Lecția 9. Punând stăpânire pe neprihănirea lui Hristos

 

„Ochii tăi să privească drept, și pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă, și toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga și ferește-te de rău.” (Proverbele 4:25-27).

„Rămânerea lui Hristos în inima noastră prin credință înseamnă contemplarea lui Hristos, înseamnă privirea îndreptată spre Hristos, prețuindu-L pe iubitul nostru Mântuitor ca pe cel mai bun și onorat Prieten, atât de mult încât să nu-L întristăm și să nu-L supărăm prin nici o acțiune a noastră.” – Mărturii speciale pentru predicatorii evangheliei, pag. 387 engl.

Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 77-83 engl. (cap. 9).

 

Duminică 24 noiembrie

1. Marea noastră nevoie astăzi

a. De ce anume avem mare nevoie în experiența noastră de astăzi? Matei 5:3-11; 2 Petru 1:5-11.

„Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!  (Matei 5:3-11)

De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos.  (2 Petru 1:5-11)

„Astăzi, este nevoie de o redeșteptare a adevăratei religii în inimă cum a fost experimentată de Israelul din vechime. Pocăința este primul pas care trebuie făcut de toți cei care doresc să se întoarcă la Dumnezeu. Nimeni nu poate face această lucrare în locul altcuiva. Trebuie ca personal să ne umilim sufletele înaintea lui Dumnezeu și să dăm la o parte idolii noștri. Când am făcut tot ceea ce putem face, Domnul ne va face de cunoscut mântuirea Sa.” – Conflict and Courage, pag. 145.

b. Cum are loc redeșteptarea? Faptele Apostolilor 3:19; Matei 8:5-13.

Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare  (Faptele apostolilor 3:19)

Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, care-L ruga şi-I zicea: „Doamne, robul meu zace în casă slăbănog şi se chinuie cumplit.” Isus i-a zis: „Am să vin şi să-l tămăduiesc.” „Doamne”, a răspuns sutaşul, „nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostaşi, şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.” Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia cerurilor. Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.  (Matei 8:5-13)

„Trebuie să ne bazăm întru totul pe Hristos. Nu-ți va fi de nici un folos dacă doar vorbești despre neprihănirea lui Hristos trebuie să ți-o însușești prin credință vie. Trebuie să cultivi credința până când credința devine limbajul sufletului tău. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să umblăm în lumină după cum el este în lumină.” – The Review and Herald, 2 iulie 1889.

 

Luni 25 noiembrie

2. Credința înseamnă acțiune

a. Ce înseamnă însușirea neprihănirii lui Hristos? 2 Corinteni 5:21.

Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.  (2 Corinteni 5:21)

„Pentru a împlini cerințele legii, credința noastră trebuie să apuce neprihănirea lui Hristos și să o primească ca pe neprihănirea noastră. Prin unirea cu Hristos, prin acceptarea neprihănirii Sale prin credință, putem reuși să facem faptele lui Dumnezeu, să fim colaboratori cu Hristos.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 374.

„Singura protecție împotriva răului este rămânerea lui Dumnezeu în inimă prin credința în neprihănirea Sa. Ispita are putere asupra noastră pentru că există egoism în inima noastră. Însă atunci când privim la marea dragoste a lui Dumnezeu, egoismul ne apare în forma lui hidoasă și respingătoare, și dorim să-l dăm afară din suflet. Când Duhul Sfânt îl slăvește pe Hristos, inimile noastre sunt înmuiate și supuse, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos transformă caracterul.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 118 engl. (cap. 6).

b. În ce fel se deosebește însușirea neprihănirii de încumetare? Iacov 2:19, 20.

Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică?  (Iacov 2:19-20)

„Mulți recunosc că Isus Hristos este Mântuitorul lumii, dar în același timp ei stau departe de El și nu se căiesc de păcatele lor, nu-L primesc pe Isus ca Mântuitor al lor personal. Credința lor nu este decât o consimțire la nivelul minții și intelectului la adevăr; dar adevărul nu este adus în inimă ca să poată sfinți sufletul și transforma caracterul.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 389, 390.

„Dacă dorești să stai în picioare în timpul strâmtorării, trebuie să-L cunoști pe Hristos, și să-ți însușești darul neprihănirii Sale pe care El îl atribuie păcătosului pocăit.” – The Review and Herald, 22 november 1892.

„Trebuie să ne bazăm întru totul pe Hristos. Nu-ți va fi de nici un folos dacă doar vorbești despre neprihănirea lui Hristos trebuie să ți-o însușești prin credință vie. Trebuie să cultivi credința până când credința devine limbajul sufletului tău.” – Idem., 2 iulie 1889.

„Adevărata credință își însușește neprihănirea lui Hristos iar păcătosul devine un biruitor cu Hristos; pentru că el este făcut părtaș al naturii divine și, în felul acesta, divinitatea și umanitatea sunt îmbinate.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 363, 364.

 

Marți 26 noiembrie

3. Credința trebuie să apuce neprihănirea lui Hristos

a. Cum au loc schimbările în viața noastră? 2 Corinteni 10:5.

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.  (2 Corinteni 10:5)

„Pentru a fi candidați pentru cer trebuie să împlinim cerințele legii: ‚Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ (Luca 10:27). Putem face aceasta numai dacă apucăm prin credință neprihănirea lui Hristos. Privind la Isus, primim un principiu viu și larg în inimă, iar Duhul Sfânt continuă această lucrare și credinciosul înaintează din har în har, din putere în putere, din caracter în caracter. El devine tot mai asemănător cu chipul lui Hristos până când în creșterea spirituală ajunge până la statura plinătății lui Isus Hristos. În felul acesta, Hristos pune capăt blestemului păcatului, și îl eliberează pe păcătosul credincios de acțiunile și efectele acestuia.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 395.

„Stăruind asupra dragostei lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru, contemplând desăvârșirea caracterului divin și pretinzând neprihănirea lui Hristos ca fiind a noastră prin credință, suntem transformați după același chip al Său.” – Testimonies, vol. 5, pag. 744 engl. (cap.: „Caracterul lui Dumnezeu descoperit în Hristos).

„Rămânerea lui Hristos în inima noastră prin credință înseamnă contemplarea lui Hristos, înseamnă privirea îndreptată spre Hristos, prețuindu-L pe iubitul nostru Mântuitor ca pe cel mai bun și onorat Prieten, atât de mult încât să nu-L întristăm și să nu-L supărăm prin nici o acțiune a noastră.” – Mărturii speciale pentru predicatorii evangheliei, pag. 387 engl.

b. Ce este adevărata credință? Evrei 11:1.

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.  (Evrei 11:1)

„Credința, care este spre mântuire, nu este o credință ocazională, nu este un simplu consimțământ al intelectului, ci este o încredere bine înrădăcinată în inimă, care-L primește pe Hristos ca Mântuitor personal, având asigurarea că El poate mântui până la capăt pe toți cei care vin la Dumnezeu prin El. A crede că El îi va mântui pe alții, dar nu te va mântui pe tine nu înseamnă credință adevărată. Dar, atunci când sufletul se prinde de Hristos ca de singura nădejde pentru mântuire, atunci se dă pe față credința autentică. Această credință îl determină pe posesorul ei să așeze toate afecțiunile sufletului asupra lui Hristos; înțelegerea lui se află sub controlul Duhului Sfânt, iar caracterul său este modelat după asemănarea divină.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 391.

 

Miercuri 27 noiembrie

4. Meditând la desăvârșirea lui Hristos

a. Ce legătură rezultă din credința care lucrează prin dragoste? Ioan 15:8. Ce acțiuni rezultă din credință? Evrei 11:29-34; Proverbele 4:25-27; 16:3.

Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.  (Ioan 15:8)

Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci! Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.  (Evrei 11:29-34)

Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta, nici la stânga şi fereşte-te de rău.  (Proverbe 4:25-27)

Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. (Proverbe 16:3)

„Putem să ne imaginăm o relație mai intimă, mai apropiată cu Hristos decât cea care este descrisă în cuvintele: ‚Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele’? (Ioan 15:5). Fibrele mlădiței sunt aproape la fel cu cele ale viței. Transmiterea vieții, a puterii și a rodniciei de la trunchi la mlădițe este neîntreruptă și constantă. Rădăcina își trimite hrana prin mlădițe. La fel este și relația adevăratului credincios cu Hristos. El locuiește în Hristos și își trage hrana de la El.

Această relație spirituală poate fi stabilită numai prin exercitarea credinței personale. Această credință trebuie să exprime din partea noastră preferință supremă, încredere desăvârșită și consacrare deplină. Voința noastră trebuie supusă în întregime voinței divine, sentimentele, dorințele, interesele și onoarea noastră trebuie dedicate prosperității împărăției lui Hristos și onoarei cauzei Sale, și atunci vom primi mereu de la El har și Domnul Hristos va primi recunoștința noastră.” – Testimonies, vol. 5, pag. 229 engl. (cap.: „Un apel”).

b. Cum se completează reciproc credința și dragostea? Galateni 5:6.

Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.  (Galateni 5:6)

„Singura credință care ne va fi de folos este cea care Îl primește pe El ca Mântuitor personal; care își însușește meritele Sale. Mulți consideră credința ca o părere. Credința mântuitoare este o tranzacție prin care cei care Îl primesc pe Hristos se unesc în relație de legământ cu Dumnezeu. Credința autentică înseamnă viață. O credință vie înseamnă o creștere a vigorii, o încredere deplină, prin care sufletul devine o putere cuceritoare.” – Hristos lumina lumii, pag. 347 engl. (cap. 36).

„Ce înseamnă a crede? Înseamnă a accepta pe deplin faptul că Isus Hristos a murit ca jertfă a noastră; că El a devenit blestem pentru noi, a luat păcatele noastre asupra Sa și ne-a atribuit nouă propria Sa neprihănire. De aceea, noi pretindem această neprihănire a lui Hristos, o credem, și ea devine neprihănirea noastră. El este Mântuitorul nostru. El ne mântuiește pentru că a spus că va face aceasta. O să începem noi să dăm explicații despre felul cum ne va putea mântui El? Avem noi bunătate în noi înșine care să ne facă mai buni și să ne curețe de petele și urmele păcatului, pentru ca astfel să putem veni la Dumnezeu? Pur și simplu nu putem face aceasta.” – Faith and Works, pag. 70.

 

Joi 28 noiembrie

5. Credința mântuitoare este o tranzacție

a. Explicați care este partea noastră în planul de mântuire. Matei 7:7; Marcu 9:24; Efeseni 2:8.

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.  (Matei 7:7)

Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”  (Marcu 9:24)

Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.  (Efeseni 2:8)

„Templul sufletului trebuie să fie sacru, sfânt, curat și nepătat. Trebuie să existe un parteneriat în care toată puterea este de la Dumnezeu și toată slava aparține lui Dumnezeu. Răspunderea este a noastră. Trebuie să primim gânduri și sentimente și să le exprimăm. Legea acțiunii umane și a celei divine face din primitor un lucrător împreună cu Dumnezeu. Ea aduce omul acolo unde poate, unit cu divinitatea, să facă faptele lui Dumnezeu. Umanitatea atinge umanitatea. Puterea divină unită cu agentul omenesc va fi un succes deplin, pentru că neprihănirea lui Hristos împlinește totul...

Dacă împlinim voința lui Dumnezeu, putem primi mari binecuvântări ca darul fără plată al lui Dumnezeu, dar nu datorită vreunui merit al nostru; acesta nu are nici o valoare. Faceți lucrarea lui Hristos și Îl veți onora pe Dumnezeu și veți ajunge mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit și Și-a dat viața pentru noi, ca să avem viața și mântuirea în Isus Hristos.”- Faith and Works, pag. 27, 28.

b. Putem să ne așteptăm la aprobarea lui Dumnezeu dacă nu ne încredem în El? Evrei 11:6.

Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.  (Evrei 11:6)

„Satana este gata să răpească binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu. El dorește să îndepărteze de la suflet orice licărire de speranță și orice rază de lumină; dar nu trebuie să-i permiteți să facă aceasta. Nu plecați urechea la ce spune ispititorul.” – Calea către Hristos, pag. 53 engl. (cap. 6).

 

Vineri 29 noiembrie

Întrebării recapitulative personale

1. Unde îl aduce pe sufletul rătăcitor înțelegerea clară a pedepsei care decurge din călcarea Legii lui Dumnezeu?

2. Cum ne putem însuși neprihănirea lui Hristos?

3. Cum are loc schimbarea în viața noastră?

4. Recapitulați rolul credinței și al dragostei în creșterea și maturizarea creștină.

5. Descrieți cum funcționează procesul credinței.