Lecţia 5. Nevoia noastră de legea lui Dumnezeu

„Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi (engl: „să fim îndreptăţiţi”) prin credinţă.” (Galateni3:24).

„Slava lui Hristos este descoperită în lege. Aceasta este o transcriere a caracterului Său şi eficienţa ei transformatoare este simţită de suflet până când oamenii sunt transformaţi după asemănarea Sa.” – The Review and Herald, 22 aprilie 1902.
Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 57-65 engl. (cap. 7).

Duminică 27 octombrie
1. CUNOŞTINŢA DEPLINĂ A PĂCATULUI

a. Pentru cine a fost concepută legea lui Dumnezeu şi cu ce scop? Câţi se află sub condamnarea ei? 1 Timotei 1:8-10; Romani 3:19, 23.
Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine, - căci ştim că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege şi nesupuşi, pentru cei nelegiuiţi şi păcătoşi, pentru cei fără evlavie, necuraţi, pentru ucigătorii de tată şi ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiţi, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoşi, pentru cei ce jură strâmb şi pentru orice este împotriva învăţăturii sănătoase… (1 Timotei 1:10).
Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu. (Romani 3:19).
… Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. (Romani 3:23).

b. De ce propriile noastre eforturi de a păzi legea lui Dumnezeu nu sunt de ajuns ca să ne îndreptăţească înaintea Sa? Numai cum putem păzi legea? Romani 3:20; 7:7; Filipeni 4:13.
Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. (Romani3:20).
Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” (Romani 7:7).
Pot totul în Hristos care mă întăreşte. (Filipeni4:13).

„Cel care încearcă să ajungă în cer prin propriile fapte de păzire a legii încearcă o imposibilitate. Omul nu poate fi mântuit fără ascultare, însă faptele lui nu trebuie să vină de la el. Hristos trebuie să lucreze în el voinţa şi înfăptuirea după buna Sa plăcere. Dacă omul ar putea să se mântuiască singur prin propriile sale fapte, ar putea avea ceva în sine de care să se bucure. Efortul pe care îl face omul în propria putere de a obţine mântuirea este simbolizat prin jertfa lui Cain. Tot ceea ce poate face omul fără Hristos este pângărit de egoism şi păcat; dar ceea ce este făcut prin credinţă este primit de Dumnezeu. Atunci când căutăm să câştigăm cerul prin meritele lui Hristos, sufletul face progrese. Privind la Isus, autorul şi desăvârşitorul credinţei noastre, putem înainta din putere în putere, din biruinţă în biruinţă; căci prin Hristos harul lui Dumnezeu a dus până la capăt mântuirea noastră desăvârşită.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 364.

Luni 28 octombrie
2. LEGEA CA ÎNDRUMĂTOR AL NOSTRU

a. Ce este îndrumătorul la care se face referire în Galateni? Galateni 3:21-25.
Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred prin credinţa în Isus Hristos. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. (Galateni 3:21-25).

„Care lege este îndrumătorul care ne aduce la Hristos? Eu răspund: Atât codul ceremonial cât şi cel moral al celor zece porunci.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 233.

b. Ce lucrare face legea ca îndrumător? Cu ce scop face acest lucru? Romani 10:4. Comparaţi felul în care cuvântul „sfârşit” (greacă: telos = scop, ţintă) este folosit în Iacov 5:11 şi 1 Petru 1:9.
Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. (Romani 10:4).
Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare. (Iacov 5:11).
…pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre. (1 Petru 1:9).

„Atunci când păcătosul priveşte în marea oglindă morală, el îşi vede defectele de caracter. El se vede exact aşa cum este el, pătat, mânjit şi condamnat. Dar el ştie că legea nu poate nicidecum să îndepărteze vina şi nici să-l ierte pe călcătorul legii. El trebuie să meargă mai departe. Legea nu este decât un îndrumător care-l aduce la Hristos. El trebuie să privească la Mântuitorul lui care poartă păcatele lui.” – Idem., pag. 213.

c. Ce relaţie există între „îndrumător” şi credinţa în Isus? Romani 5:1; 3:31; 8:3, 4.
Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. (Romani 5:1).
Deci prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea. (Romani 3:31).
Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. –(Romani 8:3,4).

„Legea ne descoperă păcatul şi ne face să simţim nevoia noastră de Hristos şi să mergem la El ca să primim iertare şi pace pocăindu-ne înaintea lui Dumnezeu şi având credinţă în Domnul nostru Isus Hristos.” – Idem., pag. 234.
„Numai prin credinţa în Hristos poate păcătosul să fie curăţit de vină şi făcut în stare să dea ascultare de legea Făcătorului său.” – Istoriafaptelor apostolilor, pag. 425 engl. (cap. 39).
„Legea şi evanghelia sunt în armonie perfectă. Fiecare o înalţă pe cealaltă. În maiestatea ei desăvârşită, legea stă faţă în faţă cu conştiinţa, făcându-l pe păcătos să simtă că are nevoie de Hristos ca jertfă ispăşitoare de păcat. Evanghelia recunoaşte puterea şi caracterul de neschimbat al legii. ‚Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege,’ spune Pavel (Romani 7:7). Conştientizarea păcatului, realizată prin lege, îl îndreaptă pe păcătos către Mântuitorul. În nevoia lui, omul poate prezenta argumentele puternice date de crucea Calvarului. El poate pretinde neprihănirea lui Hristos; pentru că ea este dată oricărui păcătos pocăit.” – The Review and Herald, 22 aprilie 1902.

Marţi 29 octombrie
3. VECHIUL ŞI NOUL LEGĂMÂNT

a. Cu ce scop a dat Dumnezeu legea Sa lui Israel la Sinai? Care este condiţia pentru a avea viaţa sub această lege? Exodul 20:20; Leveticul 18:5; Romani 10:5.
Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.” (Exodul 20:20).
Să păziţi legile şi poruncile Mele: omul care le va împlini va trăi prin ele. Eu sunt Domnul! (Leviticul 18:5).
În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Legea va trăi prin ea. (Romani 10:5).

„Atunci când legea a fost vestită de pe Sinai, Dumnezeu a făcut de cunoscut oamenilor sfinţenia caracterului Său, ca prin contrast ei să-şi poată vedea propria păcătoşenie. Legea a fost dată ca să-i dovedească vinovaţi de păcat şi să le descopere nevoia de un Mântuitor. Ea a făcut aceasta atunci când principiile ei au fost aplicate inimii de către Duhul Sfânt. Această lucrare încă mai trebuie făcută. În viaţa lui Hristos, principiile legii sunt arătate clar. În timp ce Duhul Sfânt al lui Dumnezeu atinge inima şi lumina lui Hristos le descoperă oamenilor nevoia lor de sângele Său curăţitor şi neprihănirea Sa care îndreptăţeşte, legea rămâne totuşi un mijloc care ne aduce la Hristos, ca să putem fi îndreptăţiţi prin credinţă.” – The Signs of the Times, 29 martie 1910.

b. De ce nu a ţinut Israel legea lui Dumnezeu chiar dacă ei mărturiseau că au un mare zel pentru ea? Romani 10:3.
… pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. (Romani 10:3).

„Israel nu înţelesese natura spirituală a legii şi prea adesea presupusa lor ascultare nu era decât o simplă păzire a formelor şi ceremoniilor, şi nu o predare a inimii sub stăpânirea dragostei.” – Reflecting Christ, pag. 67.

c. Ce sunt „făgăduinţele mai bune” pe care se bazează Noul Legământ? Evrei 8:6; Ieremia 31:33, 34.
Dar, acum, Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune. (Evrei 8:6).
Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele sau pe fratele său zicând: „Cunoaşte pe Domnul!”, ci toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.” ( Ieremia31:33, 34).

„‚Noul legământ’ a fost aşezat pe ‚făgăduinţe mai bune’ – făgăduinţa iertării de păcate şi a harului lui Dumnezeu de a înnoi inima şi a o aduce în armonie cu principiile legii lui Dumnezeu... Aceeaşi lege, care a fost întipărită pe tablele de piatră, este scrisă de Duhul Sfânt pe tablele inimii. În loc de a căuta să ne clădim propria neprihănire, noi acceptăm neprihănirea lui Hristos. Sângele Său face ispăşire pentru păcatele noastre. Ascultarea Sa este primită în dreptul nostru. Atunci inima, înnoită de Duhul Sfânt, va aduce `roadele Duhului’. Prin harul lui Hristos, vom trăi în ascultare de legea lui Dumnezeu scrisă în inimile noastre. Având Spiritul lui Hristos, vom umbla aşa cum El a umblat.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 372 engl. (cap. 32).

Miercuri 30 octombrie
4. LEGEA CÂNTĂREŞTE CARACTERUL

a. Ce anume poate cântări cel mai bine caracterul? Iacov 2:8-12.
Dacă împliniţi Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, bine faceţi. -Dar, dacă aveţi în vedere faţa omului, faceţi un păcat şi sunteţi osândiţi de Lege ca nişte călcători de Lege. Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: „Să nu preacurveşti”, a zis şi: „Să nu ucizi”. Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei… (Iacov 2:8-12).

„Legea lui Dumnezeu este singurul standard adevărat cu care poate fi cântărit caracterul. Prin viaţa şi învăţătura Sa, prin caracterul Său divin, Hristos a arătat lumii ce înseamnă ascultarea faţă de lege. El a fost exemplul omului; dar omul nu poate stabili un standard pentru sine însuşi. Omul nu cunoaşte curăţia nemărginită a lui Dumnezeu; fără iluminarea divină, el nu poate recunoaşte pretenţiile sfinte ale legii lui Dumnezeu. În timp ce nu cunoaşte caracterul ferm al legii lui Dumnezeu, pe el nu-l preocupă caracterului lui plin de defecte şi păcate. Lui nu-i este teamă de nimic, nu se frământă pentru nimic, pentru că se măsoară folosind un standard greşit.” – The Review and Herald, 18 noiembrie 1890.

b. Ce va hotărî dacă în gândurile şi acţiunile noastre este descoperit caracterul lui Dumnezeu? Matei 22:36-40; Romani 13:10.
„Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii.”(Matei 22:36-40).
Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. (Romani 13:10).

„Numai acela a cărui inimă este plină de milă faţă de omul căzut, care iubeşte cu un scop, descoperind acea dragoste în fapte ca acelea ale lui Hristos, va fi în stare să-L privească pe Acela care este de nevăzut. Cel care nu-i iubeşte pe cei pentru care Tatăl a făcut atât de multe nu-l cunoaşte pe Dumnezeu. Teologia nu are nici o valoare dacă nu este impregnată cu dragostea lui Hristos. Adevăratul creştinism răspândeşte dragostea prin toată fiinţa sa. El atinge orice parte vitală – creierul, inima, mâinile care ajută şi picioarele – făcându-i pe oameni în stare să stea fermi acolo unde le cere Dumnezeu să stea, pentru ca şchiopii să nu se întoarcă din drum. Dragostea fierbinte şi mistuitoare a lui Hristos pentru sufletele care pier este viaţa întregului sistem al creştinismului.” – The Signs of the Times, 10 mai 1910.

c. Ce se va vedea în viaţa acelora care au o credinţă adevărată în Hristos? Iacov 1:22-27.
Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă, şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religia unui astfel de om este zadarnică. Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. (Iacov 1:22-27).

„Credinţa lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Credinţa înmugureşte, înfloreşte şi aduce o recoltă de roade preţioase. Acolo unde este credinţă, acolo apar şi faptele bune. Cei bolnavi sunt vizitaţi, săracii sunt îngrijiţi, orfanii şi văduvele nu sunt neglijate, cei goi sunt îmbrăcaţi, cei lipsiţi sunt hrăniţi.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 398
.
Joi 31 octombrie
5. ISUS HRISTOS – LEGEA ÎN VIAŢA REALĂ

a. Care a fost atitudinea lui Hristos faţă de legea lui Dumnezeu? Matei 5:17-20.
Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.(Matei 5:17-20).

„Isus a fost un exemplu viu a ceea ce înseamnă împlinirea legii, însă împlinirea ei de către El nu a însemnat desfiinţarea şi anularea ei. Împlinind legea, El a îndeplinit fiecare clauză a pretenţiilor ei.” – The Signs of the
Times, 14 martie 1895.
„În învăţăturile Sale, Hristos a arătat cât de larg cuprinzătoare sunt principiile legii date la Sinai. El a dat o aplicaţie vie a acelei legi ale cărei principii rămân mereu marele standard al neprihănirii – standardul prin care toţi vor fi judecaţi în marea zi când va avea loc judecata şi cărţile vor fi deschise.” – God’s Amazing Grace, pag. 141.

b. Ce arată că Hristos a fost o demonstrare vie a legii lui Dumnezeu pentru omenire? 1 Petru 2:21, 22; Ioan 15:10; 1 Ioan 2:6.
Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. (1 Petru 2:21).
Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui. (Ioan 15:10).
Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6).

„Slava lui Hristos este caracterul Său, iar caracterul Său este o exprimare a Legii lui Dumnezeu. El a împlinit legea cu toate cerinţele ei, şi a dat lumii prin viaţa Sa un exemplu a ceea ce poate face omenirea în cooperare cu divinitatea. În umanitatea Sa, Hristos depindea de Tatăl, după cum omenirea depinde acum de Dumnezeu ca să primească putere divină pentru a obţine perfecţiunea de caracter.” – The Signs of the Times, 12 decembrie 1895.

Vineri 1 noiembrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Pe ale cui făgăduinţe se afla temelia Vechiului Legământ?
2. Pe ale cui făgăduinţe se afla temelia Noului Legământ?
3. Cine ne face să fim ascultători de Dumnezeu?
4. Acţionăm ca şi când ne-am afla sub Vechiul Legământ dacă depindem de propriile făgăduinţe şi nu de cele ale lui Dumnezeu?
5. Ce i-a făcut pe eroii Bibliei să-şi dea seama că au nevoie de Isus?