Lecţia 1. Înălţându-L pe Mântuitorul

„Iată Omul!” (Ioan 19:5).

„Marele centru de atracţie, Isus Hristos, nu trebuie să fie exclus din solia îngerului al treilea. Mulţi dintre cei care s-au angajat în lucrarea pentru acest timp, L-au pus pe Hristos pe locul al doilea în timp ce teoriile şi argumentele au deţinut primul loc.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 383.
Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 9-15 engl. (cap. 1).

Duminică 29 septembrie
1. ISUS GARANTUL NOSTRU

a. Ce acţiune a lui Dumnezeu arată atât dragostea Sa pentru lumea noastră, cât şi preţul păcatului? Ioan 3:16, 17; 2 Corinteni 5:21.
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. (Ioan 3:16, 17).
Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. (2 Corinteni 5:21).

„Planul de răscumpărare depăşeşte cu mult înţelegerea minţii omeneşti. Bunăvoinţa dată pe faţă de Dumnezeu este o taină dincolo de înţelegerea noastră. Măreţia planului nu poate fi pricepută pe deplin, nici Înţelepciunea nemărginită nu a putut concepe un plan care să-i fie superior... Prin acest plan, marele şi temutul Dumnezeu poate fi drept şi în acelaşi timp poate fi îndreptăţitorul tuturor celor care cred în Isus şi care Îl primesc ca Mântuitor al lor personal.” – Comentarii biblice, vol. 5, pag. 1133 engl.

b. Ce acţiune a lui Isus a dovedit fără nici o urmă de îndoială dragostea nemărginită pe care El o are pentru fiecare din noi? Ioan 15:13; Romani 5:6-8; Efeseni 2:13, 14.
Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. (Ioan 15:13).
Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. (Romani 5:6-8).
Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea. (Efeseni 2:13, 14).

„O, minunată bunătate! Maiestatea cerului, din dragoste şi milă faţă de omul căzut, a dorit să devină înlocuitorul şi garantul lui. El era gata să poarte vina omului. El era gata să ia asupra Sa mânia Tatălui Său, care altfel ar fi căzut pe om din cauza neascultării lui.” – The Review and Herald, 24 februarie 1874.

Luni 30 septembrie
2. PUNCTUL NOSTRU CENTRAL

a. Ce apelative din Scriptură descriu frumuseţea caracterului lui Isus? Ce efect va avea contemplarea acestei frumuseţi asupra noastră? Cântarea Cântărilor 2:1; 5:16; Hagai 2:7.
Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. (Cântarea Cântărilor 2:1).
Cerul gurii lui este numai dulceaţă, şi toată fiinţa lui este plină de farmec. Aşa este iubitul meu, aşa este scumpul meu, fiice ale Ierusalimului! (Cântarea Cântărilor 5:16).
voi clătina toate neamurile; comorile tuturor neamurilor vor veni, şi voi umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oştirilor. (Hagai 2:7).

„Dumnezeu ne-a iubit cu o iubire fără de margini; iar dragostea noastră se trezeşte faţă de El pe măsură ce înţelegem ceva din lungimea, lăţimea, adâncimea şi înălţimea acestei dragoste care întrece orice pricepere. Prin descoperirea farmecului atrăgător al lui Hristos, prin cunoaşterea dragostei Sale arătate faţă de noi în timp ce noi eram încă păcătoşi, inima încăpăţânată este înmuiată şi supusă.” – CugetăridepeMunteleFericirilor, pag. 76 engl. (cap. 4).

b. De ce este de importanţă vitală pentru noi să avem privirea îndreptată asupra lui Isus? Comparaţi Numeri 21:8 cu Ioan 3:14; Evrei 7:25.
Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.” (Numeri 21:8).
Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului. (Ioan 3:14)
De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururi ca să mijlocească pentru ei. (Evrei 7:25).

„Credinţa noastră trebuie să fie o credinţă inteligentă, privind la Isus cu deplină încredere, cu credinţă profundă şi deplină în Jertfa de ispăşire. Acest lucru este esenţial pentru ca sufletul să nu fie învăluit în întuneric.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 256.
„Mijlocirea lui Hristos în favoarea noastră înseamnă prezentarea meritelor Sale divine prin aceea că S-a oferit pe Sine înaintea Tatălui ca înlocuitorul şi garantul nostru; căci El S-a înălţat ca să facă ispăşire pentru păcatele noastre...
Neprihănirea lui Hristos estecea prin care păcătosul pocăit poate fi primit  înaintea lui Dumnezeu şi prin care se realizează îndreptăţirea acestuia. Oricât de păcătoasă ar fi fost viaţa lui, dacă el crede în Isus ca Mântuitor personal, el stă înaintea lui Dumnezeu în hainele fără pată ale neprihănirii atribuite a lui Hristos.
Păcătosul nu demult mort în greşeli şi păcate este trezit la viaţă prin credinţa în Hristos. El vede prin credinţă că Isus este Mântuitorul lui cel viu în vecii vecilor, în stare să mântuiască ‚ în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El’ (Evrei 7:25). În ispăşirea făcută pentru el, credinciosul vede o asemena lărgime, lungime, înălţime şi adâncime a calificării lui [Isus] – vede că mântuirea lui este atât de desăvârşită, cumpărată cu un preţ infinit, încât sufletul său este umplut de laudă şi mulţumire. El vede ca într-o oglindă slava Domnului şi este schimbat după acelaşi chip de Duhul Domnului. El vede haina neprihănirii lui Hristos ţesută în războiul cerului, lucrată cu migală prin ascultarea Sa şi atribuită sufletului căit prin credinţa în numele Său.”  – Faith and Works, pag. 105-107.

Marţi 1 octombrie
3. LUMINA VIEŢII NOASTRE

a. Ce înseamnă pentru noi să avem ochiul sănătos, îndreptat spre slava lui Dumnezeu? Luca 11:34; Ioan 8:12.
Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric. (Luca 11:34).
Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12).

„Ce înseamnă a avea ochiul sănătos? Înseamnă a avea înclinaţia de a privi la Hristos; pentru că prin privire suntem schimbaţi din slavă în slavă, din caracter în caracter.” – The Youth Instructor, 14 septembrie 1893.

b. Ce cunoştinţă foloseşte Dumnezeu ca să aducă lumina în viaţa noastră? Ioan 1:4, 9; 2 Corinteni 4:6.
În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. (Ioan 1:4).
Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. (Ioan 1:9).
Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. (2 Corinteni 4:6).

c. Cum ne va ajuta contemplarea luminii slavei lui Dumnezeu, aşa cum se vede în viaţa lui Isus, să creştem în El şi în angajamentul nostru faţă de El? 2 Corinteni 3:18.
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:18).

„Dacă ne uităm chiar şi o clipă la soare în strălucirea lui de la amiază, când ne întoarcem privirea, imaginea soarelui va apărea în toate lucrurile la care ne uităm. La fel se întâmplă şi atunci când privim la Isus; toate lucrurile la care ne uităm reflectă imaginea Sa, Soarele Neprihănirii. Nu putem vedea nimic altceva, nu putem vorbi despre nimic altceva. Chipul Său este imprimat pe ochiul sufletului şi influenţează toate aspectele vieţii noastre zilnice, înmuind şi supunând întreaga noastră fire. Privind, noi suntem modelaţi după asemănarea divină, devenind asemenea lui Hristos. Către toţi cei cu care ne asociem, reflectăm razele strălucitoare şi luminoase ale neprihănirii Sale...
Isus Hristos este totul pentru noi – primul, ultimul şi cel mai bun din toate. Isus Hristos, Duhul Său, caracterul Său, dă culoare tuturor lucrurilor; este bătătura şi umplutura, ţesătura întregii noastre fiinţe. Cuvintele lui
Hristos sunt duh şi viaţă. Deci, nu ne putem concentra gândurile asupra noastră; nu mai trăim noi, ci Hristos care trăieşte în noi, şi El este nădejdea slavei. Eul este mort, dar Hristos este un Mântuitor viu. Continuând să privim la Isus, noi reflectăm chipul Său tuturor celor din jurul nostru. Nu ne putem opri ca să ne gândim la dezamăgirile noastre, nici măcar ca să vorbim de ele; pentru că o imagine mai plăcută ne atrage privirea – dragostea preţioasă a lui Isus. El locuieşte în noi prin cuvântul adevărului.” – Mărturii speciale pentru predicatorii evangheliei, pag. 388-390 engl.

Miercuri 2 octombrie
4. MĂRINIMIA LUI ISUS

a. Cum S-a purtat Isus cu marea diversitate de fiinţe omeneşti pe care le-a cunoscut pe acest pământ? Faptele Apostolilor 10:38; Matei 14:14; 15:32.
…cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. (Faptele apostolilor 10:38).
Când a ieşit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi. (Matei 14:14).
Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Mi-este milă de gloata aceasta; căci iată că de trei zile aşteaptă lângă Mine şi n-au ce mânca. Nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca nu cumva să leşine de foame pe drum.” (Matei 15:32).

„N-a existat niciodată un evanghelist asemenea lui Hristos. El era Maiestatea cerului, dar S-a umilit ca să ia natura noastră, ca să-i întâlnească pe oameni acolo unde erau. Tuturor oamenilor, bogaţi şi săraci, liberi sau robi, Hristos, Solul legământului, a adus vestea mântuirii. Renumele Său de Mare Vindecător s-a răspândit în toată Palestina. Bolnavii veneau în locurile pe unde avea să treacă El, ca să-I ceară ajutorul. Aici veneau şi mulţi doritori să audă cuvintele Sale şi să primească o atingere a mâinii Sale. În felul acesta, El mergea din cetate în cetate, din oraş în oraş, predicând evanghelia şi vindecându-i pe cei bolnavi – Regele slavei în veşmântul umil al umanităţii.” – Divina vindecare, pag. 22 engl. (cap.: „Exemplul nostru”).

b. Comparaţi felul în care Isus S-a purtat cu Iuda şi cu Petru. Matei 16:23; Ioan 13:27; 17:12.
Dar Isus S-a întors şi a zis lui Petru:„Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23).
Cum a fost dată bucăţica, a intrat Satana în Iuda. Isus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.” (Ioan 13:27).
Când eram cu ei în lume, îi păzeam Eu, în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia pe care Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. (Ioan 17:12).

c. Ce dovadă avem că El a acordat şanse egale acestor doi ucenici – aşa cum se acordă fiecăruia dintre noi? Ioan 13:1, 5.
Înainte de praznicul Paştilor, Isus, ca Cel care ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.  (Ioan 13:1).
Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. (Ioan 13:5).

„Isus i-a unit pe Ioan, Petru şi Iuda cu Sine în lucrarea Sa, făcându-i colaboratori cu El; însă, în acelaşi timp, ei trebuia să înveţe continuu lecţiile date de Hristos. Ei trebuia să adune din învăţăturile Sale divine instrucţiuni care să le corecteze ideile greşite şi părerile eronate cu privire la ceea ce înseamnă caracterul creştin. Ioan şi Petru nu erau perfecţi, dar ei au folosit orice ocazie ca să înveţe. Petru nu a învăţat să nu se încreadă în sine şi să fie zelos în a-şi proteja eul, până când nu a fost biruit de ispitele vrăjmaşului şi l-a tăgăduit pe Domnul său. Iuda a avut aceeaşi ocazie pe care au avut-o aceşti doi ucenici de a învăţa lecţiile date de Hristos, însă el nu le-a apreciat valoarea. El a fost doar un ascultător, nu şi un împlinitor. Urmarea s-a văzut în trădarea Domnului Său.” – Testimonies, vol. 5, pag. 557 engl. (cap.: „Instituţiile noastre din Battle Creek”).

Joi 3 octombrie
5. SCOPUL NOSTRU: REFLECTAREA DRAGOSTEI LUI ISUS

a. În calitate de creştini, pe cine trebuie să prezentăm lumii? Cum? Coloseni 1:26, 27; 1 Petru 2:22, 23.
Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui,  cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume: Hristos în voi, nădejdea slavei… (Coloseni 1:26,27).
„El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.” Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. (1 Petru 2:22, 23).

„Hristos locuieşte în urmaşii Săi prin cuvânt. Legătura aceasta este tot atât de vitală ca aceea reprezentată prin a mânca trupul Său şi a bea sângele Său. Cuvintele lui Hristos sunt duh şi viaţă. Primindu-le, primiţi viaţa Viţei. Trăiţi ‚prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu’ (Matei 4:4). Viaţa lui Hristos în voi produce aceleaşi roade ca şi în El. Dacă trăiţi în Hristos, dacă vă alipiţi de Hristos, dacă sunteţi sprijiniţi de Hristos şi trageţi hrana din Hristos, aduceţi roade ca Hristos.” – Hristos lumina lumii, pag. 677 engl. (cap. 73).

b. Cum se dau pe faţă creşterea şi maturitatea creştină prin felul încare ne purtăm cu aproapele nostru? 1 Petru 3:8, 9; 1 Ioan 4:7, 8; Evrei 13:1-3.
Nu întoarceţi rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântaţi, căci la aceasta aţi fost chemaţi: să moşteniţi binecuvântarea. (1 Petru 3:8. 9).
Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu.  Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. (1 Ioan 4:7, 8).
Stăruiţi în dragostea frăţească. Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea, au găzduit fără să ştie pe îngeri.  Aduceţi-vă aminte de cei ce sunt în lanţuri, ca şi cum aţi fi şi voi legaţi cu ei; de cei chinuiţi, ca unii care şi voi sunteţi în trup. (Evrei 13:1-3)

„Atunci când atenţia este fixată asupra crucii lui Hristos, întreaga fiinţă este înnobilată. Cunoaşterea dragostei Mântuitorului supune sufletul şi înalţă mintea deasupra lucrurilor acestei lumi. Să învăţăm să apreciem toate lucrurile vremelnice în lumina care străluceşte de la cruce... În toţi adevăraţii ucenici, această dragoste, asemenea focului sfânt, arde pe altarul inimii. Pe pământ a fost descoperită dragostea lui Dumnezeu prin Isus. Pe pământ, copiii Săi trebuie să lase ca această dragoste să strălucească prin vieţi fără vină. În felul acesta, păcătoşii vor fi conduşi la cruce ca să-L privească pe Mielul lui Dumnezeu.” – The Review and Herald, 6 mai 1902.

Vineri 4 octombrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Cum trebuie scoasă în evidenţă evanghelia astăzi?
2. Care sunt câteva dintre exemplele semnificative ale dragostei lui Hristos faţă de oameni?
3. De ce este solia dragostei şi vieţii lui Isus importantă pentru mine?
4. Ce înseamnă să fii creştin?
5. Cum pot să-L reflectez mai pe deplin pe Hristos celor din jurul meu?