Partea 4. Cap.23-ÎMPĂRĂţIA LUI DUMNEZEU S-A APROPIAT

Partea 4 - Zile de făgăduinţă

"Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină." Isaia 9,2.

"Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţă." Ioan 6,33.

Cap.23-ÎMPĂRĂţIA LUI DUMNEZEU S-A APROPIAT

"Isus a venit în Galilea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă, şi credeţi în Evanghelie." Marcu 1,14.15 Venirea lui Mesia se vestise întâi în Iudeea. În templul din Ierusalim fusese prezis de Zaharia, pe când slujea în faţa altarului, naşterea înainte-mergătorului. Pe dealurile Betleemului îngerii vestiseră naşterea lui Isus. La Ierusalim veniseră magii să-L caute. În templu Ana şi Simeon mărturisiră despre dumnezeirea Lui. "Ierusalimul şi toată Iudeea" ascultaseră predicarea lui Ioan Botezătorul, iar delegaţia trimisă de sinedriu împreună cu toată mulţimea auzise mărturia lui despre Isus. În Iudeea, Hristos primise cei dintâi ucenici ai Săi. Aici petrecuse el o mare parte din timp la începutul lucrării Sale. Străfulgerarea dumnezeirii Sale la curăţirea templului, minunile Sale de vindecare si învăţăturile Sale, toate proclamau ceea ce declarase El în faţa sinedriului după vindecarea săvârşită Betesda că era Fiul Celui Veşnic.

Dacă conducătorii lui Israel ar fi primit pe Hristos, El i-ar fi onorat ca soli ai Săi care să ducă lumii Evanghelia. Lor li s-a dat întâi ocazia de a deveni vestitori ai împărăţiei şi ai harului lui Dumnezeu.

Dar Israel n-a cunoscut timpul cercetări lui. Gelozia şi neîncrederea conducătorilor iudei se transformase într-o ură făţişă şi inima poporului a fost îndepărtată de Isus.

Sinedriul lepădase solia lui Hristos şi era hotărât să-L omoare; de aceea Isus S-a îndepărtat de Ierusalim şi de preoţi, de templu de conducătorii religioşi şi de poporul ce fusese învăţat în ale legii şi S-a îndepărtat către o altă clasă de oameni pentru a le vesti solia şi pentru a aduna pe aceia ce urmau să vestească Evanghelia la toate neamurile.

După cum lumina şi viaţa oamenilor a fost lepădată de autorităţile ecleziastice în zilele lui Hristos, la fel a fost lepădată şi în toate celelalte generaţii următoare. Iarăşi şi iarăşi s-a repetat istoria retragerii lui Hristos din Iudeea. Atunci când reformatorii au predicat cuvântul lui Dumnezeu, ei nu se gândiseră să se despartă de biserica existentă; dar conducătorii religioşi n-au vrut să tolereze lumina iar aceia care o purtau au fost siliţi să caute pe alţii care doreau după adevăr. În zilele noastre puţini dintre cei care susţin că sunt urmaşii reformatorilor sânt mânaţi de spiritul lor. Puţini ascultă de glasul lui Dumnezeu şi sunt gata să primească adevărul fără să ţină seama de cine îl prezintă. Adesea cei care merg pe urmele reformatorilor sunt obligaţi să se îndepărteze de bisericile pe care le iubesc pentru ca să poată vesti învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu. Şi de multe ori aceia care caută lumina sunt obligaţi de aceeaşi învăţătură să părăsească biserica părinţilor lor ca să-i poată da ascultare.

Locuitorii Galileii erau dispreţuiţi de rabinii din Ierusalim ca fiind oameni grosolani şi neînvăţaţi, dar cu toate acestea ofereau un câmp mai favorabil pentru lucrarea Mântuitorului. Ei erau mai zeloşi şi mai sinceri; fiind mai puţin stăpâniţi de bigotism, mintea lor era mai primitoare pentru adevăr. Mergând în Galilea, Isus nu a căutat singurătatea sau izolarea. Pe vremea aceea provincia era plină de locuitori şi amestecul de naţionalităţi era mai mare decât în Iudeea.

Când Isus a călătorit prin Galilea, învăţând şi vindecând, mulţimile au alergat la El, din oraşe şi din sate. Mulţi au venit chiar şi din Iudeea şi din provinciile învecinate. Adesea era obligat să Se ascundă de oameni. Entuziasmul era atât de mare încât era nevoie să se ia măsuri de prevedere ca nu cumva autorităţile romane să se teamă de răscoală. Niciodată nu mai fusese un timp ca acesta pentru lume. Cerul se coborâse pe pământ. Sufletele flămânde şi însetate, se ospătau acum din harul unui Mântuitor milostiv.

Tema predicării lui Hristos era: "S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie". În felul acesta solia Evangheliei, aşa cum era prezentată de Mântuitorul Însuşi, se întemeia pe profeţii. "Timpul" despre care El spunea că s-a împlinit era perioada făcută cunoscută lui Daniel de către îngerul Gabriel. "Şaptezeci de săptămâni", zicea îngerul, "au fost hotărâte poporului tău şi asupra cetăţii celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşire păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi proorociei, şi până la ungerea Sfântului sfinţiilor". Daniel 9,24. În profeţie o zi reprezintă un an. Numeri 14,34; Ezechiel 4,6. Cele şaptezeci de săptămâni, sau patru sute nouăzeci de zile, reprezintă patru sute nouăzeci de ani. Se dă un punct de plecare pentru această perioadă: "să ştii dar şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru rezidirea Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două săptămâni" (Daniel 9,25), adică patru sute optzeci de ani. Porunca pentru rezidirea Ierusalimului, aşa cum a fost completată prin decretul lui Artaxerxe Longimanus (vezi Ezra 6,14; 7,1.9), a fost pusă în aplicare în toamna anului 457 în Hr. De la data aceasta patru sute optzeci şi trei de ani se întind până în toamna anului 27 d. Hr. După cele spuse în profeţie, această perioadă trebuia să ajungă la Mesia, Cel Uns. În anul 27 d. Hr., Isus a primit la botezul Său ungerea Duhului Sfânt şi curând după aceea Şi-a început lucrarea. Atunci s-a vestit solia: "S-a împlinit vremea".

Apoi îngerul a zis: "El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână [şapte ani]". Timpul de şapte ani de când Isus Şi-a început lucrarea, Evanghelia trebuia să fie predicată îndeosebi iudeilor, trei ani şi jumătate prin Hristos personal şi apoi prin apostoli." La jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare". Daniel 9,27. În primăvara anului 31 d. Hr., adevărata jertfă a fost oferită pe Golgota. Atunci catapeteasma templului a fost sfâşiată în două, arătând că se retrăsese sfinţenia şi însemnătatea da la serviciul jertfei lor. Venise timpul să înceteze jertfele şi darurile în templul de pe pământ.

Săptămâna aceasta - şapte ani - s-a încheiat în anul 34 d. Hr. Atunci prin omorârea lui Ştefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei; ucenicii răspândiţi în toate părţile "mergeau din loc in loc şi propovăduiau Cuvântul" (Fapte 8,4) şi nu mult după aceasta s-a convertit Saul, persecutorul, care a devenit Pavel apostolul neamurilor.

Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea lui şi vestirea Evangheliei la neamuri, erau arătate cu precizie. Iudeii avuseră privilegiul de a înţelege aceste profeţii şi a le recunoaşte împlinirea în lucrarea lui Isus. Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înţeleagă însemnătatea profeţiilor. Referindu-se la profeţia dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El a zis: "Cine citeşte sa înţeleagă". Matei 24,15. După înviere, el a explicat ucenicilor din toţi profeţii ce era cu privire la El. Luca 24,27. Mântuitorul vorbise prin toţi profeţii. "Duhul lui Hristos care era în ei ...vestea dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fi urmate". 1 Petru 1,11.

Îngerul Gabriel următorul în rang după Fiul lui Dumnezeu, venise la Daniel cu solia dumnezeiască. Tot Gabriel "Îngerul Său", a fost trimis de Hristos să facă cunoscut viitorul lui Ioan cel iubit; pentru aceia care aud şi citesc cuvintele profeţiei şi ţin lucrurile scrise în ea, e făgăduită o binecuvântare. Apocalips 1.3.

"Domnul, Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci." Deşi "lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru", "lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie". Amos 3,7; Deuteronom 29,29. Dumnezeu ne-a dat aceste lucruri şi binecuvântarea Lui va însoţii cercetarea cu respect şi cu rugăciune a scrierilor profetice.

După cum solia primei veniri a lui Hristos vestea împărăţia harului Său, tot astfel solia celei de-a doua veniri a Lui vesteşte împărăţia slavei sale.

A doua solie ca şi cea dintâi se întemeiază pe profeţie. Cuvintele îngerului către Daniel cu privire la zilele din urma aveau să fie înţelese în timpul sfârşitului. Atunci "mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creste". Cei răi vor face răul şi nici unul nu va înţelege". Daniel 12,4.10. Mântuitorul a dat semne pentru venirea Lui şi El zice: "Când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape". "Luaţi seama la voi înşivă ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră". "Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului. Luca 21,31.24.36 Am ajuns la timpul prezis de aceste profeţii. A venit timpul sfârşitului viziunile profeţiilor sunt desigilate şi avertizările lor solemne arată că venirea Domnului nostru în slavă s-a apropiat.

Iudeii au interpretat greşit şi au aplicat greşit Cuvântul lui Dumnezeu şi n-au cunoscut timpul cercetării lor. Anii de lucrare ai Mântuitorului şi ai apostolilor Lui - ultimii ani preţioşi ai harului pentru poporul ales - i-au petrecut complotând nimicirea trimişilor Domnului. Erau stăpâniţi de ambiţii pământeşti şi darul împărăţiei spirituale le-a fost dat in zadar. La fel şi azi, împărăţia acestor lumi stăpâneşte gândurile oamenilor şi ei nu iau seamă cât de repede se împlinesc profeţiile şi nici nu recunosc semnele grăbitei apropieri a Împărăţiei lui Dumnezeu.

"Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi sunteţi fii ai luminii, şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului." Cu toate că nu putem să ştim ceasul revenirii Domnului cunoaştem apropierea Lui. "De aceea să nu dormim ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji." 1 Tesaloniceni 5,4-6.