Lecţia 7. Galatia şi Efes

„Nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns. Dar toate aceste lucruri, când sunt osândite de lumină, sunt date la iveală; pentru că ceea ce scoate totul la iveală este lumina.” (Efeseni 5:11-13).

„Niciodată nu există armonie între bine şi rău. Între lumină şi întuneric nu poate exista compromis. Adevărul este lumina descoperită; rătăcirea este întunericul.” – In Heavenly Places, pag. 260. Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 281-297, 383-388 engl. (cap. 28, 29, 36).

Duminică 11 august
1. Sincroni zarea providenţei lui Dumne zeu

a. Ce zonă (amintită doar pe scurt în Faptele Apostolilor) a fost inclusă în călătoriile misionare ale lui Pavel? Faptele Apostolilor 16:6; 18:23.
Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. (Faptele apostolilor 16:6).
După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat şi a străbătut din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii. (Faptele apostolilor 18:23).

 

b. U nde i s-a interzis lui Pavel să meargă? Faptele Apostolilor 16:7. Ce dovedeşte că acolo a existat succes în cele din urmă? Ce ne învaţă acest lucru? 1 Petru 1:1, 2.
Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. (Faptele apostolilor 16:7).
Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite! (1 Petru 1:1, 2).

„Adevăraţii lucrători umblă şi lucrează prin credinţă. Uneori ei obosesc în timp ce veghează asupra înaintării lente a lucrării în vreme ce bătălia se poartă între puterile binelui şi ale răului. Dar dacă ei refuză să cadă de oboseală sau să se descurajeze, vor vedea cum norii se vor risipi şi cum făgăduinţa eliberării se va împlini. Prin ceaţa cu care i-a înconjurat Satana, ei vor vedea strălucirea razelor puternice ale Soarelui Neprihănirii. Lucraţi în credinţă şi lăsaţi rezultatele pe seama lui Dumnezeu. Rugaţivă în credinţă şi taina providenţei Sale va aduce răspunsul. Uneori se va părea că nu poţi izbuti. Dar lucrează şi crede, adăugând eforturilor tale credinţă, speranţă şi curaj. După ce faci ceea ce îţi stă în putinţă, nădăjduieşte în Domnul vestind credincioşia Sa, iar El va face să se împlinească cuvântul Său. Aşteaptă, nu cu teamă şi agitaţie, ci în credinţă neînfricată şi încredere neclintită.” – Testimonies, vol. 7, pag. 245 engl. (cap.: „Aveţi curaj”).

Luni 12 august
2. Lucr ând cu diferite mod uri de gândire

a. Cu ce cuvinte aspre a atacat Pavel în mod direct o criză ce putea fi fatală spiritualităţii credincioşilor din Galatia? Galateni 1:6-9; 3:1-3; 4:9. De ce s-a purtat cu ei diferit decât cu corintenii?
Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! (Galateni 1:6-9).
O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? (Galateni 3:1-3).
Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? (Galateni 4:9).

„Corintenii fuseseră biruiţi de ispită şi amăgiţi de meşteşugita sofistărie a învăţătorilor care au prezentat rătăcirile sub masca adevărului. Ei ajunseseră confuzi şi încurcaţi. Pentru a-i învăţa să facă deosebire între rătăcire şi adevăr era nevoie de o multă prevedere şi răbdare din partea învăţătorului lor. Asprimea sau graba nechibzuită i-ar fi distrus influenţa asupra acelora pe care el dorea să-i ajute. În bisericile din Galatia, rătăcirea pe faţă încerca să ia locul credinţei evangheliei. Hristos, adevărata temelie, era cu totul dat la o parte pentru a se face loc ceremoniilor vechi ale iudaismului. Apostolul a văzut că, pentru ca aceste biserici să fie salvate de influenţele primejdioase care le ameninţau, trebuia luate cele mai hotărâte măsuri, date cele mai aspre avertismente, ca ei să fie aduşi să-şi dea seama de starea lor.” – Sketches From the Life of
Paul, pag. 189, 190.

b. În dorinţa noastră de a mărturisi şi de a-i aduce pe alţii la Mântuitorul, ce deosebire trebuie să fie clară în mintea noastră? Iuda 21-23.
… ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viaţa veşnică. Mustraţi pe cei ce se despart de voi; căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii iarăşi fie-vă milă cu frică, urând până şi cămaşa mânjită de carne. (Iuda 1:21-23).

„În adevărata educaţie, elementul personal este esenţial. În lucrarea Sa de educaţie, Hristos a lucrat cu oamenii în mod individual. El i-a pregătit pe cei doisprezece prin legătură personală şi tovărăşie. În particular, adesea doar unui singur ascultător, a dat El cea mai preţioasă învăţătură. El a deschis cele mai bogate comori onoratului rabin în timpul discuţiei nocturne de pe Muntele Măslinilor, femeii dispreţuite de la fântâna din Sihar; pentru că în aceşti ascultători El a văzut inima sensibilă, mintea deschisă şi spiritul receptiv. Nici măcar gloata care se îngrămădea adesea pe urmele Sale nu reprezenta pentru Hristos o masă nediferenţiată de făpturi omeneşti. El a vorbit direct fiecărei minţi şi a apelat la fiecare inimă. El se uita la feţele ascultătorilor Săi, observa cum li se lumina înfăţişarea, privirea fugară de aprobare, care spuneau că adevărul pătrunsese în suflet; şi atunci în inima Sa vibra ca răspuns coarda bucuriei pline de compasiune. Hristos a văzut posibilităţile în fiecare fiinţă omenească.” – Educaţia, pag. 231, 232 engl. (cap.: „Metode de predare”).

Marţi 13 august
3. Ceremonii sa u o inimă schimbată?

a. Ce trebuie să înţeleagă toţi ca să fie mântuiţi? Galateni 3:7-9, 27-29.
Înţelegeţi şi voi, dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credinţă. Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine.” Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios. (Galateni 3:7-9).
Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:27-29).

„În bisericile din Galatia, rătăcirea pe faţă încerca să ia locul credinţei evangheliei. Hristos, adevărata temelie, era cu totul dat la o parte pentru se face loc ceremoniilor vechi ale iudaismului… Apostolul i-a îndemnat pe galateni să renunţe la falşii lor îndrumători care îi duseseră în rătăcire şi să se întoarcă la credinţa ce fusese însoţită de dovezile de netăgăduit ale aprobării divine. Oamenii care încercaseră să-I abată de la credinţa lor în evanghelie erau ipocriţi, cu o inimă nesfinţită şi o viaţă decăzută. Religia lor era formată dintr-un set de ceremonii, prin păzirea cărora ei se aşteptau să câştige favoarea lui Dumnezeu. Ei nu doreau o evanghelie care chema la ascultare de cuvânt. ‚Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu’ (Ioan 3:3). Ei erau de părere că o religie care se baza pe o astfel de învăţătură cerea sacrificii prea mari, de aceea s-au prins de rătăcirile lor, înşelându-se pe ei înşişi şi pe alţii. Înlocuirea sfinţeniei inimii şi a vieţii cu formele exterioare ale religiei este la fel de plăcută firii nerenăscute cum a fost şi în zilele acestor învăţători iudei. Astăzi, ca şi atunci, există îndrumători spirituali falşi, de a căror învăţătură mulţi ascultă cu înflăcărare. Satana depune eforturi bine calculate pentru a abate mintea de la nădejdea mântuirii prin credinţa în Hristos şi prin ascultarea de legea lui Dumnezeu. În fiecare veac, arhivrăjmaşul îşi adaptează ispitele prejudecăţilor şi înclinaţiilor acelora pe care caută să-I înşele. În timpurile apostolice, el i-a făcut pe iudei să înalte legea ceremonială şi să-L respingă pe Hristos; în prezent, el îi determină pe mulţi pretinşi creştini, sub pretextul onorării lui Hristos, să arunce dispreţ asupra legii morale şi să înveţe că preceptele ei pot fi călcate fără riscul pedepsei. Datoria fiecărui slujitor al lui Dumnezeu este aceea de a se opune cu fermitate şi hotărâre acestor pervertitori ai credinţei şi să arate rătăcirile lor fără teamă prin cuvântul adevărului.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 385-387 engl. (cap. 36).

b. Întrucât mulţi sunt prinşi astăzi ca să păzească sărbătorile ceremoniale, ce ar trebui să ne amintim? Galateni 5.1, 2, 16-26.
Rămâneţi, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic. (Galateni 5:1, 2).
Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege. Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul. Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. (Galateni 5: 16-26).

„A fost dorinţa lui Hristos aceea de a lăsa ucenicilor Săi [acea] ceremonie [a spălării picioarelor] care avea să aibă asupra lor acea influenţă de care aveau nevoie – care avea să-i dezlege de ritualurile şi ceremoniile pe care le consideraseră până acum ca fiind esenţiale, dar pe care primirea evangheliei le-a desfiinţat. Continuarea acestor ritualuri [vechi iudaice] ar fi însemnat o insultă la adresa lui Iehova.” – The Review and Herald, 14 iunie 1898.

Miercuri 14 august
4. Lucrarea în Efes

a. De ce a fost nevoie ca Pavel să reboteze câţiva ucenici în Efes? Faptele Apostolilor 19:1-7. De ce a fost acest lucru corect?
Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.” „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”, le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.” Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.” Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi. (Faptele apostolilor 19:1-7).

„Când [cei doisprezece fraţi iudei din Efes] au primit botezul din mâna lui Ioan, ei încă nutreau rătăciri serioase. Însă primind o lumină mai clară, ei l-au acceptat cu recunoştinţă pe Hristos ca Mântuitor al lor; şi odată cu acest pas înainte a apărut şi o schimbare în obligaţiile lor. Întrucât au primit o credinţă mai curată, în viaţa şi caracterul lor a avut loc o schimbare corespunzătoare. Ca semn al acestei schimbări şi ca o recunoaştere a credinţei lor în Hristos, ei au fost rebotezaţi în numele lui Isus. Mulţi urmaşi sinceri ai lui Hristos au experienţe asemănătoare. O înţelegere mai clară a voinţei lui Dumnezeu îl aşază pe om într-o relaţie nouă cu El. Noi datorii sunt descoperite. Multe lucruri care înainte păreau nevinovate, sau chiar vrednice de laudă, sunt văzute acum ca fiind păcătoase.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 132.

b. Descrieţi slujba lui Pavel în Efes. Faptele Apostolilor 19:8-10.
În urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi pe norod în şcoala unuia numit Tiran. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului. (Faptele apostolilor 19:8-10).

„Spiritul lui Dumnezeu lucrase cu şi prin Pavel în eforturile lui pentru conaţionalii săi. Au fost prezentate suficiente dovezi ca să-i convingă pe toţi cei care doreau cu sinceritate să cunoască adevărul. Însă mulţi şi-au permis să se lase conduşi de prejudecată şi necredinţă şi au refuzat să se supună dovezii celei mai convingătoare. Temându-se ca nu cumva credinţa celor credincioşi să nu fie pusă în pericol de continua asociere cu aceşti împotrivitori ai adevărului, Pavel i-a despărţit pe ucenici într-un corp separat, iar el însuşi a continuat să înveţe în public….
Pavel a văzut că înaintea lui s-a deschis ‚o uşă mare şi largă’, deşi exista‚mulţi potrivnici’. Efes nu era doar cea mai splendidă, dar şi cea mai decăzută dintre cetăţile Asiei. Superstiţia şi plăcerea senzuală ţineau sub influenţa lor numeroasa ei populaţie. La umbra templelor ei idoleşti, oamenii vinovaţi de tot felul de rele îşi găseau adăpost şi cele mai înjositoare vicii înfloreau. Cetatea era vestită pentru închinarea la zeiţa Diana şi pentru practicarea magiei. Aici se afla marele templu al Dianei care era considerat de antici ca una dintre minunile lumii. Mărimea lui întinsă şi splendoarea lui de neîntrecut l-au fcut să fie mândria nu numai a cetăţii, ci a întregii naţiunii. Regi şi prinţi îl îmbogăţiseră cu donaţiile lor….
Idolul păstrat cu sfinţenie în acest edificiu somptuos era o icoană primitivă şi grosolană, despre care tradiţia spunea că ar fi căzut din cer.” – Idem., pag. 134.

Joi 15 august
5. Provoc ările din Efes

a. Văzând că învăţăturile lui Pavel i-a afectat financiar afacerea de făuritor de statuete ale „Dianei”, ce a făcut Dimitrie argintarul? Faptele Apostolilor 19:23-27. Cum a reacţionat poporul când a auzit acuzaţia? Faptele Apostolilor 19:28, 29.
Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.   Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple de argint de ale Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta; şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult norod şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei. Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.”  (Faptele apostolilor 19:23-27).
Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Diana efesenilor!” Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel. (Faptele Apostolilor 19:28, 29).

b. Deşi Pavel era gata să înfrunte şi moartea ca să mai aibă ocazia să mai prezinte o dată evanghelia, ce l-au îndemnat fraţii să facă? Faptele Apostolilor 19:30-32. Ce rol a jucat Alexandru aramarul? De ce s-a dovedit un eşec încercarea lui de a se opune lucrării apostolului? Faptele Apostolilor 19:33-41; 2 Timotei 4:14.
Pavel voia să vină înaintea norodului, dar nu l-au lăsat ucenicii. Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră. (Faptele Apostolilor 19:30-32).
Atunci au scos din norod pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea norodului. Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!” Totuşi logofătul a potolit norodul şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer? Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre. Deci dacă, în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt dregători; să se pârască unii pe alţii. Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită. Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.” După aceste cuvinte, a dat drumul adunării. (Faptele Apostolilor 19:33-41).
Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. (2 Timotei 4:14).

c. Cum a rezumat Pavel lucrarea lui din Efes? Faptele Apostolilor 20:17-21, 25-27, 33-35. Ce ar trebui să învăţăm despre cuvintele profetice folosite la sfârşit? Ce răspuns a urmat? Faptele Apostolilor 20:22-24, 28-32, 36-38.
Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii.·  Când au venit la el, le-a zis: „Ştiţi cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. Am slujit Domnului cu toată smerenia, cu multe lacrimi şi în mijlocul încercărilor pe care mi le ridicau uneltirile iudeilor. Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. (Faptele apostolilor 20:17-21).
Şi acum, ştiu că nu-mi veţi mai vedea faţa, voi toţi aceia în mijlocul cărora am umblat propovăduind Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea vă mărturisesc astăzi că sunt curat de sângele tuturor. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 20:25-27).
N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri ştiţi că mâinile acestea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. În toate privinţele v-am dat o pildă şi v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Faptele Apostolilor 20:33-35).
Şi acum, iată că, împins de Duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo. Numai Duhul Sfânt mă înştiinţează din cetate în cetate că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. (Faptele apostolilor 20:22-24).
Luaţi seama, dar, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Ştiu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruţa turma; şi se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăţa lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său care vă poate zidi sufleteşte şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi. (Faptele apostolilor 20:28-32).
După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi. Şi au izbucnit cu toţii în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel şi l-au sărutat. Căci erau întristaţi mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au petrecut până la corabie. (Faptele apostolilor 20:36-38).

„Prin credincioşia lui faţă de adevăr, Pavel a trezit o ură aprinsă; însă el a trezit şi cea mai adâncă şi mai caldă dragoste. Ucenicii l-au condus până la corabie cu tristeţe, cu inimile pline de teamă, atât pentru viitorul lui cât şi pentru al lor. Lacrimile apostolului curgeau şiroaie în timp ce se despărţea de aceşti fraţi; şi după ce se îmbarcă, plânsul acestora a pătruns de pe mal până la el. Cu inimile apăsate, prezbiterii s-au întors spre casă, ştiind că nu se mai puteau aştepta la vreun ajutor din partea lui, din partea aceluia care avusese un interes atât de profund şi care lucrase cu un zel atât de aprins pentru ei şi pentru biserica de care se îngrijeau ei.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 202, 203.

Vineri 16 august
Întreb ări recapit ulative personale

1. Ce trebuie să avem mereu în vedere referitor la sincronizarea providenţei lui Dumnezeu?
2. Explicaţi diferenţa de caracter dintre corinteni şi galateni.
3. De ce sunt oamenii atât de înclinaţi să cadă în spiritul ceremonialului şi al iudaizării?
4. În ce fel se asemăna Efesul cu societatea din zilele noastre?

5. Ce putem învăţa din felul în care a rezolvat Pavel problemele din acest câmp misionar dificil?