Cap.79-S-A SFÂRŞIT

 

Domnul Isus nu Şi-a încheiat viaţa până când n-a adus la îndeplinire lucrarea pe care a venit s-o facă şi odată cu ultima Sa răsuflare, El a exclamat :"S-a sfârşit". Ioan 19,30.Bătălia a fost câştigată. Mâna Sa dreaptă şi braţul Său cel sfânt I-au asigurat biruinţa.Ca biruitor, El a înfipt stindardul Său pe înălţimile veşnice. N-a fost oare atunci şi acolo bucurie printre îngeri ? Tot cerul a triumfat odată cu biruinţa Mântuitorului. Satana a fost înfrânt şi şi-a dat seama de faptul că şi-a pierdut împărăţia.

Atât pentru îngeri cât şi pentru lumile necăzute în păcat, strigătul :"S-a sfârşit", a avut o profundă semnificaţie. Pentru ei, ca şi pentru noi, marea lucrare de răscumpărare fusese înfăptuită. Împreună cu noi, ei împărtăşesc din roadele biruinţei lui Hristos.

Caracterul lui Satana n-a fost în mod clar descoperit îngerilor sau lumilor necăzute în păcat până la moartea Domnului Hristos. Arhipostatul s-a înveşmântat în aşa fel în înşelăciune încât chiar fiinţele cereşti n-au priceput principiile lui. Ele n-au văzut în mod clar natura răzvrătirii lui.

El a fost o fiinţă de minunată putere şi slavă, care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Despre Lucifer, Domnul spunea :"Ajunsesei la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe." Ezechiel 28,12.Lucifer fusese un heruvim ocrotitor. El stătuse în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Dintre toate fiinţele create, fusese pe treapta cea mai înaltă, având un rol proeminent în a descoperi Universului planurile lui Dumnezeu. După ce a păcătuit, puterea sa de a înşela a fost cu atât mai amăgitoare şi descoperirea caracterului său cu atât mai dificilă, datorită poziţiei sale înalte pe care o avusese la Tatăl.

Dumnezeu ar fi putut nimici pe Satana şi pe cei ce-l simpatizau, tot atât de uşor cum cineva poate arunca o pietricică pe pământ; dar El n-a făcut aceasta .Răzvrătirea nu trebuia să fie biruită prin forţă. Puterile constrângătoare se află numai sub cârmuirea lui Satana. Principiile Domnului nu sunt de natura aceasta. Autoritatea Sa se bazează numai pe bunătate, milă şi iubire, şi prezentarea acestor principii reprezintă mijloacele ce trebuie folosite .Autoritatea lui Dumnezeu este morală, iar adevărul şi iubirea trebuie să fie puterea predominantă.

A fost planul lui Dumnezeu acela ca lucrurile să fie puse pe o temelie de siguranţă veşnică, iar în consfătuirile din cer se hotărâse ca să se dea timp lui Satana pentru a-şi dezvolta principiile care stăteau la temelia sistemului său de cârmuire. El susţinuse că acestea sunt superioare principiilor lui Dumnezeu. S-a dat timp pentru ca principiile lui Satana să fie puse în aplicare, ca ele să poată fi văzute de Universul ceresc.

Satana a dus pe oameni în păcat, şi Planul de Mântuire a fost pus în aplicare. Timp de patru mii de ani, Hristos a lucrat pentru ridicarea omului, iar Satana pentru ruina şi degradarea lui. Universul ceresc a privit toate acestea.

Când Domnul Isus a venit în lumea aceasta, puterea lui Satana a fost îndreptată împotriva Sa. De la data când El S-a arătat ca prunc la Betleem, uzurpatorul s-a străduit să-L nimicească. El a căutat pe toate căile posibile să împiedice pe Isus să aibă o copilărie desăvârşită, o vârstă a bărbăţiei nepătată, o slujire sfântă şi un sacrificiu fără cusur. Dar el a fost înfrânt. N-a putut duce pe Hristos în păcat. N-a putut să-L descurajeze sau să-L îndepărteze de la lucrarea pe care venise s-o ducă la îndeplinire pe pământ. Din pustie la Golgota, furtuna mâniei lui Satana s-a abătut asupra Lui, dar cu cât acesta lovea mai nemilos, cu atât mai categoric Fiul lui Dumnezeu S-a prins de mâna Tatălui şi stăruia să meargă mai departe pe cărarea stropită de sânge. Toate eforturile lui Satana de a-L apăsa şi înfrânge n-au făcut decât să aducă, într-o lumină şi mai curată, caracterul Său nepătat.

Cerul întreg şi lumile necăzute în păcat fuseseră martore la această luptă. Cu ce interes viu au urmărit ele scenele de încheiere a conflictului ! Ei au văzut pe Mântuitorul intrând în grădina Ghetsemani, cu sufletul apăsat de groază şi întuneric mare. Ei au auzit strigătul Său amar :"Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta". Matei 26,39.Când prezenţa Tatălui s-a retras, ei L-au văzut întristat , o întristare plină de amărăciune ce întrecea pe aceea a ultimei lupte cu moartea. Sudoarea de sânge era împinsă afară prin porii pielii Sale şi cădea în picături pe pământ. De trei ori izbucni pe buzele Lui rugăciunea de scăpare. Cerul nu mai putea să îndure scena, şi un sol al mângâierii a fost trimis la Fiul lui Dumnezeu.

Cerul a văzut Victima vândută în mâinile gloatei ucigaşe şi în mijlocul batjocurii şi violenţei, târâtă de la un tribunal la altul. El a auzit glumele murdare ale persecutorilor Săi pe tema naşterii Sale umile. El a auzit tăgăduirea cu blesteme şi jurăminte a unuia dintre cei mai iubiţi ucenici ai Săi. A văzut lucrarea turbată a lui Satana şi puterea lui asupra inimii oamenilor. Ce privelişte înspăimântătoare ! Mântuitorul prins în miez de noapte în Ghetsemani, târât într-o parte şi în alta, de la palat în sala de judecată, adus de două ori înaintea preoţilor, de două ori înaintea Sinedriului, de două ori înaintea lui Pilat şi o dată înaintea lui Irod, batjocorit, biciuit, condamnat şi dus să fie crucificat, purtând povara cea grea a crucii, în mijlocul vaietelor fiicelor Ierusalimului şi a insultelor gunoiului omenirii.

Cerul urmărea cu durere şi surprindere pe Hristos atârnând pe cruce, cu sângele şiroind din rănile din tâmplele Sale, iar sudoarea amestecată cu sânge stând pe fruntea lui. Picătură cu picătură, sângele curgea din mâinile şi picioarele Sale pe stânca găurită pentru a se pune în ea piciorul crucii. Rănile făcute de cuie se lărgeau pe măsură ce greutatea corpului Său trăgea de mâinile Lui. Răsuflarea Lui chinuită devenea din ce în ce mai rapidă, mai adâncă, pe măsură ce sufletul Său se zbătea sub povara păcatelor lumii. Tot cerul era plin de uimire, atunci când rugăciunea Domnului Isus a fost înălţată în mijlocul groaznicelor Lui suferinţe : "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Luca 23,34.Şi cu toate acestea, se aflau acolo oameni făcuţi după chipul lui Dumnezeu, unindu-se pentru a zdrobi viaţa singurului Său Fiu. Ce privelişte pentru Universul ceresc !

Stăpânirile şi puterile întunericului se adunaseră în jurul crucii, aruncând umbrele necredinţei, ale iadului, în inimile oamenilor. Când Domnul a creat aceste fiinţe ca să stea înaintea tronului Său, ele erau frumoase şi pline de slavă. Frumuseţea şi sfinţenia lor erau în armonie cu poziţia lor înaltă. Ele erau bogate în înţelepciune dumnezeiască şi încinse cu armură cerească. Erau slujitorii lui Iehova. Dar cine putea recunoaşte în îngerii căzuţi pe serafimii slăviţi care au slujit cândva în curţile cereşti ?

Agenţii lui Satana se uniseră cu oamenii răi în a duce poporul să creadă că Hristos este cel mai mare dintre păcătoşi şi pentru a stârni toată ura împotriva Lui. Aceia care şi-au bătut joc de Hristos în timp ce atârna pe lemnul crucii , erau plini de spiritul primului mare rebel. El i-a umplut cu cuvinte stricate şi murdare. Le inspira batjocurile lor, dar din toate acestea n-a avut nimic de câştigat.

Dacă măcar un singur păcat s-ar fi aflat în Hristos, dacă El S-ar fi supus măcar într-un singur lucru lui Satana, pentru a scăpa de acea îngrozitoare tortură, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului ar fi triumfat. Hristos Şi-a plecat capul şi a murit, dar Şi-a păstrat cu tărie credinţa şi supunerea faţă da Dumnezeu. "Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea :'Acum, a venit mântuirea, puterea şi Împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos'". Apoc. 12,10.

Satana a văzut că masca sa a fost smulsă. Administraţia sa fusese descoperită înaintea îngerilor necăzuţi şi înaintea Universului ceresc. El se descoperise ca ucigaş. Vărsând sângele Fiului lui Dumnezeu, el se dezrădăcinase de simpatia fiinţelor cereşti. De aici înainte lucrarea lui avea să fie restrânsă. Indiferent de atitudinea pe care avea s-o ia, el nu mai putea întâmpina pe îngerii ce veneau din curţile cereşti şi înaintea lor să acuze pe fraţii lui Hristos că sunt îmbrăcaţi în hainele întunecate şi murdare ale păcatului. Ultima verigă a simpatiei dintre Satana şi lumea cerească a fost ruptă.

Cu toate acestea, Satana nu a fost încă nimicit. Nici chiar atunci îngerii n-au înţeles tot ceea ce era cuprins în lupta aceea mare. Principiile în jurul cărora se dădea lupta trebuiau să fie mai bine lămurite. Şi pentru binele omului, existenţa lui Satana trebuia să continue. Omul, ca şi îngerii, trebuie să vadă contrastul dintre Prinţul vieţii şi prinţul întunericului. El trebuia să aleagă cui vrea să slujească.

La începutul marii lupte, Satana declarase că legea lui Dumnezeu nu poate fi ascultată, că dreptatea nu se poate împăca cu mila şi că, dacă legea ar fi călcată , ar fi cu neputinţă pentru păcătos să fie iertat. Satana susţinea că orice păcat trebuie să fie pedepsit şi dacă Dumnezeu ar fi iertat vreun păcat, atunci n-ar putea fi un Dumnezeu al adevărului şi al dreptăţii. Când oamenii au călcat legea lui Dumnezeu şi au nesocotit voinţa Lui, Satana a jubilat. Se dovedea, spunea el, că legea nu putea fi ascultată; omul nu putea fi iertat. Pentru că el, după răzvrătire, fusese îndepărtat din cer, cerea ca şi neamul omenesc să fie îndepărtat pentru totdeauna de la mila lui Dumnezeu. Dumnezeu nu putea fi drept, susţinea el, şi totuşi să manifeste milă faţă de păcătos.

Dar chiar şi ca păcătos, omul era într-o poziţie cu totul diferită de cea a lui Satana. În ceruri, Lucifer păcătuise în lumina prezenţei lui Dumnezeu. Lui - ca nici unei alte fiinţe create - i-a fost descoperită iubirea lui Dumnezeu. Cu toate că înţelegea caracterul lui Dumnezeu şi bunătatea Sa, Satana a ales să urmeze calea propriei voinţe egoiste şi independente. Alegerea aceasta a fost definitivă. Dumnezeu nu mai putea face nimic pentru salvarea lui. Dar omul a fost înşelat, mintea sa a fost întunecată de înşelătoria lui Satana. El nu putea cunoaşte înălţimea şi adâncimea iubirii lui Dumnezeu. Pentru el, nădejdea consta în cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu. Adâncindu-şi privirea în caracterul Său, el putea să fie atras înapoi la Dumnezeu.

Prin Hristos, oamenilor li s-a descoperit mila lui Dumnezeu; dar mila nu înlătură dreptatea. Legea descoperă atributele caracterului Său şi nici o iotă sau o frântură de literă din ea nu poate fi schimbată pentru a se potrivi omului în starea sa căzută. Dumnezeu n-a schimbat legea Sa, dar El S-a jertfit pe Sine, în Hristos, pentru răscumpărarea omului :"Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine". 2 Cor. 5,19.

Legea cere neprihănire ,-o viaţă neprihănită , un caracter desăvârşit; şi aşa ceva omul nu poate da. El nu poate satisface cerinţele legii sfinte a lui Dumnezeu. Dar Isus Hristos ,venind ca un om pe pământ, a trăit o viaţă sfânta şi a dezvoltat un caracter desăvârşit. El le oferea pe aceasta ca un dar de bună voie tuturor celor care vor dori să le primească. Viaţa Sa stă pentru viaţa oamenilor. În acest fel, ei au iertarea păcatelor din trecut, prin îndurarea lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Hristos umple pe oameni cu atributele lui Dumnezeu. El reface caracterul lor după chipul caracterului divin, o ţesătură dumnezeiască de putere şi frumuseţe spirituală. În acest fel, adevărata neprihănire cerută de lege este împlinită în cel ce crede în Hristos .Dumnezeu poate "să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel care crede în Isus ".Rom.3,26.

Iubirea lui Dumnezeu a fost exprimată în dreptatea Sa nu mai puţin decât în mila Sa .Dreptatea este temelia tronului Său şi rodul iubirii Sale. A fost planul lui Satana acela de a despărţi mila de adevăr şi dreptate. El a căutat să demonstreze faptul că dreptatea legii lui Dumnezeu este un vrăjmaş al păcii. Dar Hristos a arătat că în planul lui Dumnezeu ele sunt în mod indisolubil legate ;că una nu poate exista fără cealaltă. "Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută ".Ps.85,10.

Prin viaţa şi moartea Sa ,Hristos a dovedit că dreptatea lui Dumnezeu nu nimiceşte mila Sa, şi că păcatul poate fi iertat ,că legea este dreaptă şi că poate fi în mod desăvârşit ascultată. Acuzaţiile lui Satana erau astfel respinse. Dumnezeu dăduse omului dovezi de netăgăduit despre iubirea Sa.

O altă rătăcire avea să fie adusă la iveală acum. Satana a declarat că mila nimiceşte dreptatea, că moartea lui Isus Hristos a desfiinţat legea Tatălui. Dacă ar fi fost posibil ca legea să fie schimbată sau desfiinţată , atunci n-ar mai fi fost nevoie ca Isus Hristos să moară. Dar a desfiinţa legea înseamnă ca abaterile , călcarea legii să fie veşnice şi să aşeze lumea sub controlul lui Satana. Dar pentru că legea nu putea fi schimbată şi pentru că omul putea să fie salvat numai ascultarea de preceptele ei ,de aceea Hristos Isus a fost ridicat pe cruce. Şi totuşi chiar mijlocul prin care Hristos a statornicit legea Satana îl prezenta ca nimicind-o. Aici, în acest punct, se ca da marea bătălie între Hristos şi Satana .

Pretenţia pe care Satana o ridica acuma este aceea că legea ,care a fost rostită de Dumnezeu cu propriul Său glas, este plină de greşeli şi că unele părţi din ea au fost date la o parte. Acesta este ultima mare amăgire pe care el o va aduce asupra lumii, El n-are nevoie să atace întreaga lege; dacă el poate face pe oameni să nesocotească numai un singur precept, scopul Său este atunci atins; Căci: "cine păzeşte toată legea, şi greşeşte într-o singură poruncă , se face vinovat de toate" . Iacob 2,10. Consimţind să calce o singură poruncă, oamenii sunt aduşi sub puterea lui Satana. Înlocuind legea lui Dumnezeu cu legea oamenilor, Satana caută să controleze lumea. Lucrarea acesta este prezisă în profeţie. Despre puterea marelui apostat, care este reprezentativă pentru Satana ,se spune: "El va rosti vorbe de hulă Împotriva Celui Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt , şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea ,şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui ".Daniel 7,25.

Fără îndoială că oamenii vor aşeza propriile lor legi care să lucreze împotriva legii lui Dumnezeu. Ei vor căuta să constrângă conştiinţa altora, iar în zilele lor de a ajunge să impună aceste legi altora , vor apăsa pe semenii lor.

Lupta împotriva legii lui Dumnezeu, care a început în ceruri, va fi continuat până la sfârşitul timpului. Fiecare om va fi încercat. Ascultarea sau neascultarea este problema asupra căruia lumea întreagă va trebui să hotărască. Toţi vor trebui să alegă între a asculta de legea lui Dumnezeu sau de legile oamenilor. Aici se va trage linia de demarcaţie. Nu vor exista decât două clase. Fiecare caracter îşi va defini poziţia ;şi toţi vor arăta dacă au ales să fie de partea credincioşiei, a loialităţii, sau de partea răzvrătirii.

Atunci va veni sfârşitul . Dumnezeu va răzbuna legea Sa şi va elibera pe poporul Său. Satana şi toţi cei care i-au al alăturat în răzvrătire vor fi nimiciţi. Păcatul şi păcătoşii vor pierii cu rădăcină şi ramuri ( Maleahi 4,1 )-Satana fiind rădăcina ,iar urmaşii săi ramurile. Atunci se va împlini cuvântul rostit în dreptul prinţului răutăţii: "Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu... te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare...eşti nimicit...eşti nimicit, şi nu vei mai fi niciodată "."Încă puţină vreme , şi cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, şi nu va mai fi "."Vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată".Ezech.28,6-19;Ps.37,10;Obadia 16.Acesta nu este un act al puterii arbitrare din partea lui Dumnezeu. Cei ce au respins mila Sa , vor culege ceea ce au semănat. Dumnezeu este izvorul vieţii; iar atunci când cineva alege să slujească păcatul, el se desparte de Dumnezeu şi în acest fel nu mai are legătura cu viaţa. El este străin :"de viaţa lui Dumnezeu ".Hristos spune : Toţi cei ce Mă urăsc pe Mine ,iubesc moartea ".Efes,4,18;Prov 8,36.Dumnezeu le dă -pentru un timp-viaţa, pentru ca ei să-şi poată dezvolta caracterul şi să-şi manifeste principiile care le au. Odată acest lucru înfăptuit , ei culeg rezultatele propriei lor alegeri. Printr-o viaţă de răzvrătire ,Satana şi toţi cei care se unesc cu el ajung în aşa măsură în dezarmonie cu Dumnezeu ,încât chiar prezenţa Lui ajunge să fie pentru ei un foc mistuitor .Slava Lui, care este iubire, îi va nimici.

La începutul marii lupte , îngerii nu înţelegeau acesta. Dacă Satana şi oştile sale ar fi fost lăsaţi să culeagă pe deplin roadele păcatului lor, ei ar fi pierit; dar fiinţele cereşti n-ar fi văzut bine că acesta a fost rezultatul inevitabil a păcatului. În mintea lor ar fi rămas o îndoială cu privire la bunătatea lui Dumnezeu, ca o sămânţă a răutăţii, care ar fi dat naştere la ucigătoarele roade ale păcatului şi nenorocirii.

Dar lucrurile nu vor fi astfel când marea luptă se va sfârşi. Atunci, Planul de Mântuire fiind încheiat, caracterul lui Dumnezeu va fi descoperit tuturor fiinţelor create. Se va vedea că preceptele legii Sale sunt desăvârşite şi neschimbătoare. Păcatul îşi va descoperi natura şi Satana ,caracterul său .Nimicirea păcatului va da satisfacţie iubirii lui Dumnezeu şi va restabili onoarea Sa înaintea unui univers de fiinţe care se delectează în a face voia Sa şi în ale căror inimă se află legea Sa. Atunci, pe bună dreptate, îngerii puteau să se bucure când priveau la cruce Mântuitorului, căci deşi nu înţelegeau totul, ştiau că nimicirea păcatului şi a lui Satana era pe deplin sigură şi că răscumpărarea omului era neîndoielnică, iar Universul era de acum într-o veşnică siguranţă. Hristos Însuşi înţelegea pe deplin rezultatele jertfei Sale, adusă pe Golgota. El privea înainte la toate acestea ,când, pe cruce fiind, a strigat cu glas tare:" S-a sfârşit ".