Sabat, 7 dec. 2024, FII DECI PLIN DE RÂVNĂ ȘI POCĂIEȘTE-TE

                                                                                                                                                                                                                                                                 De Daniel Lee - SUA

NATURA POCĂINȚEI VERITABILE

Prima întrebare care trebuie rezolvată este: ce este o pocăință veritabilă? A doua: de ce ar putea să se pocăiască un popor care deja ține poruncile lui Dumnezeu, inclusiv Sabatul și trăiește o viață ireproșabilă în tot ceea ce privește un comportament moral?

Credința în Dumnezeu și roadele sale de pocăință de păcat sunt rezultatul natural și automat al comuniunii cu Dumnezeu. Descoperirea bunătății și neprihănirii lui Dumnezeu, obținută doar printr-o legătură activă cu El este ceea ce conduce oamenii la pocăință (Romani 2:4). În afara acestei legături, nu există pocăință veritabilă.

Cu cât conversează mai mult cu Dumnezeu, cu atât sufletul devine mai obișnuit cu El, cu atât mai puternică devine convingerea de păcat și mai profundă și mai intensă pocăința.

„Cu cât venim mai aproape de Isus și discernem mai clar sfințenia caracterului Său, cu atât vom vedea mai clar păcătoșenia nespus de mare a păcatului și vom simți mai puțin nevoia de ne a înălța pe noi înșine. Va exista o continuă căutare a sufletului după Dumnezeu, o continuă, serioasă, dureroasă mărturisire a păcatului și umilire a inimii înaintea Lui. La fiecare pas de înaintare în experiența noastră creștină, pocăința noastră va fi mai profundă.”¹

Despre Enoh se spune că „pe măsură ce legătura cu Dumnezeu era mai apropiată, pe atât de profund era sentimentul propriei sale slăbiciuni și nedesăvârșiri.”²

Pocăința nu poate fi fabricată artificial. Ea nu poate fi născocităîn mod mecanic; nu poate fi generată ca alte artificii ale emoțiilor umane. Ea este pur si simplu Duhul Sfânt care atinge corzile inimii omenești, înmuindu-le și supunându-le sub puternica sa forță convingătoare. Apoi are loc pocăința. Întristarea pentru păcat și pocăința sunt răspunsul natural și automat al agentului uman la lucrarea Duhului Sfânt de a impresiona în mod constant mintea cu frumusețea caracterului lui Dumnezeu în Hristos Isus. Când credinciosul privește în mod constant la Isus și își deschide inima față de El ca față de un prieten în părtășie sfântă, toată îndreptățirea de sine și bunătatea închipuită sunt dezbrăcate și goliciunea sufletului este dezvăluită. Atunci sufletul său se pleacă în mod natural cu părere de rău, umilit și pocăit.

„O rază a slavei lui Dumnezeu, o sclipire a purității lui Hristos, pătrunzând în suflet, face distinctă în mod dureros, fiecare pată de întinare și dezvăluie diformitateași defectele caracterului uman. Ea face vizibile dorințele nesfințite, neloialitatea inimii și necurăția buzelor. Faptele de neloialitateale păcătosului care fac lipsită de valoare legea lui Dumnezeu sunt expuse privirii sale și spiritul său este rănit și lovit sub influența cercetătoare a Duhului lui Dumnezeu. El se detestă pe sine pe măsură ce vede caracterul curat, fără pată al lui Hristos.”³

POCĂÎNȚA LUI ISAIA - UN MODEL PENTRU BISERICA LUI DUMNEZEU DE LA VREMEA SFÂRȘITULUI

Când profetul Isaia a privit. slava lui Dumnezeu din templu, el era lovit și copleșit de un sentiment al slăbiciunii și nedesăvârșirii de caracter. Strigătul disperat al profetului a fost: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!” (Isaia 6:5). Înainte de a avea întâlnirea aceasta personală cu Dumnezeu în sanctuar, care i-a schimbat viața, el a fost mișcat să mustre păcatele altora. Cu următoarele cuvinte aspre, el arăta păcatele altora: „Vai de cel rău! Lui îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui.”(Isaia 3:11).„Vai de cei ce numesc răul bine și binele, rău, care spun că întunericul este lumină și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață și dulceața în loc de amărăciune! Vai de cei ce se socotesc înțelepți și se cred pricepuți! Vai de cei tari când este vorba de băut vin și viteji când este vorba de amestecat băuturi tari” (Isaia 5:20-22).

În timp ce profetul era mișcat, în zelul său pentru Dumnezeu, să condamne răspândirea nelegiuirii în jurul său, el nu era neapărat convins de propria sa păcătoșeniela acel stadiu din umblarea sa spirituală. Abia când a avut loc acea întâlnire decisivă cu Dumnezeu în templu, profetul a înțeles ceva din propria păcătoșenie a vieții într-un puternic contrast cu slava lui Dum- nezeu, care i-a impresionat într-un mod atât de viu mintea și inima. Ca rezultat al acelei întâlniri de neuitat, „Vai de voi” s-a transformat în „Vai de mine...”

„Isaia a denunțat păcatul altora; dar acum el se vede expus la aceeași condamnare pe care a rostit-o asupra lor. El era mulțumit cu o ceremonie rece, lipsită de viață în închinarea sa față de Dumnezeu. El nu a cunoscut aceasta pânăcând i-a fost dată viziunea de către Domnul. Cât de mici îi apăreau acum înțelepciunea și talentele sale pe măsură ce privea la sfințenia și maiestatea sanctuarului. Cât de nevrednic era! Cât de nepotrivit pentru serviciul sacru! Vederea lui despre sine putea fi exprimată prin limbajul apostolului Pavel, `Oh, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?` ”⁴

Biserica rămășiță a lui Dumnezeu de astăzi, în timp ce este obiectul grijii supreme a lui Dumnezeu, este tot atât de oarbă cu privire la starea ei spirituală adevărată, după cum era profetul Isaia, înainte de întâlnirea sa personală cu Dumne- zeu în templu. Starea sa înălțată ca depozitar al adevărurilor sacre și comportarea ei ireproșabilă, au produs în ea, din nefericire, efectul nedorit al gândirii că se află într-o poziție spirituală mai bună decât este în realitate. Estimarea ei cu privire la condiția spirituală proprie diferă în mod larg de ceea ce spune Martorul credincios și adevărat, care zice: „Tu nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol”(Apocalipsa3:17). Atâta timp cât poporul lui Dumnezeu se complace în această atitudine victorioasă, de auto-mulțumire, înșelat de mărimea bunătății sale presupuse, Duhul Sfânt nu îi poate mustra păcatul. Nu poate exista pocăință sfâșietoare și mărturisire a păcatului veritabile și nici comuniune cu Dumnezeu până când această stare fatală a minții nu este pusă deoparte în mod hotărât și abandonată.

Cărturarii și fariseii din timpul lui Isus se lăudau cu îndreptățirea de sine făurită de ei înșiși. Chemarea lui Ioan Botezătorul „Pocăiți-vă, căci împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2) nu a făcut nicio impresie asupra lor. Chemarea la pocăință era pentru ei neagreabilă. Orbiți de sentimentele înălțate ale superiorității spirituale prin virtutea înrudirii lor cu Avraam și prin multitudinea reformelor orientate pe fapte, formalismul lor rigid, ei n-au simțit nici o nevoie de Mântuitor, nicio nevoie să se umileascăși să-și mărturisească păcatele și cu siguranță nicio nevoie de pocăință. Isus a descris acești profesori de religie auto-înșelați din timpul Său ca ”„...morminte văruite care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurăție” (Matei 23:27). Aceștia au confundat conformarea externă la reguli și regulamente cu neprihănirea care izvorăște natural din inimă. Ei nu știau nimic despre blândețea și umilința inimii care se obține doar în școala lui Hristos, învățate doar prin comuniune constantă cu El.

Chemarea care se găsește în solia către biserica din Laodicea: „Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te” (Apocalipsa 3:19), chiar dacă nepopulară, este totuși de luat în mod foarte serios de către fiecare membru al bisericii de astăzi. Noi trăim în perioada Laodicea. Această chemare la pocăință este deci datoria prezentă. Greșeala de a lua în seamă această chemare ne va duce în mod categoric să fim vărsați din gura lui Hristos, un act de respingere pe față. umilirea de sine, renunțarea la sine și supunerea eului așa cum au fost experimentate de profetul Isaia în templu, în timp ce privea slava lui Dumnezeu, vor fi văzute în viețile celor care au luatîn seamă chemarea la pocăință.

„Viziunea dată lui Isaia reprezintă starea poporului lui Dumnezeu din ultimele zile. Ei sunt privilegiați să vadă prin credință lucrarea care progresează în sanctuarul din cer. „Și templul lui Dumnezeu care este în cer a fost deschis.” Când ei privesc prin credință în Sfânta Sfintelor și văd lucrarea lui Hristos în sanctuarul ceresc, ei realizează că sunt un popor cu buze necurate, - un popor ale cărui buze au rostit adesea cuvinte orgolioase și ale cărui talente nu au fost sfințite și angajate pentru slava lui Dumnezeu. Pe bună dreptate potei să dispere pe măsură ce compară propria lor slăbiciune și nevrednicie cu sfințenia și frumusețea caracterului slăvit al lui Hristos. Dar dacă ei, asemenea lui Isaia, vor primi impresia pe care Domnul a desemnat-o să fie lăsată asupra inimii, dacă ei își vor umili sufletele înaintea lui Dumnezeu, există speranță pentru ei. Curcubeul făgăduinței este deasupra tronuluiși lucrarea făcută pentru Isaia vafi realizată și în ei. Dumnezeu va răspunde cererilor care vin dintr-o inimă pocăită.”⁵

ZIUA ISPĂȘIRII - POCĂINȚĂ EXEMPLIFICATĂ 

Viziunea lui Isaia despre Dum- nezeu în templu este tipul de experiență al poporului lui Dumnezeu din ultimele zile. Prin credință, ei vor avea privilegiul de a-L urmape Isus în Sfânta Sfintelor. Pe măsură ce comunică cu El și contemplă lucrarea Sa de încheiere în sanctuar, ei vor fi conduși să înțeleagă ceva din marea Sa dragoste dovedită prin ștergerea păcatelor lor pentru totdeauna din memorie și din cărțile de amintire; ei vor discerne mai clar măsura necurăției din inimile lor și diformitatea caracterelor lor în contrast evident cu puritatea lui Hristos. Ca rezultat, pocăința lor se va adânci mai profund. Ei vor suspina, și vor striga, și vor plânge între tindă și altar; ei își vor chinui sufletele și vor cerecu seriozitate curăția inimii.

„Toți au nevoie să devină mai inteligenți cu privire la lucrarea de ispășire care se desfășoară în sanctuarul de sus. Când acest mare adevăr este văzut și înțeles, acei care îl țin vor lucra în armonie cu Hristos pentru a pregăti un popor să stea în marea zi a lui Dumnezeu și eforturile lor vor fi cu succes. Prin studiu, contemplare și rugăciune, poporul lui Dumnezeu va fi înălțat deasupra gândurilor și sentimentelor obișnuite, pământești și vor fi aduși în armonie cu Hristosși marea Sa lucrare de curățire de păcatele poporului, din sanctuarul de sus. Credința lor va merge cu El în Sanctuar și închinătorii de pe Pământ îşi vor revizui cu grijă vieţile lor și își vor compara caracterele cu marele standard al neprihănirii. Ei îşi vor vedea propriile defecte.”⁶

DEPLINA MĂSURĂ A PĂCĂTOȘENIEI UMANE - SĂ FIE DEMASCATĂ ȘI SĂ NE POCĂIM DE EA 

Credinciosul pocăit nu are într-adevăr nicio idee despre mărimea păcătoșeniei vieții sale. El este incapabil să perceapă cu mintea sa enormitatea vinei călcărilor sale de lege și păcatelor sale. De aceea, cu fiecare zi care îi este dată, pocăința sa nu este niciodată suficient de adâncă. El nu știe de ce să se pocăiască! El nu realizează că este cu mult mai îndatorat față de legea lui Dumnezeu decât se pocăiește el și mărturisește în fiecare zi. Cărțile de amintire din sanctuar conțin mult mai multe păcate decât suntîn mod obișnuit căite și mărturisite în viața de zi cu zi.

„Lucrarea fiecărui om trece prin fața lui Dumnezeu pentru a fi revizuită și este înregistrată pentru credincioșie sau necredincioșie. În dreptul fiecărui nume din cărțiledin ceruri este trecut cu o teribilă exactitate fiecare cuvânt greșit, fiecare faptă egoistă, fiecare datorie neîndeplinită și fiecare păcat ascuns, cu fiecare ipocrizie vicleană. Avertizările trimise din cer sau mustrările neglijate, momentele irosite, ocaziile nevalorificate, influența exercitată pentru bine sau pentru rău, cu rezultatele sale care au ajuns departe, toate sunt înregistrate de îngerul raportor.”⁷

Chiar păcatele care nu au fost comise de fapt sunt înregistrate în cărțile din ceruri, mărturisind împotriva oamenilor la judecată.

„Legea lui Dumnezeu atinge sentimentele și motivele, la fel ca faptele exterioare. Ea descoperă secretele inimii, strălucind lumina asupra lucrurilor îngropate înainte în întuneric. Dumnezeu cunoaște fiecare gând, fiecare scop, fiecare plan, fiecare motiv. Cărţile din ceruri înregistrează păcatele care ar fi fost comise dacă ar fi existat ocazia. Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, cu fiecare lucru ascuns.”⁸

Vorbind în mod ideal, cu cât mai mult este expusă și adusă la lumină păcătoșenia cuiva, cu atât mai profundă va fi lucrarea de pocăință. Din nefericire, înțelegerea cuiva cu privire la păcătoșenia vieții poate fi grav distorsionată și chiar estompată ca rezultat al reformelor constructive introduse în viață la convertire. Introducerea modificărilor pozitive în dietă, îmbrăcăminte, dispoziție și comportament adesea conduc pe mulți să creadă (în mod eronat) că ei au devenit din ce în ce mai neprihăniți și de aceea, din ce în ce mai puțin păcătoși. Aceasta este auto-înșelare în cel mai adânc sens; este chiar esența blocajului laodicean care zice: „M-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.”nu e nevoie să spun că e mult mai ușor să cădem în această capcană decât realizează mulți oameni. Este de fapt, condiția multor oameni din biserică, deși poate că nu o discern și nu o recunosc. Aceasta explică de ce despre Laodicea, Isus exclamă: „Tu nu știi...” Cu alte cuvinte, această atitudine este deplorabilă și afectează foarte mult gradul de pocăință resimțit.

O LUCRARE DE POCĂINȚĂ PROFUNDĂ TREBUIE SĂ PRECEADĂ ISPĂȘIREA FINALĂ ȘI CURĂȚIREA

Dumnezeu va avea un popor în ultimele zile care va fi strâns conectat cu Fiul Său în contextul slujirii Sale finale din Sfânta Sfintelor. Aceștia vor fi conduși să înțeleagă pe deplin mărimea păcatului din viețile lor, chiar până la punctul disperării. Ei îl vor discerne înmod clar în contrast cu farmeculde neegalat al lui Hristos. Ei vor fi apoi conduși de Duhul Sfânt să îndepărteze mentalitatea laodiceană atât de răspândită în bisericile din aceste zile și să intre într-un proces de curățire spirituală caracterizat prin profundă cercetare a sufletului și pocăință adâncă. Această experiență va fi similară cu ceaprin care a trecut Isaia, cu excepția faptului că va fi mult mai intensă și mai susținută. Această experiență, numită „smerirea sufletului” (Le- vitic 16:29, 23:27-32) este cea care pregătește biserica rămășiței pentru ispășirea finală și curățire.

„Viziunea lui Zaharia despre Iosua și Înger are aplicare, cu o forță specială, în experiența poporuluilui Dumnezeu de la încheierea scenelor marii zi a ispășirii...”

„La fel cum Iosua pleda înaintea Îngerului, tot astfel și biserica rămășiță, cu inima frântă și credința neclintită, va pleda pentru iertare și eliberare prin Isus, Avocatul lor. Ei sunt pe deplin conştienţi de păcătoşenia vieţilor lor, ei își văd slăbiciunile și nevrednicia și suntpe cale să dispere.”⁹

Se solicită o lucrare de profundă examinare de sine și pocăință pentru acest timp. (Ioel 2:13). Adeziunea obișnuită la răceală, lipsăde viață, ritualuri formale și ceremonii din biserică nu va fi suficientă pentru a face acest lucru posibil. Nici predicarea obișnuită de predici lipsite de viață, teoretice, nici prinosul unor rugăciuni anemice, mecanice în biserică și în cămin nu vor aduce această experiență. Doar o religie practică și caracterizată de o căutare neîncetată după Dumnezeu în comuniune zilnică, oră de oră și a deveni asimilat cu El, vor fi de folos.

Deoarece noi trăim acum în ziua antitipică a ispășirii, în biserică nu are loc o lucrare obișnuită. Întristarea sufletului reprezintă ordinele de înaintare ale lui Hristos pentru biserica rămășiței. Isus este pe punctul de a face ispășirea Sa finală; El este gata să dea comanda, „Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el și...Te îmbrac cu haine schimbate” (Zaharia3:1-5).  În curând, în conformitate cu apropiata Sa slujire în Sanctuarul din cer ca Mare Preot, Isus Își va curăța poporul de orice nelegiuire și păcat oferindu-i neprihănirea Sa desăvârșită. Acei care au avut obiceiul de a deplânge declinul lor spiritual și de a se întrista pentru sărăcia sufletului lor, o vor primi, în timp ce acei care au fost neglijenți și indiferenți vor fi îndepărtați din poporul Lui.

Vei fi tu unul dintre cei binecuvântați, care vor primi beneficiile ispășirii Sale finale și vei fi parte din cei 144.000? Va fi numele tău reținut în cartea vieții Mielului? Vei fi tu curățit în mod complet și permanent de toate nelegiuirile și vei fi făcut potrivit pentru a locui în societatea îngerilor fără păcat? Fie ca Domnul să ne socotească pe toți vrednici. Fii plin de râvnă, dar și pocăiește-te.

„Pe măsură ce poporul lui Dumnezeu își întristează sufletele înaintea Sa, implorând curăția de inimă, porunca este dată: „Dezbrăcați-l de hainele murdare” și cuvintele de încurajare sunt rostite: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te îmbrac în haine schimbate” (Zaharia 3:4). Haina fără pată a neprihănirii lui Hristos este așezată asupra copiilor încercați, ispitiți, credincioși ai lui Dumnezeu. Rămășița disprețuită este îmbrăcată în veșminte slăvite, pentru a nu mai fi niciodată întinată de corupția lumii. Numele lor sunt înregistrate în cartea vieții Mielului, înscrise în rând cu ale credincioșilor din toate veacurile. Ei au rezistat vicleniilor înșelătorului; ei nu s-au schimbat de la loialitatea lor din cauza răcnetului balaurului. Acum ei sunt asigurați pentru veșnicie de șiretlicurile ispititorului. Păcatele lor sunt transferate inițiatorului păcatului. O „mitră curată” le este pusă pe capete.”¹⁰

Referințe:                                                                                                                                                                                          

1 Istoria faptelor apostolilor, pg.561.  
2 Patriarhi și profeți, pg.85.
3 Calea către Hristos, pg.29.
4 Comentarii biblice ale AZS (Comentarii E. G. White), vol. 4, pg. 1139.
5 Ibid.
6 Mărturii pentru comunitate, vol.5,pg.575. (sublinieri adăugate)
7 Marea luptă, pg. 482.
8 Semnele timpului,  31 Iulie 1901 (sublinieri adăugate).
9 Profeți și regi, pg.588 (sublinieri adăugate).
10 Ibid,pg.591.