Cap.87-LA TATĂL MEU ŞI LA TATĂL VOSTRU

Venise timpul ca Domnul Hristos să Se înalţe la Tatăl Său. Ca un biruitor dumnezeiesc, El era gata să Se reîntoarcă în curţile cereşti cu trofeele biruinţei. Înainte de moartea Sa, El spusese înaintea Tatălui Său: "Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac". Ioan 17,4. După înviere a mai zăbovit un timp pe pământ, pentru ca ucenicii să se obişnuiască cu El în trupul Său înviat şi proslăvit. Acum era gata să-Şi ia rămas bun. El dovedise faptul că este un Mântuitor viu. Ucenicii lui nu mai trebuiau să vorbească despre El ca fiind în mormânt. Ei puteau să gândească la El ca la o Persoană proslăvită înainte Universului ceresc.

Ca loc pentru înălţarea Sa, Isus alese acel colţişor de atâtea ori sfinţit de prezenţa Sa pe când locuia printre oameni. Nici Muntele Sion, locul cetăţii lui David, nici Muntele Moria, locul unde se găsea templul, nu aveau să fie cinstiţi în felul acesta. În locurile acelea, Domnul Hristos fusese batjocorit şi lepădat. Acolo, valurile milei, deşi veneau printr-o tot mai crescândă revărsare a dragostei, au fost respinse de inimi tari ca stânca. Din locurile acelea, Domnul Hristos, istovit şi împovărat, plecase să afle odihnă pe Muntele Măslinilor. Sfânta şechină, înainte de ase îndepărta de cel dintâi templu, se oprise pe muntele din răsărit, ca şi cum i-ar fi părut rău să părăsească cetatea aleasă ; tot aşa Domnul Hristos Se opri la Măsliniş privind, cu inima plină de dor la Ierusalim. Dumbrăvile şi vâlcelele muntelui fuseseră sfinţite de rugăciunile şi lacrimile Lui. Văile lui răsunaseră de strigătele de biruinţă ale mulţimii care-L proclama împărat. Pe coastele lui, de cealaltă parte, găsise un adăpost în casa lui Lazăr din Betania. În grădina Ghetsemani, situaţia la poalele muntelui, El Se rugase şi Se chinuise singur. De pe muntele acesta urma să Se înalţe la cer. Şi tot pe vârful acesta se vor odihni picioarele Sale când va veni a doua oară. Nu ca un om al durerilor, ci ca un împărat plin de slavă şi biruitor va sta El pe Măsliniş , în timp ce strigătele de aleluia ale evreilor se vor contopi cu osanele neamurilor, iar glasurile celor răscumpăraţi, întocmai ca o oaste numeroasă, vor face să răsune puternic aclamaţia : " Încoronaţi-L ca Domn al tuturor " Şi acum, împreună cu cei unsprezece ucenici, Isus înainta către munte. Pe când treceau pe poarta Ierusalimului, multe priviri mirate se îndreptau către grupa cea mică condusă de Acela pe care, cu câteva săptămâni mai înainte, conducătorii Îl condamnaseră şi-L crucificaseră .Ucenicii nu ştiau că aceasta avea să fie ultima lor întâlnire cu Învăţătorul. Isus petrecu timpul în conversaţie cu ei, repetând învăţăturile Sale de altădată. Pe când se apropiau de Ghetsemani , El Se opri ca ei să-şi poată reaminti învăţăturile pe care li le dăduse în noaptea marelui Său chin sufletesc. Privi din nou la viaţa prin care prin care înfăţişase legătura dintre biserica Sa, El şi Tatăl Său ; din nou aminti adevărurile pe care le explicase mai înainte. Toate cele din jurul Său aminteau de iubirea Sa, care nu era răsplătită. Chiar şi ucenicii, care erau atât de scumpi inimii Sale, Îi reproşaseră şi Îl părăsiseră în ceasul umilinţei Sale.

Hristos locuise în lume treizeci şi trei de ani ; El suferise dispreţul, insultele şi batjocura el ; fusese lepădat şi răstignit. Acum, când era gate să Se înalţe la tronul slavei Sale - în timp ce privea din nou la nerecunoştinţa oamenilor pe care venise să-i salveze - nu cumva va retrage de la ei simpatia şi iubirea Sa ? Nu cumva afecţiunea Sa va fi concentrată asupra acelui loc unde El este preţuit şi unde îngeri nevinovaţi aşteaptă să facă ceea ce El le spune ? Nu ! Făgăduinţa Sa pentru cei iubiţi, pe care-i lasă pe pământ, este : " Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului ". Matei 28,20.

Ajungând la Muntele Măslinilor, Isus îi conduse pe drum, dincolo de vârful muntelui , până în apropierea de Betania. Aici, Se opri, iar ucenicii se adună în jurul Său. Raze de lumină păreau că pornesc de la faţa Sa pe când privea plin de iubire la ei. Nu i-a certat pentru greşelile şi vinovăţiile lor ; cuvinte de cea mai dulce duioşie au fost ultimele rostite pe care le-au auzit de pe buzele Domnului lor. Cu mâinile întinse pentru binecuvântare, şi ca şi cum îi asigura de grija Sa protectoare, El Se înălţă încet din mijlocul lor, atras către cer de o putere mai mare decât orice atracţie pământească. Pe când Se ridica spre cer, ucenicii înmărmuriţi urmăreau cu ochii încordaţi să poată prinde şi cele din urmă raze de la Domnul lor care Se înălţa. Un nor de slavă Îl ascunsese de privirea lor ; şi când carul de nor al îngerilor Îl primi, veniră la ei cuvintele : " Şi iată că Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului ". În acelaşi timp veniră la ei undele celei mai dulci şi mai vesele muzici cântate de corul îngerilor.

În timp ce ucenicii priveau încă spre cer , li s-au adresat nişte glasuri plăcute ca cea mai frumoasă muzică. Se întoarseră şi văzură doi îngeri în chip de oameni, care le-au vorbit, zicându-le : " Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer ?Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer ". Fapte 1,11.

Îngerii aceştia erau din ceata care aşteptase într-un nor strălucitor să însoţească pe Isus către casa Lui cerească. Fiind cei mai de frunte din ceata îngerilor, ei erau cei doi care veniseră la mormântul lui Hristos, la învierea Sa, şi care fuseseră cu El în tot cursul vieţii Sale pe pământ. Cu dorinţa arzătoare, tot cerul aşteptase să se termine rămânerea Sa într-o lume mânjită de blestemul păcatului. Venise timpul ca Universul ceresc să primească pe Împăratul lui . Oare cei doi îngeri nu doreau şi ei să fie în mulţimea celor care salutau pe Isus ? Dar din simpatie şi iubire pentru aceia pe care El îi părăsise, au mai aşteptat ca să-i mângâie. " Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea ? " Evrei 1,14.

Hristos se înălţase la cer având chip de om. Ucenicii văzuseră norul care-L primise. Acelaşi Isus care umblase, vorbise şi se rugase cu ei, care frânsese pâinea împreună cu ei, care fusese cu ei în bărcile lor pe lac şi care în ziua aceea Se ostenise urcând împreună cu ei Măslinişul - acelaşi Isus mergea acum să şadă pe tron cu Tatăl Său. Şi îngerii i-au asigurat că Acelaşi, pe care ei L-au văzut mergând la cer, va reveni tot aşa cum S-a înălţat. El va veni " pe nori ; şi orice ochi Îl va vedea " . Apoc. 1,7. " Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos ". 1 Tes. 4,16. " Când va veni Fiul omului în slava Sa , cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al salvei Sale ". Matei 25,31. În felul acesta, se va împlini însăşi făgăduinţa dată de Domnul ucenicilor Săi : " Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi " . Ioan 14,3. De aceea , ucenicii se puteau bucura deplin în nădejdea revenirii Domnului lor.

Când ucenicii s-au întors la Ierusalim, oamenii priveau la ei cu surprindere. După judecarea şi răstignirea lui Hristos, se crezuse că ei vor arăta abătuţi şi ruşinaţi. Vrăjmaşii lor se aşteptau să vadă pe feţele lor o expresie de întristare şi înfrângere. Dar, în loc de aceasta, erau numai veselie şi biruinţă. Feţele lor străluceau de o fericire care nu era de natură pământească. Ei nu se tânguiau pentru nădejdi spulberate , ci erau plini de laudă şi de recunoştinţă pentru Dumnezeu. Cu bucurie, ei relatau minunatul fapt al învierii lui Hristos şi înălţarea Sa la cer, iar mărturia lor era primită de mulţi.

Ucenicii nu mai aveau nici o îndoială cu privire la viitor. Ei ştiau că Isus este în cer şi că El continuă să-i iubească. Ei ştiau că au un prieten la tronul lui Dumnezeu şi erau nerăbdători să prezinte Tatălui cerului lor în numele lui Isus . În temere sfântă, şi-au plecat capetele în rugăciune, repetând asigurarea : " Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu : cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină " . Ioan 16,23.24. Ei înălţară mâna credinţei mai sus şi tot mai sus, cu argumentul puternic : " Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi ! " Rom. 8,34. Iar Ziua Cincizecimii le aduse plinătatea bucuriei prin prezenţa Mângâietorului, exact aşa cum făgăduise Hristos.

Tot cerul aştepta să salute pe Mântuitorul în curţile cereşti. Pe când Se înălţa, El era în frunte, iar mulţimea captivilor eliberaţi la învierea Lui Îl urma. Oastea cerească, cu strigăte şi aclamaţii de laudă şi cântări cereşti, lua parte la cortegiul acela plin de veselie.

Când s-au apropiat de cetatea lui Dumnezeu, îngerii care alcătuiau escorta au strigat : Porţi, ridicaţi-vă capetele Ridicaţi-vă porţi veşnice, Ca să intre Împăratul slavei !

Plini de voie bună, îngerii păzitori au răspuns : Cine este acest Împărat al slavei ?

Ei spun cuvintele acestea nu pentru că n-ar şti cine este El, ci pentru că doresc să audă răspunsul solemnei preamăriri : Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte, Porţi, ridicaţi-vă capetele : Ridicaţi-vă, porţi veşnice, Ca să intre Împăratul slavei !

Din nou se aude întrebarea : " Cine este acest Împărat al slavei ? ", deoarece îngerii niciodată nu obosesc auzind cum numele Său este înălţat. Îngerii însoţitori dau răspunsul : Domnul oştirilor, El este Împăratul slavei !

Ps. 24,7 - 10.

Atunci porţile cetăţii lui Dumnezeu se deschid larg, iar mulţimea îngerească intră pe porţi într-o revărsare de armonii încântătoare.

Iată tronul şi în jurul lui curcubeul făgăduinţei ! Iată heruvimii şi serafimii ! Conducătorii oştirilor îngereşti, fiii lui Dumnezeu, reprezentanţii lumilor necăzute, toţi sunt adunaţi. Sfatul ceresc înaintea căruia Lucifer acuzase pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, reprezentanţii acelor ţinuturi neatinse de păcat asupra cărora Satana gândise să-şi întindă domnia, toţi sunt de faţă pentru a saluta pe Răscumpărătorul. Ei doresc cu ardoare să sărbătorească biruinţa Sa şi să-L proslăvească pe Împăratul lor.

Dar El le face semn să se dea înapoi. Nu încă. El nu poate acum să primească coroana slavei şi haina împărătească. Merge înaintea Tatălui Său. Arată fruntea Sa rănită, coasta împunsă, picioarele vătămate; Îşi înalţă mâinile, care poartă urmele cuielor. Arată semnele biruinţei Sale ; înfăţişează înaintea lui Dumnezeu snopul de legănat, pe aceia înviaţi cu El ca reprezentanţi ai acelei mari mulţimi de oameni care vor învia din mormânt la a doua Sa venire. El se apropie de Tatăl, în care există bucurie pentru fiecare păcătos care se pocăieşte, care Se bucură cântând chiar pentru unul singur. Înainte de a se fi aşezat temeliile pământului. Tatăl şi Fiul Se uniseră într-un legământ pentru răscumpărarea omului dacă el ar fi fost biruit de Satana. Ei Îşi strânseseră mâinile într-un solemn legământ că Hristos Se va face garant pentru neamul omenesc. Legământul acesta a fost împlinit de Domnul Hristos. Atunci când pe crucea strigat : " S-a fârşit ", El S-a adresat Tatălui. Înţelegerea fusese pe deplin adusă la îndeplinire. Acum El zice : Tată, s-a sfârşit. Am împlinit voia Ta, o Dumnezeul Meu. Am săvârşit lucrarea de răscumpărare. Dacă dreptatea Ta este mulţumită, " vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu " . Ioan 19,30 ; 17,24.

Glasul lui Dumnezeu se aude rostind că dreptatea este îndeplinită. Satana este înfrânt. Cei ai lui Hristos de pe pământ, care muncesc şi se luptă. sunt " primiţi în Prea Iubitul Lui ". Efes. 1,6. Înaintea îngerilor din cer şi a reprezentanţilor lumilor nevăzute, ei sunt declaraţi îndreptăţiţi. Unde este El, acolo va fi şi biserica Sa. " Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi pacea se sărută " . Ps. 85,10. Braţele Tatălui cuprind pe Fiul Său şi se dă porunca : " Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine ! " Evrei 1,6.

Cu o bucurie de nedescris, cârmuitorii, stăpânirile şi puterile recunosc supremaţia Domnului vieţii. Oastea îngerilor I se închină, în timp ce strigătul de bucurie umple curţile cereşti : " Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea , bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda ". Apoc. 5,12.

Cântările de biruinţă se unesc cu sunetele harfelor îngereşti, până când pare că însuşi cerul se revarsă de bucurie şi laudă. Iubirea a biruit. Cel pierdut a fost găsit. Cerul răsună de glasuri care proclamă cu tărie : " A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda , cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor ! " Apoc. 5,13.

De la scena aceea de bucurie cerească ne revine pe pământ ecoul minunatelor cuvinte ale lui Hristos : " Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru ". Ioan 20.17. Familia din cer şi familia de pe pământ sunt una. Domnul nostru S-a înălţat pentru noi, şi tot pentru noi trăieşte. " De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei." Evrei 7,25.