Lecţia 11. Cu corabia spre Roma

„Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‚Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.’” (Faptele Apostolilor 27:23, 24).

„Pavel purta cu el atmosfera cerului. Toţi cei care se întovărăşeau cu el simţeau influenţa unirii sale cu Hristos.” – Reflecting Christ, pag. 360.
Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 439-446 engl. (cap. 42).

Duminică 8 septembrie
1. Istoria se repet ă

a. În ce fel se va repeta în curând istoria lui Pavel? Matei 10:31-33.
Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Matei 10:31-33).

„Încă o dată, ura născută din bigotismul şi îndreptăţirea de sine a iudeilor l-a făcut pe servul lui Dumnezeu să se adreseze pentru protecţie unui conducător păgân [Cezar]…. Aceluiaşi spirit trebuie să-i facă faţă poporul lui Dumnezeu din acest veac. În marea criză prin care vor trece în curând, vor cunoaşte mai îndeaproape experienţa lui Pavel. Între pretinşii urmaşi ai lui Hristos, există aceeaşi mândrie, formalism, înfumurare, egoism şi persecuţie care a existat în poporul iudeu. Înainte ca lupta să se încheie şi ca biruinţa să fie câştigată, noi ca popor trebuie să trecem prin încercări asemănătoare cu cele ale lui Pavel. Vom cunoaşte aceeaşi împietrire a inimi, aceeaşi hotărâre nemiloasă, aceeaşi ură nesupusă. Oameni, care pretind că sunt reprezentanţii lui Hristos, vor acţiona într-un fel asemănător cu felul în care s-au purtat preoţii şi conducătorii cu Pavel. Cei care doresc să-I slujească lui Dumnezeu fără teamă aşa cum le dictează propria conştiinţă vor avea nevoie de curaj moral, hotărâre şi de cunoaşterea lui Dumnezeu şi a cuvântului Său, ca să stea în picioare în acele zile grele…
Dumnezeu doreşte ca poporul Său să fie pregătit pentru criza care va veni în curând. Pregătiţi sau nepregătiţi, noi toţi trebuie să trecem prin ea. Numai cei ale căror caractere sunt pe deplin disciplinate ca să atingă standardul divin vor putea sta în picioare fermi în acel timp de încercare.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 250-252.

Luni 9 septembrie
2. Apostol ul: un bun valoros

a. Ce favoare i-a arătat lui Pavel luliu, sutaşul care auzise mărturia dată de apostol înaintea lui Agripa? De cine era el legat cu lanţul? Faptele Apostolilor 27:1-3.
După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi i-au dat pe mâna unui sutaş al cetei de ostaşi Augusta, numit Iuliu. Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, şi am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh macedoneanul din Tesalonic. A doua zi, am ajuns la Sidon; şi Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi şi să fie îngrijit de ei. (Faptele apostolilor 27:1-3).

„Călătoria, care era grea şi periculoasă pentru călătorul obişnuit, era de două ori mai dificilă pentru apostolul întemniţat. Soldaţii romani răspundeau cu propria viaţă de siguranţa întemniţaţilor lor; aceasta i-a făcut să aibă obiceiul de a lega încheietura mâinii drepte a întemniţaţilor de încheietura mâinii stângi a soldaţilor care se ajutau între ei cu schimbul. În felul acesta, nu numai că apostolul nu avea libertate de mişcare, dar era în permanentă legătură cu bărbaţi lipsiţi de prietenie şi de un caracter cât se poate de respingător; bărbaţi care nu numai că nu erau educaţi şi cultivaţi, dar care, din cauza influenţei demoralizatoare de care erau înconjuraţi, deveniseră brutali şi stricaţi. Totuşi, acest obicei era respectat cu mai puţină strictele pe vas decât atunci când deţinuţii erau pe uscat. Un lucru i-a uşurat din povara sorţii lui. I s-a îngăduit să fie însoţit de fraţii lui, Luca şi Aristarh. În scrisoarea lui către Coloseni, el vorbeşte despre acesta din urmă ca de ‚tovarăşul meu de temniţă’ (Coloseni 4:10). Dar Aristarh a ales singur să împartă cu Pavel întemniţarea acestuia şi să-l ajute în greutăţile lui.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 262.

b. Întrucât trecuse sezonul navigărilor sigure din zonă, ce i-a sfătuit Pavel pe marinarii de pe corabia pe care el era legat? Faptele Apostolilor 27:4-10. În loc de aceasta, ce a ales sutaşul să facă? De ce ar fi fost mai bine dacă ei să fi ascultat de sfatul lui Pavel? Faptele Apostolilor 27:11-20.
După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice. După ce am trecut marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, şi ne-a suit în ea. Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, şi nu fără greutate am atins înălţimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona. De abia am mers cu corabia pe marginea insulei şi am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea. Trecuse destul de multă vreme, şi călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar şi vremea „postului”. De aceea Pavel a înştiinţat pe ceilalţi şi le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” (Faptele Apostolilor 27:4-10).
Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel. Şi, fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulţi au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, aşezat spre miazăzi-apus şi spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo. Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă, au ridicat ancorele şi au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon. Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, şi ne-am lăsat duşi în voia lui. Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, şi abia am putut să punem mâna pe luntre. După ce au ridicat-o în sus, au întrebuinţat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; şi, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânaţi de vânt. Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie, şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei. Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare. Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. (Faptele Apostolilor 27:11-20).

c. În ciuda deciziei greşite, cum Şi-a manifestat Dumnezeu mila faţă de corăbieri aducându-le mângâiere prin Pavel? Faptele Apostolilor 27:21-26. În ce situaţie grea se aflau corăbierii chiar şi după paisprezece zile de post în timp ce se luptau cu toate puterile cu furtuna? Faptele Apostolilor 27:27-29.
Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor şi a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultaţi şi să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie şi de această pagubă. Acum vă sfătuiesc să fiţi cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; şi nu va fi altă pierdere decât a corăbiei. Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. Dar trebuie să dăm peste un ostrov.” (Faptele Apostolilor 27:21-26).
În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinşi încoace şi încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au bănuit că se apropie de pământ. Au măsurat adâncimea apei şi au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puţin mai departe, au măsurat-o din nou şi au găsit cincisprezece stânjeni. De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei şi doreau să se facă ziuă. (Faptele Apostolilor 27:27-29).

„Pavel nu se temea pentru sine; el se simţea asigurat că nu avea să fie înghiţit de apele flămânde. Dumnezeu avea să-i păzească viaţa ca să dea mărturie pentru adevăr la Roma. Dar inima lui omenească era cuprinsă de milă pentru sărmanele suflete din jurul lui.” – Idem., pag. 266.

Marţi 10 septembrie
3. O infl uenţ ă mânt uitoare

a. Ce intenţie egoistă au avut marinarii? Cum a zădărnicit Pavel planul lor? Faptele Apostolilor 27:30, 31.
Dar, deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei, Pavel a zis sutaşului şi ostaşilor: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.” (Faptele Apostolilor 27:30, 31).

„În cele din urmă, prin ploaie şi furtună, lumina cenuşie căzu pe feţele lor sălbatice şi palide. Se putea vedea slab conturul coastei învăluite în furtună, însă nici un reper cunoscut nu era vizibil. Marinarii păgâni egoişti s-au hotărât să abandoneze corabia şi echipajul şi să se salveze cu ajutorul unei bărci pe care o ridicaseră la bord cu atâta greutate. Pretinzând că ar mai putea face ceva pentru siguranţa corabiei, ei au dezlegat barca şi au început să o coboare spre mare. Dacă ar fi reuşit, ar fi fost spulberaţi de stânci, în timp ce toţi cei de pe corabie ar fi pierit pentru că nu ar fi ştiut cum să mânuiască acea corabie ce era pe punctul de a se scufunda. În acest moment, Pavel şi-a dat seama despre planul lor şi a prevenit pericolul. Cu energia lui promptă şi curajul lui obişnuit, el a spus sutaşului şi soldaţilor: ‚Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi’ (Faptele Apostolilor 27:31).” – Sketches From the Life of Paul, pag. 267, 268.

b. Ce act de resemnare a urmat imediat după aceea? Faptele Apostolilor 27:32.
Atunci ostaşii au tăiat funiile luntrei şi au lăsat-o să cadă jos. (Faptele Apostolilor 27:32).

„Credinţa apostolului în Dumnezeu nu s-a clătinat; el nu avea nici o îndoială cu privire la faptul că el avea să fie cruţat, dar făgăduinţa siguranţei echipajului era condiţionată de împlinirea datoriei lor. Soldaţii, auzind cuvintele lui Pavel, au tăiat imediat funiile bărcii, lăsând-o să cadă în mare.” – Idem., pag. 268.

c. În ce fel a adus apostolul şi mai multă mângâiere bărbaţilor în suferinţă? Faptele Apostolilor 27:33-38.
Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toţi să mănânce şi a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi mereu de veghe şi n-aţi luat nimic de mâncare în gură. De aceea vă rog să mâncaţi, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; şi nu vi se va pierde niciun păr din cap.” După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. Toţi s-au îmbărbătat atunci şi au luat şi ei de au mâncat. În corabie eram de toţi două sute şaptezeci şi şase de suflete. După ce s-au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare. (Faptele Apostolilor 27:33-38).

„Acea gloată obosită, udă până la piele şi descurajată formată din două sute şaptezeci şi şase de suflete, care cu excepţia lui Pavel au fost cuprinşi de disperare şi deznădejde, a prins din nou curaj şi s-a alăturat apostolului la masă după paisprezece zile. După aceea, ştiind că era imposibil să salveze şi încărcătura lor, ei au îndreptat corabia aruncând peste bort grâul cu care era încărcată.” – Idem., pag. 269.

Miercuri 11 septembrie
4. Aruncaţi pe coasta din Malta

a. Ce s-a întâmplat în cele din urmă cu corabia plină de întemniţaţi? De ce? Faptele Apostolilor 27:39-44.
Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf care avea maluri nisipoase şi au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putinţă. Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, şi au slăbit în acelaşi timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului şi s-au îndreptat spre mal. Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; şi partea dinainte a corăbiei s-a împlântat şi stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor. Ostaşii au fost de părere să omoare pe cei întemniţaţi, ca să nu scape vreunul prin înot. Sutaşul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ; iar ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat. (Faptele Apostolilor 27:39-44).

„Dacă lipsea vreunul dintre întemniţaţi, cei care îi aveau în grijă urmau să-şi piardă viaţa. De aceea, soldaţii au dorit să-i omoare pe toţi deţinuţii. Legea romană aproba această manevră crudă, iar propunerea ar fi fost pusă imediat în aplicare dacă nu era cel cărora atât soldaţii cât şi întemniţaţii îi datorau viaţa. Iuliu, sutaşul, ştia că Pavel ajutase la salvarea vieţii tuturor celor de la bord, şi credea că ar fi însemnat să fie nerecunoscător şi
josnic dacă ar fi îngăduit ca el să fie trimis la moarte; mai mult decât atât, era convins că Domnul era cu Pavel şi se temea să-i facă vreun rău. De aceea, a poruncit ca viaţa întemniţaţilor să fie cruţată şi ca toţi cei care ştiau să înoate să sară în apă şi să înoate până la mal. Ceilalţi s-au prins de scânduri şi alte resturi din corabia naufragiată şi au fost purtaţi de valuri până la mal.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 269, 270.

b. Ce au găsit pasagerii de pe vasul naufragiat pe insulă? Faptele Apostolilor 28:1, 2.
După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta. Barbarii ne-au arătat o bunăvoinţă puţin obişnuită; ne-au primit pe toţi la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua şi se lăsase un frig mare. (Faptele Apostolilor 28:1, 2).

c. Ce s-a întâmplat cu Pavel în faţa barbarilor băştinaşi? Ce concluzie au tras aceşti oameni imediat cu privire la Pavel? Faptele Apostolilor 28:3, 4. Cum au reacţionat imediat după aceea faţă de minunea pe care Domnul a făcut-o în favoarea slujitorului Său? Faptele Apostolilor 28:5, 6.
Pavel strânsese o grămadă de mărăcini şi-i pusese pe foc; o năpârcă a ieşit afară din pricina căldurii şi s-a lipit de mâna lui. Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alţii: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.” (Faptele Apostolilor 28:3, 4).
Pavel a scuturat năpârca în foc şi n-a simţit niciun rău. Oamenii aceia se aşteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au aşteptat mult şi au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, şi-au schimbat părerea şi ziceau că este un zeu. (Faptele Apostolilor 28:5, 6).

„Pavel a fost printre cei mai activi în a strânge lemne pentru foc. În timp ce punea un mănunchi de crengi pe foc, o năpârcă s-a trezit dintr-o dată din toropeala ei din cauza căldurii, s-a aruncat din vreascuri pe mâna lui şi s-a prins de ea. Privitorii au fost cuprinşi de groază; şi, dându-şi seama de la lanţuri că Pavel era un întemniţat, au spus unul altuia: ‚Cu adevărat omul acesta este un ucigaş, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare’ (Faptele Apostolilor 28:4). Dar Pavel a scuturat vietatea de pe el în foc şi n-a suferit nici o vătămare. Ştiind cât de veninoasă era, ei l-au urmărit îndeaproape o vreme, aşteptând în orice moment să-l vadă căzând şi zvârcolindu-se în agonie îngrozitoare. Dar întrucât n-a existat nici o urmare neplăcută, ei şi-au schimbat părerea şi, asemenea celor din Listra, au spus despre el că este un zeu. Prin această întâmplare, Pavel a câştigat o mare influenţă asupra locuitorilor insulei şi a încercat să o folosească cu credincioşie pentru a-i face să primească adevărurile evangheliei.” – Idem., pag. 270, 271.

Joi 12 septembrie
5. Înainte spre Roma

a. Cât timp au stat Pavel şi ceilalţi întemniţaţi în Malta? De ce poate fi considerată şederea lor forţată acolo un succes? Faptele Apostolilor 28:8-11.
Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat. Atunci au venit şi ceilalţi bolnavi din ostrovul acela şi au fost vindecaţi. Ni s-a dat mare cinste; şi, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum. Sosirea la Roma. După o şedere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria care iernase în ostrov şi care purta semnul Dioscurilor. (Faptele Apostolilor 28:8-11).

„În timpul celor trei luni cât cei de pe corabie au rămas în Malta, Pavel şi conlucrătorii săi au folosit multe ocazii pentru a predica evanghelia. Domnul a lucrat prin ei într-un mod remarcabil. Datorită lui Pavel, toţi naufragiaţii au fost trataţi cu mare bunătate; toate lipsurile lor au fost împlinite iar la părăsirea Maltei au fost aprovizionaţi din belşug cu tot ce le trebuia pentru călătorie.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 446 engl. (cap. 42).

b. În cele din urmă, unde a putut Pavel să aibă iarăşi părtăşie cu fraţii? Faptele Apostolilor 28:12-14.
Am ajuns la Siracusa şi am rămas acolo trei zile. De acolo, am mers înainte pe lângă coastă şi am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile am venit la Puzole, unde am dat peste nişte fraţi care ne-au rugat să mai rămânem şapte zile cu ei. Şi aşa am ajuns la Roma. (Faptele Apostolilor 28:12-14).

„Când s-a deschis navigaţia, sutaşul şi întemniţaţii lui au pornit în călătoria lor mai departe spre Roma. O corabie din Alexandria, cu numele de ‚Castor şi Polux’ iernase în Malta în drumul ei spre vest; călătorii s-au îmbarcat pe această corabie. Deşi a fost oarecum întârziată de vânturile potrivnice, călătoria s-a încheiat cu bine iar vasul a coborât ancora în frumosul port din Puzole de pe coasta Italiei. Aici existau câţiva creştini, şi ei au stăruit de apostol să rămână cu ei şapte zile, un privilegiu care a fost acordat cu bunăvoinţă de către sutaş. De când au primit epistola lui Pavel adresată romanilor, creştinii din Italia erau nerăbdători să fie vizitaţi de către apostol. Nu se gândiseră că el avea să vină ca întemniţat, dar suferinţele lui nu au făcut decât ca el să le fie şi mai drag.” – Idem., pag. 447 engl. (cap. 42).

Vineri 13 septembrie
Întreb ări recapit ulative personale

1. Cum trebuie să ne pregătim pentru criza care va veni în curând?
2. Ce arată cât de mare era influenţa lui Pavel asupra celor din jurul lui?
3. Care a fost cea mai mare preocupare a lui Pavel în timpul naufragiului?
4. Descrieţi experienţa lui Pavel de pe insula Malta.
5 Cum putem fi