Lecţia 10. Slava omenirii aşezată în praf

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8).

„Omul depinde întru totul de harul lui Hristos. El nu are putere să facă nici un pas spre Hristos dacă Duhul lui Dumnezeu nu-l atrage.” – The Signs of the Times, 12 februarie 1894.

Recomandare pentru studiu: Calea către Hristos, pag. 17-22 engl. (cap. 2: „Păcătosul are nevoie de Hristos”). 

Duminică 3 martie
1. Lucrarea lui Dumnezeu 

a. Ce poate face îndreptăţirea prin credinţă în şi pentru noi? Romani 3:24, 25; Efeseni 2:8.

Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. (Romani 3:24).
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efeseni 2:8). 

„Ce este îndreptăţirea prin credinţă? Este lucrarea pe care o face Dumnezeu atunci când aşază slava omului în ţărână şi împlineşte pentru om ceea ce nu stă în puterea lui să facă pentru sine. Atunci când oamenii îşi văd nimicnicia, sunt pregătiţi să fie îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos.” – Credinţa prin care trăiesc, pag. 111 engl.

b. Cum S-a descoperit Domnul Isus apostolului Ioan? Ce înseamnă aceasta în relaţie cu lucrarea de mântuire? Apocalipsa 21:6.

Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. (Apocalipsa 21:6).

„Dacă Duhul Sfânt n-ar lucra asupra inimii, ne-am poticni şi am cădea la fiecare pas. Doar eforturile omului nu sunt nimic, ele sunt fără valoare; însă cooperarea cu Hristos înseamnă biruinţă. În noi înşine nu avem nici o putere ca să ne căim de păcat. Dacă nu primim ajutorul divin, nu putem să facem primul pas către Mântuitorul. El spune: ‚Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul’ (Apocalipsa 21:6) în mântuirea fiecărui suflet.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 381.

Luni 4 martie
2. Invitaţie, pocăinţă, iertare 

a. Care este primul pas în mântuirea sufletului? Atunci când o persoană acceptă invitaţia, de ce vine la Hristos? Ioan 12:32; 14:6.

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12:32).
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. (Ioan 14:6). 

„Chemarea şi îndreptăţirea nu sunt unul şi acelaşi lucru. Chemarea înseamnă atragerea păcătosului la Hristos şi este o lucrare săvârşită de Duhul Sfânt asupra inimii, care convinge de păcat şi invită la pocăinţă. Mulţi nu ştiu sigur care sunt primii paşi în lucrarea de mântuire. Se crede că pocăinţa este o lucrare pe care trebuie să o facă păcătosul pentru sine pentru a putea veni la Hristos. Ei cred că păcătosul trebuie să ajungă drept pentru a putea obţine binecuvântarea harului lui Dumnezeu. Dar deşi este adevărat că pocăinţa trebuie să preceadă iertarea, deoarece Dumnezeu primeşte numai o inimă frântă şi plină de remuşcări, totuşi păcătosul nu poate să vină singur la pocăinţă sau să se pregătească să vină la Hristos. Dacă păcătosul nu se pocăieşte, el nu poate fi iertat; dar ce trebuie înţeles este dacă pocăinţa este lucrarea păcătosului sau darul lui Hristos. Trebuie păcătosul să aştepte până când este plin de remuşcări pentru păcatul său înainte de a putea veni la Hristos? Primul pas spre Hristos este făcut prin atragerea Duhului lui Dumnezeu; când omul răspunde la această atragere, el înaintează spre Hristos ca să se poată căi.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 390.

b. Care este sursa reală a lucrării de pocăinţă în păcătos? 2 Timotei 1:9; Faptele Apostolilor 5:31.

El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii. (2 Timotei 1:9).
Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui şi L-a făcut Domn şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor. (Faptele apostolilor 5:31). 

„Pocăinţa este la fel de mult darul lui Hristos precum este iertarea, şi nu se poate găsi în inima în care Isus nu este la lucru. Nu putem să ne pocăim fără ca Duhul lui Hristos să trezească conştiinţa mai mult decât putem să fim iertaţi fără Hristos.” – Comentarii biblice, vol. 6, pag. 1056 engl.
„Prin influenţa Duhului Sfânt suntem convinşi de păcat şi simţim nevoia de iertare. Nimeni în afară de cel pocăit nu este iertat; însă harul lui Dumnezeu este acela care face ca inima să se căiască.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 353.
„Pocăinţa nu este mai puţin darul lui Dumnezeu decât sunt iertarea şi îndreptăţirea, şi nu poate fi experimentată decât dacă este acordată sufletului de către Hristos. Dacă suntem atraşi la Hristos, aceasta se întâmplă prin puterea şi virtutea Sa. Darul căinţei vine prin El şi de la El vine îndreptăţirea.” – Idem., pag. 391. 

Marţi 5 martie
3. Credinţa: lucrarea îndurării lui Dumnezeu 

a. Care este definiţia credinţei? Care este sursa ei? Evrei 11:1.

Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. (Evrei 11:1).

„Credinţa înseamnă a avea încredere în Dumnezeu – a crede că El ne iubeşte şi ştie cel mai bine ce este spre binele nostru. În felul acesta, ne face să alegem calea Sa, în loc de a noastră. În locul neştiinţei noastre, ea acceptă înţelepciunea Sa; în locul slăbiciunii noastre, puterea Sa; în locul păcătoşeniei noastre, neprihănirea Sa. Vieţile noastre, noi înşine suntem deja ai Săi; credinţa recunoaşte dreptul Său de proprietate şi primeşte binecuvântarea ei. Adevărul, dreptatea, curăţia au fost considerate ca fiind secretele succesului în viaţă. Credinţa este cea care ne aduce în posesia acestor principii.” – Educaţia, pag. 253 engl. (cap.: „Credinţa şi rugăciunea”).
„Credinţa nu câştiga nimic pentru noi; ea este darul lui Dumnezeu, pe care îl putem primi şi nutri făcându-L pe Hristos Mântuitorul nostru personal. Putem să refuzăm darul şi să vorbim despre îndoială, şi să devenim nefericiţi prin nutrirea necredinţei. Însă aceasta va deveni o barieră de netrecut, care ne desparte de Duhul lui Dumnezeu şi ne închide inimile faţă de lumina şi dragostea Sa.” – Comentarii biblice, vol. 6, pag. 1080, 1081. 

b. Care este starea păcătosului fără harul lui Dumnezeu? Galateni 5:19-21.

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5:19-21).

„Fără harul lui Hristos, păcătosul se află într-o stare deznădăjduită; nu se poate face nimic pentru el; dar prin harul divin, omului îi este dată o putere supranaturală care lucrează în minte, inimă şi caracter. Prin împărtăşirea cu harul lui Hristos, păcatul este văzut în natura lui odioasă şi alungat în cele din urmă din templul sufletului. Prin har devenim părtaşi cu Hristos, asociaţi cu El în lucrarea de mântuire.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 366.
„Ai simţământul că, din cauză că eşti păcătos, nu poţi spera să primeşti binecuvântarea de la Dumnezeu? Nu uita că Hristos a venit în această lume ca să-i mântuiască pe păcătoşi. Nu avem nimic care să ne recomande înaintea lui Dumnezeu; putem pleda acum şi oricând doar în virtutea stării noastre peste măsură de deznădăjduite, care face din puterea Sa răscumpărătoare o necesitate. Renunţând complet la independenţa noastră, putem privi la crucea Calvarului şi să spunem: ‚În mâna mea nu aduc nici un preţ; eu doar mă prind de cruce.’” – Divina vindecare, pag. 65 eng. (cap.: „Atingerea credinţei”). 

Miercuri 6 martie
4. Lucrarea Duhului Sfânt 

a. Cestare a inimii dovedeşte faptul că Domnul este la lucru prin Duhul Său cel Sfânt ca să-l mântuiască pe păcătos? Matei 5:6.

Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi! (Matei 5:6).

„Simţiţi vreo nevoie în sufletul vostru? Flămânziţi şi însetaţi după neprihănire? Atunci aceasta este o dovadă că Hristos a lucrat şi lucrează asupra inimii voastre şi v-a făcut să simţiţi această lipsă ca să fie căutat, ca, prin acordarea Duhului Său cel Sfânt, să împlinească pentru voi acele lucruri, pe care nu le puteţi face singuri. Domnul nu pune nici o condiţie decât să flămânziţi după îndurarea Sa, dorind sfatul Său şi tânjind după dragostea Sa. ‚Cereţi!’ Faptul că cereţi arată că vă înţelegeţi nevoia şi, dacă cereţi în credinţă, veţi primi.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 332.

b. Din ce este izbăvit omul şi spre ce este condus el? Coloseni 1:12, 13; 1 Petru 2:9.

…mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui. (Coloseni 1:12, 13).
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. (1 Petru 2:9). 

„Domnul doreşte ca poporul Său să fie tare în credinţă – nu în neştiinţă cu privire la marea mântuire pusă la dispoziţie atât de generos. Ei nu trebuie să aştepte viitorul, crezând că în viitor, cândva, se va face o mare lucrare pentru ei; pentru că lucrarea este dusă la îndeplinire acum. Credinciosul nu este chemat să se împace cu Dumnezeu; el nu a putut şi nu poate niciodată să facă aceasta. El trebuie să-L primească pe Hristos ca pacea sa, căci Hristos este pacea. Hristos a pus capăt păcatului, purtând blestemul lui greu în propriul Său trup pe cruce, şi El a îndepărtat blestemul de la toţi aceia care cred în El ca Mântuitor personal. El pune capăt puterii stăpânitoare a păcatului din inimă, iar viaţa şi caracterul credinciosului mărturisesc despre adevăratul caracter al harului lui Hristos.” – Idem., pag. 394, 395.
„Dumnezeu Îşi iubeşte poporul credincios şi El le-a aşezat picioarele pe o cale sigură şi în siguranţă. El i-a făcut să stea în locurile cereşti în Hristos Isus. Şi a făcut aceasta, nu pentru că ei ar fi buni şi vrednici, ci datorită harului Său, datorită faptului că El este bogat în îndurare, datorită dragostei neţărmuite pe care o are pentru ei. El i-a eliberat de sub puterea întunericului şi i-a înălţat în împărăţia scumpului Său Fiu. El doreşte foarte mult ca ei să-şi formeze caractere desăvârşite care să-i facă în stare să stea în picioare înaintea Sa, curaţi şi albiţi.” – The Signs of the Times, 28 august 1901. 

Joi 7 martie
5. Lucrarea desăvârşită

a. Pentru a fi moştenitorii cerului, ce standard trebuie să atingem? Cum se poate face aceasta? Luca 10:27.

El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Luca 10:27).

„Pentru a fi candidaţi pentru cer trebuie să împlinim cerinţele legii: ‚Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul Tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ (Luca 10:27). Putem face aceasta numai când ne prindem prin credinţă de neprihănirea lui Hristos. Privind la Isus, primim în inimă un principiu viu, care creşte, iar Duhul Sfânt continuă lucrarea iar credinciosul înaintează din har în har, din putere în putere, din caracter în caracter. El se modelează după chipul lui Hristos, până când în creşterea spirituală ajunge la înălţimea staturii plinătăţii în Hristos Isus.” – Selected Messages, vol. 1, pag. 395.

b. Cum se va încheia lucrarea de mântuire în cel credincios? Filipeni 1:6; Romani 8:30.

Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. (Filipeni 1:6).
Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. (Romani 8:30). 

„Celor care Îi cer, Isus le dă Duhul Sfânt; pentru că toţi credincioşii trebuie să fie eliberaţi de stricăciune, cât şi de blestemul şi condamnarea legii. Prin lucrarea Duhului Sfânt, sfinţirea adevărului, credinciosul devine apt pentru curţile cereşti; pentru că Hristos lucrează în noi iar neprihănirea Sa este asupra noastră. Fără aceasta nici un suflet nu va avea dreptul la cer. Nu ne vom bucura de cer dacă nu ne calificăm pentru atmosfera sa sfântă prin influenţa Duhului şi prin neprihănirea lui Hristos.” – Ibidem.

Vineri 8 martie
Întrebări recapitulative personale 

1. Ce anume arată că lucrarea de îndreptăţire şi mântuire depinde întru totul de Hristos?
2. Arătaţi care sunt paşii în mântuire.
3. Ce schimbare majoră face harul lui Dumnezeu în păcătosul pocăit?
4. Ce rol joacă Duhul Sfânt?
5. Care este sfârşitul lucrării de mântuire?