Lecţia 11. Lucrând împreună cu Dumnezeu

„Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:12, 13).

„În lucrarea de mântuire, Dumnezeu cere cooperarea omului. Creştinul trebuie să depună eforturi serioase, iar Dumnezeu va uni harul divin cu efortul omenesc.” – The Review and Herald, 30 octombrie 1888.

Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 23-36 engl. (cap. 3: „Pocăinţa”).

Duminică 10 martie
1. Partea păcătosului în lucrarea de mântuire 

a. În lucrarea de mântuire, ce aşteaptă Dumnezeu de la om? Cât timp? Luca 13:24.

„Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre, şi nu vor putea. (Luca 13:24).

„Nimeni să nu prezinte ideea că omul are puţin sau nimic de făcut în marea lucrare de biruinţă…. De la început până la sfârşit, omul trebuie să fie împreună lucrător cu Dumnezeu.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 381.

b. Care este partea omului în lucrarea de mântuire personală? Ce ar trebui să fie clar aici? Filipeni 2:12, 13.

Astfel, dar, preaiubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea. (Filipeni 2:12,13).

„Când Dumnezeu lucrează în inimă, iar omul îşi predă voinţa lui Dumnezeu şi cooperează cu Dumnezeu, el îndeplineşte în viaţă ceea ce Dumnezeu îndeplineşte în interior prin Duhul Sfânt şi astfel există armonie între intenţia inimii şi practica vieţii. Trebuie să se renunţe la toate păcatele ca fiind lucrul acela respingător care L-a răstignit pe Domnul vieţii şi al slavei, iar credinciosul trebuie să aibă o experienţă progresivă făcând în mod continuu faptele lui Dumnezeu. Printr-o continuă predare a voinţei, printr-o continuă ascultare este păstrată binecuvântarea îndreptăţirii.” – Idem., pag. 397.

Luni 11 martie
2. Supunerea faţă de Duhul Sfânt 

a. Care este primul pas al păcătosului în convertirea lui? Ioan 6:37.

Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. (Ioan 6:37).

„Hristos a venit ca să dea pe faţă dragostea lui Dumnezeu faţă de lume, să atragă inimile tuturor oamenilor la Sine. El a spus: ‚Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.’ (Ioan 12:32). A face primul pas spre mântuire înseamnă a te lăsa atras de dragostea lui Hristos.” – Selected Messsages, vol. 1, pag. 323.

b. Ce invitaţie minunată ar trebui să conducă spre primul pas către mântuire? Apocalipsa 22:17.

Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!”, şi cine aude să zică: „Vino!”, şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată! (Apocalipsa 22:17).

„Aceeaşi minte divină care lucrează asupra lucrurilor din natură vorbeşte inimilor oamenilor şi dă naştere în fiinţele lor unei dorinţe inexprimabile după ceva care le lipseşte. Lucrurile din această lume nu le pot satisface această năzuinţă. Duhul lui Dumnezeu mereu îi îndeamnă să caute acele lucruri care pot să dea pacea şi liniştea – harul lui Hristos, bucuria sfinţeniei. Prin influenţe văzute şi nevăzute, Mântuitorul este mereu la lucru ca să atragă minţile oamenilor de la plăcerile păcatului care nu satură, la binecuvântările nemărginite care pot fi ale lor prin El. Tuturor acestor suflete, care caută în zadar să se adape din fântânile sparte ale acestei lumi, le este adresată solia divină: ‚Celui ce îi este sete, să vină, cine vrea, să ia apa vieţii fără plată’ (Apocalips 22:17).” – Calea către Hristos, pag. 28 (cap. 3: „Pocăinţa”).
„Chemarea lui Hristos adresată sufletului însetat încă se mai aude şi apelează la noi cu o putere chiar mai mare decât la cei care au auzit-o în templu în acea ultimă zi a praznicului. Fântâna este deschisă pentru toţi. Celui obosit şi epuizat îi este oferită sorbitura vieţii veşnice.” – The Signs of the Times, 23 septembrie 1897.
„Cel care caută să-şi potolească setea la fântânile acestei lumi va bea numai ca să-i fie iarăşi sete. Pretutindeni sunt oameni care se simt neîmpliniţi. Ei tânjesc după ceva care să le satisfacă nevoia sufletului. Unul singur poate să vină în întâmpinarea dorinţei lor. Nevoia lumii, ‚Dorinţa tuturor popoarelor’, este Hristos. Harul divin, pe care doar El îl poate da, este asemenea apei vii, care curăţă, răcoreşte şi înviorează sufletul.” – Hristos lumina lumii, pag. 187 engl. (cap. 19: „La fântâna lui Iacov”).

Marţi 12 martie
3. Păcătosul lucrând împreună cu Dumnezeu 

a. Care este experienţa sufletului sincer atunci când Domnul îi dă darul pocăinţei? 1 Ioan 1:9; Psalmii 51:17.

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. (1 Ioan 1:9).
Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită. (Psalmii 51:17). 

„Dar atunci când ne căim de păcat nu trebuie să ne închidem într-o celulă aşa cum a făcut Luther şi nici să ne supunem la penitenţe ca să ne ispăşim nelegiuirea, crezând că făcând astfel câştigăm favoarea lui Dumnezeu. Se pune întrebarea: ‚Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul trupului meu, pentru păcatul sufletului meu? Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?’ (Mica 6:7, 8). Psalmistul spune: ‚ Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită’ (Psalmii 51:17). Ioan scrie: ‚Dacă ne mărturisim păcatele, el este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele’ (1 Ioan 1:9). Singurul motiv pentru care păcatele noastre nu sunt iertate este acela că noi nu le-am recunoscut înaintea Aceluia pe care L-am rănit prin nelegiuirile noastre, şi pe care L-am străpuns cu păcatele noastre, că suntem greşiţi şi că avem nevoie de îndurare. Mărturisirea care revarsă ceea ce se află adânc în suflet va găsi un loc în inima milei nemărginite; pentru că Domnul este aproape de cel cu inima frântă şi îl scapă pe cel cu duhul zdrobit.” – Selected Messages, vol. 2, pag. 326.
„Pentru a obţine neprihănirea lui Hristos, păcătosul trebuie să ştie ce înseamnă acea pocăinţă care produce o schimbare radicală a minţii, spiritului şi acţiunii.” – Idem., pag. 393. 

b. Dacă ne exercităm corect credinţa, cum va lucra aceasta în noi? Galateni 5:6.

Căci, în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n-au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste. (Galateni 5:6).

„Dacă te laşi atras de Hristos şi te apropii de El, dai pe faţă o credinţă mântuitoare. A vorbi despre lucrurile religioase ocazional, a te ruga pentru lucrurile spirituale fără o sete reală a sufletului şi fără o credinţă vie, nu foloseşte prea mult… Credinţa care ne aduce în legătură vitală cu Hristos exprimă din partea noastră o preferinţă supremă, o încredere desăvârşită, o consacrare deplină. Această credinţă lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul. Ea produce în viaţa urmaşului lui Hristos adevărata ascultare de poruncile lui Dumnezeu; pentru că dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de om vor fi rezultatul legăturii strânse cu Hristos.” – Idem., pag. 334.

Miercuri 13 martie
4. Supunându-ne voinţa voinţei lui Dumnezeu 

a. Ce fel de lucrare doreşte Duhul Sfânt să facă în inimă? Cum poate El să o încheie? Ioan 3:3, 5.

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3).
Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3:5). 

„Prin credinţă, Duhul Sfânt lucrează în inimă ca să producă în interiorul ei sfinţenia; însă acest lucru nu se poate face dacă agentul omenesc nu lucrează împreună cu Hristos. Putem fi făcuţi apţi pentru cer numai prin lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii; pentru că trebuie să avem neprihănirea lui Hristos care să ne recomande dacă dorim să avem acces înaintea Tatălui. Pentru a avea neprihănirea lui Hristos, trebuie să fim schimbaţi zilnic de către influenţa Duhului, să fim părtaşi ai naturii divine. Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a înnobila gustul, de a sfinţi inima şi de a înălţa întreaga fiinţă a omului.” – Selected Messages, vol. 2, pag. 374.

b. Ce cere Domnul pentru a reînnoi, sfinţi şi a ne face apţi pentru cer? Ce ar trebui să iubim şi ce ar trebui să urâm? Proverbele 23:26.

Fiule, dă-mi inima ta şi să găsească plăcere ochii tăi în căile mele. (Proverbele 23:26).

„Trebuie să ne predăm inimile lui Dumnezeu, ca El să ne poate reînnoi şi sfinţi şi să ne facă potriviţi pentru curţileSalecereşti. Nu trebuie să aşteptăm un timp special, ci trebuie să ne predăm Lui astăzi, refuzând să fim servii păcatului. Crezi că poţi părăsi păcatul puţin câte puţin? O, părăsiţi acest lucru blestemat imediat! Urâţi lucrurile pe care le urăşte Hristos, şi iubiţi lucrurile pe care le iubeşte Hristos. Nu a luat El măsuri pentru curăţirea voastră de păcat prin moartea şi suferinţa Sa?” – Idem., pag. 327.
„Nici o pocăinţă nu este adevărată dacă nu produce o reformă. Neprihănirea lui Dumnezeu nu este o manta care să acopere păcatul nemărturisit şi nepărăsit; ea este un principiu de viaţă care transformă caracterul şi controlează purtarea. Sfinţenia este o predare deplină lui Dumnezeu, este o predare totală a inimii şi a vieţii faţă de principiile cerului.” – Hristos lumina lumii, pag. 555, 556 (cap. 61: „Zacheu”).
„[Ieremia 29:13 citat] Întreaga inimă trebuie predată lui Dumnezeu, altfel niciodată nu va putea să aibă loc în noi schimbarea prin care urmează să fim restauraţi după chipul Său… Lupta împotriva eului este cea mai mare bătălie care s-a dat vreodată. Supunerea eului, predarea întregii fiinţe voinţei lui Dumnezeu, cere o luptă; însă sufletul trebuie să se supună lui Dumnezeu înainte de a putea să fie reînnoit în sfinţenie.” – Calea către Hristos, pag. 43 engl. (cap. 5: „Consacrarea”). 

Joi 14 martie
5. Ascultarea – depunând eforturi 

a. Cu ce condiţie avem dreptul la cer? Ce drept pierd cei care dispreţuiesc Legea lui Dumnezeu? Ieremia 23:6; 33:16; Matei 5:48.

În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6).
În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: „Domnul, Neprihănirea noastră.” (Ieremia 33:16).
Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48). 

„Ca şi altădată, [Dumnezeu] pretinde neprihănirea desăvârşită ca singura condiţie cu care omul are drept la cer. Hristos este singura noastră nădejde şi scăpare. Neprihănirea Sa este atribuită numai celui ascultător. Să o primim prin credinţă, pentru ca Tatăl să nu găsească nici un păcat în noi. Însă cei care au călcat în picioare legea cea sfântă nu vor avea nici un drept să pretindă acea neprihănire.” – Comentarii biblice, vol. 6, pag. 1072 engl.

b. Ce se cere de la sufletul convertit şi ce ajutor poate aştepta să primească? Cu cine lucrează în armonie? Filipeni 2:12 (u.p.).

…duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. (Filipeni 2:12).

„Cel care primeşte harul lui Dumnezeu trebuie să depună eforturi şi să lucreze; pentru că roadele dau pe faţă caracterul pomului. Deşi faptele bune ale omului nu au o valoare mai mare fără credinţa în Isus decât a avut jertfa lui Cain, totuşi acoperite cu meritele lui Hristos, ele dovedesc că cel care le face este vrednic să moştenească viaţa veşnică.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 381, 382.
„Păcătosul trebuie să depună eforturi care să fie în armonie cu lucrarea făcută pentru el; şi trebuie să se roage stăruitor la tronul harului pentru ca puterea înviorătoare a lui Dumnezeu să pătrundă în suflet. Hristos nu-l iartă decât pe cel pocăit, dar pe cel care îl iartă, îl face ca mai întâi să se căiască.” – Idem., pag. 393, 394. 

Vineri 15 martie
Întrebări recapitulative personale 

1. Ce răspuns poate fi dat celor care spun că nu trebuie decât să crezi?
2. Ce-l aduce pe păcătos la pocăinţă?
3. Ce rol joacă exercitarea credinţei atunci când are loc convertirea sufletului?
4. Ce rol joacă ambele părţi care lucrează împreună?
5. Ce îi face în stare pe adevăraţii credincioşi să fie biruitori?