Cap.53-ULTIMA CĂLĂTORIE DIN GALILEA

 

Când se apropia încheierea lucrării Sale, Hristos a făcut o schimbare în felul Său de a lucra . Până aici, El căutase să evite agitaţia şi publicitatea. El refuzase omagiul şi trecuse repede dintr-un loc în altul, atunci când entuziasmul poporului în favoarea Sa părea că trece dincolo de limita până la care putea să fie stăpânit. Deseori poruncise ca nimeni să nu spună că este Hristosul. În timpul Sărbătorii Corturilor venise la Ierusalim pe neobservate. Când era îndemnat de fraţii Săi să se prezinte în public ca Mesia , El le-a răspuns :"Timpul Meu încă n-a sosit ".Ioan 7,6. A făcut drumul la Ierusalim pe neobservate şi a intrat în oraş neanunţat şi fără să fie onorat de mulţime .Dar nu tot aşa s-au petrecut lucrurile la ultima sa călătorie. El părăsise Ierusalimul pentru câtva timp din cauza răutăţii preoţilor şi a rabinilor. Dar acuma S-a hotărât să vină înapoi ,călătorind cât se poate în văzul oamenilor ,pe un drum mai lung şi anunţându-Şi pretutindeni sosirea , cum nu făcuse niciodată mai înainte. Se îndrepta către scena jertfei celei mari şi atenţia oamenilor trebuia să fie aţintită asupra acestui act. "După cum Moise a înălţat şarpele în pustie, tot aşa trebuia să fie înălţat şi Fiul omului." Ioan 3,14. După cum întregul Israel şi-a îndreptat privirea către şarpele înălţat , simbolul vindecării lor, tot astfel. ochii tuturor oamenilor trebuiau să fie atraşi către Hristos, jertfa care a adus mântuirea lumii pierdute. Motivul care îi determinase pe fraţi Săi să-L îndemne să Se prezinte pe faţă la Sărbătoarea Corturilor era o greşită concepţie despre lucrarea lui Mesia şi o lipsă de credinţă în divinitatea lui Isus. Acum dintr-un spirit asemănător ,ucenicii ar fi vrut să-L împiedice să facă această călătorie la Ierusalim. Ei îşi aduceau aminte de cuvintele prin care El arătase ce-L aştepta acolo, cunoşteau vrăjmăşia de moarte a conducătorilor religioşi şi ar fi vrut să-L împiedice pe Domnul lor să meargă acolo. Pentru inima lui Hristos era o povoară grea aceea de a-Şi croi drum prin temerile ,dezamăgirile şi necredinţa ucenicilor Săi iubiţi. Îi era greu să-i conducă spre groaza şi disperarea care-i aştepta la Ierusalim . Iar Satana se străduia să-L zdrobească pe Fiul omului sub ispitele lui. Pentru ca să meargă acum la Ierusalim , la o moarte sigură? Pretutindeni în jur erau suflete care flămânzeau după pâinea vieţii. Pretutindeni se aflau oameni suferinzi care aşteptau cuvântul vindecător. Lucrarea care trebuia îndeplinită prin Evanghelia harului Său de abia începuse. El era plin de vigoarea primei tinereţi. Pentru ce să nu meargă înainte către câmpurile întinse ale lumii, ducând cuvintele de har şi atingerea puterii vindecătoare ?Pentru milioane de oameni care zăceau în întuneric şi necaz ?Pentru ca să lase adunarea recoltei pe seama ucenicilor atât de slabi în credinţă , atât de greoi în înţelegere, atât de înceţi la lucru ? Pentru ca să dea ochii cu moartea acum şi să lase lucrarea care era abia la început? Vrăjmaşul care dăduse piept cu Hristos în pustie Îl ataca acum cu ispite mari şi viclenie. Dacă Isus ar fi cedat o singură clipă , dacă pentru a-Şi salva viaţa Şi-ar fi schimbat atitudinea în vreun amănunt , oricât de neînsemnat ,agenţii lui Satana ar fi triumfat, iar lumea ar fi fost pierdută. Dar Isus Şi-a "îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim ".Singura lege a vieţii Sale era voinţa Tatălui. Cu ocazia vizitei făcute la templu în copilărie El spusese Mariei: "Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu ?"Luca 2,49.La Cana , când Maria dorise ca El să-Şi desfăşoare puterea făcătoare de minuni, răspunsul Lui a fost :"Ceasul Meu încă n-a sosit ".Ioan 2,4. Cu aceleaşi cuvinte a răspuns fraţilor Săi când stăruiau de El să meargă la sărbătoare. Dar în planul cel mare a lui Dumnezeu , fusese precizat un timp anume ,când El trebuie să Se jertfească pentru păcatele oamenilor şi ceasul acela avea să sune curând. El nu voia să dea greş, nici să Se lase înfrânt. Paşii Lui erau îndreptaţi spre Ierusalim, unde vrăjmaşii Lui uneltiseră timp îndelungat să-i ia viaţa ;acum El voia să o ofere, s-o dea de bună voie. Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la persecuţie ,sacrificiu, lepădare din partea oamenilor, condamnare şi moarte.

"A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor , care să-i pregătească un loc de găzduit." Dar oamenii n-au vrut să-L primească ,pentru că El Se îndrepta spre Ierusalim. Ei au interpretat lucrul acesta ca şi Hristos i-ar fi preferat pe iudei , pe care ei îi urau de moarte. Dacă El ar fi venit să refacă templul lor şi să Se închidă pe Muntele Garizim, L-ar fi primit cu mare bucurie ,dar El mergea către Ierusalim şi de aceea nu voia să-L găzduiască. Nu şi-au dat seama că îndepărtează de la uşa lor cel mai bun dar al cerului. Isus i-a invitat pe oameni să-L primească , le-a cerut ajutorul ca să se poată apropia de ei şi să reverse asupra lor cele mai bogate binecuvântări. Pentru orice binefacere făcută faţă de El , dădea înapoi un dar mai scump. Dar din cauza judecăţilor şi bigotismului lor, samaritenii au pierdut totul.

Iacob şi Ioan , trimişii lui Hristos, se simţeau adânc jigniţi de insulta adusă Domnului lor. Ei erau plini de indignare pentru faptul că El fusese tratat în felul acesta de către samaritenii pe care îi onora cu prezenţa Sa. Nu demult aceşti ucenici fuseseră cu El pe muntele schimbării la faţă şi Îl văzuseră glorificat de Dumnezeu şi onorat de Moise şi Ilie şi acum considera că această făţişă lipsă de respect din partea samaritenilor nu trebuia să rămână fără o pedeapsă exemplară. Venind la Hristos ,i-au raportat cuvintele oamenilor, spunându-i că aceştia n-au vrut să-L găzduiască nici măcar o noapte. Ei socoteau că i s-a făcut o mare nedreptate şi , văzând în depărtare muntele Carmel, unde Ilie îi omorâse pe profeţii mincinoşi ,au spus: "Vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mântuie , cum a făcut Ilie?" Mare a fost mirarea văzând că pe Isus Îl durea cuvintele lor şi uimirea lor a crescut şi mai mult la cuvintele de mustrare pe care le-au auzit: "Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi. Căci Fiul omului a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască. "Şi a mers într-alt sat.

Misiunea lui Hristos nu este aceea de a-i constrânge pe oameni să-L primească. Numai Satana şi oamenii stăpâniţi de duhul lui caută să forţeze conştiinţa. Sub pretenţia râvnei pentru dreptate , oamenii se asociază cu îngerii răi ca să aducă suferinţă asupra semenilor săi, pentru a-i converti la ideile lor religioase, dar Hristos Se arată totdeauna plin de îndurare ,căutând să câştige inimile oamenilor prin descoperirea iubirii Sale. El nu poate să îngăduie un rival în suflet , nici să primească un serviciu făcut pe jumătate; El doreşte o slujire de bunăvoie, predarea de bunăvoie a inimii sub îndemnul iubirii. Nu poate exista o dovadă mai puternică că avem duhul lui Satana decât tendinţa de a răni şi a distruge pe aceia care nu apreciază lucrarea noastră sau lucrează altfel decât considerăm noi că ar fi bine.

Orice făptură omenească , cu trup, suflet şi spirit , este proprietatea lui Dumnezeu. Hristos a murit pentru a-i răscumpăra pe toţi oamenii. Nimic nu poate fi mai jignitor pentru Dumnezeu ,din partea oamenilor, decât de a-i face pe răscumpăraţi prin sângele Mântuitorului să sufere din cauza bigotismului religios.

"Isus a plecat de acolo, şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan; gloatele s-au adunat din nou la El; şi, după obiceiul Său, a început iarăşi să-i înveţe". Marcu 10,1.

Mare parte din lunile de la închiderea lucrării lui Hristos au fost petrecute în Perea, o provincie a Iudeii care se afla "dincolo de Iordan". Aici mulţimea s-a adunat în jurul Său, ca în prima parte a lucrării Sale în Galilea şi a fost repetată o mare parte din învăţăturile Sale de mai înainte.

După cum îi trimisese pe cei doisprezece , tot astfel "a mai rânduit alţi şaptezeci şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El ".Luca 10,1. Aceşti ucenici stătuseră câtva timp cu El şi se pregătiseră pentru această lucrare. Când au fost trimişi cei doisprezece în prima lor lucrare misionară separată, Isus a fost întovărăşit de alţi ucenici în călătoria Sa prin Galilea. În felul acesta ei au avut privilegiul uneau strânse legături cu El şi al unei învăţături personale directe. Acum numărul acesta mai mare trebuia să meargă în lucrare. Îndrumările date celor şaptezeci erau asemănătoare cu cele date celor doisprezece, dar porunca primită de cei doisprezece de a nu intra în vreun oraş al neamurilor sau al samaritenilor n-a fost dată şi celor şaptezeci. Deşi Hristos fusese de curând respins de samariteni , iubirea Lui faţă de ei nu se schimbase. Când cei şaptezeci au pornit în numele Său, ei au vizitat în primul rând oraşele Samariei.

Iarăşi vizita Mântuitorului în Samaria şi, mai târziu, aprecierea samariteanului milostiv şi marea bucurie a leprosului samaritean, care fusese singurul din cei zece leproşi vindecaţi care a venit să-i mulţumească lui Hristos, erau pline de însemnătate pentru ucenici. Învăţătura s-a înfipt adânc în inima lor. În însărcinarea pe care le-a dat-o chiar înainte de înălţare ,Isus a menţionat Samaria ,împreună cu Ierusalimul şi Iudeea, ca locuri unde să predice în primul rând Evanghelia. Învăţătura Sa îi pregătise să îndeplinească această însărcinare. Când au mers în numele Învăţătorului lor în Samaria , au găsit pe oameni gata să-i primească. Samaritenii auziseră cuvintele de laudă ale lui Hristos şi cunoşteau lucrările Sale pline de îndurare pentru oamenii din neamul lor, Ei au văzut că, fără a lua în seamă purtarea lor aspră faţă de El ,Domnul avea numai gânduri de iubire faţă de ei şi inima lor a fost câştigată. După înălţare ,ei i-au primit bine pe solii Mântuitorului ,şi ucenicii au adunat o recoltă preţioasă dintre aceia care pe vremuri fuseseră cei mai aprigi vrăjmaşi ai lor. "Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge; va vesti judecata după adevăr "."Şi neamurile vor nădăjdui în numele Lui ".Is. 42,3;Mat. 12,21.

Trimiţând pe cei şaptezeci ,Isus le-a poruncit, ca şi celor doisprezece , să nu stăruiască să rămână acolo unde nu erau bine primiţi. "În oricare cetate veţi intra , şi nu vă vor primi", a zis El, "să vă duceţi pe uliţele ei şi să ziceţi: Scuturăm împotriva voastră , chiar şi praful din cetatea voastră, care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi". Ei nu trebuiau să facă lucrul acesta din resentiment sau pentru că demnitatea lor fusese rănită, ci pentru a arăta cât de grav este să respingi solia Domnului sau pe solii Săi. Lepădarea slujitorilor Domnului înseamnă legătura lui Hristos. "Vă spun" a adăugat Isus, "că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea acesta ".Apoi gândul i s-a dus la oraşul din Galilea, unde săvârşise o mare parte din lucrarea Sa. Cu accent de adâncă întristare , El a exclamat :"Vai de tine ,Horazine! Vai de tine, Betsaido! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă. De aceea va fi mai uşor în ziua judecăţii pentru Tir şi Sidon decât pentru voi. Şi tu, Capernaume, care ai fost înălţat până la cer, vei fi pogorât până la locuinţa morţilor. ".

Oraşele acelea populare din jurul lacului Galilea li se oferiseră cele mai bogate cuvântări ale cerului. Domnul vieţii umblase mult timp prin mijlocul lor. Slava lui Dumnezeu, pe care profeţii şi împăraţii doriseră să o vadă , strălucise asupra mulţimilor care se adunau pe urmele Mântuitorului. Totuşi ei refuzaseră Darul ceresc.

Făcându-se că sunt foarte prevăzători , rabinii îi avertizaseră pe oameni să nu primească noile învăţături aduse de acest învăţător, deoarece teoriile şi practicile Lui nu se potriveau cu învăţăturile din bătrâni. Oamenii au dat crezare celor spuse de preoţi şi farisei , în loc să caute să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Ei îi onorau pe preoţi şi conducători , în loc să onoreze pe Dumnezeu şi lepădau adevărul ca să poată ţine propriile lor tradiţii. Mulţi fuseseră impresionaţi şi aproape convinşi ,dar n-au lucrat după aceste convingeri şi n-au fost socotiţi ca fiind de partea lui Hristos. Satana le-a prezentat ispitele lui, până când lumina a început să pară a fi întuneric. În felul acesta mulţi au lepădat adevărul care ar fi fost salvarea sufletului lor.

Martorul credincios zice: "Iată, Eu stau la uşă şi bat".Apoc.3,20.Orice avertizare ,mustrare şi îndemnare care ni se dă prin Cuvântul lui Dumnezeu sau prin trimişii Săi este o bătaie la uşa inimii. este glasul lui Isus care cere intrare. Cu fiecare bătaie neluată în seamă , dispoziţia de a deschide slăbeşte. Dacă impresiile din partea Duhului Sfânt sunt dispreţuite astăzi , ele nu vor mai fi aşa de puternice mâine. Inima devine mai puţin sensibilă şi cade într-o inconştienţă primejdioasă cu privire la scurtimea vieţii şi la durata veşniciei. Condamnarea noastră la judecată nu se va datora faptului că am fost duşi în rătăcire , ci că am neglijat ocaziile trimise de cer pentru a cunoaşte adevărul.

Asemenea apostolilor, cei şaptezeci au primit puteri supranaturale ca un sigiliu al misiunii lor. Când şi-au încheiat lucrarea , s-au înapoiat cu bucurie ,zicând: "Doamne, chiar şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău" .Isus a zis :"Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer".

Lui Isus i-a venit în minte scenele trecutului şi ale viitorului. L-a văzut pe Lucifer când a fost aruncat din locurile cereşti. A privit apoi la scenele viitoare ale agoniei Sale , când trebuia să se descopere în faţa tuturor lumilor caracterul înşelătorului. A auzit strigătul: "S-a sfârşit "(Ioan 19,30 ),anunţând că mântuirea neamului omenesc era asigurată pentru veşnicii, că Cerul era asigurat pe vecie împotriva acuzaţiilor ,amăgirilor şi pretenţiilor pe care le-ar fi născocit Satana. Dincolo de crucea de pe Golgota , cu suferinţa şi ocara ei, Isus a privit la ziua finală, ziua cea mare, când prinţul puterii văzduhului va fi distrus odată cu pământul care a fost mânjit atâta vreme prin revolta lui. Isus a văzut lucrarea răului terminată pentru totdeauna şi pacea lui Dumnezeu umplând cerul şi pământul.

De aici înainte urmaşii lui Hristos trebuiau să privească la Satana ca la un vrăjmaş înfrânt. Pe cruce, Isus urma să câştige biruinţa pentru ei; El dorea ca ei să primească biruinţa acesta ca fiind a lor. "Iată" a zis El "că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va putea vătăma ".

Puterea nemărginită a Duhului Sfânt este apărarea oricărui suflet copleşit de greutăţi. Hristos nu va îngădui ca vreunul dintre cei care, prin pocăinţă şi credinţă, au cerut protecţia Sa să treacă sub puterea vrăjmaşului .Mântuitorul este alături de cei ispitiţi şi încercaţi. La El nu poate fi insucces, pierdere, imposibilitate, sau înfrângere; noi putem totul prin Acela care ne întăreşte. Când vin ispitele şi încercările ,nu aşteptă ca mai întâi să biruieşti toate greutăţile, ci priveşte la Isus, ajutorul tău.

Există creştini care gândesc şi vorbesc prea mult despre puterea lui Satana. Ei se gândesc la vrăjmăşia lor, se roagă în privinţa lui, vorbesc despre el şi în închipuirea lor, el creşte fără încetare. Este adevărat că Satana este o fiinţă puternică , dar mulţumim lui Dumnezeu ,avem un Mântuitor puternic , care l-a izgonit pe cel rău din Cer. Satana simte plăcere când îi preamărim puterea. De ce să nu vorbim de Isus? De ce să nu preamărim puterea şi iubirea Lui?

Curcubeul făgăduinţei care înconjoară tronul de sus este o veşnică mărturie că :"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu , pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă o viaţă veşnică". Ioan 3,16. El mărturiseşte Universului că Dumnezeu nu va părăsi niciodată pe poporul Său în lupta lui cu cel rău. Aceasta este pentru noi o asigurare că vom primi putere şi ocrotire atâta timp cât va dura stăpânirea Sa. Isus a adăugat :"Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri ". Nu vă bucuraţi că aveţi putere ,ca să nu pierdeţi cumva din vedere dependenţa voastră de Dumnezeu. Fiţi cu băgare de seamă ca să nu se apropie de voi mulţumirea de sine şi să ajungeţi să lucraţi în propria voastră putere şi nu în spiritul şi tăria Domnului nostru. Eul este totdeauna gata să se laude dacă într-o măsură oarecare lucrarea are succes. Eul se îngâmfă şi se înalţă şi cei din jur rămân cu o impresie greşită şi nu înţeleg că Dumnezeu este totul în tot. Apostolul Pavel zice: "Când sunt slab , atunci sunt tare ".2 Cor,12,10.Când ne dăm seama de slăbiciunea noastră , înţelegem că trebuie să ne sprijinim pe o putere care nu este în noi. Nimic nu poate să pună aşa de mult stăpânire pe inimă ca simţământul neclintit al răspunderii noastre faţă de Dumnezeu. Nimic nu pătrunde mai mult în profunzimea motivelor purtării noastre ca simţământul iubirii iertătoare a lui Hristos. Dacă avem părtăşie cu Dumnezeu , atunci suntem umpluţi cu Duhul Său cel Sfânt care ne face în stare să avem părtăşie şi cu semeni noştri. Bucuraţi-vă atunci când, prin Hristos, sunteţi legaţi cu Dumnezeu şi membri ai familiei cereşti. Dacă priviţi totdeauna în sus , veţi avea simţământul continuu al slăbiciunii firii voastre omeneşti. Cu cât veţi cultiva mai puţin eul , cu atât veţi înţelege mai clar şi mai pe deplin măreţia Mântuitorului vostru. Cu cât vă veţi lega mai strâns de izvorul luminii şi al puterii, cu atât va străluci mai multă lumină asupra voastră şi cu atât veţi avea mai multă putere de a lucra pentru Dumnezeu .Bucuraţi-vă că sunteţi una cu Dumnezeu, una cu Hristos şi cu întreaga familie cerească. Atunci când cei şaptezeci ascultau cuvintele lui Hristos, Duhul Sfânt imprima în mintea lor realităţile cele vii şi scria adevărul pe tabelele inimii lor. Deşi erau înconjuraţi de o mulţime de oameni, li se părea că ei sunt singuri cu Dumnezeu.

Văzând că ei înţeleg spiritul învăţăturii date atunci ,Isus S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: "Tată, Doamne al Cerului şi al pământului, Te laud, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Da ,Tată, fiindcă aşa ai găsit cu cale Tu. Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu ştie cine este Fiul , afară de Tatăl; nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi aceluia căruia vrea Fiul să i-L descopere.

Oamenii onoraţi ai lumii , consideraţi oameni mari şi înţelepţi, cu toată înţelepciunea cu care se mândreau că o au ,n-au putut să înţeleagă caracterul lui Hristos. Ei Îl judecau după înfăţişare , după umilinţa la care era supus ca fiinţă omenească. Dar pescarilor şi vameşilor le fusese dat să-L vadă pe Cel Nevăzut. Nici ucenicii nu ajunseseră să înţeleagă tot ce dorea Isus să le descopere, dar puţin câte puţin, atunci când se predau puterii Duhului Sfânt, mintea lor era luminată. Ei îşi dădeau seama că puternicul Dumnezeu, îmbrăcat în veşmântul trupului omenesc, Se afla între ei. Isus s-a bucurat că, deşi cei înţelepţi şi pricepuţi nu aveau această cunoştinţă, ea fusese descoperită acestor oameni umili. Adesea, când prezentase textele Scripturilor Vechiului Testament şi arătase aplicaţia lor la Sine şi la lucrarea Sa de ispăşire , oamenii fuseseră treziţi de către Duhul Său cel Sfânt şi înălţaţi într-o atmosferă cerească. Ei înţelegeau adevărurile spirituale vorbite prin profeţi mai bine chiar decât înşişi scriitorii lor. De aici înainte ei urmau să citească scrierile Vechiului Testament nu ca pe doctrinele cărturarilor şi fariseilor, nici ca pe nişte cuvinte ale unor oameni înţelepţi care muriseră, ci ca pe o nouă descoperire de la Dumnezeu. Ei au văzut pe Acela "pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi ".Ioan 14,17.

Singura cale prin care putem câştiga o cunoştinţă desăvârşită a adevărului este să ne păstrăm inima plină de iubire şi supusă faţă de Duhul lui Hristos. Inima trebuie să fie curăţită de îngâmfare şi mândrie şi eliberată de tot ce a ţinut-o în stăpânire ,pentru ca Hristos să poată fi întronat în ea. Ştiinţa omenească este prea mărginită ca să înţeleagă lucrarea de ispăşire. Planul de Mântuire este aşa de larg cuprinzător, încât filozofia nu-l poate explica. Va rămâne totdeauna o taină pe care cugetarea cea mai adâncă nu o poate cuprinde. Ştiinţa mântuirii nu poate fi explicată, dar poate fi cunoscută prin experienţă. Numai acela care îşi vede propria sa păcătoşenie poate aprecia valoarea cea nemărginită a Mântuitorului. Îndrumările date de Hristos când Îşi croia drum încet din Galilea către Ierusalim erau pline de învăţături. Oamenii ascultau cuvintele Sale cu multă atenţie. În Perea, ca şi în Galilea, oamenii erau mai puţin sub stăpânirea bigotismului iudaic decât în Iudeea, şi învăţăturile Sale au găsit un ecou în inimile lor. În aceste ultime luni ale lucrării Sale ,au fost rostite multe din parabolele lui Hristos. Preoţii şi rabinii Îl urmăreau cu o ură mereu crescândă şi El a învăluit în simboluri avertizările pe care le dădea. Ei nu puteau înţelege greşit ce voia El să spună şi, cu toate acestea, nu putea să găsească în cuvintele Lui nimic pe care să întemeieze o acuzaţie împotriva Lui. În parabola cu vameşul şi fariseul, rugăciunea arogantă: "Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni", era într-un contrast izbitor cu cererea pocăinţei: "Ai milă de mine păcătosule ".Luca 18,11.13.În felul acesta Hristos a mustrat făţărnicia iudeilor .Sub simbolul smochinului neroditor şi al cinei cele mari ,El a prezis nenorocirea care trebuie să cadă peste un popor nepocăit. Cei care lepădaseră în mod batjocoritor chemarea la praznicul Evangheliei au auzit cuvintele Sale de avertizare: "Vă spun că nici unul din cei poftiţi nu va gusta din cina Mea". Luca 14,24.

Învăţătura dată ucenicilor a fost foarte pretenţioasă. Parabola cu văduva stăruitoare şi prietenul care cerea pâine la miezul nopţii dădea o nouă putere cuvintelor Sale: "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide". Luca 11,9.Şi adesea când credinţa lor şchiopăta ,era întărită prin amintirea că Hristos spusese: "Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El şi este îndelung răbdător cu ei? Vă spun că le va face dreptate în curând". Luca 18,7.8.

Hristos a repetat acea frumoasă parabolă cu oaia pierdută ,dezvoltând învăţătura ei prin pilda cu banul de argint pierdut şi prin pilda fiului risipitor. Ucenicii nu puteau atunci să înţeleagă pe deplin aceste învăţături, dar, după revărsarea Duhului Sfânt, când au văzut cum vin neamurile la credinţă şi mânia aprinsă a iudeilor, au înţeles mai bine învăţătura despre fiul risipitor şi au putut pătrunde în bucuria cuvintelor lui Hristos: "Trebuie să ne veselim , şi să ne bucurăm; căci acest fiu al meu era mort şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit" .Luca 15,32.24.Şi când a mers în numele Domnului lor, dând piept cu vorbirile de rău, sărăcia şi persecuţia ,adesea şi-au îmbărbătat inima repetând cuvintele pe care le rostise în această ultimă călătorie: "Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia. Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi ,care nu se învechesc ,o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră ".Luca 12,32-34.