Cap.71-UN SERV AL SERVILOR

 

În camera de sus al unei locuinţe din Ierusalim ,Hristos stătea la masă cu ucenicii. Ei se adunaseră să sărbătorească Paştele. Mântuitorul dorise să petreacă această sărbătoare singur cu cei doisprezece. El ştia că Îi venise ceasul. El Însuşi era adevăratul miel pascal şi în ziua când se mânca Paştele El trebuia să fie jertfit. Era gata să bea cupa mâniei; în curând trebuia să primească ultimul botez al suferinţei. Dar Îi mai rămânea câteva ceasuri liniştite şi acestea urmau să fie folosite pentru binele iubiţilor Săi ucenici.

Întreaga viaţă a lui Hristos a fost o viaţă de slujire neegoistă. "N-a venit să i se slujească , ci El să slujească"(Mat.10,28 ),fusese învăţătura dată de fiecare faptă a Lui. Dar ucenicii nu primiseră încă învăţătura. La această ultimă Cină de Paşte, Isus a repetat învăţătura printr-o ilustraţie pe care le-a întipărit-o pentru totdeauna în minte şi inimă.

Întâlnirile lui Isus cu ucenicii, foarte mult apreciate de ei toţi, erau , de obicei, prilejuri de bucurie liniştită. Cina de Paşte se bucura întotdeauna de un deosebit interes; dar, de data acesta, Isus era tulburat. Inima Lui era împovărată, şi faţa Îi era umbrită. Când S-a întâlnit cu ucenicii în camera de sus, ei şi-au dat seama că sufletul îi era adânc împovărat, şi, cu toate că nu ştiau cauza, simţeau durerea împreună cu El.

Când erau adunaţi în jurul mesei, El a spus pe un ton de adâncă tristeţe: "Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea; căci vă spun , că de acum încolo nu le voi mai mânca până la împlinirea lor în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu, şi a zis : Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul vieţi, până când va veni împărăţia lui Dumnezeu".

Hristos ştia că sosise timpul ca El să plece din lumea acesta şi să meargă la Tatăl, Şi, fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. Umbra crucii se lasă deja peste El, iar inima Îi era chinuită de durere .Ştia că va fi părăsit în ceasul care va fi trădat. Ştia că va fi omorât prin cel mai umilitor mijloc, la care erau supuşi criminalii. Cunoştea nerecunoştinţa şi cruzimea acelora pe care venise să-i salveze. Cunoştea cât de mare este sacrificiul pe care trebuia să-l facă şi pentru câţi acesta va fi în zadar. Ştiind tot ce trebuia să se întâmple, fără îndoială, ar fi putut să fie apăsat de gândul propriei Lui umilinţe şi suferinţe. Dar El i-a privit pe cei doisprezece, care fuseseră cu El, ca fiind ai Săi şi care urmau să fie lăsaţi să lupte în lume, după ce vor fi trecut ocara, întristarea şi chinurile Lui. La Gândurile cu privire la cele ce aveau să sufere erau totdeauna legate de ucenici. El nu Se gândea la Sine. Mintea Îi era mai mult stăpânită de grija pentru ei.

În această ultimă seară cu ucenicii, Isus avea să le spună multe. Dacă ar fi fost pregătiţi să primească ceea ce El dorea să le dea, ar fi scăpat de durerea care le zdrobea inima, de dezamăgire şi necredinţă. dar Isus a văzut că ei nu puteau să suporte ceea ce trebuia să le spună. În timp ce le privea feţele, cuvintele de avertisment şi de mângâiere i s-au oprit pe buze. Clipele treceau în tăcere. Isus părea că aşteaptă. Ucenicii erau stingheriţi. Se părea că trecuseră simpatia şi duioşia deşteptate de durerea lui Hristos, cuvintele Lui întristate, arătând către propria suferinţă ,făcuseră o slabă impresie. Privirea cu care se uitau unii la alţii arătau că sunt plini de gelozie şi luptă. Între ei, "s-a iscat şi o ceartă, ca să ştie care din ei avea să fie socotit cel mai mare ". Această luptă , dusă în faţa lui Hristos, Îl întrista şi-L rănea. Ucenicii se agăţau de ideea lor preferată că Hristos Îşi va arăta puterea şi va lua tronul lui David. Fiecare nutrea în inimă dorinţa da a avea locul cel mai de seamă din împărăţie. Se apreciaseră atât de ei însuşi cât şi unul pe altul; şi, în loc să privească pe fraţii lor ca fiind mai de preţ, ei se considerau ca fiind cei mai buni. Cererea lui Iacov şi a lui Ioan de a sta la dreapta şi la stânga tronului lui Hristos treziseră nemulţumirea celorlalţi. Faptul că cei doi fraţi îndrăzniseră să ceară poziţia cea mai înaltă iritase atât de mult pe cei zece, încât erau ameninţaţi cu înstrăinarea. Li se părea că erau judecaţi greşit şi că atât credincioşia cât şi talentele lor nu erau preţuite. Iuda era cel mai aspru cu Iacob şi Ioan. Când ucenicii au intrat în camera cinei, inima lor era plină de resentimente. Iuda s-a ,înghesuit lângă Hristos, la stânga; Ioan era în dreapta. Dacă era un loc mai de frunte, Iuda pe acela dorea să-l aibă, şi în locul cel mai de frunte era imediat lângă Hristos. Dar Iuda era un trădător. Se mai ridicase o cauză de neînţelegere .Era obiceiul ca în zilele de sărbătoare un slujitor să spele picioarele oaspeţilor; şi de data acesta se făcuseră pregătiri pentru slujire. Vasul cu apă, ligheanul şi ştergarul era acolo, gata pentru spălarea picioarelor; dar nu era nici un slujitor de faţă şi ar fi trebuit ca ucenicii să facă lucrul acesta. Dar fiecare dintre ei ,mânaţi de mândria lor rănită, s-a hotărât să nu facă lucrarea de slujitor. Toţi se arătau nepăsători, ca şi când n-ar fi ştiut că aveau ceva de făcut. Prin tăcerea lor ,refuzau să se umilească.

Cum putea să aducă Hristos aceste biete suflete la acea stare încât Satana să nu câştige asupra lor o biruinţă definitivă? Cum pute El să le arete ca o simplă mărturisire a uceniciei nu făceau din ei adevăraţi ucenici şi nici nu le asigura un loc în Împărăţia Lui? Cum pute El să le arete că adevărata măreţie constă într0o slujire de iubire , în reală umilinţă? Cum putea El să aprindă iubire în inima lor şi să-i facă în stare să înţeleagă ce dorea să le spună?

Ucenicii nu făceau nici o mişcare pentru a sluji unul altuia. Isus a aşteptat un timp să vadă ce vor face. Apoi El ,Învăţătorul ceresc, S-a ridicat de la masă. Lăsând la o parte veşmântul care l-ar fi împiedicat mişcările, a luat ştergarul şi S-a încins. Ucenicii priveau surprinşi şi plini de interes şi, în tăcere, aşteptau să vadă ce va urma. "Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins ". fapta acesta a deschis ochii ucenicilor. O ruşine şi o amară umilinţă le-a umplut inima. Au înţeles mustrarea nerostită şi s-au văzut într0o lumină cu totul nouă. În felul acesta şi-a arătat Hristos iubirea faţă de ucenici. Spiritul lor egoist L-a umplut de întristare , dar n-a intrat în dispută cu privire la problema lor. În schimb le-a dat o pildă pe care ai să n-o uite niciodată. Iubirea Lui pentru ei nu putea fi tulburată uşor sau stinsă. El ştia că tatăl dăduse toate lucrurile în mâinile Lui şi că El Însuşi venea de la Dumnezeu şi se ducea la Dumnezeu. Era deplin conştient de divinitatea Sa; dar a lăsat la o parte coroana împărătească şi îmbrăcămintea de domn şi a luat chip de rob. Una din ultimele fapte pe care le-a făcut cât a trăit pe pământ a fost de a Se încinge şi de a face lucrarea de rob. Înainte de Paşte ,Iuda se întâlnise pentru a doua oară cu preoţii şi cărturarii şi se înţeleseseră să dea pe Isus în mâna lor. Şi totuşi, după aceea s-a amestecat cu ceilalţi ucenici ca şi cum n-ar fi fost vinovat de nimic şi se interesa de lucrările de pregătire pentru sărbătoare. Ucenicii nu ştiau nimic despre planurile lui Iuda .Numai Isus putea să cunoască taina lui şi, cu toate acestea , nu l-a demascat. Isus îl iubea din toată inima. Simţea pentru el aceeaşi povoară ca şi pentru Ierusalim, când a plâns pentru cetatea nepocăită. Inima Lui plângea: "Cum pot să te părăsesc"? Puterea constrângătoare a acestei iubiri a fost simţită de Iuda. Când mâinile Mântuitorului i-au spălat picioarele murdare şi le0au şters cu ştergarul ,inima lui Iuda s-a cutremurat de dorinţa ca atunci şi acolo să-şi mărturisească păcatul. Dar n-a vrut să se umilească .Şi-a împietrit inima şi nu s-a pocăit; iar vechile porniri, date pentru o clipă la o parte, au ajuns din nou să-l stăpânească. Iuda s-a simţit jignit de faptul că Hristos spală picioarele ucenicilor. Dacă Isus Se putea umili în felul acesta , gândea el , nu putea să fie împăratul lui Israel. Toate speranţele pentru a fi onorat într-o împărăţie pământească erau acum spulberate. Iuda era mulţumit că nu se putea câştiga nimic urmărindu-L pe Hristos. După ce L-a văzut că Se înjoseşte , cum credea el, s-a decis să se lepede de El şi să susţină că s-a înşele. Era stăpânit de un demon şi s-a hotărât să desăvârşească lucrarea pe care o acceptase , de a trăda pe Domnul său.

Alegându-şi locul la masă, Iuda a încercat să se aşeze în frunte, ca slujitor, l-a servit primul. Ioan, împotriva căruia Iuda avusese atâta necaz, a fost lăsat la urmă. Dar Ioan n-a luat acesta ca o mustrare sau ca o lipsă de consideraţie. Ucenicii au fost foarte mult mişcaţi urmărind lucrarea lui Hristos. Când a venit rândul lui Petru . el I-a zis înmărmurit :"Doamne ,Tu să-mi speli mie picioarele?" Umilinţa lui Hristos i-a sfâşiat inima. Se simţea cuprins de o mare ruşine la gândul că nici unul dintre ucenici nu făcuse serviciul acesta. "Ce fac Eu ", i-a zis Hristos, "tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea ".Petru nu putea suporta să-L vadă pe Domnul său, pe care-L considera Fiul lui Dumnezeu , lucrând ca un rob. Tot sufletul lui s-a ridicat împotriva acestei umilinţe. El nu-şi dădea seama că tocmai pentru acesta venise Hristos în lume. Cu glasul hotărât el a zis: "Niciodată nu-mi vei spăla picioarele " !

Hristos a zis lui Petru cu solemnitate:" Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte de loc cu Mine ",serviciul pe care-l refuza Petru preînchipuia o curăţire mai înaltă. Hristos venise să spele inima întinată de păcat. Nelăsându-L pe Hristos să-i spele picioarele, Petru refuza curăţirea mai înaltă cuprinsă în cea umilă. De fapt, el lepăda pe Domnul. Nu este o umilinţă pentru Domnul dacă este lăsat să lucreze pentru curăţirea noastră. Adevărata umilinţă este să primeşti cu inimă recunoscătoare orice lucrare în favoarea noastră şi să lucrezi cu sârguinţă în slujba lui Hristos. La cuvintele :"Dacă nu te spăl Eu nu vei avea parte deloc de Mine ",Petru a renunţat la mândria şi încăpăţânarea sa. El nu putea să suporte gândul despărţirii de Hristos; acesta ar fi însemnat pentru el moartea. "Nu numai picioarele", a zis el," dar şi mâinile şi capul". Isus i-a zis:" Cine s-a scăldat, n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot".

Cuvintele acestea înseamnă mai mult decât curăţire trupească. Hristos vorbeşte şi de o curăţire mai înaltă, care este simbolizată prin cea umilă a picioarelor. Acela care venea de la baie era curat, dar picioarele din sandale se umpleau repede de praf şi trebuiau să fie spălate din nou. La fel şi Petru şi fraţii li fuseseră spălaţi în marele izvor deschis pentru păcat şi necurăţie. Hristos îi recunoştea ca fiind a Lui. Dar ispita îi duse la rău şi încă aveau nevoie de harul Lui curăţitor. Când Isus s-a încins cu ştergarul pentru a spăla praful de pe picioarele lor, El dorea ca prin acest lucru să se spele înstrăinarea , gelozia şi mândria din inima lor. Acesta reprezenta o valoare mult mai mare decât spălarea picioarelor lor prăfuite. Cu spiritul pe care-l avea atunci, nici unul din ei nu era pregătit pentru părtăşia cu Hristos. Până când nu erau aduşi la umilinţă şi iubire , nu erau pregătiţi să ia parte la cina pascală, sau să fie părtaşi la slujba de amintire , pe care Hristos era gata să o instituie. Inima lor trebuia să fie curăţită. Mândria şi interesul egoist născuseră despărţire şi ură, dar Isus îndepărtase toate acestea la spălarea picioarelor. Se făcuse o schimbare de sentimente. Privind la ei, Isus putea să zică: "Voi sunteţi curaţi". Acum se restabilise unirea inimilor , precum şi iubirea unul faţă de altul. Ei deveniseră umili şi gata să primească învăţătura. Afară de Iuda ,fiecare era gata să cedeze locul cel mai de frunte celuilalt. Acum, cu inima supusă şi recunoscătoare , puteau primi cuvintele lui Hristos.

Ca şi Petru şi fraţii lui , noi am fost spălaţi în sângele lui Hristos ,dar adesea, curăţia inimi este întinată prin atingerea de cele rele. Trebuia să venim la Hristos pentru harul Lui curăţitor. Petru se îngrozea la gândul că mâinile Domnului şi Învăţătorului lui vor atinge picioarele lui murdare; dar de câte ori nu atingem noi cu inima noastră păcătoasă şi întinată inima lui Hristos ! Cât de dureros este pentru El caracterul nostru rău, minciuna şi îngâmfarea noastră! Şi totuşi trebuie să aducem la El toate slăbiciunile şi faptele noastre murdare. Numai El ne poate curăţi. Nu suntem pregătiţi pentru părtăşia cu El decât atunci când suntem curăţiţi prin puterea Lui.

Isus a spus ucenicilor: "Voi sunteţi curăţaţi, dar nu toţi". El spălase picioarele lui Iuda, dar inima nu I se predase. Ea nu era curăţită. Iuda nu se supusese lui Hristos. După ce Hristos a spălat picioarele ucenicilor ,Şi-a luat veşmântul S-a aşezat la masă şi le-a spus: "Înţelegeţi voi ce v-am făcut? Voi Mă numiţi: Învăţătorul şi Domnul , şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele , şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun , că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel care l-a trimis".

Hristos vroia ca ucenicii să priceapă că, deşi la spălarea picioarelor ,acesta nu-i lua nicidecum ceva din demnitate. "Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul , şi bine ziceţi, căci sunt". Şi fiind cu mult superior, El a dat serviciului acestuia frumuseţe şi însemnătate. Nimeni nu era atât de sus ca Hristos, şi cu toate acestea, El S-a coborât să facă lucrarea cea mai umilă, pentru ca poporul Său să nu fie rătăcit de egoismul care se află de obicei în inima firească şi care se dezvoltă prin slujire de sine. Hristos Însuşi a dat pildă umilinţei. El n-a vrut să lase lucrul acesta pe seama omului. L-a socotit atât de important , încât El Însuşi ,Cel egal cu Dumnezeu, le-a slujit ucenicilor. În timp ce ei se certau pentru locul cel mai de frunte, El, căruia trebuia să I se plece orice genunchi, Cel pe care îngerii slavei Îl slujesc cu cinste , S-a plecat pentru ca să spele picioarele acelora care Îl numeau Domn. El a spălat chiar şi picioarele aceluia care L-a vândut.

În viaţa şi învăţăturile Sale, Hristos a dat o desăvârşită pildă de slujire neegoistă, care îşi are originea în Dumnezeu. Dumnezeu nu trăieşte pentru Sine. Prin faptul că a creat lumea şi că menţine toate lucrurile, El slujeşte fără încetare altora. "El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi".Mat.5,45.Dumnezeu a încredinţat Fiului Său acest ideal al slujirii. Lui Isus i s-a dat să stea în fruntea omenirii pentru ca, prin pilda Sa, să înveţe pe alţii să slujească. Întreaga Lui viaţă a fost stăpânită de legea slujirii. El a slujit pe toţi ,a servit tuturor. În felul acesta ,El trăit legea lui Dumnezeu şi prin exemplul Său a arătat cum să ascultăm de ea.

Deseori, Isus încerca să stabilească principiul acesta între ucenici. Când Iacob şi Ioan ceruse să li se dea locul de frunte, El a spus: "Oricine vrea să fie mai mare între voi , să fie slujitorul vostru". Mat. 20,26.În Împărăţia Mea n-are loc principiul preferinţei şi al supremaţiei. Singura măreţie este măreţia umilinţei. Singura deosebire este dată de devotamentul cu care slujim altora.

Acum după ce spălase picioarele ucenicilor ,El a zis: "Pildă v-am dat , ca să faceţi şi voi cum v-am făcut Eu" .În cuvintele acestea, Hristos nu recomanda doar simpla ospitalitate. Era de înţeles mai mult decât simpla spălare a picioarelor oaspeţilor de praful drumului. Hristos instituia acum o slujbă religioasă .Prin fapta Domnului, ceremonia acesta a umilinţei a devenit una din rânduielile consacrate. Trebuia să fie practicată de ucenici, pentru ca să păstreze totdeauna în minte învăţătura Lui despre umilinţă şi slujire. Rânduiala acesta a fost instituită de Hristos ca o pregătire pentru Cina Domnului .Câtă creme se cultivă mândria ,discordia şi lupta pentru întâietate, inima nu poate să intre în părtăşie cu Hristos. Noi nu suntem pregătiţi să primim împărtăşirea cu trupul şi sângele Lui. De aceea, Hristos a rânduit ca mai întâi să se comemoreze scena umilinţei Sale.

Când vin la acest act, copiii lui Dumnezeu trebuie să-şi aducă aminte de cuvintele rostite de Domnul vieţii şi al slavei: "Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi :Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă , ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun, că robul nu aste mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi lucrurile acestea, ferice de voi dacă le faceţi". În om există tendinţa să se preţuiască mai mult pe sine decât pe fratele lui, să lucreze pentru sine, să caute locul cel mai de frunte; şi deseori, acesta are ca rezultat bănuieli rele şi amărăciune. Rânduiala care vine înainte de Cina Domnului are ca scop să îndepărteze neînţelegerile acestea , să scoată pe om din egoismul lui, să-l coboare din înălţarea de sine, să-l aducă la umilinţa inimii, care îl va face să-l slujească pe fratele său. cel Sfânt, care veghează din cer, este prezent la această ocazie pentru a ne ajuta să ne cercetăm inimile, pentru a ne convinge de păcat, dar şi pentru a ne da asigurarea iertării păcatelor. Hristos este acolo în plinătatea harului Său, pentru a schimba curentul gândurilor care au alergat pe drumurile egoismului. Duhul Sfânt înviorează simţurile acelora care urmează pilda Domnului lor. Când se reaminteşte umilinţa Mântuitorului pentru noi, gândurile se leagă între ele; un lanţ de amintiri este redeşteptat, amintiri despre marea bunătate a lui Dumnezeu şi despre bunătatea şi duioşia prietenilor de pe pământ. Binecuvântările uitate , îndurări de care s-a abuzat, bunătate trecută cu vederea sunt readuse în minte. Rădăcinile de amărăciune , care au înăbuşit planta scumpă a iubirii în inimile noastre , ies la iveală. Defectele de caracter , neglijenţa datoriilor, nerecunoştinţa faţă de Dumnezeu, răceala faţă de fraţii noştri ne sunt reamintite. Păcatul este văzut în lumina în care-l priveşte Dumnezeu. Gândurile noastre nu sunt gânduri de mulţumire de sine, ci de mustrare aspră şi umilire. Mintea este umplută de energie pentru a dărâma orice piedică ce a provocat înstrăinarea. Gândurile rele şi vorbirea de rău sunt îndepărtate. Păcatele sunt mărturisite şi sunt iertate. Harul îmblânzitor a lui Hristos pătrunde în fiecare suflet şi iubirea lui Hristos atrage inimile într0o binecuvântată unire.

Când, în felul acesta, s-a învăţat ceea ce trebuia din serviciul pregătitor, se trezeşte dorinţa după o viaţă spirituală mai înaltă. Noi putem lua parte la împărtăşire , cu conştiinţa că păcatele ne sunt iertate. Lumina dreptăţii lui Hristos va umple cămările minţii noastre şi templul sufletului nostru. Noi Îl privim pe "Mielul lui Dumnezeu , care ridică păcatul lumii ".Ioan 1,29.

Pentru cei care primesc spiritul acestei slujiri, niciodată el nu poate deveni o simplă ceremonie. Învăţătura lui neîntreruptă va fi :"în iubire, slujiţi unii altora". Gal. 5,13. Spălând picioarele ucenicilor , Hristos a dovedit că ar dori să îndeplinească orice slujire, oricât de umilă , care ar putea să facă din ei moştenitori împreună cu El ai bogăţiei veşnice din tezaurul cerului. Săvârşind acest ritual , ucenicii se angajau să slujească în acelaşi fel pe fraţii lor. Ori de câte ori rânduiala acesta este îndeplinită aşa cum trebuie , copiii lui Dumnezeu sunt aduşi într-o sfântă părtăşie, care îl ajută şi îl binecuvântează pe fiecare. Ei făgăduiesc ca viaţa să fie predată unei lucrări neegoiste. Şi acesta nu numai între ei. Câmpul lor de lucru este tot atât de întins ca şi al Domnului lor. Lumea este plină de oameni care au nevoie de slujirea noastră, cei săraci, cei nevoiaşi, cei ignoraţi se găsesc peste tot. Cei care au avut părtăşie cu Hristos în camera de sus vor merge să servească aşa cum a făcut El.

Isus, Cel slujit de toţi, a venit să fie slujitorul tuturor. Şi datorită faptului că a slujit tuturor ,El va fi din nou slujit şi onorat de toţi. Iar cei care voiesc să aibă parte de însuşirile lui dumnezeieşti şi să împărtăşească bucuria Lui de a vedea suflete mântuite, trebuie să urmeze pilda Lui de slujire neegoistă.

Toate acestea sunt cuprinse în cuvintele lui Hristos: "Pildă v-am dat , ca să faceţi aşa cum v-am făcut Eu ".Acesta a fost scopul serviciului stabilit de El. Şi El zice:" Dacă ştiţi lucrul acesta", dacă cunoaşteţi scopul acestor învăţături, "ferice de voi dacă le faceţi ".