Lecția 3. Totul pe altar

TEXT DE MEMORIZAT: „‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi.” (Marcu 12:30)

„Întreaga ființă—inimă, suflet, minte și putere—trebuie folosită în serviciul lui Dumnezeu. Ce mai rămâne, care să nu fie devotat lui Dumnezeu?” — The Review and Herald, 6 noiembrie 1900.

Studiu recomandat: Experiențe și viziuni, p. 266-269 engl. (cap. Lăcomia).

Duminică 9 octombrie

1. MOTIVUL PENTRU SLUJIRE

a. Ce aspecte ale uceniciei sunt adesea trecute cu vederea de către mulți care pretind a-L urma pe Hristos? Marcu 8:34; Ioan 15:19, 20.

Marcu 8:34: „Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze.”

Ioan 15:19, 20: „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei, dar, pentru că nu sunteți din lume și pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăște lumea. Aduceți-vă aminte de vorba pe care v-am spus-o: ‘Robul nu este mai mare decât stăpânul său.’ Dacă M-au prigonit pe Mine, și pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, și pe al vostru îl vor păzi.”

„Doar puțini sunt dispuși să imite privațiunile uimitoare [ale lui Hristos], să îndure suferințele și persecuțiile Sale, și să se împărtășească din truda Sa epuizantă de a duce altora lumina. Doar puțini vor urma exemplul Său în rugăciune serioasă, frecventă, către Dumnezeu, pentru putere de a îndura încercările acestei vieți și de a îndeplini datoriile ei zilnice. Hristos este Căpitanul Mântuirii noastre, și prin propriile Sale suferințe și sacrificiul Său El a dat un exemplu tuturor urmașilor Săi că vegherea și rugăciunea și efortul perseverent erau necesare din partea lor dacă doreau să reprezinte în mod corect dragostea care era în pieptul Său pentru rasa căzută.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 2, p. 664 engl. (cap. 78, Cauza în Vermont).

b. Ce contrast există între adevărata și falsa slujire? Iov 31:24-28; 29:11-16. De ce trebuie să ne reexaminăm motivele?

Iov 31:24-28: „Dacă mi-am pus încrederea în aur, dacă am zis aurului: ‘Tu ești nădejdea mea’, dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele, de mulțimea bogățiilor pe care le dobândisem, dacă am privit soarele când strălucea, luna când înainta măreață și dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină, dacă le-am aruncat sărutări, ducându-mi mâna la gură – și aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători, căci m-aș fi lepădat de Dumnezeul cel de sus...”

Iov 29:11-16: „Urechea care mă auzea mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor și pe orfanul lipsit de sprijin. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam cu dreptatea și-i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta și turban. Orbului îi eram ochi și șchiopului, picior. Celor nenorociți le eram tată și cercetam pricina celui necunoscut.”

„În cazul multora, gunoiul lumii a blocat canalele sufletului. Egoismul a controlat mintea și a distorsionat caracterul. Dacă viața ar fi ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, serviciul Său nu ar fi o corvoadă. Dacă întreaga inimă ar fi consacrată lui Dumnezeu, toți ar găsi ceva de făcut, și ar râvni după o parte în lucrare. Ei ar semăna pe lângă toate apele, rugându-se și crezând că roadele vor apărea.” — The Review and Herald, 19 decembrie 1878.

Luni 10 octombrie

2. NOTA FUNDAMENTALĂ A ÎNVĂŢĂTURILOR LUI HRISTOS

a. Ce contrast nefericit există între Hristos Însuși și mulți dintre pretinșii Săi urmași de astăzi? Filipeni 2:5-8, 21.

Filipeni 2:5-8, 21: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce... 21 Ce-i drept, toți umblă după foloasele lor, și nu după ale lui Isus Hristos.”

„Planul de mântuire a fost întemeiat pe un sacrificiu atât de lat și de adânc și de înalt, încât este nemăsurabil. Hristos nu i-a trimis pe îngerii Săi în această lume, în timp ce El a rămas în cer; ci El Însuși a mers în afara taberei, purtând ocara. El a devenit un om al durerilor, obișnuit cu suferința; El însuși a luat infirmitățile noastre și a purtat slăbiciunile noastre. Și absența tăgăduirii de sine în pretinșii Săi urmași este considerată de Dumnezeu o tăgăduire a numelui de creștin. Cei care pretind a fi una cu Hristos și care își îngăduie dorințele lor egoiste după îmbrăcăminte, mobilă și hrană scumpe, sunt creștini doar cu numele. A fi creștin înseamnă a fi asemenea lui Hristos.

Și totuși, cât de adevărate sunt cuvintele apostolului: ‚Pentru că toți caută ale lor, și nu lucrurile care sunt ale lui Isus Hristos’ [Filipeni 2:21 engl. KJV]. Mulți creștini nu au fapte corespunzătoare numelui pe care îl poartă. Ei acționează ca și când nu ar fi auzit niciodată despre planul de mântuire realizat cu un preț infinit. Majoritatea au ca scop să își facă un nume pentru ei înșiși în lume: ei adoptă formele și ceremoniile ei, și trăiesc pentru îngăduirea eului. Ei urmează scopurile lor proprii în mod la fel de lacom ca lumea, și astfel ei își întrerup puterea de a ajuta la întemeierea împărăției lui Dumnezeu.” — Sfaturi despre isprăvnicie, p. 54 (cap. 10, O chemare la o seriozitate mai mare).

b. Ce principiu ceresc recomandă Hristos tuturor urmașilor Săi de astăzi? De ce? Matei 16:24-26.

Matei 16:24-26: „Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-și scape viața o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga. Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?”

„Cei care doresc să câștige binecuvântarea sfințirii trebuie să învețe mai întâi ce înseamnă sacrificiul de sine. Crucea lui Hristos este stâlpul central de care atârnă ‚greutatea veșnică de slavă cu mult mai mare și veșnică’ (2 Corinteni 4:17 engl. KJV). [Matei 16:24 citat]. Parfumul dragostei noastre pentru semenii noștri este cel care revelează dragostea noastră față de Dumnezeu. Răbdarea în slujire este cea care aduce odihnă sufletului.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 560 engl. (cap. 55, Transformat prin har).

„Trebuie să practicăm aceeași tăgăduire de sine care L-a condus pe Hristos să se dea pe Sine Însuși la moartea pe cruce, pentru a face posibil ca ființele umane să aibă viața veșnică. În toate cheltuielile noastre de mijloace, trebuie să luptăm să îndeplinim scopul Celui care este alfa și omega tuturor eforturilor creștine.

Noi trebuie să punem în vistieria Domnului toate mijloacele de care ne putem lipsi. După aceste mijloace strigă câmpurile nevoiașe, nelucrate.” —Mărturii pentru comunitate, vol. 9, p. 49 (secțiunea 1, Pentru venirea Regelui, subcap. „Fără plată ați primit, fără plată să dați”).

Marți 11 octombrie

3. ÎNVĂŢÂND DE LA APOSTOLI

a. Care a fost secretul iubirii fervente a lui Pavel pentru sufletele bărbaților și femeilor? 2 Corinteni 4:15-18; 5:14, 15.

2 Corinteni 4:15-18: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu. De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.”

2 Corinteni 5:14, 15: „Căci dragostea lui Hristos ne strânge (engl. „ne constrânge”), fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci au murit. Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.” (v. 15 engl. KJV: „ci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, prin mulțumirile multora, să abunde spre slava lui Dumnezeu.”)

„Cum pot cei pentru care Hristos a sacrificat atât de mult, să continue să se bucure în mod egoist de darurile Sale? Dragostea Sa și tăgăduirea Sa de sine sunt fără egal; și când dragostea aceasta pătrunde în experiența urmașilor Săi, ei își vor identifica interesele lor cu cele ale Răscumpărătorului lor. Lucrarea lor va fi de a ridica împărăția lui Hristos. Ei se vor consacra Lui pe ei înșiși și posesiunile lor, și vor folosi ambele după cum o va cere cauza Sa...

Dragostea lui Hristos în suflet va fi revelată în cuvânt și faptă. Împărăția lui Dumnezeu va fi primordială. Eul va fi pus ca sacrificiu de bună-voie pe altarul lui Dumnezeu. Fiecare, care este cu adevărat unit cu Hristos, va simți aceeași dragoste pentru suflete, care L-a determinat pe Fiul lui Dumnezeu să părăsească tronul Său, poziția Sa de înaltă autoritate, și de dragul nostru să devină sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Sa, să putem fi făcuți bogați.” — Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 55 (cap. 10, O chemare la o seriozitate mai mare).

b. Cu privire la ce tendință îi avertizează apostolul Ioan pe credincioși—și cum se poate aplica aceasta la noi? 1 Ioan 2:15-17.

1 Ioan 2:15-17: „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia (engl. „mândria”) vieții, nu este de la Tatăl, ci din lume. Și lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac.”

„Ca pretinși creștini, ce facem noi? Suflete de peste tot din jurul nostru, aproape de căminele noastre, și cele de departe, pier în păcatele lor, neavertizate și neîngrijite. În fiecare zi trecem pe lângă cei care sunt fără speranță și fără Dumnezeu în lume, și nu ne deschidem niciodată buzele pentru a le spune despre Hristos și dragostea Sa. O înfumurare lumească îi ține ca vrăjiți pe bărbați și femei... Soldații crucii lui Hristos ar trebui să miște cerul cu rugăciunile lor ca Dumnezeu să lucreze, pentru ca puterea Sa să coopereze cu agentul uman pentru a ajunge la oameni acolo unde sunt ei.” — Manuscript Releases, vol. 8, p. 95.

„În timp ce mulți așteaptă ca fiecare obstacol să fie îndepărtat, suflete mor fără speranță și fără Dumnezeu în lume. Mulți, foarte mulți, de dragul avantajelor omenești, de dragul dobândirii cunoștințelor științifice, se vor aventura în regiuni vătămătoare, și vor merge în țări în care cred că pot obține avantaj comercial; însă, unde sunt bărbații și femeile care își vor schimba locația, și își vor muta familiile în regiuni care au nevoie de lumina adevărului, pentru ca exemplul lor să poată vorbi celor care vor vedea în ei pe reprezentanții lui Hristos?” — Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 56 engl. (cap. 10, O chemare la o seriozitate mai mare).

Miercuri 12 octombrie

4. CARACTERISTICI ALE CREDINŢEI

a. Ca servi ai lui Hristos, ce ar trebui să caracterizeze credința noastră? De ce? Efeseni 6:6-8.

Efeseni 6:6-8: „Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci știți că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.”

„Nu există pericolul ca moștenirea prețioasă, nemuritoare, să poată fi eclipsată de comorile fără valoare ale pământului? Există pericolul ca utilitatea ta să fie distrusă, credința ta să fie slăbită, templul sufletului tău să fie mânjit de cumpărători și vânzători.” — The Review and Herald, 19 iunie 1888.

b. De ce a repetat Hristos porunca a zecea în timpul slujirii Sale? Exodul 20:17; Luca 12:15. Care este remediul lui Dumnezeu pentru a ne face în stare să biruim păcatul îngrozitor al egoismului? Evrei 12:2, 3.

Exodul 20:17: „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”

Luca 12:15: „Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.”

Evrei 12:2,3: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.”

„Hristos este exemplul nostru. El Și-a dat viața ca sacrificiu pentru noi, și El ne cere să ne dăm viețile ca sacrificiu pentru alții. Astfel noi putem alunga egoismul pe care Satan încearcă în mod constant să îl implanteze în inimile noastre. Acest egoism este moarte pentru toată pietatea, și poate fi biruit doar manifestând dragoste față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Hristos nu va permite niciunei persoane egoiste să intre în curțile cerului. Nicio persoană lacomă nu poate trece prin porțile de perle; căci toată lăcomia este idolatrie.” — Sfaturi despre isprăvnicie, p. 26 engl. (cap. Moarte pentru toată evlavia).

„Dărnicia constantă, tăgăduitoare de sine, este remediul lui Dumnezeu pentru păcatele egoismului și lăcomiei, care rod ca un cancer. Dumnezeu a rânduit ca dăruirea sistematică să susțină cauza Sa și să aline necesitățile celor suferinzi și nevoiași. El a rânduit ca dăruirea să devină un obicei, ca să poată contracara păcatul periculos și înșelător al lăcomiei. Dăruirea continuă înfometează lăcomia, până ce [aceasta] moare. Dăruirea sistematică este configurată după orânduirea lui Dumnezeu pentru a smulge de la cel lacom bogățiile, la fel de repede pe cât sunt câștigate, și a le consacra Domnului, căruia Îi aparțin ele...

Bogățiile îi fac pe oameni egoiști, și strângerea de lucruri hrănește lăcomia; și aceste rele se întăresc prin exercițiu activ. Dumnezeu cunoaște pericolul nostru și ne-a înconjurat cu un gard care are ca scop să prevină ruina noastră. El cere exercitarea constantă a dărniciei, pentru ca forța obiceiului de fapte bune să frângă forța obiceiului într-o direcție opusă.

Prin repetare, dăruirea se lărgește în mod constant și se întărește, până când ea devine un principiu și domnește în suflet. Este foarte periculos pentru spiritualitate să permitem egoismului și lăcomiei chiar și cel mai mic spațiu în inimă.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 3, p. 548, 549 engl. (cap. 48, Păcatul lăcomiei).

Joi 13 octombrie

5. SUPUNERE DEPLINĂ

a. Cum putem fi încurajați de exemplul creștinilor timpurii din Macedonia. 2 Corinteni 8:1-5.

2 Corinteni 8:1-5: „Fraților, voim să vă aducem la cunoștință harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bunăvoie, după puterea lor și chiar peste puterile lor. Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți. Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.”

„Aproape toți credincioșii macedoneni erau săraci în bunurile acestei lumi, însă inimile lor debordau de dragoste pentru Dumnezeu și adevărul Său, și ei au dat cu bucurie pentru susținerea evangheliei. Când se strângeau colectele generale în bisericile dintre neamuri pentru ajutorarea credincioșilor evrei, dărnicia convertiților din Macedonia era prezentată ca un exemplu pentru alte biserici.” — Istoria faptelor apostolilor, p. 343 engl. (cap. 32, O biserică liberală).

b. Cum rezumă Hristos datoria noastră de credincioși? Marcu 12:29-31. Ce se întâmplă când punem în practica zilnică acest principiu? Matei 7:24, 25.

Marcu 12:29-31: „Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’ și ‘Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Matei 7:24, 25: „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă.”

„Întreaga ființă trebuie să fie consacrată în serviciul Stăpânului.” — The General Conference Bulletin, 16 aprilie 1901.

„Nimeni nu poate fi cu adevărat unit cu Hristos, practicând lecțiile Sale, supunându-se jugului Său de restricție, fără a realiza ceea ce nu poate exprima niciodată în cuvinte. Gânduri noi, bogate, îi vin. Este dată lumină intelectului, determinare voinței, sensibilitate conștiinței, puritate imaginației. Inima devine mai gingașă, gândurile mai spirituale, slujirea mai asemănătoare cu cea a lui Hristos. În viață se vede ceea ce niciun cuvânt nu poate să exprime— devoțiune adevărată, credincioasă, iubitoare, a inimii, minții și sufletului, și putere pentru lucrarea Stăpânului.” — Mărturii pentru comunitate, vol. 6, p. 476, 477 engl. (secțiunea 7, Chemări la slujire, subcap. Rezultate ale lucrării).

Vineri 14 octombrie

ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum a reflectat viața lui Iov Spiritul lui Hristos?

2. Ce tendință comună trebuie să biruim, dacă vrem să fim victorioși?

3. Ce ne învață Pavel și Ioan despre cultivarea valorilor eterne?

4. De ce este lăcomia atât de vătămătoare pentru sufletele noastre?

5. Cum este răsplătit serviciul din toată inima, chiar în viața aceasta pământească?