Lecţia 7. Îndreptăţirea ne salvează de sub blestemul păcatului

„Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.” (Romani 3:23-25).

„Este oferită o cale pentru mântuire, deoarece Mielul fără pată al lui Dumnezeu este descoperit ca Unul care ridică păcatul lumii. Isus stă în locul păcătosului şi ia vina nelegiuitului asupra Sa. Privind la Înlocuitorul şi Garantul păcătosului, Domnul Iehova poate fi drept şi, în acelaşi timp, să-l îndreptăţească pe acela care crede în Isus.” – The Youth’s Instructor, 29 noiembrie 1894. Recomandare pentru studiu: Faith and Works (ro: Credinţă şi fapte), pag. 103-108.

Duminică 10 februarie
1. Îndurarea vine ca să salveze 

a. Ce s-ar fi întâmplat imediat cu primii noştri părinţi dacă îndurarea nu ar fi fost una dintre principiile de bază ale tronului lui Dumnezeu? Genesa 2:16, 17.

Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2:16, 17).

„De ce nu a fost aplicată imediat pedeapsa cu moartea în cazul [lui Adam]? – Pentru că s-a găsit un preţ de răscumpărare. Singurul Fiu al lui Dumnezeu S-a oferit să ia păcatul omului asupra Sa ca să facă ispăşire pentru omenirea căzută.” – The Review and Herald, 23 aprilie 1901.

b. Ce rol au jucat atât îndurarea cât şi dreptatea după cădere? Iona 4:2; Luca 6:35 (u.p.).

S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău! (Iona 4:2).
…. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi. (Luca 6:35). 

„Minunată este îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Mult aşteaptă dreptatea până când îndurarea pledează pe lângă păcătos.” – Pildele Domnului Hristos, pag. 177 engl. (cap. 14: „Nu va face Dumnezeu dreptate aleşilor Săi?”).

Luni 11 februarie
2. O a doua încercare 

a. În loc de a aplica imediat sentinţa de moarte asupra perechii vinovate, ce speranţă le-a dat Dumnezeu? Cum şi-au exprimat Avraam şi Ioan Botezătorul încrederea în Înlocuitorul divin? Genesa 3:15; 22:8; Ioan 1:29.

Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15).
„Fiule”, a răspuns Avraam, „Dumnezeu însuşi va purta grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte. (Geneza 22:8).
A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29). 

„Atunci când [Adam şi Eva] au călcat Legea lui Dumnezeu şi au căzut din starea lor de inocenţă fericită şi au devenit păcătoşi, viitorul omenirii căzute nu era uşurat de nici o rază de speranţă. Lui Dumnezeu Îi era milă de ei, iar Hristos a conceput un plan pentru mântuirea lor prin purtarea de către El a vinovăţiei. Atunci când blestemul a fost rostit asupra pământului şi asupra omului, legată de blestem era o făgăduinţă că prin Hristos exista speranţă şi iertare pentru călcarea Legii lui Dumnezeu.” – Comentarii biblice, vol. 1, pag. 1084 engl.

b. Luând asupra Sa pedeapsa pentru păcat şi îndreptăţindu-l pe păcătos, ce a făcut Hristos pentru el? Iov 33:24.

Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!” (Iov 33:24).

„Dreptatea cere ca păcatul să nu fie pur şi simplu iertat, ci să fie aplicată pedeapsa cu moartea. Dumnezeu, în darul singurului Său Fiu, a împlinit ambele aceste cerinţe. Murind în locul omului, Hristos a executat pedeapsa şi a oferit iertarea.” – Idem., vol. 6, pag. 1099.
„Purtând pedeapsa legii, [Hristos] dă păcătosului o altă şansă, o a doua încercare. El deschide o cale prin care păcătosul poate fi reaşezat în favoarea lui Dumnezeu.” – Idem., pag. 1092.
„[Romani 3:24-26 citat] Aici adevărul este exprimat în cuvinte clare. Această milă şi bunătate este cu totul nemeritată. Harul lui Hristos este sufficient ca să-l îndreptăţească pe păcătos fără nici un merit sau pretenţie a lui. Îndreptăţirea este o iertare deplină, completă a păcatului. În momentul în care păcătosul Îl primeşte pe Hristos prin credinţă, în acel moment el este iertat. Neprihănirea lui Hristos îi este atribuită iar el nu mai trebuie să se îndoiască de harul iertător al lui Dumnezeu.” – The Signs of the Times, 19 mai 1898.
„Îndreptăţirea înseamnă salvarea unui suflet de la pierzare, ca să poată obţine sfinţirea şi, prin sfinţire, viaţa cerească. Îndreptăţirea înseamnă că o conştiinţă curăţită de faptele moarte este aşezată acolo unde poate primi binecuvântările sfinţirii.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 908 engl. 

Marţi 12 februarie
3. Îndreptăţirea în viaţa patriarhilor 

a. Cum a fost descoperită posibilitatea îndreptăţirii înaintaşilor noştri? Cum trebuia să dea ei pe faţă credinţă în planul lui Dumnezeu de a oferi un Înlocuitor? Genesa 3:15, 21; 4:4.

Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15).
Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele. – (Geneza 3:21).
Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui. (Geneza 4:4). 

„Deşi viitorul părea sumbru şi învăluit în întuneric, ca un văl al morţii, Steaua nădejdii a luminat viitorul întunecat prin făgăduinţa Răscumpărătorului. Evanghelia a fost predicată pentru prima dată lui Adam de către Hristos. Adam şi Eva au simţit o părere de rău şi pocăinţă sinceră pentru vina lor. Ei au crezut făgăduinţa preţioasă a lui Dumnezeu şi au fost salvaţi de la pieirea completă.” – Comentarii biblice, vol. 1, pag. 1084.
„Hristos, sfătuindu-Se cu Tatăl Său, a instituit sistemul jertfelor; acea moarte, în loc de a fi trimisă imediat asupra păcătosului, trebuia transferată asupra unei victime care Îl simboliza pe Fiul lui Dumnezeu, marea şi desăvârşita jertfă.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 230. 

b. Ce lecţii importante cu privire la nevoia de dreptate şi milă ca bază a planului de răscumpărare au fost date lui Adam şi urmaşilor săi? De ce era nevoie de vărsarea de sânge? Evrei 9:22.

Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare. (Evrei 9:22).

„Îngerii cereşti au dezvăluit primilor noştri părinţi planul pe care Dumnezeu l-a făcut pentru mântuirea lor. Adam şi tovarăşa lui au primit asigurarea că, în ciuda marelui lor păcat, ei nu aveau să fie abandonaţi sub stăpânirea lui Satan. Fiul lui Dumnezeu S-a oferit să facă ispăşire, cu propria Sa viaţă, pentru păcatul lor. Lor avea să le fie acordat un timp de probă şi, prin pocăinţă şi credinţă în Hristos, ei puteau deveni din nou copii ai lui Dumnezeu.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 66 engl. (cap. 4: „Planul de mântuire”).
„Mulţi şi-au exprimat mirarea că Dumnezeu a cerut atât de multe jertfe înjunghiate în sistemul de jertfe de la poporul iudeu, însă acest lucru s-a întâmplat pentru a imprima în mintea lor marele adevăr că fără vărsare de sânge nu este iertare. O lecţie se afla în fiecare jertfă, era întipărită în fiecare ceremonie, predicată în mod solemn de către preot în timpul slujbei lui sfinte şi inspirată de Însuşi Dumnezeu – că numai prin sângele lui Hristos există iertarea păcatelor. Cât de puţin simţim noi ca popor forţa acestui adevăr mare! Cât de rar, prin credinţă vie şi activă, aducem în viaţa noastră acest mare adevăr că există iertare pentru cel mai mic cât şi pentru cel mai mare păcat.” – The Review and Herald, 21 septembrie 1886. 

Miercuri 13 februarie
4. Îndreptăţirea de monstrată în poporul iudeu

a. Ce lecţie practică a dat Domnul poporului evreu ca să poată înţelege că îndreptăţirea presupune transferul condamnării de la păcătos la El Însuşi? Leviticul 4:4-6, 13-17.

Să aducă viţelul la uşa Cortului întâlnirii înaintea Domnului, să-şi pună mâna pe capul viţelului şi să-l înjunghie înaintea Domnului. Preotul care a primit ungerea să ia din sângele viţelului şi să-l aducă în Cortul întâlnirii: să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru a Sfântului Locaş. (Leviticul 4:4-6).
Dacă toată adunarea lui Israel a păcătuit fără voie şi fără să ştie, făcând împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie făcute, şi făcându-se astfel vinovată, şi dacă păcatul săvârşit s-a descoperit, adunarea să aducă un viţel ca jertfă de ispăşire, şi anume să-l aducă înaintea Cortului întâlnirii. Bătrânii adunării să-şi pună mâinile pe capul viţelului înaintea Domnului şi să înjunghie viţelul înaintea Domnului. Preotul care a primit ungerea să aducă din sângele viţelului în Cortul întâlnirii; să-şi înmoaie degetul în sânge şi să stropească cu el de şapte ori înaintea Domnului, în faţa perdelei dinăuntru. (Leviticul 4:13-17). 

„Zi de zi, păcătosul pocăit îşi aducea jertfa lauşacortului întâlnirii şi, punându-şi mâna pe capul victimei, îşi mărturisea păcatul, transferându-le în felul acesta în mod simbolic de la sine asupra jertfei inocente. Apoi animalul era înjunghiat. ‚Fără vărsare de sânge,’ spune apostolul, ‚nu este iertare de păcat’ (Evrei 9:22). ‚Viaţa trupului este în sânge.’ (Leveticul 17:11). Legea lui Dumnezeu care a fost călcată cerea viaţa călcătorului. Sângele, care reprezenta viaţa pierdută a păcătosului a cărui vină o purta victima, era dus de către preot în sfânta şi stropit înaintea perdelei, în spatele căreia se afla chivotul care conţinea legea pe care o călcase păcătosul. Prin această ceremonie, păcatul era transferat, prin sânge, în mod simbolic asupra sanctuarului.” – Marea luptă, pag. 418 engl. (cap. 23: „Ce este sanctuarul?”).

b. Cât de clar este demonstrat adevărul îndreptăţirii prin Ziua Ispăşirii sărbătorite anual? Deşi păcatul era transferat în mod symbolic asupra sanctuarului prin jertfa zilnică, cât timp se mai afla păcătosul sub condamnarea legii? Leviticul 16:7-10, 15, 16, 20-22.

Să ia cei doi ţapi şi să-i pună înaintea Domnului, la uşa Cortului întâlnirii. Aaron să arunce sorţi pentru cei doi ţapi: un sorţ pentru Domnul şi un sorţ pentru Azazel. Aaron să ia ţapul care a ieşit la sorţi pentru Domnul şi să-l aducă jertfă de ispăşire. Iar ţapul care a ieşit la sorţi pentru Azazel să fie pus viu înaintea Domnului, ca să slujească pentru facerea ispăşirii, şi să i se dea drumul în pustiu pentru Azazel. (Leviticul 16:7-10).

„Prin această ceremonie anuală, poporul [Israel] era învăţat adevărurile importante referitoare la ispăşire. Prin jertfa pentru păcat adusă în timpul anului, în locul păcătosului fusese acceptat un înlocuitor; însă sângele victimei nu făcuse o ispăşire completă pentru păcat. Ci doar a oferit un mijloc prin care păcatul să fie transferat asupra sanctuarului. Prin jertfa de sânge, păcătosul recunoştea autoritatea legii, îşi mărturisea vina nelegiuirii lui şi îşi exprima credinţa în Cel care trebuia să ia păcatul lumii; dar el nu era eliberat pe deplin de sub condamnarea legii.” – Patriarhi şi profeţi, pag. 355, 356 engl. (cap. 30: „Cortul şi serviciile lui”).
„Sângele lui Hristos, deşi îl elibera pe păcătosul căit de sub condamnarea legii, nu avea să anuleze păcatul; acesta avea să rămână în sanctuary până la ispăşirea finală; astfel, în mod simbolic, sângele jertfei pentru păcat îndepărta păcatul de la cel pocăit, însă acesta rămânea în sanctuar până în Ziua Ispăşirii.” – Idem., pag. 357 engl. (cap. 30). 

Joi 14 februarie
5. Rezultatul respingerii îndreptăţirii 

a. Care două tendinţe au fost imediat dezvoltate într-un scurt timp în istoria omenirii? Care este influenţa fiecărei clase? Genesa 4:3-5; 2 Corinteni 2:15-16.

După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare şi i s-a posomorât faţa. (Geneza 4:3-5).
În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă de la moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă de la viaţă spre viaţă. Şi cine este de ajuns pentru aceste lucruri? (2 Corinteni 2:15-16). 

„Copiii lui Adam prezintă cel mai timpuriu exemplu al celor două cursuri diferite urmate de oameni cu privire la pretenţiile lui Dumnezeu. Abel l-a văzut pe Hristos simbolizat în jertfe. Cain n-a crezut că era nevoie de jertfe; el a refuzat să vadă că Hristos era simbolizat de mielul înjunghiat; pentru el, sângele animalelor nu aveau nici o valoare. Evanghelia i-a fost predicată lui Cain la fel ca şi fratelui lui; însă aceasta a fost pentru el o miasmă de moarte spre moarte, pentru că el nu dorea să recunoască în sângele mielului sacrificat, pe Isus Hristos ca fiind singura măsură luată pentru mântuirea omului.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 231.

b. Care va fi experienţa şi soarta acelora care resping ocazia oferită lor? 2 Tesaloniceni 2:10-12.

...şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi. (2 Tesaloniceni 2:10-12).

„Păcatul este călcarea legii iar braţul care este acum puternic ca să salveze va fi puternic ca să pedepsească atunci când păcătosul trece dincolo de hotarul iertării divine. Cel care refuză să caute viaţa, care nu doreşte să cerceteze Scripturile ca să vadă ce este adevărul, ca să nu fie condamnat de practicile lui, va fi lăsat să fie orb faţă de înşelăciunile lui Satan. În aceeaşi măsură în care cel pocăit şi ascultător este apărat de dragostea lui Dumnezeu, cel nepocăit şi neascultător va fi lăsat pradă rezultatului neştiinţei şi împietririi inimii, pentru că nu primeşte dragostea de adevăr ca să poată fi mântuit.” – Idem., pag. 313 engl.

Vineri 15 februarie
Întrebări recapitulative personale

1. În ce se afla singura nădejde a lui Adam şi a Evei când nu au ascultat?
2. De ce anume a fost nevoie pentru a satisface dreptatea şi totuşi a da pe faţă mila lui Dumnezeu?
3. Ce măsură luată a făcut ca oamenii să poată fi iertaţi sau îndreptăţiţi?
4. Ce anume a fost un simbol continuu al îndreptăţirii pentru evrei?
5. Ce experienţă este făcută de cei care nu sunt îndreptăţiţi?