răutăcioasă, cu inimile încă pline de ură continuă împotriva lui Hristos, cu mâinile lor mânjite încă de sângele vărsat când L-au răstignit pe Mântuitorul lumii. Ei gândiseră că îi vor găsi pe apostoli copleşiţi de teamă sub mâna tare a oprimării şi crimei, însă îi găsesc mai presus de orice teamă şi plini de Duhul, vestind cu putere dumnezeirea lui Isus din Nazaret. Ei îi aud declarând cu mult curaj că Acela care nu de mult fusese umilit, batjocorit, lovit de mâini nemiloase şi răstignit,este Prinţul vieţii, înălţat acum la dreapta lui Dumnezeu. Unii dintre aceia care îi ascultau pe apostoli luaseră parte activă la condamnarea şi moartea lui Hristos. Glasurile lor se amestecaseră cu acelea ale gloatei, cerând răstignirea Lui... Acum, ei îi auzeau pe ucenici declarând că Cel care fusese răstignit era Fiul lui Dumnezeu. Preoţii şi conducătorii tremurau. Poporul era cuprins de convingere şi agonie. ,Ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: <Fraţilor, ce să facem?> (Faptele Apostolilor 2:37). Printre aceia care ascultau cuvintele ucenicilor erau iudei devotaţi, sinceri în credinţa lor. Puterea care însoţea cuvintele vorbitorului i-a convins că Isus era în adevăr Mesia.” – Faptele Apostolilor, pg. 42, 43 engl.

b. De ce este nevoie pentru ca acest eveniment măreţ să se repete? Ioel 2:23; Zaharia 10:1.

Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi tîrzie, ca odinioară. (Ioel 2:23).

Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerile, şi vă trimite o ploaie îmbelşugată, pentru toată verdeaţa de pe câmp. (Zaharia 10:1).

„Când noi ne vom fi consacrat deplin, cu toată inima în serviciul lui Hristos, Dumnezeu va recunoaşte acest lucru prin revărsarea Duhului Său fără măsură; dar aceasta nu se va întâmpla atâta timp cât cea mai

mare parte a bisericii nu este împreună lucrătoare cu Dumnezeu.” – Christian Service, pg. 253.

Joi 26 mai

5. CERINŢE PRELIMINARE PENTRU A DOBÂNDI PUTERE

a. Ce îi caracterizează pe cei binecuvântaţi să primească revărsarea Duhului Sfânt prin ploaia târzie? 1 Corinteni 1:8.

El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos. (1 Corinteni 1:8).

„Nimeni nu se poate împărtăşi de ,înviorare’ decât dacă obţine biruinţa asupra oricărui lucru înjositor, asupra mândriei, egoismului, iubirii de lume şi asupra oricărui cuvânt şi faptă nedreaptă... Să ne amintim cu toţii că Dumnezeu este Sfânt şi că în afară de fiinţe sfinte nimeni nu poate trăi în prezenţa Sa.” – Experienţe şi viziuni, pg. 71 engl.

b. Pentru a putea primi deplinătatea Duhului Sfânt, ce fel de relaţii trebuie să avem între membrii bisericii şi care ar trebui să fie prioritatea noastră? Faptele Apostolilor 4:32; 1 Corinteni 1:9,10; Filipeni 2:3,4.

Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui Sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. (Apostolilor 4:32).

Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi desbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. (1 Corinteni 1:9,10).

Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuş. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. (Filipeni 2:3,4).

„Remarcaţi că abia după ce ucenicii au ajuns la unire deplină, când nu se mai luptau pentru locul cel mai de frunte, atunci a fost revărsat Duhul Sfânt. Ei erau într-o armonie perfectă. Toate diferenţele fuseseră îndepărtate. Şi mărturia dată de ei după ce le-a fost dat Duhul Sfânt a fost identică. Remarcaţi cuvintele: [se citează Faptele Apostolilor 4:32]. Duhul Celui care a murit pentru ca păcătoşii să aibă viaţă însufleţea întreaga adunare de credincioşi. Ucenicii nu au cerut binecuvântări pentru ei înşişi. Ei erau apăsaţi de povara sufletelor. Evanghelia trebuia dusă până la capătul pământului şi ei solicitau dobândirea puterii pe care Hristos o promisese. Apoi a fost revărsat Duhul Sfânt şi mii s-au convertit într-o zi. La fel ar putea fi şi acum. Creştinii să dea la o parte toate disensiunile şi să se predea lui Dumnezeu pentru salvarea celor pierduţi. Să ceară cu credinţă binecuvântarea promisă şi ea va veni.” – Testimonies, vol. 8, pg. 20, 21 engl.

Vineri 27 mai

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

a. Care era a doua sărbătoare anuală a evreilor?

b. Care este echivalentul din Noul Testament al celor două pâini?

c. În ce fel şi-a găsit împlinirea sărbătoarea Rusaliilor după învierea lui Hristos?

d. În ce fel a explicat Petru coborârea Duhului Sfânt în acel moment?

e. Cum şi când se va repeta experienţa Rusaliilor?