Lectia 1 (II-2011) Evanghelia înainte de cruce

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” (Romani 1:16).

„Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacov şi Moise au înţeles evanghelia. Ei au căutat mântuirea prin Înlocuitorul şi Garantul omului.” – That I May Know Him, pg. 102.

Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pg. 366-371 engl, cap. Legea şi legămintele.

---

Duminică 27 martie
1. ÎN ZILELE PRIMILOR NOŞTRI PĂRINŢI

a. Ce întâmplare dovedeşte că Abel a cunoscut evanghelia? Genesa 4:4; Evrei 11:4.

Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi-născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui… (Genesa 4:4).

Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, cu toate că este mort. (Evrei 11:4).

„Abel a înţeles marele principiu al mântuirii. El s-a recunoscut păcătos, a văzut păcatul şi plata păcatului, moartea, stând între sufletul său şi relaţia cu Dumnezeu. El a adus jertfa înjunghiată, viaţa sacrificată, recunoscând astfel cerinţa Legii care fusese călcată. Prin sângele vărsat, a privit la jertfa viitoare, Hristos, murind pe crucea Golgotei.”– Patriarhi şi profeţi, pg. 72 engl.

b. Pe vremea când fiecare tată era preotul casei sale, cum se păstra cunoştinţa evangheliei? Daţi exemple. Genesa 8:20; 12:8; 35:6,7.

Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar. (Genesa 8:20).

De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului şi a chemat Numele Domnului. (Genesa 12:8).

Iacov şi toţi cei ce erau cu el au ajuns la Luz, adică Betel, în ţara Canaan. A zidit acolo un altar şi a numit locul acela: „El-Betel” (Dumnezeul Betelului), căci acolo i se descoperise Dumnezeu pe când fugea de fratele său. (Genesa 35:6,7).

„Păcatele poporului erau transferate simbolic asupra preotului care oficia şi care era un mijlocitor pentru popor. Preotul însuşi nu putea deveni jertfă pentru păcat şi să facă ispăşire cu viaţa sa, deoarece era şi el tot un păcătos. În consecinţă, în loc să moară el, preotul ucidea un miel fără cusur; plata păcatului era transferată asupra animalului nevinovat, care devenea astfel înlocuitorul său direct, întruchipând jertfa desăvârşită a Domnului Isus.” – Selected Messages, vol. 1, pg. 230.

a. Cât de bine au înţeles patriarhii evanghelia? Galateni 3:8,16.

Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.”

Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui”. Nu zice: „Şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba numai de una: „Şi seminţei tale” adică Hristos. (Galateni 3:8,16).

„Hristos a fost Răscumpărătorul omului la începuturile lumii după cum este şi astăzi. Înainte să-Şi îmbrace divinitatea în umanitate şi să vină în lumea noastră, solia evangheliei a fost dată prin Adam, Set, Enoh, Matusala şi Noe. Avraam în Canaan şi Lot în Sodoma au dus solia şi din generaţie în generaţie soli credincioşi L-au vestit pe Cel ce urma să vină.” – Parabolele Domnului Hristos, pg.126 engl.

b. În ce fel a fost considerat Avraam neprihănit înaintea lui Dumnezeu? Romani 4:1-3; 3:20; Galateni 3:6,11.

Ce vom zice, deci, că a căpătat, prin puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” (Romani 4:1-3).

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. (Romani 3:20).

Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”

Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.” (Galateni 3:6,11).

„Dacă omul nu poate merita mântuirea prin niciuna din faptele sale bune, atunci aceasta trebuie să fie posibilă doar prin har, primită de om ca păcătos întrucât el îl primeşte pe Isus şi crede în El. Este în întregime un dar.” – Faith and Works, pg. 20.

c. Cum poate un păcătos să fie socotit astăzi neprihănit? Efeseni 2:8,9; Galateni 2:16, 21; 5:6.

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8,9).

Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos. (Galateni 2:16, 21).

„Prin credinţă, [păcătosul] poate aduce înaintea lui Dumnezeu meritele lui Hristos, şi Domnul pune ascultarea Fiului Său în dreptul păcătosului. Neprihănirea lui Hristos este acceptată în locul eşecului omului, iar Dumnezeu îl primeşte, îl iartă, îl îndreptăţeşte pe cel care se pocăieşte şi crede, îl tratează ca şi când el ar fi neprihănit şi îl iubeşte la fel cum Îl iubeşte pe Fiul Său. În felul acesta credinţa este socotită ca neprihănire.” – Selected Messages, vol. 1, pg. 367.

„Nu există aşa o diferenţă cum se crede între Vechiul şi Noul Testament, între legea lui Dumnezeu şi evanghelia lui Hristos, între cerinţele dispensaţiunii iudaice şi cele ale dispensaţiunii creştine. Fiecare suflet mântuit în prima dispensaţiune a fost mântuit prin Hristos la fel de real cum suntem noi mântuiţi prin El astăzi.” - Comentariile Biblice, vol. 6, pg. 1061 engl.

„Există speranţă pentru noi doar în măsura în care suntem supuşi legământului Avraamic, care este legământul harului prin credinţa în Isus Hristos. Evanghelia predicată lui Avraam, prin care el a avut speranţă, a fost aceeaşi evanghelie care ne este predicată nouă astăzi, prin care noi avem speranţă. Avraam a privit la Isus care este şi Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre.” – Idem., pg. 1077 engl.

a. Deşi evanghelia a fost predicată lui Israel, de ce nu le-a fost de nici un folos? Romani 9:30-32; Evrei 4:2. În ce fel este aceasta o lecţie pentru noi?

Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire… (Romani 9:30-32).

Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. (Evrei 4:2).

„Auzirea de către noi a cuvântului trebuie să fie amestecată cu credinţă pentru ca aceasta să ne poată fi de vreun folos. Trebuie să auzim prin credinţă. Avem nevoie şi, încă atât de multă nevoie, de sfinţirea Duhului Sfânt. Suntem avertizaţi să nu lucrăm neglijent, cu indiferenţă şi independent de Dumnezeu, ci să lucrăm cu umilinţa minţii, aşa încât predicarea cuvântului să ne fie de folos.” – The Southern Watchman, 1 martie 1904.

„Satana va întrebuinţa orice va putea pentru a abate mintea şi a o ocupa cu gânduri păcătoase; dar, dacă inimile voastre sunt curăţate de orice pângărire, cuvântul pe care-l veţi auzi va fi amestecat cu credinţă.” – The Youth Instructor, 1 septembrie 1898.

b. Care a fost consecinţa necredinţei lui Israel în evanghelie şi cum se repetă aceasta astăzi? Evrei 3:18,19.

Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor. (Evrei 3:18,19).

„Dumnezeu nu a intenţionat ca poporul Lui, Israel, să rătăcească patruzeci de ani prin pustie. El a promis că-i va conduce direct în ţara Canaanului şi îi va face acolo un popor sfânt, sănătos şi fericit. Dar acei cărora li s-a predicat mai întâi, nu au intrat ,din cauza necredinţei’. Inimile lor erau pline de murmurare, răscoală şi ură şi El nu Şi-a putut împlini legământul făcut cu ei. Timp de patruzeci de ani necredinţa, murmurarea şi răscoala l-au ţinut pe Israelul din vechime departe de ţara Canaanului. Aceleaşi păcate au întârziat intrarea Israelului modern în Canaanul ceresc... Necredinţa, spiritual lumesc, lipsa de consacrare şi luptele din interiorul pretinsului popor al Domnului sunt cele care ne-au ţinut în această lume de păcat şi durere atât de mulţi ani.” – Evanghelizarea, pg. 696 engl.

c. Care este soluţia acestei probleme din noi? Romani 6:8-13; 1 Ioan 1:7.

Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. (Romani 6:8-13).

Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. (1 Ioan 1:7).

„Fie ca, de dragul lui Hristos, acei care trăiesc în ultimele zile ale istoriei acestei lumi să umble în lumină.” – Manuscript Releases, vol. 20, pg. 3, 4 engl. Darul Sabatului Întâi pentru o casă de rugăciune în Roanoke, Virginia, S.U.A.

a. În ce fel s-a manifestat necredinţa israeliţilor prin acţiunile lor? Evrei 3:8-10; Psalmii 78:5-11; Fapte 7:53.

…nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinţii voştri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am desgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! (Evrei 3:8-10).

El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui. Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase. (Psalmii 78:5-11).

…voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!... (Fapte 7:53).

b. Cum s-au străduit, zadarnic, evreii să obţină neprihănirea? De ce nu au reuşit? Romani 9:31,32; 10:3; Ioan 15:5.

…pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire… (Romani 9:31,32).

…pentru că, întrucît n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. (Romani 10:3).

Eu Sunt Viţa, voi Sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5).

„[Evreii] erau mulţumiţi cu o religie legalistă şi era imposibil ca ei să împărtăşească şi altora adevărurile vii ale cerului. Ei au considerat neprihănirea lor proprie ca mai mult decât suficientă şi nu doreau ca un nou principiu să fie adus în religia lor. Intenţiile bune ale lui Dumnezeu faţă de oameni nu le acceptau ca pe ceva din afara lor, ci legau acestea de propriile lor merite datorate faptelor lor bune. Credinţa care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul nu se putea uni deloc cu credinţa fariseilor, ce consta în ceremonii şi porunci ale oamenilor.” – Istoria faptelor apostolilor, pg. 15 engl.

c. Ce atitudine a lui Pavel ne poate ajuta în această privinţă? Filipeni 3:4-10.

Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care Sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce priveşte Legea, Fariseu; în ce priveşte rîvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană. Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă. Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui. (Filipeni 3:4-10).

„Să nu posedăm propria noastră neprihănire, ea nu are nici o valoare. Este inutil să ne străduim să dovedim propria noastră neprihănire, pentru că nu avem ce dovedi. Nu trebuie să minimalizăm lucrarea concentrându-ne gândurile asupra noastră. Gândiţi-vă cât de puţin posibil la voi înşivă. Nu gândiţi rău despre nici un om. Urmaşii lui Hristos trebuie să umble în lumina exemplului Său slăvit şi indiferent de cost, muncă sau suferinţă trebuie să-şi păstreze curăţia sufletului şi spiritului prin harul lui Hristos, acordând supunere deplină doctrinelor reformatoare ale evangheliei lui Hristos, fără a amesteca eul cu lucrarea. Ţineţi eul în stăpânire şi pe Hristos permanent înălţat, propaganda biruinţa crucii lui Hristos.” – The Ellen G. White 1888 Materials, pg. 969.

„O formă de evlavie nu va mântui pe nimeni. Cu toţii trebuie să aibă o experienţă adâncă şi vie. Doar acesta îi va salva în timpul de strâmtorare.” – Testimonies, vol. 1, pg. 125 engl.

a. Cum i-a avertizat Hristos pe urmaşii Săi împotriva unei minciuni a zilelor noastre? Matei 5:17-20; 7:21-23; 15:3,7-9.

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. (Matei 5:17-20).

Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Matei 7:21-23).

Drept răspuns, El le-a zis: „Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?

Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.” (Matei 15:3,7-9).

„Păcătoşii nu vor intra niciodată în locuinţa fericirii. Călcătorul poruncii şi toţi cei care se vor uni cu el în a învăţa că nu are nici o importanţă dacă un om calcă sau respectă legea divină, va fi numit de întregul univers cel mai mic dintre oameni. Deoarece, nu numai că nu au fost ei înşişi credincioşi, dar i-au învăţat şi pe alţii să calce legea lui Dumnezeu. Hristos pronunţă sentinţa asupra acelora care pretind a cunoaşte legea, dar care, prin cuvânt şi exemplu, duc sufletele în încurcătură şi întuneric.” – Comentariile

b. Cum a arătat apostolul Pavel diferenţa dintre evreii neascultători şi cei convertiţi dintre neamuri ce arătau ascultare? Romani 2:13-24; 3:31; 8:1-4,7.

Pentru că nu cei ce aud Legea, Sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. Când Neamurile, cu toate că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi Sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele. Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. Tu, care te numeşti Iudeu, care te reazimi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce Sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; - tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi” furi? Tu care zici: „Să nu preacurveşti” preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri” după cum este scris. (Romani 2:13-24).

Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea. (Romani 3:31).

Acum, deci, nu este nici o osîndire pentru cei ce Sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii. Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pământească (Greceşte: carnea, aici şi peste tot unde e „firea pământească”.) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit păcatul în firea pământească, trimeţînd, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

7 Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună. (Romani 8:1-4,7).

„Credinţa este esenţială pentru a păstra legea lui Dumnezeu; ,căci fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui’. Şi ,tot ce nu vine din încredinţare, este păcat’. (Evrei 11:6; Romani 14:23).” – Marea Luptă – pg. 436 engl.

„Evanghelia veştii bune nu trebuia interpretată ca permiţând omului să trăiască în răscoală permanentă împotriva lui Dumnezeu prin încălcarea legii Lui drepte şi sfinte.” – The Review and Herald, 21 septembrie 1886.

a. Cum a fost evanghelia predicată înainte de Avraam?
b. Ce l-a făcut pe Avraam neprihănit?
c. De ce a fost nevoie ca evreii să rătăcească patruzeci de ani prin pustie în loc să fie conduşi direct în Canaan?
d. Cu ce au înlocuit evreii mântuirea?
e. Care este doctrina modernă contrară adevărului care este oferită în locul mântuirii?