Lecţia 3. Aruncând propria noastră slavă în ţărână

 

„Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.” (Isaia 64:6).

„Ce este îndreptăţirea prin credinţă? Ea este lucrarea lui Dumnezeu de a aşeza slava omului în ţărână şi de a face pentru om ceea ce nu stă în puterea lui să facă pentru sine.” – Mărturii speciale pentru predicatorii evangheliei, pag. 456 engl.

Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 17-22 engl. (cap. 2).
Duminică 13 octombrie

1. ÎNŢELEGÂND CÂT DE RĂU ESTE PĂCATUL ÎN REALITATE!
a. Cum descrie Biblia starea nenorocită a naturii omeneşti decăzute? Galateni 5:17; Romani 7:18-21.
Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. (Galateni 5:17).
Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. (Romani 7:18-20).

„După cum prin Hristos toţi oamenii au viaţă, tot aşa prin El primesc toate sufletele raze din lumina divină. În fiecare inimă există nu numai putere intelectuală, ci şi spirituală, simţământul a ceea ce este drept şi o dorinţă după bine. Dar împotriva acestor principii se luptă o putere potrivnică. Urmarea luării din pomul cunoştinţei binelui şi răului se vede în experienţa fiecărui om. În firea lui există o înclinaţie spre rău, o forţă căreia, dacă nu primeşte ajutor, nu i se poate împotrivi. Pentru a putea ţine piept acestei forţe, pentru a atinge acel ideal pe care în adâncul sufletului lui îl consideră ca fiind singurul vrednic de atins, el nu poate găsi ajutor decât la o singură putere. Acea putere este Hristos. Cooperarea cu acea putere este cea mai mare nevoie a omului.” – Educaţia, pag. 29 engl. (cap.: „Legătura educaţiei cu răscumpărarea”).

b. Ce valoare are neprihănirea noastră, a oricăruia dintre noi? Ce nu avem putere să facem pentru noi înşine? Isaia 64:6; Romani 3:12.
Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. (Isaia 64:6)
Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. (Romani 3:12).

Luni 14 octombrie
2. FĂRĂ HRISTOS, TOT CE AVEM „MAI BUN” NU ESTE DECÂT DEŞERTĂCIUNE

a. Cum ne vede Dumnezeu chiar şi atunci când ne aflăm în „cea  mai bună stare”? Psalmii 39:5, 11; Isaia 40:17.
Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine. (Oprire) (Psalmii 39:5).
Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare. (Oprire)(Psalmii 39:11).
Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune. (Isaia 40:17).

„Dacă nu ar exista jertfa ispăşitoare a lui Hristos, în noi nu ar exista nimic în care Dumnezeu să găsească plăcere. Toată bunătatea firească a omului este fără valoare în ochii lui Dumnezeu. El nu găseşte plăcere în niciun om care îşi păstrează propria natură şi nu este în aşa măsură de înnoit în cunoştinţă şi har încât să fie o fiinţă nouă în Hristos. Educaţia, talentele şi mijloacele noastre sunt daruri încredinţate nouă de Dumnezeu, ca să ne poată încerca. Dacă le folosim pentru înălţare de sine, Dumnezeu spune: ‚Nu găsesc plăcere în ei; Hristos a murit în zadar pentru ei.” – The Review and Herald, 24 august 1897.

b. Avem vreun merit pe care să-l prezentăm lui Dumnezeu ca preţ pentru păcat? Isaia 1:11; Mica 6:7. Ce se poate spune chiar şi despre „cele mai bune” fapte ale noastre? 1 Cronici 29:14.
„Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. (Isaia 1:11).
Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? (Mica 6:7).
Căci ce sunt eu şi ce este poporul meu, ca să putem să-Ţi aducem daruri de bunăvoie? Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem. (1 Cronici 29:14).

„Se pune întrebarea: ‚Primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu?’ (Mica 6:7). Nu, nici un om un poate sta înaintea lui Dumnezeu prin propriile sale merite. Cei care vor fi mântuiţi vor fi mântuiţi pentru că Isus a plătit toată datoria; şi omul nu poate face nimic, absolut nimic, ca să merite mântuirea. Hristos spune: ‚Fără mine, nu puteţi face nimic.’ (Ioan 15:5 engl.). Atunci, al cui este meritul? – El este în întregime al Răscumpărătorului nostru. Toate capacităţile omului vin numai prin Hristos; iar despre cele mai bune realizări ale noastre putem spune: ‚Totul vine de la Tine şi din mâna Ta primim ce-Ţi aducem.’ (1 Cronici 29:14).” – The Signs of the Times, 10 noiembrie 1890.

c. Ce atitudine ar trebui să cultivăm având în vedere afirmaţiile de mai sus? Mica 6:8.
Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?  (Mica 6:8).

„`În cea mai bună stare a sa, omul nu este decât o suflare.’ (Psalmii 39:5 u.p. engl.). Hristos a venit fără nici o etalare exterioară. Devenind om, S-a umilit, arătând că omul căzut trebuie să umble în umilinţă înaintea lui Dumnezeu. Bogăţiile, onoarea lumească, măreţia omenească nu pot salva niciodată vreun suflet de la moarte. ‚Spre acest om Îmi voi îndrepta privirile,’ spune Domnul, ‚chiar spre cel sărman şi cel cu duhul mâhnit, spre cel ce tremură la cuvântul meu’ (Isaia 66:2 engl.).” – The Youth Instructor, 20 decembrie 1900.

Marţi 15 octombrie
3. ÎNVĂŢÂND SĂ NU AVEM ÎNCREDERE ÎN NOI ÎNŞINE

a. Prin ce experienţă a trebuit să treacă Ilie înainte ca Dumnezeu să-i asculte rugăciunea pentru ploaie? De ce? Iacov 5:16-18; 1 Regi 18:43.
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.  Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă, şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. -Apoi s-a rugat din nou, şi cerul a dat ploaie, şi pământul şi-a dat rodul. (Iacov 5:16-18).
…şi a zis slujitorului său: „Suite-te şi uită-te înspre mare.” Slujitorul s-a suit, s-a uitat şi a zis: „Nu este nimic!” Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi.” (1 Regi 18:43).

„Slujitorul veghea în timp ce Ilie se ruga. De şase ori s-a întors de la locul unde veghea, spunând: Nu este nimic, nici un nor, nici un semn de ploaie. Dar profetul nu a renunţat descurajându-se. El a continuat cercetându- şi viaţa ca să vadă unde nu-L onorase pe Dumnezeu, şi-a mărturisit păcatele şi în felul acesta a continuat să-şi umilească sufletul înaintea lui Dumnezeu, în timp ce veghea să vadă un semn că rugăciunea lui a fost ascultată. În timp ce îşi cerceta inima, el părea tot mai mic, atât în ochii lui cât şi în ochii lui Dumnezeu. I se părea că el nu era nimic şi că Dumnezeu era totul; şi când a ajuns la punctul de a renunţa la sine, în timp ce se prindea de Mântuitorul ca de singura sa putere şi neprihănire, a sosit răspunsul.” – The Review and Herald, 26 mai 1891.
„Avem un Dumnezeu a cărui ureche nu este surdă la rugăminţile noastre; iar dacă noi trăim cuvântul Său, El va onora credinţa noastră. El doreşte ca toate interesele noastre să fie întreţesute cu interesele Sale,\ şi atunci ne poate binecuvânta în siguranţă; pentru că atunci nu ne vom însuşi slava când binecuvântarea este a noastră, ci vom da toată lauda lui Dumnezeu.” – Idem., 27 martie 1913.

b. Ce se întâmplă atunci când ne apropiem mai mult de Isus şi depindem de El? Daniel 10:8; Luca 5:8; Apocalipsa 1:12-17.
Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. –( Daniel 10:8).
Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” (Luca 5:8).
M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi, când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi, în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe Cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada; ochii Lui erau ca para focului; -picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor; şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari. - În mâna dreaptă ţinea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri, şi faţa Lui era ca soarele când străluceşte în toată puterea lui. -  Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine şi a zis: „Nu te teme! Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă. (Apocalipsa 1:12-17).

„Cu cât te apropii mai mult de Isus, cu atât mai greşit te vezi; pentru că vederea ta va fi mai clară, iar imperfecţiunile tale vor fi văzute în contrast clar cu natura Sa desăvârşită. Aceasta dovedeşte că înşelăciunile lui Satan şi-au pierdut puterea; că influenţa înviorătoare a Duhului lui Dumnezeu te trezeşte la viaţă. În inima care nu-şi dă seama de păcătoşenia ei, nu poate sălăşlui o dragoste profundă faţă de Isus.” – Calea către Hristos, pag. 64, 65 engl. (cap. 7).

c. Ce se întâmplă atunci când ne supraestimăm? Galateni 6:3.
Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşală singur. (Galateni 6:3).

„Un cuvânt, care înalţă eul, face ca lumina de la faţa lui Dumnezeu să se retragă.” – The Review and Herald, 24 august 1897.

Miercuri 16 octombrie
4. MOTIV PENTRU RECUNOŞTINŢĂ SUPREMĂ

a. În ciuda stării noastre nenorocite, ce speranţă ne este totuşi transmisă? Romani 7:24; 8:2.
O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? (Romani 7:24).
În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. (Romani 8:2).

„Deşi Mântuitorul lumii vede în nenorocirea şi nefericirea lumii urmarea păcatului, totuşi El nu prezintă înaintea omenirii căzute o descriere vie a nenorocirii lor, ci îi învaţă despre ceva infinit mai bun decât ceea ce au auzit vreodată. El ştie că nefericirea lor este rezultatul păcatului, iar inima Sa este mişcată de milă faţă de oamenii căzuţi. Rabinii nu se umileau să predice oamenilor de rând, nici să prezinte neamurilor vreo speranţă de mântuire. Însă Hristos venise ca să prezinte planul de mântuire înaintea tuturor claselor de oameni; pentru că toţi aveau nevoie de cuvintele Sale. În cei care se adunau înaintea Sa, El vedea posibilitatea de a se alia cu o putere nemărginită, datorită dragostei părinteşti a lui Dumnezeu faţă de toţi copiii Săi.” – Sabbath School Worker, 1 august 1895.

 b. Ce se întâmplă atunci când recunoaştem că eforturile noastre păcătoase nu au nici un merit ca să ne mântuiască? Zaharia 3:3, 4; 2 Corinteni 12:9.
Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare şi totuşi stătea în picioare înaintea Îngerului. -Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!”  (Zaharia 3:3, 4).
Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. (2 Corinteni 12:9).

„Când îşi văd propria nimicnicie, atunci sunt pregătiţi oamenii să fie îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos. Când încep să-L laude şi să-L înalte pe Dumnezeu întreaga zi, atunci, prin privire, sunt schimbaţi după acelaşi chip.” – Manuscript Releases, vol. 20, pag. 117.
„Nimic nu pare mai neajutorat, şi totuşi nu este mai invincibil, decât sufletul care îşi simte nimicnicia şi se bazează în întregime pe meritele Mântuitorului. Dumnezeu ar trimite toţi îngerii din ceruri ca să-l ajute, decât să-l lase să fie biruit.” – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, pag. 35 engl.
„Cu cât vedem mai puţine lucruri de admirat la noi, cu atât mai multe vedem de admirat la curăţia şi bunătatea nemărginită a Mântuitorului nostru. Când ne înţelegem păcătoşenia suntem atraşi către Cel care poate ierta. Când sufletul, înţelegând cât de neajutorat este, caută ajutorul lui Hristos, El i Se va descoperi în toată puterea. Cu cât simţământul nevoii noastre ne apropie mai mult de El şi de cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai înalte vor fi convingerile noastre despre caracterul Său şi cu atât mai clar vom reflecta chipul Său.” – Calea către Hristos, pag. 65 engl. (cap. 7).

Joi 17 octombrie
5. HRISTOS A VENIT CU O MISIUNE DE SALVARE

a. Ce lucru important trebuie să înţelegem cu toţii despre mântuire? Luca 19:10; Ioan 15.5; Psalmii 44:6; 31:1.
Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.” (Luca 19:10).
Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5).
Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa. (Psalmii 44:6).
Doamne, în Tine mă încred: să nu fiu dat de ruşine niciodată. Izbăveşte-mă, în dreptatea Ta! (Psalmii 31:1).

„Este imposibil să ne mântuim singuri... Hristos tânjeşte să-Şi vadă poporul împotrivindu-se vrăjmaşului sufletelor; dar putem face aceasta numai dacă nu privim la noi, ci la Isus.” – The Review and Herald, 15 septembrie 1896.
„În clipa în care te prinzi de făgăduinţele lui Dumnezeu prin credinţă spunând: Eu sunt oaia pierdută pe care Isus a venit să o salveze, o nouă viaţă va pune stăpânire pe tine, iar tu vei primi putere ca să te împotriveşti ispititorului. Dar credinţa cu care te prinzi de făgăduinţe nu vine prin simţăminte. ‚Credinţa vine în urma auzirii iar auzirea vine prin cuvântul lui Dumnezeu’ (Romani 10:17).” – Idem.
„Păcătosul poate găsi nădejde şi neprihănire numai în Dumnezeu. Nici o fiinţă umană nu este neprihănită cât timp nu are credinţă în Dumnezeu şi menţine o legătură vitală cu El.” – Mărturii speciale pentru predicatorii evangheliei, pag. 367 engl.

b. Ce principii de bază a făcut Dumnezeu de cunoscut tuturor? Isaia 43:11; 45:21.
Eu, Eu sunt Domnul, şi afară de Mine nu este niciun mântuitor!  (Isaia 43:11).
Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este. (Isaia 45:21).

„O, ce dragoste! Ce dragoste minunată, care L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu pe pământ ca să fie făcut păcat pentru noi, pentru ca noi să putem fi împăcaţi cu Dumnezeu şi aduşi la viaţă cu El în căminele din slavă. Şi ce este omul ca pentru mântuirea lui să fie plătit un astfel de preţ?” – The Signs of the Times, 28 august 1879
.
Vineri 18 octombrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce anume nu putem face pentru noi înşine?
2. De ce, cele mai bune fapte făcute fără Hristos, nu sunt destul de bune?
3. În cine trebuie să învăţăm să nu avem încredere înainte de a ne putea încrede pe deplin în Isus?
4. Ce trebuie să înţelegem înainte de a dezvolta o dragoste profundă faţă de Hristos?
5. Cât valorezi în ochii lui Dumnezeu?