Cap.2-POPORUL ALES

Timp de peste o mie de ani poporul iudeu aşteptase venirea Mântuitorului. De acest eveniment ei îşi legase speranţele lor cele mai strălucite . În cântece şi profeţie în slujba templului şi rugăciunea de acasă, ei aşezaseră numele Lui. Şi cu toate acesta la venire Sa, ei nu L-au cunoscut. Iubitul cerului era pentru ei ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frunze nici strălucire, şi n-au văzut în El frumuseţea pe care să-L dorească. "A venit la ai Săi, şi ai Săi nu l-au primit " . Isaia 53,2 ;Ioan 1,11.

Cu toate acestea Dumnezeu alesese pe Israel. El îi chemase ca să păstreze între oameni cunoaşterea legii sale şi a simbolurilor şi profeţiilor ce ţinteau spre Mântuitorul. El a dorit ca ei să devină izvoare de mântuire pentru lume. Ceea ce Avraam a fost în pământul pribegiei sale ceea ce Iosif a fost în Egipt şi Daniel la curţile din Babilon, poporul evreu trebuia să fie pentru toate naţiunile. Ei trebuiau să descopere oamenilor pe Dumnezeu. În chemarea adresată lui Avraam, Domnul zise: "Te voi binecuvânta ... şi vei fi o binecuvântare ... şi toate familiile pământului vor fi o binecuvântare în tine. Geneza 12,2.3. Acelaşi lucru a fost redat prin profeţi. Chiar după ce Israel a fost decimat de război şi captivitate, i s-a dat făgăduinţa aceasta: "Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă care nu se bizui pe nimeni, şi nu atârnă de copiii oamenilor " . Mica 5,7. Cu privire la templu din Ierusalim, Domnul a declarat prin Isaia :Casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele " Isaia 56,7.

Dar israeliţii şi-au pus nădejdea într-o mărire lumească. De la intrarea lor în ţara Canaan, ei s-au depărtat de poruncile lui Dumnezeu şi au umblat pe căile păgânilor. În zadar le-a trimis Dumnezeu avertizări prin profeţii Săi .În zadar au suferit pedeapsa asupririi păgâne .Orice reformă era urmată de o si mai teribilă apostazie .

Dacă Israel ar fi fost credincios faţă de Dumnezeu, El ar fi împlinit planul Său de a le acorda onoare şi mărire. Dacă ar fi umblat în căile ascultării, El le-ar fi dat " asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă şi măreţie" . "Toate popoarele vor vedea", zicea Moise, "că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine ."Popoarele care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi vor zice: "Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput." Deuteronom 26,19; 28.10; 4,6. Dar din cauza necredinţei lor, planul lui Dumnezeu a putut fi adus la îndeplinire numai prin necontenitele situaţii de restrişte şi de umilire.

Ei au fost duşi ca robi în Babilon şi împrăştiaţi prin ţările păgânilor. În suferinţe, mulţi şi-au reînnoit credincioşia faţă de legământul Său. Atunci când ei îşi agăţau harpele în sălcii şi plângeau pentru templul cel sfânt care era pustiit, lumina adevărului se revărsa prin ei şi conştiinţa de Dumnezeu se răspândea printre naţiuni. Sistemele păgâne de sacrificiu era o prevenire a sistemului pe care-l rânduise Dumnezeu; şi mulţi păzitori sinceri ai ritualurilor păgâne învăţau de la evrei însemnătatea serviciului poruncit de Dumnezeu şi prin credinţă, primeau făgăduinţa unui Mântuitor .

Mulţi din cei exilaţi au suferit persecuţie .Nu puţini şi-au pierdut viaţa din cauza refuzului lor de a călca Sabatul şi de a ţine sărbătorile păgâneşti. Când cei idolatri erau porniţi să distrugă adevărul, Domnul aducea pe servii Săi faţă în faţă cu împăraţii şi cârmuitorii, pentru ca ei şi poporul lor să poată primii lumina. În repetate rânduri monarhii cei mai mari au fost determinaţi să proclame supremaţia Dumnezeului căruia se închinau robii lor evrei. În timpul captivităţii babiloniene israeliţii au fost vindecaţi pe deplin la închinarea la chipuri cioplita. În decursul secolelor care au urmat ei au suferit din cauza asupririi din partea vrăjmaşilor păgâni, până când s-au convins pe deplin că prosperitatea lor depindea de ascultarea de legea lui Dumnezeu .Dar la foarte mulţi dintre ei ascultarea nu era pornită din dragoste .Motivul era egoismul. Ei aduceau o slujire de forma lui Dumnezeu, ca mijloc de a ajunge la măreţie naţională. Ei nu au ajuns lumina lumii, ci s-au izolat de lume ca să scape de primejdia idolatriei. În îndrumările date prin Moise Dumnezeu pusese restricţii în cea ce priveşte legătura lor cu cei idolatri, dar învăţătura aceasta fusese greşit interpretată. Ea avea ca scop să-i ferească de a se deda la practicile păgânilor. Însă acesta a fost folosită ca să ridice un zid de despărţire între Israel şi toate celelalte neamuri. Iudeii considerau Ierusalimului ca fiind cerul lor şi erau cu adevărat geloşi ca nu cumva Domnul să arete milă faţă de neamuri.

După întoarcerea din Babilon s-a acordat mare atenţie învăţământului religios. Pretutindeni în ţară s-au construit sinagogi, unde legea era explicată de preoţi şi cărturari. S-au întemeiat şi şcoli unde pe lângă meserii şi ştiinţe se ocupau cu predarea principiilor neprihănirii . Dar aceste instituţii s-au schimbat în rău. În timpul captivităţii mulţi primiseră idei şi obiceiuri păgâneşti şi aceasta erau introdu-se în serviciul lor divin. În multe lucruri ei s-au confruntat cu practicile idolatrilor.

Deoarece se depărtaseră de Dumnezeu, iudeii au pierdut din vedere în mare măsură învăţătura cu privire la slujbele ceremoniale. În fiecare parte era un simbol al Său, şi acest serviciu fusese plin de vitalitate şi frumuseţe spirituală. Dar iudeii au pierdut viaţa spirituală din ceremoniile lor şi s-au agăţat de forme moarte. Ei s-au încrezut în sacrificii şi practici ceremoniale în loc să se încreadă în Acela spre care ele arătau. Pentru a pune ceva în locul celor pe care la pierduseră, preoţii şi rabinii au înmulţit cu de la sine putere cerinţele de îndeplinire a formelor; dar cu cât acestea deveneau mai aspre, cu atât mai puţin se manifesta iubirea faţă de Dumnezeu. Ei îşi măsurau sfinţenia după mulţimea ceremoniilor lor, în timp ce inimile lor erau pline de îngâmfare şi ipocrizie.

Cu toată minuţiozitatea şi povara prescripţiilor formale era cu neputinţă să ţină legea . Cei care doreau să servească lui Dumnezeu şi care încercau să ţină învăţăturile rabinice se chinuiau sub o grea povoară. Ei nu puteau găsi odihnă din cauza mustrărilor unei conştiinţe frământate. În felul acesta Satana lucra să descurajeze pe oameni, să diminueze înţelegerea lor despre caracterul lui Dumnezeu şi să atragă dispreţul asupra credinţei lui Israel . El spera să dovedească afirmaţiile sale pe care le-a făcut atunci când s-a revoltat în ceruri - cum că cerurile lui Dumnezeu erau nedrepte şi că nu puteau fi ascultate. Chiar Israel, zicea el, nu respectă legea.

Cu toate că iudeii doreau venirea lui Mesia ei nu aveau adevărata înţelegere a misiunii sale. Ei nu căutau izbăvirea din robia păcatului, ci eliberarea de sub romani. Ei aşteptau pe Mesia ca să vină ca un cuceritor, să sfărâme puterea asupritorului, să înalţe pe Israel în poziţie de autoritate universală. În felul acesta se pregătea calea ca ei să lepede pe Mântuitorul .

În timpul când s-a născut Hristos, naţiunea era iritată din cauza dominaţiei asupritorilor şi se măcina şi în lupte lăuntrice. Iudeilor li se îngăduise să menţină forma unei guvernări separate, dar nimic nu putea să ascundă faptul că ei erau sub jugul roman sau să-i facă să fie mulţumiţi cu limitarea puterii lor. Romanii pretindeau dreptul de a numii şi a schimba pe marele preot, iar acest post era deseori obţinut prin fraudă, prin mită şi chiar prin crimă. În felul acesta preoţimea devenea din ce în ce mai coruptă. Preoţii încă aveau mare putere, dar o foloseau în scopuri egoiste şi pentru profit material. Oamenii trebuiau să asculte de cerinţele lor nemiloase şi li se impuneau şi biruri mari de către romani. Această stare de lucruri a generat o nemulţumire generală. Izbucnirile de revoltă ale gloatelor erau frecvente. Lăcomia şi violenţa, neîncrederea şi apatia spirituală, rodeau însăşi inima naţiunii. Ura faţă de romani şi îngâmfarea naţională şi spirituală îi determinau pe iudei să se ţină cu străşnicie de formele lor de închinare. Preoţii căutau să-şi menţină numele de oameni sfinţi prin aceea că acordau o scrupuloasă atenţie ceremoniilor religioase. Oamenii, în întunericul şi asuprirea în care se găseau şi având cârmuitori setoşi de putere, tânjeau după venirea aceluia care avea să înfrângă pe vrăşmaşii lor şi să refacă împărăţia lui Israel. Ei studiaseră profeţiile, dar fără pricepere spirituală. În felul acesta ei au trecut cu vederea acele teste biblice care arătau umilinţa lui Hristos la prima Sa venire şi au aplicat greşit pe cele care vorbeau despre slava Sa şi la a doua venire. Îngâmfarea le-a întunecat vederea. Ei au interpretat profeţia potrivit cu dorinţele lor egoiste.