Cap.55-NU CU ARĂTAREA ÎN AFARĂ

 

Câţiva farisei au venit la Isus cu întrebarea: "când vei veni Împărăţia lui Dumnezeu? "trecuseră mai mult de trei ani de când Ioan Botezătorul vestise cu sunet de trâmbiţă prin ţară solia: "Împărăţia Cerului s-a apropiat" .Mat.3,2. Dar până la data aceea fariseii n-au văzut nici o dovadă despre întemeierea Împărăţiei. Mulţi dintre aceia care lepădaseră pe Ioan şi care se împotriveau lui Isus la orice pas lăsau să se înţeleagă că lucrarea Lui dăduse greş.

Isus a răspuns:" Împărăţia lui Dumnezeu nu vine cu arătarea în afară .Nu se va zice: Uite-o aici, sau uite-o acolo! Căci iată căci Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru vostru ".Împărăţia lui Dumnezeu este în inimă. Nu căuta aici sau acolo manifestări de putere pământească care să arate venirea ei.

"Vor veni zile " ,a zis El către ucenici, "Când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului omului, şi n-o veţi vedea" .Din cauză că nu este însoţită de strălucire lumească, sunteţi în primejdia de a nu observa slava misiunii Mele. Nu vă daţi seama cât de mare este privilegiul de a avea între voi, deşi înveşmântat în corp omenesc , pe Acela care este viaţa şi lumina oamenilor. Vor veni zile când veţi privi cu dor înapoi la ocaziile de care vă bucuraţi acum , când umblaţi şi vorbiţi cu Fiul lui Dumnezeu.

Din cauza egoismului şi firii lor pământeşti , nici ucenicii lui Isus nu puteau înţelege slava spirituală pe care căută să le-o descopere. Numai după înălţarea lui Hristos la Tatăl Său şi revărsarea Duhului Sfânt asupra credincioşilor, ucenicii au înţeles deplin natura şi misiunea Mântuitorului. După ce au primit botezul Duhului , au început să-şi dea seama că fusese chiar în faţa Domnului măririi. Când le-au revenit în memorie cuvintele lui Hristos, mintea le-a fost deschisă ca să înţeleagă profeţiile şi să pătrundă minunile pe care le făcuse El. Minunile vieţii Lui le-au trecut pe dinainte şi erau ca nişte oameni treziţi dintr-un vis. Şi-au dat seama că într-adevăr: "Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr; şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl" Ioan 1,14.Hristos, în adevăr, a venit la Dumnezeu într-o lume plină de păcat pentru a mântui pe fiii şi fiicele lui Adam. Ucenicii îşi dădeau acum mai puţină importanţă decât înainte de a-şi da seama de lucrul acesta. Niciodată nu cugetaseră îndeajuns la cuvintele şi faptele Lui. Învăţăturile Lui , pe care le înţeleseseră prea puţin, acum le-au revenit în minte într-o nouă lumină. Scripturile au devenit pentru ei o carte nouă. Când ucenicii au studiat profeţiile care mărturiseau despre Hristos, au intrat în legătură cu Dumnezeu şi au învăţat că Acela care Se înălţase la cer pentru a încheia lucrarea pe care o începuse pe pământ. Au recunoscut faptul că în El era o ştiinţă pe care nici o fiinţă omenească , lipsită de ajutorul dumnezeiesc nu o putea înţelege. Ei aveau nevoie de ajutorul Aceluia, despre care profetizaseră regi, profeţi şi oameni drepţi. Cu uimire au citit şi recitit descrierile profetice ale caracterului şi lucrării Sale. Cât de neclare fuseseră pentru ei scrierile profetice! Cât de greoi fuseseră în primirea marilor adevăruri dovedite de Hristos! Privindu-L în umilinţa Lui, când a umblat printre oameni, ei nu înţeleseseră taina întrupării Sale ,caracterul dublu a naturii Sale. Parcă fuseseră legaţi la ochi ca să nu poată să cunoască deplin Dumnezeirea în corpul omenesc. Dar, după ce au fost iluminaţi de Duhul Sfânt, cum ar mai fi dorit să-L vadă iarăşi şi să se aşeze la picioarele Lui! Cum ar fi dorit să vină la El, ca să le explice pasaje din Scriptură pe care nu le înţelegeau. Cât de atenţi ar fi ascultat cuvintele Lui, ce a vrut să spună Isus când a zis: "Mai am să vă spun multe lucruri , dar acum nu le puteţi purta ".Ioan 16,12. Cât ar fi dorit să le ştie pe toate! Le părea rău că avuseseră o credinţă atât de slabă, că ideile lor fuseseră atât de departe de ţintă şi că greşiseră atât de mult în înţelegerea realităţii.

Dumnezeu trimisese un sol ca să vestească venirea lui Hristos şi să atragă atenţia poporului şi a lumii către misiunea Sa , pentru ca oamenii să poată pregăti să-L primească. Personaj minunat vestit de Ioan fusese printre ei peste treizeci de ani, şi ei nu L-au recunoscut de fapt ca trimis al lui Dumnezeu. Ucenicii au avut remuşcări din cauză că îngăduiseră ca necredinţa timpului să influenţeze şi părerile lor şi să le întunece înţelegerea. Lumina acestei lumi întunecate strălucise prin negură, iar ei nu fuseseră în stare să înţeleagă de unde veneau aceste raze. Se întrebau pentru ce se purtaseră în aşa fel încât Hristos să fie nevoit să-i mustre. Repetau adesea discuţiile pe care le avuseră cu El şi îşi ziceau: "De ce am îngăduit noi ca ideile pământeşti şi opoziţia preoţilor şi rabinilor să încurce mintea noastră, aşa încât n-am înţeles că Unul mai mare decât Moise era între noi, că Cineva mai înţelept decât Solomon ne învaţă? Cât de surde au fost urechile noastre !Cât de slabă a fost înţelegerea noastră !" Toma nu voise să creadă înainte de a pune degetul pe rana făcută de soldaţii romani. Petru Îl tăgăduise în timpul umilirii şi lepădării Lui. Aceste amintiri dureroase le reveneau în minte cu atâta claritate. Ei fuseseră ci El, dar nici nu-L cunoscuseră, nici nu-L apreciaseră. Dar acum când îşi recunoşteau necredinţa, toate aceste lucruri le tulburau atât de mult inimile.

Când preoţii şi mai marii s-au unit împotriva lor şi i-au adus în faţa judecătorilor şi i-au aruncat în închisoare, urmaşii lui Hristos s-au bucurat "că au fost socotiţi vrednici să sufere pentru numele Lui" .Fapte 5,41. S-au bucurat că pot dovedi în faţa oamenilor şi a îngerilor că au recunoscut slava lui Hristos şi au ales să-L urmeze , chiar dacă pentru aceasta aveau să piardă totul.

Şi astăzi este tot aşa de adevărat, ca şi pe timpul apostolilor, că, fără lumina dată de Duhul Sfânt, natura omenească nu poate să înţeleagă slava lui Hristos. Adevărul şi lucrarea lui Dumnezeu nu sunt apreciate de o creştinătate iubitoare de lume şi de compromisuri. Dar urmaşii Domnului nu vor putea fi întâlniţi pe căi uşoare, căutând slava pământească şi conformarea cu lumea. Ei sunt mult înainte pe cărările muncii grele ,umilinţei şi ocării, în fruntea luptei împotriva "căpeteniilor, împotriva stăpânilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locuri creştine" .Efes. 6,12.Şi acum, ca şi pe vremea lui Hristos, ei sunt greşit înţeleşi, ocărâţi şi apăsaţi de preoţii şi fariseii timpului lor.

Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel încât să atragă atenţia .Evanghelia harului lui Dumnezeu , cu spiritul ei de lepădare de sine, nu poate să fie niciodată în armonie cu spiritul lumii. Cele două principii sunt în vrăjmăşie. "Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte".1 Cor. 2,14.

Dar în lumea religioasă de azi, sunt mulţi care cred că trebuie să lucreze pentru întemeierea Împărăţiei lui Hristos ca o organizaţie pământească, lumească. Ei doresc să facă din Domnul Stăpânitor regatele lumii acesteia, Conducător în curţile, în taberele şi în adunările ei legislative, în palatele şi pieţele ei. Ei aşteptă ca El să domnească prin prevederi legale, impuse de autoritatea omenească. Deoarece acum Hristos nu este aici în persoană, ei vor căuta să acţioneze în locul Lui, pentru a pune în aplicare legile Împărăţiei Sale. Stabilirea unei asemenea împărăţii este ceea ce doreau iudeii din zilele lui Hristos. Ei L-ar fi primit pe Isus dacă El ar fi voit să întemeieze o împărăţie pământească, să impună ceea ce considerau ei ca fiind legi ale lui Dumnezeu şi să-i facă exponenţi ai voiei Lui şi delegaţi ai autorităţii Sale. Dar El a zis :"Împărăţia Mea nu este din lumea acesta ". Ioan 18,36. El nu dorea un tron pământesc. Cârmuirea din vremea lui Isus era coruptă şi persecutoare; în toate părţile erau abuzuri flagrante , oprimare, intoleranţă şi cruzime. Cu toate acestea , Mântuitorul n-a încercat să facă reforme civile. El n-a atacat abuzurile naţionale, nici n-a condamnat pe vrăjmaşii naţiunii. El nu S-a amestecat în treburile autorităţilor sau administraţiei celor de la putere. El, care ne-a fost pildă, S-a ţinut departe de guvernele pământeşti. Nu pentru că era indiferent la suferinţele oamenilor, ci pentru că leacul nu era în măsuri omeneşti şi exterioare. Pentru a avea succes, tratamentul trebuia să cuprindă pe fiecare om în parte şi trebuia să înnoiască inimile. Împărăţia lui Hristos nu va fi întemeiată prin hotărârile tribunalelor, consiliilor sau ale adunărilor legislative , nici prin patronajul oamenilor mari din lume, ci prin sădirea naturii lui Hristos în natura omenească, prin lucrarea Duhului Sfânt. "Tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii a lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Ioan 1,12.13. Acesta este singura parte care poate produce înălţarea omenirii. Iar partea omului în săvârşirea acestei lucrări este învăţarea şi trăirea cuvântului lui Dumnezeu.

Când şi-a început lucrarea în Corint, oraşul acela populat, bogat şi stricat, mânjit de nenumărate vicii ale păgânismului,. apostolul Pavel a zis: "Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit". 1 Cor. 2,2. Scriind mai târziu unora care mai înainte se întristară prin cele mai nebuneşti păcate, putea zice: "dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în numele Domnului Isus şi prin Duhul Dumnezeului nostru". "Mulţumesc lui Dumnezeu totdeauna pentru voi, deoarece harul lui Dumnezeu vă este dat prin Isus Hristos ".1 Cor. 6,11;1,4.

Astăzi ca şi în zilele lui Hristos, lucrarea Împărăţiei lui Dumnezeu nu este făcută de cei care pretind cu zgomot să fie recunoscuţi şi sprijiniţi de conducătorii pământeşti şi de legile omeneşti, ci de aceia care vestesc oamenilor, în numele Său, acele adevăruri spirituale care-l vor face pe primitor să trăiască experienţa lui Pavel: "Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc...dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine". Gal.2,20. Atunci ei vor lucra, ca şi Pavel, pentru binele oamenilor. El zice: "Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos, şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte , în numele lui Hristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu ".2 Cor. 5,20.