Lecţia 9. Credinţa care îndreptăţeşte

„Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: ‚Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire’; şi el a fost numit ‚prietenul lui Dumnezeu.’ (Iacob 2:21-23).

„Credinţa care îndreptăţeşte produce întotdeauna mai întâi adevărata pocăinţă şi apoi faptele bune care sunt roadele acelei credinţe.” – Înalta noastră chemare, pag. 52 engl.
Recomandare pentru studiu: Selected Messages, vol. 1, pag. 377-382.

Duminică 24 februarie
1. O idee primejdioasă dată în vileag

a. Ce concepţie greşită despre credinţă şi fapte a încercat serva Domnului să îndrepte?

„Frecventam o întrunire la care erau prezenţi mulţi oameni. În visul meu, tu prezentai tema credinţei şi a neprihănirii atribuită prin credinţa în Hristos. Ai repetat de mai multe ori că faptele nu însemnau nimic, că nu existau nici un fel de cerinţe. Chestiunea a fost prezentată în aşa lumină încât am ştiut că minţile aveau să fie confuze şi nu aveau să primească impresia corectă cu privire la credinţă şi fapte şi m-am hotărât să-ţi scriu. Afirmi acest lucru prea cu putere. Există condiţii pentru ca noi să primim îndreptăţirea şi sfinţirea şi neprihănirea lui Hristos. Înţeleg ce vrei să spui, însă laşi o impresie greşită asupra multor minţi. Deşi faptele bune nu salvează nici un suflet, totuşi nici măcar un suflet nu poate fi mântuit fără fapte bune.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 377.

b. Ce lumină putem primi din Biblie cu privire la condiţiile vieţii veşnice? Matei 19:16, 17, 20, 21.

Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?” El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.” (Matei 19:16, 17).
Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci le-am păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?”
„Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.” (Matei 19:20, 21). 

Luni 25 februarie
2. Ineficienţa credinţei ocazionale 

a. Cum explică Pavel că o credinţă ocazională a pretinşilor urmaşi ai lui Dumnezeu nu este suficientă? Romani 10:2, 3. De ce fel de credinţă au ei nevoie? Romani 10:10.

Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. (Romani 10:2, 3).
Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. (Romani 10:10). 

„Credinţa care este spre mântuire nu este o credinţă ocazională, nu este o simplă consimţire a intelectului, ci este o încredere înrădăcinată în inimă care Îl primeşte pe Hristos ca pe un Mântuitor personal, sigur că El poate mântui până la capăt pe toţi aceia care vin la Dumnezeu prin El. A crede că El îi va mântui pe alţii dar nu te va mântui pe tine nu este o credinţă autentică.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 391.
„Atribuirea neprihănirii lui Hristos are loc prin credinţa care îndreptăţeşte şi este îndreptăţirea pe care Pavel o susţine cu atâta tărie.” – Idem., pag. 397. 

b. Ce indică faptul că avem doar o credinţă ocazională sau o credinţă care îndreptăţeşte? Iacov 2:18.

Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” (Iacov 2:18).

„Dar deşi [credinciosul] este îndreptăţit datorită meritelor lui Hristos, el nu are libertatea să săvârşească nedreptatea. Credinţa lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Credinţa înmugureşte, înfloreşte şi aduce roade preţioase. Acolo unde există credinţă vor apărea şi faptele bune. Bolnavii sunt vizitaţi, săracii sunt îngrijiţi, orfanii şi văduvele nu sunt neglijaţi, cei goi sunt îmbrăcaţi, cei lipsiţi sunt hrăniţi. Hristos a umblat făcând binele, iar când oamenii sunt uniţi cu El, ei îi iubesc pe copiii lui Dumnezeu, iar blândeţea şi adevărul le călăuzeşte paşii. Expresia înfăţişării dă pe faţă experienţa lor, iar oamenii înţeleg că ei au fost cu Isus şi au învăţat de la El.” – Idem., pag. 398.
„Sunt mulţi care au o credinţă legalistă ocazională. Ei L-au primit cu numele pe Hristos ca Mântuitor al lumii, dar nu au nici o dovadă în inimile lor că El este Mântuitorul lor personal, că El le-a iertat păcatele, că au o legătură vie cu Dumnezeu, sursa a toată lumina. Nu poţi să-i înveţi pe alţii despre Isus şi neprihănirea Sa, nu poţi să descrii dragostea Sa fără seamăn şi plinătatea harului Său, nu poţi să-L prezinţi ca fiind totul în tot pentru creştin, mângâietorul şi îndrumătorul omului, dacă propria ta inimă nu este umplută de dragostea Sa. Nu vei putea să-L prezinţi pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu al milei şi dragostei dacă nu poţi spune: ‚Am gustat şi ştiu că Domnul este bun.’” – The Sings of the Times, 2 septembrie 1889. 

Marţi 26 februarie
3. Credinţa care îndreptăţeşte

a. Când este păcătosul îndreptăţit prin credinţă? Cu ce condiţie ar trebui păzit sufletul? Faptele Apostolilor 16:30, 31.

…i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.” (Faptele Apostolilor 16:30, 31).

„Ţi-ai mărturisit păcatele şi le-ai îndepărtat din inimă. Te-ai hotărât să te predai lui Dumnezeu. Acum mergi la El şi roagă-L să-ţi spele păcatele şi să-ţi dea o inimă nouă.” – Calea către Hristos, pag. 49 engl. (cap. 6: „Credinţa şi acceptarea”).
„Când păcătosul pocăit, plin de căinţă înaintea lui Dumnezeu, înţelege ispăşirea făcută de Hristos în favoarea lui şi primeşte această ispăşire ca pe singura sa nădejde în viaţa aceasta şi cea viitoare, păcatele lui sunt iertate. Aceasta este îndreptăţirea prin credinţă. Orice suflet care crede trebuie să-şi supună voinţa în întregime voinţei lui Dumnezeu şi să se căiască mereu, exercitând credinţă în meritele ispăşitoare ale Răscumpărătorului şi înaintând din putere în putere, din slavă în slavă.” – Comentarii biblice, vol. 6, pag. 1070 engl. 

b. Cum descrie apostolul Pavel credinţa care face ca îndreptăţirea să fie posibilă? Galateni 5:6.

Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. (Galateni 5:6).

„Credinţa mântuitoare este o tranzacţie prin care cei care Îl primesc pe Hristos se unesc prin legământ cu Dumnezeu. Credinţa autentică înseamnă viaţă. O credinţă vie înseamnă o creştere a vigorii, o încredere deplină prin care omul devine o putere cuceritoare.” – Hristos lumina lumii, pag. 347 engl. (cap. 36: „Atingerea credinţei”).

c. Ce va face această credinţă pentru posesorul ei? Matei 21:21.

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici şi aruncă-te în mare”, se va face. (Matei 21:21).

„Atunci când sufletul se prinde de Hristos ca de singura lui speranţă de mântuire, atunci se dă pe faţă adevărata credinţă. Această credinţă îl face pe posesor să-şi îndrepte toate afecţiunile asupra lui Hristos; înţelegerea lui se află sub controlul Duhului Sfânt iar caracterul lui este modelat după asemănarea divină. Credinţa lui nu este o credinţă moartă, ci o credinţă care lucrează prin dragoste şi care îl face să privească la frumuseţea lui Hristos şi să fie absorbit de caracterul divin.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 391, 392.

Miercuri 27 februarie
4. Un exemplu al unei credinţe care îndreptăţeşte

a. Ce dovedeşte că Avraam a avut nu doar o credinţă ocazională ci o credinţă care îndreptăţeşte? Iacov 2:21-23.

Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” (Iacov 2:21-23).

„Apostolul Iacov a văzut ce pericole aveau să apară în urma prezentării subiectului îndreptăţirii prin credinţă şi el s-a străduit să arate că adevărata credinţă nu poate exista fără fapte corespunzătoare. Este prezentată experienţa lui Avraam. ‚Vezi că,’ spune el, ‚credinţa lucra împreună cu faptele lui şi prin fapte credinţa lui a ajuns desăvârşită?’ În felul acesta, adevărata credinţă face o adevărată lucrare în credincios. Credinţa şi ascultarea aduc o experienţă solidă, valoroasă. Există o credinţă care nu este o credinţă mântuitoare. Cuvântul declară că şi dracii cred şi se înfioară. Aşa-numita credinţă care nu lucrează prin dragoste şi nu curăţă sufletul nu va îndreptăţi pe nimeni…. Avraam a crezut în Dumnezeu. De unde ştim că el a crezut? Faptele lui au mărturisit despre caracterul credinţei lui, iar credinţa lui a fost socotită ca neprihănire.” – Comentarii biblice, vol. 7, pag. 936 engl.

b. Ce instrucţiune clară a repetat Isus adesea, chiar şi pentru cei a căror viaţă arăta că ei au fost îndreptăţiţi prin credinţă? Ioan 5:14.

După aceea Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.” (Ioan 5:14).

„Credinţa care ne aduce în legătură vitală cu Hristos exprimă din partea noastră o preferinţă supremă, o încredere desăvârşită, o consacrare deplină. Această credinţă lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Ea produce în viaţa urmaşului lui Hristos adevărata ascultare de poruncile lui Dumnezeu; pentru că dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de om vor fi rezultatul legăturii strânse cu Hristos.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 334.
„Când Dumnezeu lucrează în inimă iar omul îşi predă voinţa lui Dumnezeu şi cooperează cu Dumnezeu, el îndeplineşte în viaţă ceea ce Dumnezeu îndeplineşte în interior prin Duhul Sfânt şi astfel există armonie între intenţia inimii şi practica vieţii. Trebuie să se renunţe la toate păcatele ca lucrul acela respingător care L-a răstignit pe Domnul vieţii şi al slavei, iar credinciosul trebuie să aibă o experienţă progresivă făcând în mod continuu faptele lui Hristos. Printr-o continuă predare a voinţei, printr-o continuă ascultare este păstrată binecuvântarea îndreptăţirii.” – Idem., pag. 397. 

Joi 28 februarie
5. Ilustraţii ale adevăratei credinţe 

a. Ce a fost negustorul gata să sacrifice pentru a obţine adevăratul mărgăritar? Ce este reprezentat prin adevăratul mărgăritar? Matei 13:45, 46.

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce de vinde tot ce are şi-l cumpără. (Matei 13:45, 46).

„Neprihănirea lui Hristos, asemenea unui mărgăritar curat şi alb, nu are nici un defect, nici o pată. Nici o acţiune a omului nu poate îmbunătăţi marele şi preţiosul dar al lui Dumnezeu. El este fără cusur. În Hristos, ‚sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale priceperii’ (Coloseni 2:3).” – Parabolele Domnului Hristos, pag. 115 engl. (cap. 9: „Mărgăritarul de mare preţ”).

b. Care este motivul pentru care mulţi nu găsesc acest mărgăritar de mare preţ, neprihănirea lui Hristos? Apocalipsa 3:17.

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. (Apocalipsa 3:17).

„Există unii care par să caute mereu mărgăritarul ceresc. Dar ei nu renunţă cu totul la obiceiurile lor rele. Ei nu mor faţă de eu pentru ca Hristos să poată locui în ei. De aceea, ei nu găsesc mărgăritarul de mare preţ. Ei nu au biruit ambiţia nesfântă, nici dragostea lor faţă de atracţiile lumii. Ei nu-şi iau crucea şi nu-L urmează pe Hristos pe calea jertfirii de sine şi a sacrificiului. Aproape creştini, şi totuşi nu pe deplin creştini, ei par aproape de Împărăţia cerului, dar nu pot intra acolo. Aproape, dar nu cu totul mântuit, înseamnă, nu aproape, ci cu totul pierdut.” – Idem., pag. 118 engl. (cap. 9: „Mărgăritarul de mare preţ”).

Vineri 1 martie
Întrebări recapitulative personale 

1. Deşi nu suntem mântuiţi prin faptele noastre, ce se va vedea în viaţa celui care este îndreptăţit prin credinţă?
2. În ce fel se vede diferenţa dintre o credinţă adevărată şi cea cu numele?
3. Ce va face credinţa autentică pentru posesorul ei?
4. Ce relaţie importantă există între credinţă şi fapte?
5. La ce mare primejdie sunt expuşi cei care par a fi creştini?