Lecţia 12. Sfinţirea

„Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: ‚Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt’” (1 Petru 1:14-16). 

„Lucrarea de trecere de la lipsa de sfinţenie la sfinţenie este o lucrare continuă. Zi după zi, Dumnezeu lucrează la sfinţirea omului iar omul trebuie să coopereze cu El depunând eforturi perseverente în cultivarea obiceiurilor corecte.” – The Review and Herald, 15 martie 1906.

Recomandare pentru studiu: Istoria faptelor apostolilor, pag. 557-567 engl. (cap. 55: „Schimbat prin har”).

Duminică 17 martie
1. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie sfânt

a. Ce însuşire a lui Dumnezeu care străbate cerul trebuie să fie în toţi cei care doresc să intre în prezenţa Sa? 1 Petru 1:14-16.

Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. (1 Petru 1:14-16)

„Neprihănirea lui Dumnezeu este absolută. Această neprihănire caracterizează toate faptele Sale, toate legile Sale. Poporul Său trebuie să fie aşa cum este Dumnezeu. Viaţa lui Hristos trebuie descoperită în viaţa urmaşilor Săi. În toate faptele Salepublice şi personale, în toate cuvintele şi acţiunile Sale, se vedea evlavia practică iar această evlavie trebuie să fie văzută în viaţa ucenicilor Săi.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 198.
„[Dumnezeu] nu poate suporta prezenţa păcatului. Sufletul Său îl urăşte… Sfinţenia este temelia tronului lui Dumnezeu; păcatul este opusul sfinţeniei; păcatul L-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Dacă oamenii ar putea vedea cât de urâcios este păcatul, nu l-ar tolera, nici nu s-ar învăţa cu el. Ei ar face o reformă în viaţă şi caracter. Greşeli ascunse ar fi biruite. Dacă este să fiţi sfinţi în ceruri, trebuie ca mai întâi să fiţi pe pământ.” – Mărturii către predicatori, pag. 145 engl. 

b. Care a fost încă de la început scopul lui Dumnezeu cu privire la umanitate? Ce ne spun Scripturile cu privire la voinţa lui Dumnezeu faţă de noi? Efeseni 1:4; 1 Tesaloniceni 4:3.

În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui. (Efeseni 1:4).
Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie. (1 Tesaloniceni 4:3). 

Luni 18 martie
2. Neprihănirea atribuită şi împărtăşită

a. Ce arată că sfinţirea nu este o lucrare de o clipă ci o lucrare progresivă? Ce paşi sunt enumeraţi pentru a atinge această ţintă? Evrei 6:1; Filipeni 3:13, 14; 2 Petru 1:5-10.

De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi a credinţei în Dumnezeu. (Evrei 6:1).
Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:13, 14).
De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos. Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate. De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată. (2 Petru 1:5-10). 

„Scriptura arată clar că lucrarea de sfinţire este progresivă. Atunci când, prin convertire, păcătosul găseşte pacea cu Dumnezeu prin sângele ispăşirii, viaţa creştină de abia a început. Acum, el trebuie să ‚înainteze spre desăvârşire;’ să crească ‚la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos’. Apostolul Pavel spune: ‚Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus’ (Filipeni 3:13, 14). Iar Petru ne prezintă paşii prin care să obţinem sfinţirea: ‚De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea’ (2 Petru 1:5, 6)”. – Marea luptă, pag. 470 engl. (cap. 27: „Redeşteptări moderne”).
„Felul în care trebuie să ne ducem la capăt mântuirea este arătat clar în primul capitol din a doua Petru. Trebuie să adăugăm necontenit har după har şi, când facem aceasta, Dumnezeu va lucra în noi după planul înmulţirii.” – The Review and Herald, 15 martie 1906. 

b. Ce a făcut moartea lui Hristos pentru noi? Care va fi experienţa zilnică a acelora în care locuieşte Hristos? Romani 5:10.

Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. (Romani 5:10).

„Neprihănirea prin care suntem îndreptăţiţi este atribuită; neprihănirea prin care suntem sfinţiţi este împărtăşită. Prima ne dă dreptul la cer, a doua arată că suntem pregătiţi pentru cer.” – Idem., 4 iunie 1895.
„Îndreptăţirea înseamnă salvarea unui suflet de la pierzare, ca să poată obţine sfinţenia şi, prin sfinţenie, viaţa cerului. Îndreptăţirea înseamnă că o conştiinţă curăţită de faptele moarte este aşezată acolo unde poate primi binecuvântările sfinţirii.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 908 engl.
„[Mulţi] nu înţeleg că temelia întregii lor credinţe şi speranţe ar trebui să fie desăvârşirea lui Isus, garantul nostru. Singura credinţă adevărată, salvatoare este cea care se prinde de neprihănirea atribuită a lui Hristos. El este singurul izvor al curăţiei, al puterii şi vieţii spirituale… Roadele acestei credinţe vor fi dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, blândeţea şi bunătatea, iar scopul [membrilor bisericii care au această credinţă] va fi acela de a-L slăvi pe Dumnezeu zi de zi.” – Manuscript Releases, vol. 5, pag. 9. 

Marţi 19 martie
3. Lucrarea de sfinţire

a. Deşi avem neprihănirea lui Hristos atribuită nouă, cu câtă minuţiozitate trebuie dusă la bun sfârşit lucrarea de sfinţire şi cu ce scop? 1 Tesaloniceni 5:23.

Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. (1 Tesaloniceni 5:23).

„Sfinţirea noastră este lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt. Ea este împlinirea legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu cei care se leagă de El, ca să rămână cu El, cu Fiul Său şi cu Duhul Său în comuniune sfântă. Ai fost născut din nou? Ai devenit o fiinţă nouă în Hristos Isus? Atunci cooperează cu cele trei mari puteri ale cerului, care lucrează în favoarea ta.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 908 engl.
„Prin lucrarea Duhului Sfânt, sfinţirea adevărului, credinciosul devine apt pentru curţile cereşti; pentru că Hristos lucrează în noi iar neprihănirea Sa este asupra noastră. Fără aceasta, nici un suflet nu va avea dreptul la cer. Nu ne vom bucura de cer dacă nu ne calificăm pentru atmosfera sa sfântă prin influenţa Duhului şi prin neprihănirea lui Hristos.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 395. 

b. Cum se realizează această lucrare? Ce rol joacă păcătosul? Tit 3:5.

El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt. (Tit 3:5).

„Atunci când sufletul se predă lui Hristos, o nouă putere ia în stăpânire inima cea nouă. Are loc o schimbare pe care omul nu o poate împlini niciodată pe le însuşi. A aduce un element supranatural în natura umană este o lucrare supranaturală.” – Hristos lumina lumii, pag. 324 engl. (cap. 33: „Cine sunt fraţii Mei?”).
„Dar deşi Hristos este totul, trebuie să-i însufleţim pe toţi oamenii să lucreze neobosit. Trebuie să ne străduim, să ne luptăm, să agonizăm, să veghem, să ne rugăm, ca să nu fim biruiţi de către vrăjmaşul cel viclean. Pentru că puterea şi harul cu care putem face aceasta vin de la Dumnezeu şi trebuie să ne încredem tot timpul în El, în Acela care îi poate mântui în mod desăvârşit pe toţi cei care vin la Dumnezeu prin El. Niciodată să nu lăsaţi impresia că omul are puţin sau nimic de făcut în marea lucrare de biruinţă; ci mai degrabă, învăţaţi-i pe oameni să coopereze cu Dumnezeu, ca să poată birui.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 381 

Miercuri 20 martie
4. Sfinţirea biblică 

a. Ce este sfinţirea biblică? Ce implică aceasta? 1 Tesaloniceni 3:13.

…ca să vi se întărească inimile şi să fie fără prihană în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi. (1 Tesaloniceni 3:13).

„Marile principii ale neprihănirii care se găsesc în legea Sa sunt deschise înaintea oamenilor prin cuvânt şi prin Duhul lui Dumnezeu. Şi întrucât Legea lui Dumnezeu este ‚sfântă, dreaptă şi bună’ (Romani 7:12), o copie a desăvârşirii divine, înseamnă că acel caracter format prin ascultare de acea lege va fi sfânt. Hristos este un exemplu desăvârşit al unui astfel de caracter. El spune: ‚Am păzit poruncile Tatălui Meu.’ ‚Totdeauna fac ce-I este plăcut’ (Ioan 15:10; 8:29). Urmaşii lui Hristos trebuie să devină asemenea Lui – prin harul lui Dumnezeu să dezvolte caractere care să fie în armonie cu principiile legii Salesfinte. Aceasta este sfinţirea biblică.” – Marea luptă, pag. 469 engl. (cap. 27: „Redeşteptări moderne”).
„Sfinţirea arătată în Scriptură cuprinde întreaga fiinţă – spiritul, sufletul şi trupul.” – Idem., pag. 473 engl. (cap. 27). 

b. Care va fi experienţa credinciosului cu adevărat convertit? Ce face un astfel de credincios atunci când răspunde chemării la pocăinţă? 1 Corinteni 15:57; Romani 6:1-4, 12, 13.

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! (1 Corinteni 15:57).
Ce vom zice, dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. (Romani 6:1-4).
Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. (Romani 6:12, 13). 

„Creştinul va simţi îndemnurile păcatului, dar el va menţine o stareconstantăde război împotriva lui. Aici este nevoie de ajutorul lui Hristos. Slăbiciunea omenească se uneşte cu puterea divină iar credinţa exclamă: ‚Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos.’ (1 Corinteni 15:57).” – Idem., pag. 469, 470 engl. (cap. 27: „Redeşteptări moderne”).
„Nici o pocăinţă nu este adevărată dacă nu produce o reformă. Neprihănirea lui Dumnezeu nu este o manta care să acopere păcatul nemărturisit şi nepărăsit; ea este un principiu de viaţă care transformă caracterul şi controlează purtarea. Sfinţenia este o predare deplină lui Dumnezeu, este o predare totală a inimii şi a vieţii faţă de principiile cerului.” – Hristos lumina lumii, pag. 555, 556 (cap. 61: „Zacheu”).
„Nimeni nu este un creştin viu decât dacă are o experienţă zilnică în lucrurile lui Dumnezeu şi dacă practică zilnic lepădarea de sine, purtând cu bucurie crucea şi urmându-L pe Hristos. Fiecare creştin viu va înainta zilnic în viaţa divină. Şi pe măsură ce înaintează spre desăvârşire, el se converteşte lui Dumnezeu în fiecare zi; şi această convertire nu este completă până când nu ajunge la desăvârşirea caracterului creştin, o pregătire deplină pentru atingerea nemuririi.” – Testimonies vol. 2, pag. 505 engl. (cap.: „Cuvânt către pastori”). 

Joi 21 martie
5. Dovada sfinţirii 

a. Ce experienţă are loc în inima în care se produce sfinţirea? Care va fi bucuria specială a acelora care au această experienţă? Psalmii 119:14-16.

Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile. Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am sub ochi. Mă desfăt în orânduirile Tale şi nu uit cuvântul Tău. (Psalmii 119:14-16).

„Orice ascultare autentică vine din inimă. Hristos a lucrat în felul acesta. Şi, dacă noi consimţim, El Se va identifica în aşa măsură cu gândurile şi ţintele noastre, încât va lega inima şi mintea noastră de voinţa Sa, astfel încât, atunci când ascultăm de El vom împlini propriile noastre îndemnuri. Voinţa înnobilată şi sfinţită va găsi cea mai înaltă plăcere în slujirea Lui. Când Îl cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum avem privilegiul să-L cunoaştem, viaţa noastră va fi o viaţă de continuă ascultare. Printr-o apreciere a caracterului lui Hristos, printr-o comuniune cu Dumnezeu, vom ajunge să urâm şi mai mult păcatul.” – Hristos lumina lumii, pag. 668 engl. (cap. 73: „Să nu vi se tulbure inima”).

b. Care este dovada acestei sfinţiri? Mica 6:8. Cum cunoaşte păcătosul pocăit calea? 1 Ioan 2:3-6; 2 Petru 2:21, 22.

Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău? (Mica 6:8).
Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită; prin aceasta ştim că suntem în El. Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:3-6).
Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2:21,22).

„A face dreptatea, a iubi mila, a umbla în smerenie înaintea lui Dumnezeu, aceasta este dovada de netăgăduit a adevăratei sfinţiri a inimii şi a vieţii.” – Signs of the times, 19 septembrie 1900.
„Neprihănirea din interior se vede prin neprihănirea din exterior. Cel care este drept în interior nu are inima împietrită şi nu este lipsit de compasiune, ci el creşte zilnic după chipul lui Hristos, înaintând din putere în putere. Cel care este sfinţit prin adevăr va avea stăpânire de sine şi va călca pe urmele lui Dumnezeu până când harul se pierde în slavă.” – The Review and Herald, 4 iunie 1895. 

Vineri 22 martie
Întrebări recapitulative personale 

1. Ce înseamnă a fi sfânt?
2. Explicaţi diferenţa dintre neprihănirea atribuită şi cea împărtăşită.
3. Cum se realizează lucrarea de sfinţire?
4. Ce rezultă din adevărata sfinţire?
5. Ce arată că sufletul este sfinţit?