Lecţia 6. Corint

„V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi.” (2 Corinteni 2:4).

„N-a existat niciodată un om care să fie un ucenic al lui Hristos mai serios, energic şi mai jertfitor de sine decât Pavel… El avea dorinţa puternică de a-i aduce pe oamenii muritori la cunoştinţa adevărului prin dragostea Mântuitorului.” – Sketched From the Life of Paul, pag. 100, 101.

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 243-254, 298-322 engl. (cap. 24, 29, 30).

Duminică 4 august
1. Un misionar care face corturi

a. Ce binecuvântare i-a dat Domnul lui Pavel când a sosit în Corint? Faptele Apostolilor 18:1-3. Ce ar trebui să înţelegem cu privire la situaţia lui Pavel?
După aceea Pavel a plecat din Atena şi s-a dus la Corint. Acolo a găsit pe un iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa, Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma. A venit la ei. Şi, fiindcă avea acelaşi meşteşug, a rămas la ei şi lucrau: meseria lor era facerea corturilor. (Faptele apostolilor 18:1-3).

Întreaga fiinţă [a lui Pavel] era angajată în lucrarea de slujire; dar el şi-a practicat şi meseria lui umilă, ca să nu fie o povară pentru bisericile care erau apăsate de sărăcie. Deşi înfiinţase multe biserici, el a refuzat să fie întreţinut de ele, de teamă ca nu cumva succesul lui ca predicator al lui Hristos să sufere din cauza suspiciunilor că ar predica evanghelia pentru câştig. El a dorit să nu dea nici o ocazie vrăjmaşilor lui să-l prezinte într-o lumină falsă şi, în felul acesta, să scadă forţa soliei lui. Ca lucrător al evangheliei, Pavel ar fi putut pretinde ajutor, în loc de a se întreţine singur; dar el a fost gata să renunţe la acest drept. Deşi avea o sănătate şubredă, el lucra în timpul zilei slujind cauzei lui Hristos, iar apoi trudea o mare parte din noapte, adesea întreaga noapte, ca să facă faţă nevoilor sale proprii şi ale altora. Apostolul dorea să dea un exemplu predicatorilor creştini onorând şi conferind demnitate hărniciei. Predicând şi lucrând în felul acesta, el a prezentat cel mai înalt model de creştinism.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 101.

Luni 5 august
2. Lucrarea se extinde …

a. În Corint, pe cine a convins Pavel în sinagogă în fiecare Sabat? Faptele Apostolilor 18:4, 5. Ce a hotărât acolo? Cum l-a încurajat Domnul pe slujitorul Său în acele vremuri grele? Faptele Apostolilor 18:6-11.
Pavel vorbea în sinagogă în fiecare zi de Sabat şi îndupleca pe iudei şi pe greci. - Faptele apostolilor Dar când au venit Sila şi Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii şi dovedea iudeilor că Isus este Hristosul. (Faptele apostolilor 18:4, 5).
Fiindcă iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.” Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga. Dar Crisp, fruntaşul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui. Şi mulţi dintre corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi. Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate.” Aici a rămas un an şi şase luni şi învăţa printre corinteni Cuvântul lui Dumnezeu.(Apostolilor 18:6-11).

b. Descrieţi următoarele încercări prin care a trecut Pavel şi felul în care Dumnezeu i-a binecuvântat lucrarea. Faptele Apostolilor 18:12-23.
Pe când era Galion cârmuitor al Ahaiei, iudeii s-au ridicat cu un gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecat şi au zis: „Omul acesta aţâţă pe oameni să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii.” Pavel voia să înceapă vorba, când Galion a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreo faptă rea sau de vreo blestemăţie, v-aş asculta după cuviinţă, iudeilor! Dar dacă este vorba de neînţelegeri asupra unui cuvânt, asupra unor nume şi asupra Legii voastre, treaba voastră: eu nu vreau să fiu judecător peste aceste lucruri.” Şi i-a alungat de la scaunul de judecată. Atunci au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese. Pavel la Ierusalim şi Antiohia. Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă. Au ajuns în Efes; şi Pavel a lăsat acolo pe însoţitorii lui. A intrat în sinagogă şi a stat de vorbă cu iudeii, care l-au rugat să rămână la ei mai multă vreme. El însă n-a voit, ci şi-a luat rămas bun de la ei şi a zis: „Trebuie numaidecât ca sărbătoarea care vine, s-o fac în Ierusalim. Dacă va voi Dumnezeu, mă voi întoarce iarăşi la voi.” Şi a plecat din Efes. S-a dat jos din corabie în Cezareea, s-a suit la Ierusalim şi, după ce a urat de bine bisericii, s-a coborât în Antiohia. A treia călătorie – Apolo După ce a petrecut câtăva vreme în Antiohia, Pavel a plecat şi a străbătut din loc în loc ţinutul Galatiei şi Frigiei, întărind pe toţi ucenicii.(Faptele Apostolilor 18:12-23).

c. Ce putem învăţa din dragostea şi respectul dintre Pavel, Acuila şi Priscila – şi din felul în care Dumnezeu i-a putut folosi pe toţi trei spre slava Sa? Faptele Apostolilor 18:24-28; 1 Corinteni 3:22, 23; 4:6.
La Efes, a venit un iudeu, numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi. El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decât botezul lui Ioan. A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei şi i-au arătat mai cu de-amănuntul Calea lui Dumnezeu. Fiindcă el voia să treacă în Ahaia, fraţii l-au îmbărbătat să se ducă şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, a ajutat mult, prin harul lui Dumnezeu, pe cei ce crezuseră; căci înfrunta cu putere pe iudei înaintea norodului şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul. (Faptele Apostolilor 18:24-28).
…fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre. şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu. (1 Corinteni 3:22, 23).
Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste „ce este scris”: şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt. (1 Corinteni 4:6).

„Acuila şi Priscila l-au ascultat [pe Aplolo] şi au văzut că învăţăturile lui erau cu lipsuri. El nu deţinea o cunoştinţă completă a misiunii lui Hristos, despre învierea şi înălţarea Sa, despre lucrarea Duhului Său, Mângâietorul pe care El l-a trimis ca să fie cu poporul Său în timpul absenţei Sale. Prin urmare, l-au chemat pe Apolo, iar oratorul cultivat s-a lăsat învăţaţi de ei cu uimire, bucurie şi plin de recunoştinţă. Prin învăţăturile lor, el a obţinut o înţelegere mai clară a Scripturilor şi a devenit unul dintre cei mai destoinici apărători ai bisericii creştine. În felul acesta, un cărturar conştiincios şi un orator eminent a învăţat mai multe despre calea Domnului din învăţăturile unui bărbat şi ale unei femei creştine a căror ocupaţie umilă era făurirea de corturi.” – Sketeches From the Life of Paul, pag. 119.
„Acuila şi Priscila nu au fost chemaţi să-şi dedice tot timpul lucrării de slujire a evangheliei, totuşi aceşti lucrători umili au fost folosiţi de Dumnezeu ca să-i arate lui Apolo calea adevărului mai clar. Domnul foloseşte diferite mijloace pentru împlinirea planurilor Sale; şi în timp ce unii cu talente speciale sunt aleşi să-şi consacre toate energiile lor lucrării de educaţie şi predicare a evangheliei, mulţi alţii, asupra cărora nu au fost aşezate niciodată mâinile ca să fie hirotonisiţi, sunt chemaţi să joace un rol important în salvarea de suflete. În faţa lucrătorului evanghelic care se întreţine singur se află deschis un câmp larg. Mulţi pot obţine experienţe valoroase în slujire în timp ce dedică o parte din timpul lor muncii manuale, şi prin această metodă se pot dezvolta lucrători puternici pentru slujirea importantă din câmpurile nevoiaşe.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 355 engl. (cap. 33).

Marţi 6 august
3. A nu pierde din vedere punctul central

a. Când talentatul Apolo şi-a început lucrarea credincioasă ca apostol în corint, ce a început să aibă loc între creştinii din acea cetate? 1 Corinteni 1:10-13.
Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri. Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!” – „Şi eu, al lui Apolo!” – „Şi eu, al lui Chifa!” – „Şi eu, al lui Hristos!” Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi? (1 Corinteni 1:10-13).

b. Ce puncte a fost Pavel constrâns să clarifice corintenilor cu privire la vanitatea învăţăturii omeneşti şi a cunoştinţei mărginite? 1 Corinteni 1:17-31.
De fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi.” Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii. Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri, o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie iudei, fie greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.”(1 Corinteni 1:17-31).

c. Pavel ar fi putut cu uşurinţă să vorbească în aşa fel încât să-i impresioneze pe ascultătorii săi corinteni cu cunoştinţele lui vase. Cum l-a influenţat succesul lui limitat din Atena să încerce în loc de aceasta o altă metodă? 1 Corinteni 2:1-5.
Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit. Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. (1 Corinteni 2:1-5).

„Atunci când a predicat evanghelia în Corint, apostolul [Pavel] a urmat un curs diferit faţă de cel care marcase lucrarea lui în Atena. În timp ce se afla acolo, încercase să-şi adapteze stilul caracterului audienţei sale; el a întâmpinat logica cu logică, ştiinţa cu ştiinţă, filosofia cu filozofie. Când s-a gândit la timpul petrecut în felul acesta şi şi-a dat seama că felul lui de a învăţa în Atena nu adusese decât puţine roade, s-a hotărât să urmeze un alt plan de lucru în Corint în eforturile lui de a reţine atenţia celor nepăsători şi indiferenţi. El s-a hotărât să evite argumentele şi discuţiile minuţios elaborate, nedorind să ştie ‚altceva’ între corinteni ‚decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.’ El le-a predicat nu ‚în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere’ (1 Corinteni 2:2, 4).” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 244 engl. (cap. 24).
„Pavel era un orator elocvent. Înainte de convertirea lui, el căutase adesea să-i impresioneze pe ascultătorii săi prin avânturi oratorice. Dar acum lăsase toate acestea deoparte. În loc să se lase prins în descrieri şi reprezentări poetice, care poate ar fi fost plăcute simţurilor şi ar fi hrănit imaginaţia, dar care nu ar fi avut nici o legătură cu experienţa de zi cu zi, Pavel a căutat ca, prin folosirea unui limbaj simplu să aducă în inimă adevărurile care sunt de o importanţă vitală. Prezentarea artistică a adevărului poate da loc la un extaz al simţurilor, dar prea adesea adevărurile prezentate în felul acesta nu aduc hrana necesară întăririi şi fortificării credinciosului pentru luptele vieţii.” – Idem., pag. 251, 252 engl. (cap. 24).

Miercuri 7 august
4. Refuzând să fie rivali

a. Ce principii trebuia să înveţe corintenii despre apostolii lui Dumnezeu? Cum se poate aplica aceasta la noi astăzi? 1 Corinteni 3:1-10. În ce fel a fost rezolvată această problemă în mod înţelept? 1 Corinteni 16:12.
Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume? Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:  aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui. Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. (1 Corinteni 3:1-10).
Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit nicidecum să vină acum; va veni însă când va avea înlesnire. (1 Corinteni 16:12).

„În biserică nu poate exista o dovadă mai puternică a faptului că adevărurile Bibliei nu i-au sfinţit pe primitori, decât ataşamentul lor faţă de vreun predicator preferat şi lipsa dorinţei de a primi şi a profita de lucrarea unui alt învăţător. Domnul trimite ajutor bisericii Sale în funcţie de nevoile ei, nu după cum alege ea; pentru că muritorii mărginiţi nu pot distinge ceea ce este pentru cel mai mare bine al lor. Rare ori se întâmplă ca un predicator să aibă toate calităţile necesare pentru a desăvârşi o comunitate în toate cerinţele creştinismului; de aceea, Dumnezeu trimite alţi predicatori care să vină după el, apoi un altul, fiecare având calităţi pe care ceilalţi nu le au. Comunitatea ar trebui să-i primească cu recunoştinţă pe aceşti slujitori ai lui Hristos, în acelaşi fel în care L-ar primi pe Însuşi Învăţătorul. Ei ar trebui să caute să extragă orice beneficiu din învăţătura pe care o dau predicatorii  din cuvântul lui Dumnezeu. Dar predicatorii nu trebuie idolatrizaţi; în popor nu ar trebui să existe preferaţi religioşi; adevărurile pe care le aduc ei trebuie primite şi apreciate în umilinţă. În zilele apostolilor, o partidă pretindea a crede în Hristos totuşi refuza să acorde respectul cuvenit trimişilor Săi. Ei pretindeau că nu urmează nici unui învăţător omenesc, ci sunt învăţaţi direct de Hristos, fără ajutorul predicatorilor evangheliei. Ei aveau un spirit independent şi nu doreau să se supună glasului bisericii. O altă partidă pretindea că Pavel este conducătorul lor şi făcea comparaţii între el şi Petru, care erau în defavoarea lui Petru. O alta declara că Apolo îl întrecea cu mult pe Pavel în felul de adresare şi în puterea oratoriei. Alta pretindea că Petru este conducătorul lor, afirmând că el fusese în cea mai apropiată relaţie cu Hristos atunci când a fost pe pământ, în timp ce Pavel fusese persecutorul credincioşilor. Exista pericolul ca acest spirit de partide să ducă biserica creştină la ruină. Pavel şi Apolo erau în perfectă armonie. Cel din urmă era dezamăgit şi îndurerat din cauza disensiunii din biserică; el nu a profitat de preferinţa manifestată faţă de sine, nici nu a încurajat-o, ci a plecat în grabă de pe terenul de dispută. Atunci când, mai târziu, Pavel l-a rugat să viziteze Corintul, el a refuzat şi nu a mai lucrat acolo mult timp după aceea, până când biserica nu a ajuns într-o stare spirituală mai bună.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 127, 128 engl.

Joi 8 august
5. Ţinând sus standardul

a. Ce apeluri a făcut Pavel la conştiinţa corintenilor care, prin natura lor, înclinau spre senzualitate? 1 Corinteni 3:16, 17; 6:13-20; 9:25-27.
Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi. (1 Corinteni 3:16, 17).
…pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.Şi Dumnezeu, care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea Sa. Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos, şi voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum! Nu ştiţi că cine se lipeşte de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este zis: „Cei doi se vor face un singur trup”. Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:13-20).
Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.   Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:25-27).

b. Care este adesea experienţa învăţătorului serios al reformei? 2 Corinteni 11:29, 30; 12:15. Atunci când Pavel a simţit că corintenii care se luptau între ei nu aveau să profite prea mult de urma vizitei  lui, ce a făcut el? 2 Corinteni 2:4; 8:16.
Cine este slab, şi să nu fiu şi eu slab? Cine cade în păcat, şi eu să nu ard? Dacă e vorba să mă laud, mă voi lăuda numai cu lucrurile privitoare la slăbiciunea mea. (2 Corinteni 11:29, 30).
Şi eu voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin? (2 Corinteni 12:15).
V-am scris cu multă mâhnire şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi, nu ca să vă întristaţi, ci ca să vedeţi dragostea nespus de mare pe care o am faţă de voi. (2 Corinteni 2:4).
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaşi râvnă pentru voi. (2 Corinteni 8:16).

„Atunci când Pavel l-a trimis pe Tit în Corint ca să-i întărească pe credincioşii de acolo, el l-a instruit să consolideze biserica în harul dăruirii…
Dărnicia altruistă a umplut biserica timpurile de o bucurie plină de entuziasm; pentru că cei credincioşi ştiau că eforturile lor ajutau ca solia evangheliei să fie dusă la cei care se aflau în întuneric. Bunăvoinţa lor mărturisea că ei nu primiseră în zadar harul lui Dumnezeu. Ce putea să dea naştere la o astfel de dărnicie dacă nu sfinţirea Duhului? Atât în ochii credincioşilor, cât şi în cei ai necredincioşilor, aceasta era o minune a harului. Propăşirea spirituală este strâns legată de dărnicia creştină. Urmaşii lui Hristos ar trebui să se bucure de privilegiul de a da pe faţă în viaţa lor spiritual de binefacere al Răscumpărătorului lor.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 344, 345 engl. (cap. 32).

c. Ce sfaturi i-a dat Pavel lui Tit privitor la extinderea lucrării evangheliei în regiuni mai mari şi la menţinerea curăţiei ei? Tit 1:5-9, 15, 16; 2:1, 11-15; 3:9-11.
Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă şi să înfrunte pe potrivnici. (Tit 1:5-9).
Tu însă vorbeşte lucruri care se potrivesc cu învăţătura sănătoasă. (Tit 2:1).
Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie, aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos. El S-a dat pe Sine însuşi pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi cureţe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune. Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască. (Tit 2:11-15).
Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate. Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. (Tit 1:15, 16).
Dar de întrebările nebune, de înşirările de neamuri, de certuri şi ciorovăieli privitoare la Lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi zadarnice. După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări, - căci ştim că un astfel de om este un stricat şi păcătuieşte, de la sine fiind osândit. (Tit 3:9-11).

Vineri 9 august
Întrebări recapitulative personale

1. Cum poate fi Pavel o inspiraţie pentru toţi cei care lucrează cu mâinile pentru a se întreţine?
2. Explicaţi felul în care umilii Priscila şi Acuila au putut aduce roade bogate.
3. Ce putem învăţa de la Pavel în Corint atunci când căutăm să-i câştigăm pe intelectuali de partea adevărului?
4. Ce atitudine poate anula efectele diferitelor daruri din biserică?
5. De ce este atât de important ca standardele biblice în purtare să fie ţinute sus în biserică?