Lecţia 13. Încheierea unei vieţi evlavioase

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7, 8).
„Propria viaţă [a lui Pavel] a fost o ilustrare a adevărurilor pe care le transmitea altora; şi în aceasta consta puterea lui în timp ce lucra cu oamenii.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 325, 326.

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 485-503 (cap. 46, 47, 48, 49 prima parte), 509-513 (cap. 50).

Duminică 22 septembrie
1. Arestat în Troa

a. În ciuda tuturor aşteptărilor, Pavel a fost pus în libertate în mod miraculos de către Nero, care a fost probabil cel mai stricat şi nemilos despot dintre Cezari. Cum a considerat apostolul această
libertate nou recâştigată? Galateni 5:13.
Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste. (Galateni 5:13).

b. Deşi a scăpat de persecuţia din Roma împotriva creştinilor, ce s-a întâmplat în timpul călătoriei lui Pavel înapoi spre Troa? 2 Timotei 4:14, 15.
Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui. Păzeşte-te şi tu de el, pentru că este cu totul împotriva cuvintelor noastre. (2 Timotei 4:14, 15).

„Iudeilor le-a venit ideea să caute să pună pe seama lui Pavel nelegiuirea de a fi instigat arderea Romei. Nici unul din ei nu l-a crezut vinovat nici o clipă; dar ei ştiau că o astfel de acuzaţie, indiferent cât de puţin plauzibilă ar fi părut, avea să-i pecetluiască soarta. Nu după multă vreme, li s-a oferit ocazia să-şi aducă la îndeplinire planurile. În casa unui ucenic din cetatea Troa, Pavel a fost prins din nou, şi de aici a fost luat în grabă şi dus spre ultima lui întemniţare. El a fost arestat prin eforturile lui Alexandru, căldărarul, care nu avusese succes în împotrivirea lui faţă de lucrarea apostolului în Efes, şi care acum a folosit ocazia ca să se răzbune pe cel pe care nu-l putea înfrânge.” – Sketches from the Life of Paul, pag. 304, 305.

c. Având în vederea împrejurările în care se afla, ce apeluri pătrunzătoare face apostolul în epistola sa către Timotei, iubitului său fiu în credinţă? 2 Timotei 1:7-14; 4:9.
Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii, dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie. Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus. Lucrul acela bun care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi. (2 Timotei 1:7-14).
Caută de vino curând la mine. (2 Timotei 4:9).

Luni 23 septembrie
2. O credinţă asemenea lui Hristos

a. De ce a fost cea de-a doua punere sub acuzaţie a apostolului în Roma chinuitoare? Care a fost atitudinea lui faţă de cei care ar fi putut să-l ajute? 2 Timotei 4:16.
La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! (2 Timotei 4:16).

„Acuzat că ar fi instigat una dintre cele mai mârşave şi mai groaznice dintre nelegiuiri împotriva cetăţii şi naţiunii, [Pavel] a fost obiectul urii universale. Puţinii prieteni care împărţiseră poverile cu apostolul, au început acum să-l părăsească, unii abandonându-l, iar alţii plecând în misiune la diferite biserici.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 490 engl. (cap. 47).

b. În ciuda tuturor lucrurilor, ce asigure a avut Pavel? 2 Timotei 4:17, 18. Ce mângâiere omenească a primit el?
Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate Neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin. (2 Timotei 4:17, 18).

„Niciodată nu avusese apostolul mai multă nevoie de slujirea fraţilor săi ca acum când era slăbit de vârstă, osteneală, boală şi limitat la umedele şi întunecoasele celule ale unei temniţe romane…
Pavel, deşi în aparenţă nepăsător faţă de greutăţi şi suferinţă, tânjea după înţelegere şi prezenţa prietenilor. Vizita lui Onisifor, care dădea dovadă despre credincioşia lui într-o vreme când el era singur şi părăsit, i-au adus bucurie şi însufleţire aceluia care îşi petrecuse viaţa slujind altora.” – Idem., pag. 490, 491 engl. (cap. 47).

c. După ce trecuse prin atâtea, de ce tânjea apostolul să-l vadă pe Timotei? De ce a fost înmuiată inima lui faţă de Marcu, ce devenise acum mai matur în credinţă? 2Timotei 1:3-6, 4:9-11.
Mulţumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte. Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta, Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine. De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. (2 Timotei 1:3-6).
Caută de vino curând la mine. Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia. Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă. (2 Timotei 4:9-11).

„Din primii ani ai vieţii sale de credinţă şi până acum, experienţa creştină a lui Marcu a devenit mai profundă. Studiind mai de aproape viaţa şi moartea lui Hristos, el dobândise vederi mai clare despre lucrarea Mântuitorului, despre truda şi luptele ei. Văzând în cicatricele din mâinile şi picioarele lui Isus semnele slujirii Sale pentru oameni şi până unde a trebuit să meargă lepădarea Sa de Sine pentru a salva pe cel pierdut şi trecător, Marcu era gata să-L urmeze pe Maestru pe calea sacrificiului de sine. Acum, împărtăşind soarta lui Pavel întemniţatul, el înţelegea mai bine decât oricând înainte că este un câştig nespus de mare a-L câştiga pe Hristos şi este o pierdere de nedescris a câştiga lumea, dar a pierde sufletul pentru a cărui mântuire a fost vărsat sângele lui Hristos. În faţa încercărilor şi a împotrivirilor grele, Marcu a continuat să rămână statornic, un înţelept şi iubit ajutor al apostolului.” – Idem., pag. 455 engl. (cap. 43).

Marţi 24 septembrie
3. Transmiţând făclia mai departe

a. Atunci când Pavel a predicat evanghelia împietritului Nero, atingând inima multora, ce şi-a dorit el pentru fiul lui în credinţă? 2 Timotei 2:1-4; 4:1, 2. Cu privire la ce s-a simţit apostolul constrâns să-l avertizeze şi să-l îndemne pe acest predicator tânăr? 2 Timotei 3:1-5, 13, 14; 4:3-5.
Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.(2 Timotei 2:1-4).
Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. (2 Timotei 4:1, 2).
Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. (2 Timotei 3:1-5).
Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat… (2 Timotei 3:13, 14).
Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2 Timotei 4:3-5).

b. Ce a putut spune Pavel despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu în multe experienţe prin care a trecut în timp ce predica evanghelia? 2 Timotei 3:10, 11. Ce trebuie să înţelegem cu toţii când cugetăm la viaţa lui Pavel? 2 Timotei 3:12; 2 Corinteni 11:23-28.
Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate. (2 Timotei 3:10, 11).
De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. (2 Timotei 3:12).
Sunt ei slujitori ai lui Hristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi – eu sunt şi mai mult. În osteneli, şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte!   De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustiu, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi; în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate bisericile. (2 Corinteni 11:23-28).

„Adevărul implică întotdeauna o cruce. Cei care nu doresc să creadă se împotrivesc şi îşi bat joc de cei care cred. Faptul că prezentarea lui stârneşte o furtună de împotrivire nu este o dovadă împotriva adevărului. Profeţii şi apostolii şi-au pus viaţa în primejdie pentru că L-au ascultat pe Dumnezeu cu conştiinciozitate. Iar Mântuitorul nostru declară că ‚toţi cei care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi’ (2 Timotei 3:12). Aceasta este moştenirea creştinului.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 279.
„Acţiunile reformatoare sunt întotdeauna însoţite de pierdere, sacrificiu şi primejdie. Ele mustră iubirea de comoditate, interesele egoiste şi ambiţia senzuală. Ca urmare, toţi cei care iniţiază sau continuă o astfel de lucrare, trebuie să întâmpine împotrivire, calomniere şi ură din partea acelora care nu sunt gata să se supună condiţiilor reformei. Nu este un lucru uşor a birui obiceiurile şi practicile păcătoase. Lucrarea poate fi împlinită numai prin harul divin; însă mulţi nu caută ajutor şi încearcă să coboare standardul ca acesta să se potrivească lipsurilor lor, în loc de a se ridica pe ei ca ei să se potrivească standardului lui Dumnezeu.” – Idem., pag. 305, 306.

c. Care a fost atitudinea lui Pavel faţă de faptul că avea să-şi încheie viaţa în lanţuri? 2 Timotei 2:7-10. În ciuda tuturor persecuţiilor, care ar trebui să fie motivul fiecărei decizii şi practici şi cu ce asigurare? 2 Timotei 3:16, 17; Ioan 8:32-36.
Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile. Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. (2 Timotei 2:7-10).
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună. (2 Timotei 3:16, 17).
… veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi slobozi!”?”
„Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi. Deci dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi. (Ioan 8:32-36)

 

„Atunci când de dragul adevărului, credinciosul este legat între zidurile închisorii, Hristos i se descoperă şi-i copleşeşte inima cu dragostea Sa. Când suferă moartea e dragul lui Hristos, Hristos îi spune: ‚Ei poate ucid trupul, dar nu vă pot răni sufletul.’ ‚Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea’ (Ioan 16:33).” – Selected Messages, vol. 3, apg. 420, 421.

Miercuri 25 septembrie
4. Mărturia lui Pavel de dinainte de moartea sa

a. La sfârşitul vieţii sale, ce a înţeles Pavel? Ce a putut să mărturisească el? 2 Timotei 4:6-8. Cum a murit el?
Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui. (2 Timotei 4:6-8)

„Ura împăratului faţă de Pavel a fost sporită de faptul că membrii casei imperiale cât şi alte persoane de renume, fuseseră convertite la creştinism în timpul primei sale întemniţări. Din această cauză, [Nero] a făcut ca cea de-a doua întemniţare a lui să fie mult mai aspră decât prima, ceea ce îi conferee doar puţine ocazii de a predica evanghelia; şi el era hotărât să-i curme viaţa de îndată ce se oferea un pretext plauzibil pentru a face aceasta. Mintea lui Nero a fost atât de impresionată de tăria cuvintelor apostolului din timpul ultimului proces, încât a amânat luarea unei hotărâri în privinţa cazului, fără să-l achite şi fără să-l condamne. Dar sentinţa era doar amânată. Nu după multă vreme, s-a pronunţat hotărârea care îl trimetea pe Pavel în mormântul de martir. Fiind un cetăţean roman, nu putea fi supus torturii şi de aceea a fost condamnat să fie decapitat.” – Sketches From the Life of Paul, pag. 328.
„Pavel a fost condus la locul de execuţie în taină. Alarmaţi de întinderea influenţei lui, persecutorii lui se temeau ca nu cumva chiar scena morţii sale să-i câştige şi pe alţii la creştinism. De aceea, doar puţini martori au primit aprobarea de a fi prezenţi. Dar soldaţii împietriţi, numiţi să-l însoţească, au ascultat cuvintele lui şi cu uimire l-au văzut plin de voie bună şi chiar bucuros în faţa morţii. Spiritul său de iertare faţă de executorii săi şi încrederea sa neşovăielnică în Hristos până la sfârşit s-au dovedit ca o mireasmă de viaţă spre viaţă pentru unii care fuseseră martori la moartea sa de martir. Nu după multă vreme, mai mulţi L-au primit pe Mântuitorul predicat de Pavel şi fără teamă şi-au pecetluit credinţa cu sângele lor.” – Idem., pag. 329, 330.

 

b. Ce asigurare doreşte apostolul să primim când cugetăm adânc la solia glorioasă a evangheliei? Romani 8:31-34.
Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi! (Romani 8:31-34).

„Pe parcursul vieţii sale pe pământ, Pavel a purtat cu sine atmosfera Cerului. Toţi cei care intrau în legătură cu el simţeau influenţa acestei legături cu Hristos şi tovărăşii cu îngerii. Aici se află puterea adevărului. Influenţa firească şi involuntară a unei vieţi sfinte este cea mai convingătoare predică ce se poate ţine în favoarea creştinismului. Argumentele, chiar şi dacă sunt incontestabile, pot duce doar la împotrivire; însă un exemplu evlavios are o putere căreia este imposibil a te împotrivi cu totul.” – Idem., pag. 331.

Joi 26 septembrie
5. Aplicând aceste lecţii pentru binele nostru

a. Cum putem să primim mai multă dragoste şi să avem mai multă energie în acţiune, contemplând cu rugăciune la viaţa acestui umil om de credinţă – o viaţă care, dacă ne-o dorim, poate fi a noastră? Romani 8:35-39.
Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat.” Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru. (Romani 8:35-39).

„Ce i-a susţinut pe creştini în toate veacurile în mijlocul ocării, ispitelor şi al suferinţelor? O credinţă curată şi încrezătoare exercitată în mod constant pentru a înţelege ce este adevărul care îl sfinţeşte pe primitor, o încredinţare a sufletului în mâna lui Dumnezeu, în orice şi în toate împrejurările, ca Unuia despre care ştiau că nu avea să le trădeze încrederea.” – The Upward Look, pag. 244.
„În lunga sa perioadă de slujire, Pavel nu a şovăit niciodată în credincioşia lui faţă de Mântuitorul. Oriunde se afla – fie că era înaintea fariseilor înfuriaţi, sau a autorităţilor romane; înaintea gloatei furioase din Listra, sau a păcătoşilor condamnaţi din închisoarea din Macedonia; fie că încerca să-i convingă pe marinarii cuprinşi de panică pe corabia gata să se scufunde, sau că stătea singur în picioare înaintea lui Nero ca să pledeze pentru viaţa lui – lui nu i-a fost niciodată ruşine de cauza pe care o susţinea. Marele scop al vieţii sale creştine fusese să-i slujească Aceluia al cărui nume îl umpluse cândva cu dispreţ; şi de la acest scop nu avea să-l abată nici împotrivirea şi nici persecuţia…
Dragostea Mântuitorului era motivul nepieritor care îl susţinea în mijlocul luptelor cu sine şi al bătăliilor împotriva răului în timp ce în slujirea lui faţă de Hristos înainta prin ura lumii şi împotrivirea vrăjmaşilor. În aceste zile de primejdie, biserica are nevoie de o armată de lucrători care, asemenea lui Pavel, s-au educat ca să fie folositori, care au o experienţă profundă în lucrurile lui Dumnezeu şi care sunt serioşi şi plin de zel.” – Conflict and Courage, pag. 356.

Vineri 27 septembrie
Întrebări recapitulative personale

1. Ce trebuie să învăţăm din acuzaţia cu totul nedreaptă împotriva lui Pavel?
2. Explicaţi cum s-a dezvoltat relaţia dintre Pavel şi Marcu.
3. De ce este reforma întotdeauna o provocare – totuşi una plină de satisfacţii?
4. Descrieţi atitudinea pe care a avut-o Pavel faţă de moartea lui de martir.
5. Amintiţi pe scurt învăţăturile pe care le putem obţine din studierea vieţii lui Pavel.