Lecţia 4. Dragostea: Esenţa neprihănirii

„Dumnezeu este dragoste.” (1 Ioan 4:16).

„Neprihănirea înseamnă dragoste, iar dragostea este lumina şi viaţa lui Dumnezeu. Neprihănirea lui Dumnezeu este întrupată în Hristos. Noi primim neprihănirea primindu-L pe El.” – Cugetări de pe Muntele
Fericirilor, pag. 18 engl. (cap. 3).

Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 23-36 engl. (cap. 3).

Duminică 20 octombrie

1. PORUNCA CEA MAI MARE

a. În viaţa creştină, ce importanţă vitală are dragostea în raport cu legea lui Dumnezeu? Matei 22:36-40.
„Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prorocii. (Matei 22:36-40)

„Ascultarea nu este o simplă supunere exterioară, ci o slujire din dragoste. Legea lui Dumnezeu este o exprimare a chiar naturii Sale; este întruparea marelui principiu al dragostei şi în consecinţă ea este temelia guvernării Sale în cer şi pe pământ. Dacă inimile noastre sunt înnoite după asemănarea cu Dumnezeu, dacă dragostea divină este sădită în suflet, nu va fi împlinită legea lui Dumnezeu în viaţă?” – Calea către Hristos, pag. 60 engl. (cap. 7).

b. Cum descrie apostolul Ioan pe scurt caracterul lui Dumnezeu? Ce legătură există între caracterul Său şi neprihănire? 1 Ioan 4:16; Psalmii 11:7.
Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4:16).
Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea, şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui. (Psalmii 11:7).

„Neprihănirea înseamnă sfinţenie, asemănare cu Dumnezeu, şi ‚Dumnezeu este dragoste’ (1 Ioan 4:16). Înseamnă conformare la legea lui Dumnezeu, pentru că ‚toate poruncile sunt neprihănire,’ şi ‚dragostea înseamnă împlinirea legii.’ (Psalmii 119:172; Romani 13:10). Neprihănirea este dragoste, iar dragostea este lumina şi viaţa lui Dumnezeu. Neprihănirea lui Dumnezeu este întrupată în Hristos. Noi primim neprihănirea primindu-L pe El.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 18 engl. (cap. 3).

Luni 21 octombrie
2. SUPUNERE EXTERIOARĂ SAU ASCULTARE DIN INIMĂ?

a. Ce fel de slujire aşteaptă Domnul? Deuteronomul 6:5; Iosua 24:15.
Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. (Deuteronomul 6:5).
Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15).

„Exercitarea forţei este împotriva principiilor guvernării lui Dumnezeu; El nu doreşte decât slujire din dragoste; iar dragostea nu poate fi poruncită; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin dragoste se trezeşte dragostea. A-L cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie manifestat în contrast cu caracterul lui Satan. Această lucrare poate fi făcută numai de o singură Fiinţă din întregul univers. Numai Cel care cunoaşte înălţimea şi adâncimea dragostei lui Dumnezeu o poate face de cunoscut. În noaptea întunecată a lumii trebuie să răsară Soarele Neprihănirii ‚şi tămăduirea va fi sub aripile lui’ (Maleahi 4:2).” – Hristos lumina lumii, pag. 22 engl. (cap. 1).
„Nu teama de pedeapsă, nici nădejdea răsplătirii veşnice nu îi face pe ucenicii lui Hristos să-L urmeze. Ei privesc dragostea fără seamăn a Mântuitorului, descoperită de-a lungul pelerinajului Său pe pământ, de la ieslea din Betleem până la crucea de pe Calvar. La vederea Lui, sufletul este atras, înduioşat şi supus. În inima celor ce privesc, se naşte dragostea. Ei aud glasul Său şi Îi urmează.” – Idem., pag. 480 engl. (cap. 52).

b. Contrar unei ascultări de bună voie, din inimă şi cu bucurie, ce fel de ascultare dau unii dintre pretinşii creştini lui Dumnezeu? Deuteronomul 28:45-47; 1 Ioan 5:3.
Toate blestemele acestea vor veni peste tine, te vor urmări şi te vor ajunge până vei fi nimicit, pentru că n-ai ascultat de glasul Domnului Dumnezeului tău, pentru că n-ai păzit poruncile Lui şi legile Lui, pe care ţi le-a dat. - Ele vor fi veşnic ca nişte semne şi minuni pentru tine şi sămânţa ta. Pentru că, în mijlocul belşugului tuturor lucrurilor, n-ai slujit Domnului Dumnezeului tău cu bucurie şi cu dragă inimă. (Deuteronomul 28:45-47).
Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele; (1 Ioan 5:3).

„Hristos a murit pe cruce ca să-i atragă pe toţi oamenii la Sine şi să ne bucurăm de acea bucurie pe care numai El o poate da, bucuria ascultării.” – Sermons and Talks, vol. 1, pag. 217.
„Omul care se străduieşte să ţină poruncile lui Dumnezeu numai dintr- un simţământ al obligaţiei – pentru că aşa i se cere – nu va ajunge niciodată să cunoască bucuria ascultării. El nu ascultă. Atunci când cerinţele lui Dumnezeu sunt considerate o povară pentru că sunt împotriva înclinaţiilor omeneşti, atunci putem şti că viaţa nu este o viaţă creştină. Adevărata ascultare înseamnă lucrarea în exterior a unui principiu din interior. Ea se naşte din dragostea de neprihănire, dragostea de legea lui Dumnezeu. Esenţa întregii neprihănirii constă în credincioşia faţă de Mântuitorul nostru. Aceasta ne va face să facem ceea ce este bine pentru că este bine – pentru că a face ceea ce este bine este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu.”
– Parabolele Domnului Hristos, pag. 97, 98 engl. (cap. 7).

Marţi 22 octombrie
3. IDENTIFICÂND ADEVĂRATA DRAGOSTE

a. Ce se va vedea în viaţa acelora care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu? 1 Ioan 3:10; 4:20, 21.
Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. (1 Ioan 3:10)
Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci, cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Şi aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi pe fratele său. (1 Ioan 4:20,21)

„Dragostea este temelia evlaviei. Indiferent de ce pretinde el, nici un om nu nutreşte o dragoste curată faţă de Dumnezeu decât dacă nutreşte o dragoste altruistă faţă de fratele său. Însă niciodată nu putem intra în posesia acestui spirit încercând să-i iubim pe alţii. Este nevoie de dragostea lui Hristos în inimă. Atunci când eul se contopeşte cu Hristos, dragostea răsare instinctiv. Desăvârşirea caracterului creştin se atinge atunci când impulsul de a-i ajuta şi binecuvânta pe alţii apare în mod constant din interior – când razele soarelui divin umple inima şi se reflectă pe chipul nostru.” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 384 engl. (cap. 27).

b. Descrieţi câteva dintre caracteristicile adevăratei dragoste. 1 Corinteni 13:4-7.
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, -nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, - nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, - totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. (1 Corinteni 13:4-7).

„Adevărata dragoste nu este o pasiune puternică, aprinsă şi năvalnică. Dimpotrivă, în natura ei, ea este calmă şi profundă. Ea priveşte dincolo de înfăţişarea exterioară a lucrurilor şi este atrasă numai de calităţi. Este înţeleaptă şi plină de discernământ, iar devotamentul ei este real şi trainic. Dumnezeu ne încearcă şi ne pune la probă prin întâmplările obişnuite ale vieţii. Lucrurile mici descoperă ce se află în inimă. Micile atenţii, numeroasele incidente mici şi micile amabilităţi ale vieţii formează la un loc fericirea vieţii. Neglijarea cuvintelor amabile, încurajatoare şi afectuoase şi a micilor amabilităţi ale vieţii contribuie la nefericirea vieţii. La sfârşit se va vedea că jertfirea eului de dragul binelui şi fericirii celor din jurul nostru formează o mare parte din raportul vieţii înregistrat în ceruri. Se va descoperi şi faptul că atenţia acordată eului, fără a ţine seama de binele şi fericirea altora, nu a trecut neobservată de Tatăl ceresc...
Dragostea nu poate trăi fără activitate, şi fiecare acţiune o măreşte, întăreşte şi o lărgeşte. Dragostea va câştiga biruinţa atunci când argumentele şi spiritul autoritar sunt fără putere. Dragostea nu lucrează ca să obţină vreun profit sau vreo răsplată; totuşi, Dumnezeu a hotărât ca rezultatul oricărei fapte de iubire să fie un mare câştig. În natura ei, ea se poate răspândi şi lucrează în mod liniştit, însă este puternică şi tare în scopul ei de a birui mari rele. Ea înmoaie şi transformă prin influenţa ei, şi pune stăpânire pe viaţa celor păcătoşi şi le influenţează inima atunci când oricare alt mijloc se dovedeşte a fi fără succes.” – Testimonies, vol. 2, pag. 133-135 engl. (cap.: „Iubirea adevărată”)

Miercuri 23 octombrie
4. TRĂIND LEGEA DRAGOSTEI

a. În lumina sacrificiului de sine al lui Hristos pentru noi, ce lege sau principiu va constitui centrul vieţii creştine? 2 Corinteni 5:14, 15; 1 Corinteni 13:5.
Căci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. -Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. (2 Corinteni 5:14.15).
…nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău... (1 Corinteni 13:5).

„Atunci când Spiritul lui Dumnezeu, cu puterea sa înviorătoare şi minunată, atinge sufletul, El umileşte mândria omenească. Plăcerile, poziţia şi puterea lumească sunt privite ca fiind fără valoare. ‚Izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu’ sunt răsturnate; şi orice gând este făcut ‚rob ascultării de Hristos’ (2 Corinteni 10:5). Atunci umilinţa şi dragostea jertfitoare de sine, atât de puţin preţuite de oameni, sunt înălţate ca fiind singurele care au valoare.” – Hristos lumina lumii,
pag. 135 engl. (cap. 14).
„În lumina Calvarului se va vedea că legea iubirii care renunţă la sine este legea vieţii pentru pământ şi cer; că legea care ‚nu caută folosul său’ îşi are izvorul în inima lui Dumnezeu; şi că în Cel blând şi smerit se dă pe faţă
caracterul Aceluia care locuieşte în lumina de care nici un om nu se poate apropia.” – Idem., pag. 20 engl. (cap. 1).

b. Pentru a trăi o viaţă de dragoste jertfitoare de sine, ce se cere de la noi în fiecare zi? Luca 9:23.
Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. (Luca 9:23).

„Fiecare suflet care Îl primeşte pe Isus ca Mântuitor al său personal va tânji să aibă privilegiul de a sluji lui Dumnezeu şi va folosi cu nerăbdare ocazia de a-şi da pe faţă recunoştinţa consacrându-şi capacităţile slujirii lui Dumnezeu. El va dori mult să-şi arate dragostea faţă de Isus şi faţă de cei pe care i-a răscumpărat El. El va râvni după trudă, greutate şi sacrificiu. Va considera că este un privilegiu să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să calce pe urmele lui Hristos, demonstrându-şi în felul acesta loialitatea şi dragostea.” – Mărturii speciale pentru predicatorii evangheliei, pag. 394 engl.
„Jertfirea de sine şi crucea sunt partea noastră. O vom primi noi? Nici unul din noi nu trebuie să se aştepte ca, atunci când ultimele mari încercări vor veni asupra noastră, un spirit jertfitor de sine, plin de devotament să se dezvolte într-o clipă doar pentru că este necesar. Nu. Într-adevăr, acest spirit trebuie îmbinat cu experienţa noastră zilnică şi insuflat în minţile şi inimile copiilor noştri, atât prin învăţătură cât şi prin exemplu. Poate că mamele din Israel nu sunt nişte războinice, dar pot creşte nişte războinici care să se încingă cu toată armătura şi să ducă vitejeşte bătăliile Domnului.” – Testimonies, vol. 5, pag. 135 engl. (cap.: „Lucrători pentru Dumnezeu”). Joi 24 octombrie

5. SEMNUL ADEVĂRATEI UCENICII

a. Care este semnul adevăratei ucenicii? Ioan 8:31; 14:15.
Şi a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei. (Ioan 8:31).
Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. (Ioan 14:15).

„Ascultarea – slujirea şi supunerea din dragoste – este adevăratul semn al uceniciei... În loc de a-l elibera pe om de obligaţia de a asculta, credinţa, şi numai credinţa, care ne face părtaşi ai harului lui Hristos, ne face în stare să dăm ascultare.” – Calea către Hristos, pag. 60, 61 engl. (cap. 7).

b. Ce înseamnă adevărata ascultare? De unde izvorăşte ea? Romani 5:5; 13:10.
Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. (Romani 5:5).
Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. (Romani 13:10).

„În inima înnoită prin harul divin, dragostea este principiul ce se află la baza oricărei acţiuni. Ea schimbă caracterul, guvernează impulsurile, stăpâneşte pasiunile, supune vrăjmăşia şi înnobilează afecţiunile. Această dragoste, nutrită în suflet, îndulceşte viaţa şi revarsă o influenţă purificatoare asupra tuturor celor din jur.” – Idem., pag. 59 engl. (cap. 7).
„Toată ascultarea adevărată vine din inimă. Hristos a lucrat cu inima. Şi, dacă noi consimţim, El Se va identifica atât de mult cu gândurile şi ţintele noastre, va aduce inima şi mintea noastră în conformitate cu voinţa Sa, încât atunci când ascultăm de El, nu facem altceva decât să ne urmăm propriile impulsuri. Voinţa, curăţită şi sfinţită, îşi va găsi cea mai înaltă plăcere în slujirea Lui. Atunci când Îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră va fi o viaţă de continua ascultare. Apreciind caracterul lui Hristos şi cultivând comuniunea cu Dumnezeu, păcatul va deveni pentru noi ceva urâcios.” – Hristos lumina lumii, pag. 668 engl. (cap. 73).

Vineri 25 octombrie
ÎNTREBĂRI RECAPITULATIVE PERSONALE

1. Ce element cheie din legea lui Dumnezeu ne prezintă Isus în Matei 22?
2. Explicaţi diferenţa dintre supunerea exterioară şi adevărata ascultare.
3. Când va fi completă dezvoltarea caracterului nostru creştin?
4. Descrieţi atitudinea faţă de slujire, pe care o au cei care L-au primit
pe Hristos.
5. Cât de mult va fi identificat Hristos în ascultarea urmaşilor Săi?