Lecția 11. Valoarea noastră în Hristos

„Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă încercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați.” (2 Corinteni 13:5).

„Numai în lumina crucii poate fi estimată adevărata valoare a sufletului.” – Istoria faptelor apostolilor, pag. 273 engl. (cap. 26).

Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 93-104 engl. (cap. 11).

 

Duminică 8 decembrie

1. Înțelegând pericolul în care ne aflăm

a. La ce ar trebui să fim mereu atenți ca nu cumva să ni se închidă harul? Ieremia 17:9, 10; Proverbele 16:18; 1 Corinteni 10:12.

 Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.  (Ieremia 17:9-10)

Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii. –  (Proverbe 16:18)

Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.  (1 Corinteni 10:12)

„Hristos ne pune la dispoziție mijloace prin care întreaga noastră viață poate fi o comuniune neîntreruptă cu Sine; dar simțământul prezenței continue a lui Hristos poate veni numai prin credință vie...

Toți să contemple desăvârșirea pe care au privilegiul să o aibă și să se întrebe: Este voința mea ascunsă în voința lui Hristos? În viața și caracterul meu, se văd plinătatea și bogăția Viței vii – bunătatea Sa, îndurarea Sa, mila și dragostea Sa?” – In Heavenly Places, pag. 56.

b. Dați exemple de părere de sine corectă și de supunere față de voința lui Isus. 1 Corinteni 9:26, 27; 15:30, 31. Marcu 7:14-23.

 Eu deci alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.  (1 Corinteni 9:26-27)

Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă? În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.  (1 Corinteni 15:30-31)

În urmă, a chemat din nou noroadele la Sine şi le-a zis: „Ascultaţi-Mă toţi şi înţelegeţi. Afară din om nu este nimic care, intrând în el, să-l poată spurca; dar ce iese din om aceea-l spurcă. Dacă are cineva urechi de auzit, să audă.” După ce a intrat în casă, pe când era departe de norod, ucenicii Lui L-au întrebat despre pilda aceasta. El le-a zis: „Şi voi sunteţi aşa de nepricepuţi? Nu înţelegeţi că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui, ci în pântece, şi apoi este dat afară în hazna.” A zis astfel, făcând toate bucatele curate. El le-a mai zis: „Ce iese din om aceea spurcă pe om. Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri rele ies dinăuntru şi spurcă pe om.”  (Marcu 7:14-23)

„Lucrarea ce trebuie obligatoriu făcută este aceea de a conforma gusturile, apetitul, patimile, motivele, dorințele la marele standard moral al neprihănirii. Lucrarea trebuie să înceapă din inimă. Aceasta trebuie să fie curată, pe deplin supusă voinței lui Hristos, altfel vreo patimă dominantă, un obicei sau defect poate deveni o putere spre distrugere. Dumnezeu nu va primi nimic mai puțin decât întreaga inimă.” – Christian Education, pag. 51.

 

Luni 9 decembrie

2. Dezvoltând o perspectivă corectă

a. Ce anume ar putea să ne împiedice capacitatea de a servi lui Dumnezeu? Matei 18:1-4.

 În clipa aceea, ucenicii s-au apropiat de Isus şi L-au întrebat: „Cine este mai mare în Împărăţia cerurilor?” Isus a chemat la El un copilaş, l-a pus în mijlocul lor şi le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.  (Matei 18:1-4)

„Încăpățânarea din noi trebuie să moară; numai voința lui Hristos trebuie ascultată. Ostașul din oastea lui Hristos trebuie să învețe să sufere greutăți, să renunțe la sine, să-și ia crucea să-L urmeze pe Căpitanul său oriunde merge. Sunt multe lucruri de făcut care sunt chinuitoare pentru firea omenească, și dureroase pentru carne și sânge. Această lucrare de supunere a eului cere eforturi hotărâte și continue. Luptând lupta cea bună a credinței, obținând biruințe prețioase, noi apucăm viața veșnică.” – The Youth Instructor, 22 decembrie 1886.

„Isus Și-a dat viața pentru viața lumii, și El așează asupra omului o valoare infinită. El dorește ca omul să aibă apreciere de sine și să se gândească la bunăstarea lui din viitor... Dacă viziunea spirituală este clară, realitățile nevăzute vor fi apreciate la adevărata lor valoare.” – Sfaturi despre isprăvnicie, pag. 136 engl.

b. Ce trebuie schimbat ca să putem avea o relație corectă cu Dumnezeu? Matei 6:24; Proverbele 8:13.

 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.  (Matei 6:24)

Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu.  (Proverbe 8:13)

„În mod firesc, noi suntem egocentrici și încăpățânați. Dar când învățăm lecțiile pe care Hristos dorește să ni le dea, devenim părtași ai naturii Sale. De atunci înainte, trăim viața Sa. Minunatul exemplu al lui Hristos, gingășia neasemănată cu care câștiga sentimentele altora, plângând cu cei care plângeau, bucurându-Se cu cei care se bucurau, trebuie să lase o impresie adâncă asupra caracterului tuturor acelora care Îl urmează în sinceritate. Prin cuvinte și fapte amabile, ei vor încerca să ușureze calea pentru picioarele obosite.” – Divina vindecare, pag. 157, 158 engl. (cap.: „Dând învățătură și vindecând”).

„Sunt unii care cred că în chestiunile creștinismului practic, ei au o inteligență superioară. Dacă este sau nu așa, se va vedea în acțiunile vieții. Sunt ei egocentrici, sau sunt mișcați de Duhul Sfânt al adevărului și neprihănirii? Religia trebuie să devină un principiu viu și activ. Singura motivație a adevăratului creștin, motivație care le include pe toate celelalte este să exprime bunătatea și dragostea lui Hristos.” – Loma Linda Messages, pag. 318.

 

Marți 10 decembrie

3. Noi suntem slujitori fără nici un merit

a. Atunci când Îl căutăm pe Dumnezeu, ce ar trebui să ne amintim? Iacov 4:6-10; Luca 17:10.

 Dar, în schimb, ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire, şi bucuria voastră în întristare: smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.  (Iacov 4:6-10)

Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.”  (Luca 17:10)

„Isus slujește în prezența lui Dumnezeu, oferindu-Și sângele vărsat, ca al unui miel înjunghiat. Isus prezintă jertfa adusă pentru fiecare păcat și fiecare greșeală a păcătosului.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 344.

„Atunci când Hristos a murit pe crucea de la Calvar, s-a deschis o cale nouă și vie atât pentru iudei cât și pentru neamuri.

Îngerii au tresăltat de bucurie atunci când Mântuitorul a strigat: ‚S-a sfârșit!’ Marele plan de mântuire fusese dus până la capăt. Printr-o viață de ascultare, fiii lui Adam pot fi în sfârșit înălțați în prezența lui Dumnezeu.” – The Story of Jesus, pag. 147.

„Noi nu putem atinge niciodată desăvârșirea prin propriile noastre fapte bune. Sufletul care Îl vede pe Isus prin credință, respinge propria lui neprihănire. El se vede ca nedesăvârșit, iar pocăința lui ca insuficientă, cea mai puternică credință ca slăbiciune, cel mai scump sacrificiu al său ca sărăcăcios, și el se prăbușește în umilință la picioarele crucii. Dar un glas îi vorbește din învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu. În uimire, el aude solia: ‚Ești desăvârșit în El’ (Coloseni 2:10 engl.). Acum el are pace în sufletul său. El nu mai trebuie să se străduiască să găsească ceva vrednic în sine, fapte merituoase prin care să câștige favoarea lui Dumnezeu.” – Faith and Works, pag. 107.

b. Ce trebuie să ne amintim mereu cu privire la mântuire? 1 Corinteni 1:27-31.

 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari. Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt; pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cine se laudă să se laude în Domnul.”  (1 Corinteni 1:27-31)

„Știința mântuirii trebuie să fie tema principală a fiecărei predici, subiectul oricărei cântări. Să fie revărsată în fiecare rugăciune. Nimic să nu fie adus în predicarea Cuvântului care să nu aibă legătură cu Hristos, Cuvântul și puterea lui Dumnezeu. Numele Său, singurul nume de sub cer prin care putem fi mântuiți, să fie înălțat în toate prezentările și, de la un Sabat la altul, trâmbița străjerilor să dea un sunet clar. Hristos este știința și elocvența evangheliei. Slujitorii Săi trebuie să prezinte continuu Cuvântul vieții, dând nădejde celui căit, pace celui în necaz și disperat, și har, desăvârșire și tărie celui credincios.” – The Voice in Speech and Song, pag. 337.

 

Miercuri 11 decembrie

4. Câștigând o perspectivă mai adâncă

a. Ce ni se poruncește să facem cu privire la starea noastră spirituală? Galateni 6:4; 2 Corinteni 13:5.

 Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii.  (Galateni 6:4)

Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi.  (2 Corinteni 13:5)

„Există riscul ca foarte mulți să fie înșelați cu privire la starea lor spirituală. În Hristos, noi vom avea biruința. În El, avem un Model desăvârșit. În timp ce El a urât păcatul cu o ură desăvârșită, putea să plângă pentru păcătos. El avea natura divină, în timp ce avea umilința unui copil mic. Avea în caracterul Său ceva ce noi trebuie să avem în caracterele noastre, și anume o perseverență neabătută pe calea datoriei, de la care nici o piedică și nici o primejdie nu-L puteau abate, în timp ce inima Sa era atât de plină de milă încât suferințele omenirii I-au atins inima cu cea mai gingașă milă.” – This Day With God, pag. 279.

b. Cum ne vede Dumnezeu în raport cu legea Sa și cerințele ei pentru dreptate? Isaia 63:5, 8, 9; 1 Petru 1:18, 19; Romani 5:8-10.

 Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijine; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia Mea M-a sprijinit!  (Isaia 63:5)

El a zis: „Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii care nu vor fi necredincioşi!” Şi astfel El S-a făcut Mântuitorul lor. În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea feţei Lui i-a mântuit; El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.  (Isaia 63:8-9)

căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.  (1 Petru 1:18-19)

Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui.  (Romani 5:8-10)

„Legea lui Dumnezeu fusese călcată. Guvernarea divină fusese dezonorată iar dreptatea cerea ca pedeapsa nelegiuirii să fie plătită.

Ca să salveze omenirea de moartea veșnică, Fiul lui Dumnezeu S-a oferit să poarte pedeapsa neascultării. Numai prin umilirea Prințului cerului dezonoarea putea fi îndepărtată, dreptatea putea fi satisfăcută, iar omul putea fi restaurat la ceea ce pierduse prin neascultare. Nu exista nici o altă cale. Ca un înger să vină pe acest pământ să treacă pe acolo pe unde a trecut Adam și a căzut, nu ar fi fost suficient. Aceasta nu ar fi putut îndepărta nici măcar o pată de păcat, nici să-i aducă omului o oră de har.

Hristos, egal cu Dumnezeu, strălucirea slavei Tatălui și ‚întipărirea ființei Lui’ (Evrei 1:3), Și-a îmbrăcat divinitatea Sa cu umanitate, și a venit pe acest pământ ca să sufere și să moară pentru păcătoși. Singurul Fiul născut al lui Dumnezeu S-a umilit, și a devenit ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Purtând în sângele Său blestemul păcatului, El a pus fericirea și nemurirea la îndemâna tuturor...

Când înțelegem că suferința Sa era necesară pentru a ne asigura bunăstarea noastră veșnică, inimile noastre sunt atinse și înmuiate.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 308, 309.

 

Joi 12 decembrie

5. Mândria în contrast cu umilința

a. Care sunt diferențele dintre mândrie, umilință și milă față de sine? Daniel 4:29-33; Iacov 4:13-16; Genesa 27:34.

 După douăsprezece luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s-a coborât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului, îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremuri, până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!” Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului, până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile, ca ghearele păsărilor.  (Daniel 4:29-33)

Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!”, şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.” Pe când acum vă făliţi cu lăudăroşiile voastre! Orice laudă de felul acesta este rea.  (Iacov 4:13-16)

Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari ţipete, pline de amărăciune, şi a zis tatălui său: „Binecuvântă-mă şi pe mine, tată!”  (Geneza 27:34)

„În iubirea de sine, în înălțarea de sine și mândrie se află o mare slăbiciune; dar în umilință există o mare putere... În despărțirea noastră de Dumnezeu, în mândria și întunericul nostru, noi căutăm continuu să ne înălțăm, uitând că umilința minții înseamnă putere.” – The Signs of the Times, 21 octombrie 1897.

b. De ce nu a reușit poporul lui Dumnezeu să asculte de voința Sa în trecut? Numeri 13:30-14:4; 1 Samuel 17:4-11,24; 1 Regi 19:1-18. În loc de aceasta, cum ar trebui să ne purtăm?

 Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” Dar bărbaţii care fuseseră împreună cu el au zis: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi.” Şi au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră. Ei au zis: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă. Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”  (Numeri 13:30-33)

Toată adunarea a ridicat glasul şi a început să ţipe. Şi poporul a plâns în noaptea aceea. Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustiul acesta? Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta, în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” Şi au zis unul altuia: „Să ne alegem o căpetenie şi să ne întoarcem în Egipt.”  (Numeri 14:1-4)

Atunci a ieşit un om din tabăra filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă. Pe cap avea un coif de aramă şi purta nişte zale de solzi, în greutate de cinci mii de sicli de aramă. Avea nişte turetci de aramă peste fluierele picioarelor şi o pavăză de aramă între umeri. Coada suliţei lui era ca un sul de ţesut, şi fierul suliţei cântărea şase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui. Filisteanul s-a oprit; şi, vorbind oştilor lui Israel aşezate în şiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieşiţi să vă aşezaţi în şiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean şi nu sunteţi voi slujitorii lui Saul? Alegeţi un om care să se coboare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine şi să mă omoare, noi vom fi robii voştri; dar dacă-l voi birui şi-l voi omorî eu, voi ne veţi fi robi nouă şi ne veţi sluji.” Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oştirii lui Israel! Daţi-mi un om ca să mă lupt cu el.” Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică.  (1 Samuel 17:4-11)

La vederea acestui om, toţi cei din Israel au fugit dinaintea lui şi i-a apucat o mare frică.  (1 Samuel 17:24)

Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie şi cum ucisese cu sabia pe toţi prorocii. Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei.” Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo. El s-a dus în pustiu unde, după un drum de o zi, a şezut sub un ienupăr şi dorea să moară, zicând: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.” S-a culcat şi a adormit sub un ienupăr. Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te şi mănâncă.” El s-a uitat, şi la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mâncat şi a băut, apoi s-a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l-a atins şi a zis: „Scoală-te şi mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine.” El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb. Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?” El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” Domnul i-a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit Ilie, şi-a acoperit faţa cu mantaua, a ieşit şi a stat la gura peşterii. Şi un glas i-a vorbit, zicând: „Ce faci tu aici, Ilie?” El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa.” Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustiu până la Damasc; şi când vei ajunge, să ungi pe Hazael ca împărat al Siriei. Să ungi şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, ca împărat al lui Israel; şi să ungi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, ca proroc în locul tău. Şi se va întâmpla că, pe cel ce va scăpa de sabia lui Hazael îl va omorî Iehu; şi pe cel ce va scăpa de sabia lui Iehu îl va omorî Elisei. Dar voi lăsa în Israel şapte mii de bărbaţi, şi anume pe toţi cei ce nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal şi a căror gură nu l-au sărutat.”  (1 Împăraţi 19:1-18)

„Zelul și energia trebuie să crească; talentele care se ruginesc pentru că nu sunt folosite, trebuie puse la lucru. Glasul care spune: ‚Așteaptă; nu permite să se pună poveri asupra ta’, este glasul iscoadelor fricoase. Ne lipsesc Calebii care să meargă înainte – căpeteniile din Israel care să vorbească cu îndrăzneală și folosind cuvinte de încurajare în favoarea unei acțiuni imediate. Atunci când oamenii egoiști, iubitori de comoditate și loviți de panică se tem de uriașii cei puternici și de zidurile înalte și cer cu zgomot retragerea, să se audă glasul Calebilor, chiar dacă lașii stau cu pietrele în mâini, gata să-i doboare pentru mărturia lor credincioasă.” – Testimonies, vol. 5, pag. 383 engl. (cap.: „Susținerea misiunilor în orașe”).

 

Vineri 13 decembrie

Întrebări recapitulative personale

1. Cu privire la ce trebuie să fie creștinul mereu atent?

2. Cum ne putem dezvolta o perspectivă corectă?

3. Merităm noi mântuirea?

4. Care este atitudinea mea față de crucea lui Hristos?

5. Ce uităm prea adesea cu privire la mândrie în comparație cu umilința?