Lecţia 1. Planul de răscumpărare

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16).

„Planul glorios al mântuirii omului a luat fiinţă prin dragostea nemărginită a lui Dumnezeu Tatăl. În acest plan divin se oglindeşte manifestarea cea mai minunată a dragostei lui Dumnezeu faţă de omenirea căzută.” – Testimonies, vol. 2, pag. 200 engl. (cap.: „Suferinţele lui Hristos”). Recomandare pentru studiu: Patriarhi şi profeţi, pag. 63-70 engl. (cap. 4: „Planul de mântuire”).

Duminică 30 decembrie
1. La început

a. Cât de simplu explică Scriptura natura pe care Adam şi Eva au avut-o la creaţiune? În ce îşi găseau ei plăcerea? Genesa 1:26, 27.
Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Genesa 1:26, 27).

„Omul avea să poarte chipul lui Dumnezeu, atât în asemănarea exterioară cât şi în caracter. Numai Hristos este ‚întipărirea Fiinţei’ (Evrei 1:3) [n.t. engl.: ‚chipul expres al’] Tatălui; însă omul a fost făcut după asemănarea cu Dumnezeu. Natura lui era în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Mintea Sa era capabilă să înţeleagă lucrurile divine. Afecţiunile lui erau curate; poftele şi patimile lui se aflau sub controlul raţiunii. El era sfânt şi fericit să poarte chipul lui Dumnezeu şi să fie în ascultare desăvârşită de voinţa Sa.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 45 engl. (cap. 2: „Creaţiunea”).

b. Ce stare de lucruri exista în întregul univers la început? Genesa 1:31; Iov 38:7.
Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. (Geneza 1:31).
… atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? (Iov 38:7).

„Atâta timp cât toate fiinţele create au recunoscut supunerea din dragoste, a existat o armonie perfectă în întregul univers al lui Dumnezeu. Oştirile cereşti îşi găseau bucuria în a împlini planul Creatorului lor. Lor le făcea plăcere să reflecte slava Sa şi să-I aducă laude. Şi, în timp ce dragostea faţă de Dumnezeu era supremă, dragostea faţă de ceilalţi era încrezătoare şi altruistă. Nu exista nici o notă discordantă care să tulbure armoniile cereşti.” – Idem., pag. 35 engl. (cap. 1: „De ce a fost îngăduit păcatul?”).

Luni 31 decembrie
2. C onsecinţele căderii

a. C are a fost urmarea păcatului asupra omenirii şi naturii? Ce a adus călcarea legii lui Dumnezeu în această lume? Genesa 3:17-19; Romani 5:12.
Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;  spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:17-19).
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…(Romani 5:12).

„Dumnezeu l-a făcut pe om sfânt şi fericit într-un mod desăvârşit; iar pământul frumos, aşa cum a ieşit din mâna Creatorului, nu purta nici o pată a decăderii şi nici o umbră a blestemului. Călcarea legii lui Dumnezeu – legea dragostei – a adus suferinţa şi moartea.” – Calea către Hristos, pag. 9 engl. (cap. 1: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de om”).
„Îndrăznind să nesocotească voinţa lui Dumnezeu într-un singur punct, primii noştri părinţi au deschis porţile suferinţei asupra lumii. Şi oricine urmează exemplul lor va culege urmări asemănătoare. Dragostea lui Dumnezeu se află la baza oricărui precept al legii Sale, iar cel care se depărtează de poruncă lucrează la propria lui nefericire şi ruină.” – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 52 engl. (cap. 4: „Spiritualitatea legii”).

b. Sub a cui putere au căzut atât omenirea cât şi pământul? Cum a numit Hristos acea putere? Romani 6:16; Luca 4:5,6; Ioan 14:30.
Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire? (Romani 6:16).
Diavolul L-a suit pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile pământului şi I-a zis: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea şi slava acestor împărăţii; căci mie îmi este dată şi o dau oricui voiesc. (Luca 4:5, 6).
Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine. (Ioan 14:30).

„Prin păcat, nu numai omul, dar şi pământul a ajuns sub puterea celui rău şi trebuia restaurat prin planul de răscumpărare. Atunci când a fost creat, Adam a fost aşezat ca stăpân peste pământ. Însă, cedând ispitei, el a fost adus sub puterea lui Satan. ‚Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit’ (2 Petru 2:19). Atunci când omul a ajuns robul lui Satan, stăpânirea, pe care o deţinea el, a trecut asupra cuceritorului său. În felul acesta, Satan a devenit ‚dumnezeul acestei lumi’ (2 Corinteni 4:4 engl.). El uzurpase acea stăpânire asupra pământului care fusese dată la început lui Adam.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 67 engl. (cap. 4: „Planul de mântuire”).
„În lupta dintre Prinţul luminii şi conducătorul împărăţiei întunericului, avea să se hotărască lucruri mari pentru lume. După ce l-a ispitit pe om să păcătuiască, Satan a pretins că pământul este al lui şi s-a numit pe sine prinţul acestei lumi. Deoarece părinţii neamului omenesc primiseră firea lui, s-a gândit să-şi stabilească imperiul aici. El a declarat că oamenii îl aleseseră pe el drept conducător al lor. Prin stăpânirea lui asupra oamenilor, el deţinea controlul asupra întregii lumi. Hristos venise să respingă pretenţiile lui Satan. În calitate de Fiu al omului, Hristos avea să stea hotărât de partea lui Dumnezeu. În felul acesta, avea să se arate că Satan nu câştigase controlul complet asupra omenirii şi că pretenţia lui asupra lumii era falsă. Toţi cei care doreau aveau să fie eliberaţi de puterea lui. Stăpânirea pe care Adam o pierduse prin păcat avea să fie recâştigată.” – Hristos lumina lumii, pag. 114, 115 engl. (cap. 12: „Ispitirea lui Isus”).

Marţi 1 ianuarie
3. Rezultatul păcatului

a. Ce schimbare a survenit în natura bărbaţilor şi femeilor după cădere? Din ce stare deplorabilă trebuia ridicată omenirea? Ioan 8:44 (p.p.); Efeseni 2:1-3.
Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. (Ioan 8:44).
Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. (Efeseni 2:1-3)

„La început, Dumnezeu l-a creat pe om după asemănarea Sa. El l-a înzestrat cu calităţi nobile. Mintea lui era bine echilibrată şi toate puterile fiinţei lui erau armonioase. Însă căderea şi efectele ei au pervertit aceste
daruri. Păcatul a distrus şi aproape a şters chipul lui Dumnezeu din om.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 595 engl. (cap.58: „Şcolile profeţilor”).
„Atunci când omul a călcat legea cea sfântă, firea lui a devenit rea şi a ajuns în armonie, nu în duşmănie, cu Satan. În mod normal nu există nici un fel de duşmănie între omul păcătos şi cel ce se află la originea păcatului. Amândoi au ajuns răi prin apostazie.” – Marea luptă, pag. 505 engl. (cap.30: „Vrăjmăşia dintre om şi Satan”)

b. Fără îndurarea regeneratoare a lui Dumnezeu, ce tendinţă omenească şi firească există până astăzi? Psalmii 51:5; Ieremia 17:9; Romani 3:12; 2 Corinteni 4:4.
Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea. (Psalmii 51:5).
Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? (Ieremia 17:9).
Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. (Romani 3:12).
…a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. (2 Corinteni 4:4).

„Prin păcat, omul a fost despărţit de viaţa lui Dumnezeu. Sufletul lui este paralizat de intrigile lui Satan, autorul păcatului. De unul singur el nu poate sesiza păcatul, nu poate aprecia şi nu-şi poate însuşi natura divină. Dacă ar fi adusă la îndemâna lui, inima lui firească nu ar găsi în ea nimic vrednic de dorit. Puterea fermecătoare a lui Satan este asupra lui. Toate mijloacele abile şi ingenioase pe care le poate sugera diavolul sunt prezentate minţii lui ca să pervertească orice impuls bun. Orice facultate şi putere dată lui de Dumnezeu a fost şi este folosită ca armă împotriva Binefăcătorului divin. Astfel, deşi El îl iubeşte, Dumnezeu nu poate să-i acorde fără nici un risc darurile şi binecuvântările pe care El doreşte să le reverse.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 340.
„Toţi cei care nu sunt urmaşi hotărâţi ai lui Hristos sunt servii lui Satan. În inima nerenăscută există iubire faţă de păcat şi înclinaţia de a-l nutri şi scuza.” – Marea luptă, pag. 508 engl. (cap.30: „Vrăjmăşia dintre om şi Satan”)
„Urmarea înfruptării din pomul cunoştinţei binelui şi răului se dă pe faţă în experienţa fiecărui om. În firea lui există o înclinaţie spre rău, o forţă căreia, dacă nu este ajutat, nu-i poate rezista.” – Educaţia, pag. 29 engl. (cap.: „Legătura educaţiei cu răscumpărarea”).

Miercuri 2 ianuarie
4. O dovadă a dragostei lui Dumnezeu

a. Ce caracteristică a Dumnezeirii a răspuns nevoii omenirii căzute? Ce L-a motivat pe Hristos să Se ofere pe Sine ca jertfă? 1 Ioan 4:9, 10.
Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:9, 10).

„Fiul lui Dumnezeu, Conducătorul slăvit al cerului, a fost cuprins de milă pentru omenirea căzută. Inima Lui a fost mişcată de compătimire când vaietele lumii pierdute s-au înălţat spre El.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 63 engl. (cap. 4: „Planul de mântuire”).
„Caracterul lui Hristos este aşa cum este descoperit în viaţa Sa [de tăgăduire de sine şi purtare atentă de grijă pentru alţii]. Acesta este caracterul lui Dumnezeu. Din inima Tatălui, razele milei divine, manifestate în Hristos, se revarsă către fiii oamenilor. Isus, Mântuitorul blând şi milostiv, a fost Dumnezeu ‚arătat în trup’ (1 Timotei 3:16)….
Însă acest mare sacrificiu [al Fiului lui Dumnezeu] nu a fost făcut pentru a da naştere în inima Tatălui la o dragoste pentru om, nici pentru a-L determina să mântuiască. Nu, nu! ‚Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu...’ (Ioan 3:16). Tatăl ne iubeşte, nu datorită marii jertfe, ci El a oferit această jertfă pentru că ne iubeşte. Hristos a fost mijlocul prin care El a putut să reverse asupra unei lumi căzute în păcat nemărginita Sa iubire.” – Calea către Hristos, pag. 12, 13 engl. (cap. 1: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de om”).

b. C ând a fost întocmit planul de mântuire pentru omenirea vinovată? Ce principiu al guvernării lui Dumnezeu se dă pe faţă prin acest plan? Apocalipsa 13:8; Romani 16:25; Psalmii 89:14.
Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat. (Apocalipsa 13:8).
Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri. (Romani 16:25).
Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea şi credincioşia sunt înaintea feţei Tale. (Psalmii 89:14).

„Planul răscumpărării noastre nu a fost un gând ulterior, nu a fost un plan formulat după căderea lui Adam. El a fost o descoperire a ‚tainei care a fost ţinută ascunsă de veacuri’ (Romani 16:25). A fost o dezvăluire a principiilor care, din veacurile veşnice, au fost temelia tronului lui Dumnezeu. De la început, Dumnezeu şi Hristos au ştiut despre apostazia lui Satan şi despre căderea omului prin puterea înşelătoare a celui apostat. Dumnezeu nu a poruncit ca păcatul să ia fiinţă, ci a prevăzut existenţa lui şi a luat măsuri pentru a veni în întâmpinarea acestui eveniment neprevăzut.” – Hristos lumina lumii, pag. 22 engl. (cap. 1: „Dumnezeu cu noi”)
„Jertfa la care au fost împinşi Tatăl şi Fiul de dragostea nemărginită, ca păcătoşii să poată fi răscumpăraţi, demonstrează întregului univers – aşa cum nimic altceva în afară de acest plan nu ar fi putut face – că dreptatea şi îndurarea sunt temelia legii şi guvernării lui Dumnezeu.” – Marea luptă, pag. 503 engl. (cap. 29: „Originea răului”).

Joi 3 ianuarie
5. Scopul planului de răscumpărare

a. C are este scopul lui Dumnezeu prin planul de răscumpărare? 1 Ioan 3:1; Romani 8:15-17.
Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El. (1 Ioan 3:1).
Şi voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere care ne face să strigăm: „Ava!, adică: Tată!” Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. (Romani 8:15-17).

„[1 Ioan 3:1 citat] Ce valoare aşează aceasta asupra omului! Prin păcat, fiii oamenilor au devenit supuşii lui Satan. Prin credinţa în jertfa ispăşitoare a lui Hristos, fiii lui Adam pot deveni fiii lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura umană, Hristos înalţă omenirea. Oamenii căzuţi sunt aşezaţi acolo unde, prin legătura cu Hristos, pot deveni cu adevărat vrednici de numele de ‚fii ai lui Dumnezeu.’” – Calea către Hristos, pag. 15 engl. (cap. 1: „Iubirea lui Dumnezeu faţă de om”).

b. Pentru ca păcatul să nu mai apară încă o dată, ce îndoială trebuie să înlăture cu totul planul de mântuire din mintea tuturor fiinţelor inteligente din întregul univers? Naum 1:9; Luca 24:25, 26;
Efeseni 1:10.
Ce planuri faceţi voi împotriva Domnului? El le zădărniceşte! Nenorocirea nu va veni de două ori. (Naum 1:9).
Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” (Luca 24:25, 26).
… ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. (Efeseni 1:10).

„Planul lui Dumnezeu a fost acela de a pune lucrurile pe o temelie veşnică de siguranţă iar în sfaturile cereşti s-a hotărât să se dea timp lui Satan să dezvolte principiile care erau temelia sistemului lui de guvernare. El pretinsese că acestea erau superioare principiilor lui Dumnezeu. S-a acordat timp pentru ca principiile lui Satan să fie puse în aplicare, ca ele să poată fi văzute de Universul ceresc.” – Hristos lumina lumii, pag. 759 engl. (cap. 79: „S-a isprăvit”).

Vineri 4 ianuarie
Întrebări recapitulative personale

1. Ce a caracterizat întreaga creaţiune a lui Dumnezeu la început?
2. În afară de schimbarea circumstanţelor, ce s-a întâmplat cu adevărat atunci când Adam şi Eva nu L-au ascultat pe Dumnezeu?
3. Ce fel de intervenţie din partea lui Dumnezeu a fost necesară pentru a diminua rezultatele păcatului?
4. Ce descoperă planul de mântuire despre adevărata natură a Dumnezeirii?
5. Ce trebuie să stabilească planul de mântuire în mod ferm în mintea
tuturor pentru a îndepărta posibilitatea îndoielii (sau o imagine alternativă diferită)?